Pagini

sâmbătă, 11 august 2012

Agențiile de rating

Știați că cele trei mari agenții de rating americane nu au ajuns celebre datorită valorii lor, ci prin faptul că analizele lor au fost impuse de guvernul american? Încă un exemplu clar al eșecului reglementării.
Mai multe detalii plus o analiză foarte bună a acestor agenții le aveți în filmulețul de mai jos:

joi, 9 august 2012

The Kings Toys

Aveți mai jos două documentare excelente - primul despre Dubai, iar al doilea despre Monte Carlo. Viața pe picior mare. Fără criză, austeritate sau alte constrîngeri. Nivelul la care dacă vrei să trăiești ai nevoie de multă inteligență.

The Luxury Life of Dubai & A Luxury Tour of Dubai



Monte Carlo


joi, 2 august 2012

Părerea mea despre referendum

Sîntem în perioadă de criză economică și mai mult ca sigur că 2012 va fi pe minus. Dacă mai adăugăm că Romania are de rambursat anul acesta o parte din datoria publică externă, plus efectele deprecierii leului, trendul este și mai clar conturat.
În acest context banii adunați la bugetul de stat sînt mai puțini, implicit fondurile care se sifonează sînt mai puține. În ciuda faptului că 'apele financiare bugetare' au scăzut, 'peștii' au rămas aceeași, dar cu un spațiu de manevră mai redus. Ceea ce am văzut în spațiul public cu ocazia acestui referendum nu este decît începutul unei canibalizări între clanurile politice care cu siguranță se va acutiza în perioada următoare.
Consecințele economice nu pot fi decît negative. Instabilitate politică, creștere de taxe, deprecierea cursului, scăderea investițiilor și creșterea somajului - sînt doar cîteva urmări. Din punctul meu de vedere nu contează ce partid e la putere deoarece absolut toate partidele din Romania au dovedit prin ceea ce au făcut atunci cînd au deținut puterea că sînt de stînga, indiferent de denumire.
Contează rezultatul referendumului? Pentru mine nu. Probabil nici pentru tine. Ce contează cu adevărat este că dezechilibrele la nivel macro se vor adînci și mai mult, iar nivelul de trai va continua să scadă. Majoritatea va resimți această scădere în prima parte a anului viitor.
Am urmărit puțin și calitatea argumentelor, a ideilor din media. Aspectul care îl consider de luat în seamă este acela al nivelului educației, al calității capitalului uman care este deținut de majoritatea cu drept de vot. Încercați să analizați acest aspect prin prisma capacității de a produce valoare adăugată și o să vă speriați puțin. Dar impactul cu adevărat serios va fi pe termen lung, atunci cînd vor apărea rezultatele politicilor implementate în ultimii ani, politici care vizează factorul uman.