marți, 26 ianuarie 2010

Urmările naţionalizării fraudei

Frauda ca scop etatist

Puterea seduce, iar deţinătorul ei o va folosi sigur. Aceasta o putem considera ca o axiomă demonstrată în timp prin acţiunile şi măsurile luate de state prin reglementări. Intervenţionismul (imixtiunea statului în economie) a generat de-a lungul timpului, pe baza principiului 'cine împarte, parte-şi face', un cadru juridic favorabil statului şi acţiunilor sale. Inflaţia, lucrările şi licitaţiile publice, politicile fiscale, administrarea proprietăţii publice, ... , sunt câteva exemple clare de furt mascat sub o anumită imagine (proces economic firesc, grija pentru cotizanţi, pentru condiţiile lor de trai, ...). S-a ajuns ca cel mai bun bussines să fie considerat cel din banii publici sau cu sprijinul guvernului prin înlesniri fiscale sau garanţii. Cu fiecare etapă de depresiune cadrul fiscal era schimbat, însa după ce ciclul economic îşi relua creşterea, taxele 'uitau' să-şi revină în totalitate.
... Şi a venit criza actuală ...

'Too big to fail'

În relativ noile condiţii existau două variante de abordare a crizei. Cea firească şi cea mai sănătoasă ar fi fost ca orice afacere nerentabilă să fie lasată să-şi urmeze cursul firesc, cu toate consecinţele de rigoare. Desigur că unele construcţii 'politice şi geostrategice' ar fi avut de suferit pe moment, însa şocul nu ar fi facut altceva decât să scoată în evidenţă punctele slabe - fapt care poate fi destul de constructiv în perspectiva consolidării.
Decizia politică a mers însă pe cea de-a doua abordare, aceea de a interveni cu orice preţ. Calculul politic dominat de frica de necunoscut, dublat de locul căldicel asigurat de sistemul electoral celor aleşi, a determinat statul să încerce amânarea în primă instanţă a efectelor crizei, efecte care ar fi vădit frauda etatistă. Printre consecinţele unei astfel de întâmplări ar fi fost cu siguranţă şi schimbarea sistemului electoral şi al noţiunii de stat aşa cum îl percem astăzi.

Socializarea pierderilor

Dar păstrarea sistemului etatist în configuraţia actuală presupune convingerea maselor că răul vine de undeva din 'spatiu'. Deturnarea atenţiei opiniei publice de la cauze spre efecte face ca aceste turbulenţe economice să fie considerate ca o fatalitate, căutarea cauzelor devenind în aparenţă o lupta cu morile de vânt. Urmările fireşti le trăim acum cu toţii: socializarea pierderilor - expandarea datoriei publice prin înglobarea datoriei private şi prin împrumuturi, puţin circ sindicalist, înăsprirea fiscalităţii, garanţii şi credite guvernamentale discriminatorii, taxarea suplimentară a muncii, ... .

Între timp,

Premisele unei schimbări de imagine a statului sunt deja create. Nemulţumirile maselor încă nu cristalizează în jurul unei idei care ar putea să puna în pericol continuitatea fraudei centralizate. Dezinformarea şi injecţiile cu optimism sunt la modă. În acest tablou, statul îşi joacă destul de bine rolul de dădacă - socialism asistenţial - prin încercările de a ajuta şi de a proteja gloata (o hrăneşte, o vaccinează :-) ).

Va urma

Corul declaraţiilor şi baletul legislativ va ţine captivă atenţia publică pentru încă o bună perioadă de timp. Statul de tip asistenţial, care îţi vrea binele cu forţa (adică plăteşti vrei nu vrei), va câştiga teren. Însă schimbările pe piaţa monetară ar putea avea consecinţe reale asupra economiilor unor ţări. Creditez cu un procent destul de ridicat ideea conform căreia criza economică nu va schimba fundamental sistemul politic în sensul unei reformări; mai degrabă vom avea parte de aceeaşi actori, însa libera iniţiativă va suferi noi constrângeri. Fantoma 'crizei', alături de fantoma 'luptei cu terorismul' ne va bântui şi în perioada următoare, periculoasă fiind asocierea celor două şi punerea în scenă a unor scenarii de forţa. Şi aici se poate face o paralelă cu speculaţiile care susţin că intervenţia în Irak a fost făcută pentru a amâna 'ieşirea în public' a situaţiei economice destul de şubrede.

Concluzie

Ca în orice afacere falimentară, când nu mai am cu ce să plătesc datoriile urmează să fiu executat silit de bunurile pe care la deţin. La nivelul statelor lucrurile nu stau la fel, polarizarea puterii militare, a resurselor energetice şi a celor tehnologice fiind evidentă. În acest context, negocierile se poartă de pe alte poziţii.

sâmbătă, 23 ianuarie 2010

Propaganda ecologistă

Suntem îndemnaţi să selectăm deşeurile pe categorii, există chiar containere speciale pentru colectare, în camerele de hotel sunt o mulţime de bucăţi de hârtie cu mesaje 'verzi' aşezate la vedere, avem acces la o mulţime de site-uri de ecologie, şi totuşi nu ne schimbăm comportamentul.

Pe lîngă toate aceste realităţi mai asistăm şi la o mulţime de campanii de mediatizare, pe diverse canale de comunicare, care transmit mesaje de protejare a mediului şi reciclare a materialelor, desigur plătite tot de contribuabili.

Am identificat două faze ale propagandei ecologiste, al cărei scop final este acela de mărire a fiscalităţii. Voi justifica această concluzie.

Prima fază este aceea a mediatizării intense a 'încălzirii globale' şi a altor sperietori pentru a sensibiliza opinia publică şi a-i crea impresia că avem într-adevăr o problemă. După ce opinia publică se va obişnui cu ideea şi va considera chestiunea posibilei schimbări a climei o problemă, intrăm în faza a doua, în care căutăm soluţii. Iar pentru a le pune în aplicare este nevoie bineînţeles de bani, deci trebuie inventată o nouă taxă. (Discuţiile sunt destul de avansate în privinţa funcţionării şi a planului de implementare a noului sistem de taxare.)

Tema 'încălzirii globale' a fost destul de inspirat aleasă deoarece se adresează întregii lumi, orice altă temă ecologică având implicaţii locale. Cutiile de rezonanţă sunt întâlnirile care au loc la nivel internaţional, la care fac prezenţa personaje publice pentru a transfera puţină credibilitate şi seriozitate ideilor vehiculate.

Etichetez mediatizarea ca fiind propagandă cu scop precis pentru că totul putea fi făcut fără gălăgie mediatică şi mult mai simplu. Cum?

Sunt îndemnat să selectez deşeurile reciclabile pe care le produc, iar dacă o fac primesc o reducere la factura de salubritate pentru că am devenit un mic furnizor de materiale reciclabile. Asemenea motivaţie pot să primesc şi din partea hotelierului în cazul în care stau două zile şi nu doresc schimbarea aşternuturilor sau a prosoapelor, de pildă. Reciclând diferite materiale, costurile de producţie ale materiei prime scad, iar emisiile de elemente poluante se diminuează.

În orice ipostază, dacă am un comportament cât mai 'verde' trebuie să fiu recompensat oarecum faţă de cel care plăteşte aceeaşi bani, dar beneficiază de tot confortul sau timpul său (pierdut cu separarea deşeurilor).

PS: mai mult ca sigur că după ce vom fi impozitaţi 'împotriva încălzirii globale', nu vom vedea nici după ani buni circulând pe străzi maşini electrice, termocentrale închise, Bucureştiul cu staţie de epurare a apelor uzate, şi multe altele care ţin de domeniul SF-ului.

joi, 21 ianuarie 2010

Diferenţe între declaraţii şi realitate

- 'Economia naţională va creşte' - ştire menită să genereze un val de optimism, întărită şi de prognoza pe care se bazează bugetul de stat; scopul este stimularea consumului. Consumul fiind motorul economiei româneşti, care în ultima perioadă şi-a erodat substanţial combustibilul, nu întrevăd nici o perspectivă de creştere. În schimb, continuarea finanţării bugetare din bani externi este varianta cea mai probabilă pe tot parcursul acestui an.
- 'Actualul preşedinte a promis în campanie, printre altele, menţinerea fiscalităţii'. Însă nu a ţinut mult şi iată că dinspre finanţe vin o serie de propuneri puţin spus aberante, care vizează tocmai creşterea fiscalităţii, diminuarea consumului şi descurajarea muncii.
- 'Optimismul declaraţiilor din ultima perioadă care ne anunţă prin diferite voci că ne apropiem de ieşirea din criză' este un foc de paie, care este stins de lipsa unui plan de măsuri economice coerent. Cârpeala legislativă, socoteala bugetară bazată pe trecut fără să se ţină cont de condiţiile reale din piaţă şi lipsa unei viziuni pe următorii ani, coroborate cu mediul instituţional destul de corupt, face din Romania o zonă mai puţin interesantă pentru investiţii.
- 'Acordul cu FMI reprezintă calea de urmat şi programul de guvernare'. Parţial adevărat, pentru că totul a mers până în punctul în care politicul ar fi trebuit să adopte măsuri ne-sociale, fapt ce va duce la două posibile variante: fie continuarea finanţării bugetare din banii fondului, fie o renegociere a acordului.

luni, 18 ianuarie 2010

România socialistă

Trăim într-o ţară care ne obligă să trăim bine, care ne vrea cu orice preţ binele. Mărirea punctului de pensie, asistenţă medicală, învăţământ gratuit, ... , sunt numai câteva din oferta statului care ar trebui să ne facă fericiţi, că doar pentru binele comun acţionează marea gloată de angajaţi ai statului, de la parlamentar până la ultimul funcţionar. Şi mai spuneţi că nu sunteţi fericiţi?

Lăsând gluma la o parte, pot să vă spun că jumuleala de bani a populaţiei sub formă de taxe şi impozite e din ce în ce mai mare în comparaţie cu serviciile primite.

Să luăm ca exemplu taxele pe salarii. Ca salariat sunt obligat prin lege să am o pensie, să am servicii medicale asigurate, să pun un ban deoparte pentru vremuri mai grele (şomaj); poate că mai sunt şi alte împliniri măreţe pe care statul vrea ca eu să le am, dar ne rezumăm la acestea. Deci sunt obligat să plătesc aceste servicii. Rezultatul? O afacere proastă pentru mine.

Alternativa simplă, care lasă la latitudinea fiecărei persoane să-şi estimeze nevoia de servicii pe care să şi le asigure este varianta optimă după părerea mea. Astfel, eu decid cantitatea de servicii medicale de care am nevoie şi aleg să plătesc o poliţă de asigurare, iar calitatea serviciilor pe care o vreau tot eu o decid. La fel şi cu învăţământul. Ce folos am că pierd atâţia ani studiind gratis în Romania, când la finalul studiilor abia pot să mă angajez în ţară, ce să mai zic de Europa?!

Dar tu dormi liniştit în somnul ignoranţei, hipnotizat fiind de grija maternă a statului de a te feri de orice posibil rău. Preţul este unul destul de mare, pe care tot tu îl plăteşti, dar care nu trebuie să te intereseze.

La nivelul maselor nu există nici un interes din partea politicului pentru ridicarea gradului de educaţie, fapt ce ar schimba în timp şi componenţa clasei politice.

Exemplele pot continua, însă un lucru este cert: cu cât sunt obligat să 'externalizez' cât mai multe interese personale în favoarea statului, cu atât gradul meu de libertate scade. Şi scade din două motive: relaţia statului cu mine este una de tip monopol, cu precizarea că sunt obligat să o menţin oricât de grele ar fi condiţiile impuse, şi pe de altă parte preţul cu care acelaşi bun/serviciu este vândut unei alte persoane este diferit (plătim diferit în funcţie de venituri, însă serviciile sunt aceleaşi pentru toţi).

luni, 11 ianuarie 2010

ABC-ul supravieţuirii pentru firme

Bine v-am regăsit. Am început noul an ca de obicei, cu gânduri bune şi planuri, însă de când am revenit am avut parte numai de schimbări neaşteptate. De fapt problemele sunt vechi. Astăzi voi scrie despre posibilităţile care privesc tăierea costurilor într-o firmă şi prevenirea pierderilor, licite sau ilicite, dar care pot fi considerate constructive.

Ca o paranteză, ca orice susţinător al bugetului de stat (prin taxele plătite), mă aşteptam la o relaxare cât de mică a fiscalităţii care să apară în noul proiect de buget, şi asta fără să mai pun la socoteală reducerea cheltuielilor cu salariile bugetarilor...

Deci, ce putem să facem?

Măsuri licite care previn posibile pierderi:
- contracte cu clienţii foarte bine concepute, în care să fie prezente ca fidejusori persoanele fizice care reprezintă firmele partenere. Astfel, probabilitatea de înşelăciune se mai diminuează.
- rezoluţiuni de drept ale contractelor comerciale prin pacte comisorii (ştiu, sună ciudat, dar trebuie să vă informaţi).
- neacceptarea ca mijloace de plată a biletelor la ordin şi a cambiilor; în această perioadă se practică destul de mult plata parţială în avans (pentru comenzi consistente).
- scurtarea termenelor de încasare (pentru cine mai lucrează cu termene).
- calculul lunar al profitabilităţii şi ajustarea cheltuielilor cu personalul în funcţie de acest calcul (angajez sau concediez).
- dispar cheltuielile cu publicitatea.
- externalizez partea de hârţogăraie pe care statul mă obligă să o plătesc şi să i-o prezint sub o formă sau alta.
- renegociz chiria pentru punctul/le de lucru.
- realizarea unui scadenţar realist al obligaţiilor de plată către terţi; prioritizarea în funcţie de necesitate şi de condiţiile contractuale.
- în cazul în care am început să intru la apă, este necesară discuţia cu furnizorii pe baza unui plan, în care eu voi plăti la scadenţele stabilite de comun acord, iar ei vor contiuna să mă crediteze pentru un timp; ceva asemănător cu concordatul preventiv, dar în formă nelegalizată (pentru care ar mai trebui să inventez nişte bani), de comun acord. Înţelegere există suficientă, important este planul pe care să-l propunem partenerilor noştri.
- livrarea mărfurilor pe baza de aviz de expediţie; factura o scriu numai după ce primesc banii. Diminuez astfel TVA-ul pe care trebuie să-l achit statului.
- renegocierea comisioanelor bancare pentru POS-uri, în cazul în care am magazine deschise şi accept carduri la plată.

Măsuri "ilicite", care de fapt sunt destul de ... legale şi de practicate în Romania:
- reducerea impozitelor şi taxelor pe salarii prin angajarea cu program redus şi cu salarii minime pe economie.
- contabilizarea facturilor personale pe firmă; reduc astfel TVA-ul în anumite cazuri, dar orice cheltuială reprezintă şi o ieşiere de numerar.
- mulţi au cheltuieli nejustificabile pe baza unei facturi şi pentru care nu primesc facturi, şi ca atare soldul la casă mai trebuie scăzut din când în când. Aici se recomanda încheierea unui contract de administrare între firmă şi administrator, pentru care acesta primeşte scriptic o sumă frumuşică - practică valabilă în cazurile în care asociaţii sunt şi administratori.
- dacă am datorii la stat acumulate, o soluţie ar fi să suspend activitatea firmei, iar afacerea să o trec sub umbrela unei alte societăţi; la fel de bine pot să vând firma cu datorii (dar aici nu e gratis) unei persoane dispuse să o preia, persoană pe care o găsesc la rubrica anunţuri din ziar.

Desigur că lista poate continua, însă prefer să mă opresc aici.

Spor şi un an cât mai profitabil!