Dezbaterea Isar, Cîțu vs BNR care încearcă să demonstreze dacă în 2008 a fost sau nu un atac specualtiv asupra leului mi s-a părut una foarte interesantă. Dincolo de aspectele tehnice și cifrele de care fac uz părțile, există anumite elemente concrete, logice care ne pot conduce la o concluzie.
În acest articol voi analiza situația din mai multe puncte de vedere.
Dpdv comercial orice plasament speculativ are ca scop profitul. Deci, cine ar fi pariat contra leului? Vorbim aici de piața monetară românească, o piață foarte mică în raport cu pretențiile unor fonduri mari de investiții speculative de genul celui deținut de Soros, de exemplu. Deci varianta aceasta cade datorită lipsei de profitabilitate pentru o astfel de entitate.
Logica comercială îmi spune, și cred că e de domeniul evidenței faptul că în lumea de azi este aproape imposibil pentru o bancă centrală să-și desfășoare activitatea fără să fi contractat servicii de consultanță cu marile bănci de investiții ale lumii (JP Morgan, Deutsche Bank, Goldman, ...). Deci cade și această variantă.
Lucian Isar susține că în BNR nu se cunosc foarte bine anumite derivate și de aceea nu sînt untilizate. Avînd în vedere specialiștii din banca națională, mie îmi vine greu să cred acest lucru (există și wikipedia, ce naiba!).
Scenariul meu este că nu a fost un atac speculativ în 2008, iar situația s-a inflamat nu din cauza ne-științei BNR. Totul a fost oarecum premeditat. Iată de ce.
Din start plec de la premisa (demonstrată cu alte ocazii pe acest site) că BNR este o instituție a statului român, iar interesele politicului sînt și interesle băncii centrale.
Dpdv sociologic e mult mai ușoară pentru mase acceptarea unei decizii radicale cînd pericolul este evident decît în condiții normale. Mult mai ușor a fost înghițit de electorat împrumutul masiv de la FMI în condiții de 'stres' (păzea că vine speculatoru'!). Dacă privim contextul global de atunci, știm că toții că Lehman a căzut tot în toamna lui 2008 și a declanșat o nevoie imensă de lichiditate pe termen scurt. Corelați acest aspect cu plasarea rezervei BNR (în care au intrat banii de la FMI) în diverse plasamente internaționale, printre care și bonduri americane. Aici se închide cercul unei posibile explicații. Acesta a fost un preț plătit pentru ceva. Fie că vorbim de NATO, geopolitică sau alte aspecte specifice situației de atunci.
În aceeași logică comercială se înscrie și declarația guvernatorului de luna trecută privitoare la recuperarea tezaurului de la ruși. Acesta ar fi o propunere de preț. Pentru ce? Rămîne de văzut.
Dpdv psihologic, cine încearcă să se scuze pare că se acuză. Aceasta este impresia lăsată de BNR în lipsa unei dezbateri adevarate. Exact ca în dezbaterile despre evenimentele din '89: unii zic că a fost revoluție, alții că nu, totul depinde de interesele fiecăruia, că au fost teroriști sau speculatori, sau că nu au fost. Probabil nu vom afla tranșant niciodată.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu