Pagini

sâmbătă, 26 septembrie 2009

Percepţiile

"Importantă nu este realitatea vieţii, ci ceea ce cred oamenii. Găsirea cuvintelor care au efect este mai importantă decât analizarea datelor obiective." - Roger Mucchielli

Perceptia este esentiala in jocul economic actual. Comportamentele formate pe baza acestor perceptii, o data ca au atins punctul critic (numeric) in masa populatiei duc inevitabil la conturarea clara a tendintelor si evolutiilor indicatorilor economici. Efectele produse pot fi insa nocive intregii populatii, in anumite conditii.

Cand analizam perceptiile, trebuie sa includem aici si imaginea politicului, un vehicul important al catalizarii increderii in perioade de criza. Practic, cu cat suna mai seducator o promisiune, cu atat va avea un capital de incredere mai mare (vezi exemplul liderilor americani Obama, Bernake, …).

Demonstratie: 
Perceptia este esentiala in jocul economic actual. Sentimentul cel mai important pe care il genereaza aceste perceptii este increderea – bază a valorii, indice economic (in Germania), fundament al optimismului. Piata alimentată cu simple zvonuri a dus la insolvabilitatea unor banci sau falimentul unor afaceri; totul datorita lipsei de incredere. Teama a facut pe multi romani in toamna trecuta sa-si retraga lichiditatile din banci. Delcaratiile guvernatorului BNR au rolul de a mentine increderea in leu; si exemplele pot continua. 

Comportamentele formate pe baza acestor perceptii
- > Perceptia (factor subiectiv) = recesiune, scadere economica, somaj, teamă, insecuritate financiară.
- > Realitatea (factor obiectiv) = datorita inregistrarii de pierderi, mai multe banci comerciale au decis sa-si reduca reteaua de filiale/ sucursale.
- > Comportament (factor declanşator al schimbarii in economie) = euroizarea lichiditatilor si retragerea acestora din sistemul bancar, cu consecintele de rigoare.
In acest sistem de ecuatii, injectiile de optimism au rolul de a pastra sub limita punctului critic multimplicarea si repartiţia oricarui comportament.

duc inevitabil la conturarea clara a tendintelor si evolutiilor indicatorilor economici. In ultimii ani, consumul veniturilor viitoare sub forma de credit depăşise punctul critic si tindea sa devina comportamentul dominant. Dar balanta intre consum si crestere economica si-a pastrat echilibrul: dupa ce au fost consumate destul de multe venituri viitoare, bani pentru a mentine ridicat consumul din prezent nu au mai fost suficienti. Urmarea – scaderea vanzarilor, somaj, scadere economica. 

Efectele produse pot fi insa nocive intregii populatii. Nu toti membrii unei comunitati au contractat credite, dar somajul care se manifesta nu tine cont de acest lucru. Tendintele sunt baza speculatiilor, pentru ca o data atins acel punct critic si un tip de comportament ia amploare, nimic nu mai poate opri implicatiile economice.

Problema principala care trebuie rezolvata este determinarea intensitatii instabilitatii economice cauzata de perceptii, mai degraba decat de fundamentele reale economice.

vineri, 18 septembrie 2009

Cursul RON/EUR (II) – scenariu

Evolutiile pe piata monetara reflecta diverse interese. Dincolo de considerentele macroeconomice expuse in articolul precedent, cateva elemente sigure pot aranja decorul pentru elaborarea catorva scenarii ale evolutiilor leului.
Prima certitudine – in octombrie finantele au o scadenta de 1,4 mld euro, denominată in lei. Este stiut ca in aceste vremuri de criza, lichiditatile sunt putine si nu permit constituirea de rezerve din timp pentru a preveni speculatiile.
Scenariu: daca asi fi unul dintre cei care a imprumutat statul cu o parte consistenta din suma de mai sus, interesul meu este ca leul sa fie cat mai depreciat in raport cu euro si eu sa incasez cat mai multi lei. Pentru ca afacerea sa-mi iasa, asi putea sa mai cumpar ceva euro (sume mici, dar care misca cursul) in urmatoarele 10-12 zile. Deprecierea care s-ar induce ar mari aversiunea fata de risc a multora, care pe fondul vestilor proaste, ar incepe sa cumpere euro, impingand si mai sus cursul. Aici poate interveni si un interes al bancilor comerciale locale: cand leul se depreciaza, dobanzile cu care acestea imprumuta statul cresc; in calculul dobanzii conteaza foarte mult datele de la momentul T al licitatiei pentru titluri de stat.
Este de asteptat ca BNR-ul sa intervina sa sprijine cursul, vanzand euro; pe de alta parte, interventia BNR poate fi considerata inutila pentru ca sumele in lei care vor fi aspirate de finante vor schimba putin trendul. Deci voi avea o suma de lei, bani cu care voi cumpara euro in momentul in care acesta s-a mai apreciat putin. Aici intervine a doua certitudine.
A doua certitudine: BNR-ul nu va lasa leul sa se deprecieze cu mult peste pragul de sustenabilitate dat de adecvarea puterii de cumparare la realitatea economica, plus tintirea inflatiei, ceea ce va produce variatii pe curs. Deci inca un motiv de castig.
A treia certitudine: instabilitatea politica data de alegeri si toate celelate concluzii macroeconomice care prevad o depreciere pe termen mediu a leului, depreciere pe care se poate miza. Din acest punct de vedere, orice apreciere a leului poate fi fructificata.
Toate aceste certitudini stârnesc pofta de castig, fapt ce va atrage jucatori cu fonduri substantiale, valurile create putând aduce profituri bune.

marți, 15 septembrie 2009

Cursul RON/EUR

Dupa cum bine se observa, speranta se vinde cel mai bine acum. Fara sa mai comentez declaratiile pline de optimism care vin dinspre BNR sau politic, continuarea scaderii economiei romanesti este evidenta.

Cauzele principale care vor duce la o depreciere a leului:
- In primul rand blocajul din justitie. Cu toate ca instantele erau destul de aglomerate, greva justitiabililor nu face decat sa creasca stocul de solicitari nesolutionate, cu implicatii economice. Cazurile de insolventa, faliment, modificarile la registrul comertului sau inceperea de executari silite sunt amanate, creând astfel probleme reale celor care au de recuperat creante, si a caror continuitate depindea intr-o oarecare masura de aceste creante. Practic, blocajul financiar se adanceste, aducand noi falimente.

- Scaderea economica, care la sfarsitul acestui an este posibil sa fie scrisa cu doua cifre. Orice veste negativa privind indicatori care masoara nivelul economiei duce inevitabil la o depreciere a monedei nationale.

- Instabilitatea politica, circul electoral si disfunctionalitatile institutionale.

- In cazul unei deprecieri consistente, BNR-ul nu va interveni pe piata monetara decat in cazul in care nivelul monedei este sustenabil. Daca puterea de cumpararea leului nu este adecvata la realitatea economica, exista riscul cheltuirii inutile a unei parti din rezerva valutara.

- Avand in vedere accizele se vor calcula in 2010 in functie de cursul de la 1 oct 2009, interesul finantelor este sa stranga cat mai multi lei la buget, fapt care ma face sa cred ca, cel putin cateva saptamani, cursul va fi lasat liber.

- Elementele predictibile pe care le-am sintetizat si publicat in iunie raman valabile.

Avantaje:
- accelerarea curatarii economiei romanesti de afacerile nerentabile;
- reglarea si adaptarea pietei imobiliare la conditiile economiei locale;
- indatorarea peste masura a unor persoane (fizice/ juridice), urmata de falimentul lor poate constitui o adevarata lectie de economie din care se poate invata;
- cenzura si dezinformarea practicate pana acum pe media se vor dilua semnificativ;
- vor apare oportunitati de achizitii foarte profitabile pe termen mediu.

Update 17.09.2009
Reactii in lant: blocajul din economie -> (firmele inregistreaza restante la credite -> incepe executarea garantiilor firmelor) -> cresterea somajului -> cresterea restantelor la credite a persoanelor fizice -> executarea garantiilor persoanelor fizice -> deprecierea monedei nationale (sau adecvarea puterii de cumparare la realitatea economica). Rationament valabil si fara ipotezele dintre paranteze. Esential este sa nu uitam ca aceste procese se petrec intr-un interval de timp, acum importanta fiind tendinta.

marți, 8 septembrie 2009

Optimism, consum, inflatie

Suntem in plina criza generata de utilizarea irationala a creditului pentru consumul de resurse in avans. Granita dintre rational si irational in consumul de resurse era greu de stabilit in conditiile in care economiile lumii mergeau bine, se faceau profituri si toata lumea era multumita. In schimb, se poate aprecia daca aceasta granita a fost depasita prin efectele produse ca urmare a comportamentul uman.

Trecand peste critica adusa reglementarii, consumul in avans este o cheie de intelegere a crizei. Indatorarea excesiva a ajuns la scadenta, ceea ce am consumat trebuie platit. Neplacut este insa faptul ca actiunile unei parti a societatii afecteaza intreaga societate. Intr-o firma, datorita crizei, isi pierd locurile de munca toti salariatii, indiferent daca au avut credite sau nu, daca au avut sau nu un comportament rational in consum. In felul acesta cererea scade, companiile isi restructureaza personalul, nivelul de trai se reduce. Realitatea globalizarii este demonstrata inca o data, si nevoia de a restructura sistemul monetar isi face aparitita. Problema este cum pot cei care au consumat in avans sa-si plateasca datoriile fara sa afeceteze intr-o mare masura pe ceilalti, deoarece, asa cum am spus, influenta negativa a insolvabilitatii celor indatorati afecteaza intreaga economie. Din aceasta perspectiva, fenomenul inflatiei este nociv.

Aceasta perioada de turbulente economice trezeste sentimente de insecuritate in randul oamenilor, care duc la economisire, concomitent cu cresterea gradului de indatorarare al statului. Cu cat economisirea creste, cu atat cantitatea de moneda noua care poate fi emisa este mai mare. Mai ales ca pentru moneda noua nu trebuie platita nici o dobanda.

In acest sistem de ecuatii indicatorii economici isi continua trendul de scadere, fapt care face ca orice injectie de optimism in piata sa fie periculoasa. Pericolul il constituie inflatia care apare datorita cantitatii suplimentare de moneda scoasa din banii pusi deoparte. Practic, economisirea sterilizeaza parti din masa monetara, si reprezinta o potentiala cerere, care devine solvabila in momnetul deciziei de a consuma. Resursele economisite se pot termina destul de repede pe fondul unui optimism exagerat. Dar evidenta continuarii cresterii somajului contrazice scopul declarat al acestui optimism, si il transforma intr-o unelta dezinformatoare. In acest context, scopul adevarat al optimistilor prezenti in media este acela de a determina pe cei care-i cred, sa inceapa sa consume cat mai mult din resursele economisite, ducand astfel la o mai usoara iesire din afaceri a celor prinsi in diverse proiecte si la marcari generoase de profituri.

Consider ca momentul cel mai indicat in reluarea consumului si dezghetarea pietelor este dat de stoparea somajului, cu perspectiva de scadere. Pana atunci insa, inflatia este inamicul principal la care trebuie sa fim atenti, scopul principal fiind conservarea si cresterea valorii economisite.

vineri, 4 septembrie 2009

Radiografia unei morti premeditate: sectorul privat romanesc

In Romania asistam cu totii la un blocaj economic generalizat. Cercul vicios incepe cu armata de salariati ai statului - supradimensionata dpdv al necesitatilor si al utilitatii -, continua cu ambitia prosteasca a politicului de a-si mentine angajatii cu orice pret, fapt care duce la insolventa si falimentul sectorului privat, si se termina cu sporirea numarului se oameni care trebuie sa fie platiti de stat (somerii si asistatii social) care genereaza noi deficite in buget.

Voi exemplifica rationamentul pe un caz concret (de buna credinta) trait de multi români, ca o radiografie a inceperii si desfasurarii crizei.

X-ulescu este proprietar al unei mici afaceri private de productie, cu cateva zeci de angajati. A incercat pe cat posibil sa nu isi expandeze afacerea dupa marimea cererii existente in sezoanele de varf, ci a crescut intr-un ritm moderat. Politica firmei: stocul de produse finite nu exista (tot ce se produce se vinde), impozitele si taxele platite la timp, furnizorii de asemenea, echipamente si utilaje destul de bune si forta de munca calificata. In decursul timpului, X-ulescu a paltit statului sume importante de bani sub forma de impozite si taxe, a platit salariile angajatilor si a obtinut un profit pe care l-a investit in afacere. Urmarea: salariatii si-au facut credite (aveau o baza – salariul), statul isi primea portia consistenta fara sa faca nimic in schimb si toata lumea era fericita.

Ciclul de productie dura cateva zile, apoi mai treceau cateva zile sau chiar saptamani pana marfa ajungea pe raft. Materia prima se platea la 60-90 zile, iar banii proveniti din vanzarea efectiva a produselor finite se incasau intr-un termen mai scurt. Practic, astazi se platea materia prima achizitionata in urma cu 2-3 luni (care era deja consumata), impozitele si taxele de luna trecuta. Tot astazi se incasau banii proveniti din vanzarile de acum 1-2 luni.

Sa presupunem ca tot astazi a inceput si criza. Vanzarile au inceput sa scada treptat, la fel si incasarile de la clienti.

Peste putin timp (sa zicem 1-2 luni), firma are de platit facturile furnizorilor de acum 3 luni, perioada in care a produs la capacitate maxima, si are de incasat banii pe marfa vanduta si ajunsa la scadenta. Din varii motive (legate in special de noile conditii ale pietei), firma lui X-ulescu nu-si mai primeste toti banii, o parte din creante devenind incerte. Acum, X-ulescu isi prioritizeaza platile, dirijandu-le in special catre furnizorii esentiali si salarii. Este faza in care platile neproductive – de ex. catre fisc - incep sa inregistreze restante.

Dar piata nu da nici un semn de redresare, ci isi continua trendul. Ne aflam deja in faza a doua, in care incep negocierile cu furnizorii si clientii pentru marirea termenelor de plata/ incasare, si pana la urma se ajunge la o solutie de compromis; blocajul financiar il resmit toate firmele, ceea ce mai inmoaie din pretentii la negocieri. Numai ca statul, desi total neproductiv, se incapataneaza si nu face nimic altceva decat sa calculeze niste penalitati aberante fata de realitatea economica, pe langa care mai creste si pretentiile prin marirea fiscalitatii.

Rezultatul? Cronicizarea blocajului financiar. In aceasta faza (a treia) multe litigii ajung la instanta comerciala pentru a-si clarifica situatiile de incasari/ plati.

Asa cum am vazut, pana in acest moment X-ulescu nu poate fi acuzat de rea-credinta in actiunile sale. Salariatii isi primesc in continuare salariile (chiar daca sunt reduse), furnizorii isi primesc banii la termenele re-negociate si firma supravietuieste.

Dar au trecut cateva luni bune cu lichiditati reduse, si fiscul isi cere dreptul intr-un mod cat se poate de prostesc: blocheaza conturile firmei, si cu aceasta masura taie aproape orice speranta de redresare.

Este stiut faptul ca valoarea activelor ale unei societati este mai mare in ipoteza continuitatii activitatii decat valoarea de lichidare. Pot sa afirm ca in conditii de criza, aceasta valoare de lichidare tinde spre zero in cazul activelor de productie specializate.

Bilantul: cele cateva zeci de salariati isi pierd locul de munca si trec din intretinerea lui X-ulescu in intretinerea statului ca someri, statul executa silit utilajele si bunurile firmei, dar recupereaza doar o mica parte din sumele pretinse, furnizorii care urmau sa fie platiti nu-si vor mai primi banii, fapt ce le va ingreuna si lor situatia. Salariatii care aveau credite contractate trec in randul restantierilor, fapt care duce la lungirea perioadei de inghetare a creditarii prin disparitia bazei (a veniturilor din salarii). Impactul social al crizei este astfel amplificat, si impinge politicul la cresterea datoriei publice pentru a acoperi incapacitatea gestionarii banului public.

Cazul lui X-ulescu este generalizat in economia romaneasca. Ca si blocajul financiar.

Concluzia? Prostie cat cuprinde, nivel de trai scazut si o moneda mai slaba.

marți, 1 septembrie 2009

Ideologii si modele economice

Asa cum bine se observa, in ultimile postari mi-am exprimat pozitia clara in ceea ce priveste nocivitatea atitudinilor prin care se incearca gasirea unor “virtuali” vinovati, care sa poarte vina pentru “greselile si neîmplinirile măreţe ale poporului”. De fapt, cei care se ascund in spatele unor simple pareri conspirationiste (de genul cartelul bancilor, strainii care au venit si au luat totul, si alte bazaconii de acest tip), o fac doar pentru a-si ascunde incapacitatea de a rationa corect dpdv al economiei de piata si de a-si reprezenta corect propriile interese. Afirmatia este valida doar presupunand buna intentie a acestora, si nu faptul de a folosi in scop electoral aceste opinii.

Juridic vorbind, orice persoana cu capacitate de exercitiu deplina este raspunzatoare pentru actele si faptele proprii, precum si pentru consecintele acestora. Pretentiile unei reglementari care sa dicteze anumite actiuni ale pietei apartin trecutului.

Prezentul ne pune in fata certitudini si modele. Certitudinile se refera la o serie de tari cu economii de piata performante, in care nivelul de trai este destul de sus, iar modelele se refera la ideologiile care au stat la baza viziunii pe termen lung in implementarea institutiilor si modelelor economice.

Consider constructiv faptul de a prezenta sintetic latura socio-economica a principalelor conceptii despre democratie (liberala, conservatoare si sociala) , conceptii care au fost implementate cu succes in alte tari. Precizez ca ideile au fost preluate din “Ideologii politice şi idealul democratic” de Terence Ball si Richard Dagger.

Câteva concepţii despre democraţie:
- Democraţia liberală – provine din liberalism, de aceea accentuează drepturile şi libertăţile individului. Pentru liberali, democraţia este guvernarea poporului, dar incluzând protejarea drepturilor şi a libertăţilor individului, pentru care trebuie redus rolul majorităţii. În această accepţiune, democraţia este conducerea de către majoritatea oamenilor, dar numai atâta timp cât cei care alcătuiesc majoritatea nu încearcă să-i deposedeze pe indivizi de drepturile lor fundamentale;
- Conservatorismul - Conservatorii clasici încercau să restaureze o societate aristocratică atacată de liberalism şi de Revoluţia franceză. Ei apărau ierarhia socială tradiţională, insistau asupra unui guvernământ suficient de puternic încât să dirijeze pasiunile oamenilor, şi erau sceptici cu privire la încercările de a promova libertatea individuală şi egalitatea şanselor într-o societate competitivă;
- Social-democraţia – conceptul cheie al democraţiei este egalitatea. Democraţia liberală plasează săracii la discreţia celor bogaţi. Avantajul financiar nu este democratic. El trebuie corectat.

Democraţia liberală
În cazul liberalismului, fiinţele umane sunt concepute ca indivizi în mod fundamental raţionali. Ei sunt de acord că propriul interes este motivaţia pentru cei mai mulţi dintre oameni. Aceasta implică şi faptul că oamenii vor concura între ei pentru a-şi promova interesul. Competiţia este considerată ca o parte naturală a condiţiei umane.

În cazul liberalilor, agentul este individul. Opreliştile pot fi: tradiţiile sociale, legăturile de dependenţă feudală şi conformismul religios. Lor li se adaugă: sărăcia, apartenenţa sexuală sau rasială, neştiinţa şi boala. Scopul liberalismului: a trăi după cum crezi, atâta vreme cât nu îngrădeşti libertatea altora. Din perspectivă liberală, fiecare persoană ar trebui să aibă şanse egale de a se bucura de libertate, libertatea nimănui nefiind superioară libertăţii altuia.

Liberalii neoclasici susţineau că intervenţia statului ar trebui să fie foarte redusă pentru a lăsa loc exercitării libertăţii individuale.

John Maynard Keynes a argumentat că guvernul trebuie să îşi folosească abilitatea de a impune impozite şi de a le folosi pentru prevenirea depresiilor şi menţinerea unei economii sănătoase. Aceasta teorie a devenit ideologia dominantă a Vestului după al doilea război mondial.

Robert Nozick – statul este o gigantică agenţie de protecţie. «Statul minimal» este legitim atât timp cât nu violează drepturile nimănui. Politica de folosire a taxelor pentru a lua banii de la unii oameni în beneficiul altora este o situaţie similară cu «munca forţată».

Libertarianismul anarhist este prelungirea extremă a liberalismului. Din perspectiva lor, adevăratul liberalism conduce la anarhie. Murray Rothbard considera că anarhismul pe piaţa liberă este şi de dorit (când nu există constrângere din partea guvernului, orice individ va fi lăsat să facă tot ce doreşte), şi practic (orice face guvernământul, iniţiativa privată poate să facă şi mai bine!).

Liberalii neoclasici (sau libertarienii) consideră că avem nevoie să limităm guvernământul pentru a-l împiedica să ne jefuiască de libertate. Anarhiştii libertarieni militează pentru abolirea guvernământului în ansamblul său.

Conservatorismul
Convingerea umană a conservatorilor este că fiinţele umane sunt şi vor fi întotdeauna slabe. Mulţi numesc conservatorismul – «filosofia politică a imperfecţiunii». Oamenii nu sunt atât de inteligenţi pe cât se cred, iar raţiunea lor nu este capabilă să anticipeze toate consecinţele deciziilor luate. De aceea, cele mai bune intenţii sfârşesc adesea prin a provoca cel mai mare rău.

Conservatorii consideră că orice încercare de a reface fiinţele umane prin reconstruirea societăţii lor va sfârşi într-un dezastru. Susţinătorii radicali ai altor ideologii deţin viziunile unor societăţi utopice, ei cheamă la revoluţie pentru a realiza societăţi perfecte.

Libertatea nu este neapărat bună, deşi poate fi. Ca şi focul, libertatea poate fi utilă dacă este supusă unei bune întrebuinţări. Puterea distructivă a oamenilor eliberaţi de toate restricţiile tradiţionale şi legale este înspăimântătoare.

Conservatorii credeau că în orice societate există un grup restrâns care este potrivit pentru a guverna, prin capacităţi, experienţă şi temperament, în timp ce totalitatea este total nepotrivită.

Conservatorii tradiţionali sunt apropiaţi de Edmund Burke, de poziţiile conservatorilor clasici şi ale conservatorilor culturali. Societatea este concepută ca o ţesătură de pânză, în care fiecare individ are conexiuni cu ceilalţi. Societatea trebuie să promoveze libertatea, dar o libertate ordonată. Scopul activităţii politice este acela de a păstra fabrica socială. Capitalismul este considerat un solvent care poate dizolva ţesătura de relaţii tradiţionale.

Socialismul
Socialismul a început ca un răspuns la liberalismul sfârşitului de secol al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea. Socialiştii s-au opus accentului pus de liberali asupra competenţei şi libertăţii individuale, fiinţele omeneşti fiind prin natura lor creaturi sociale sau comunitare. Până la un punct, acesta este şi discursul conservatorilor. Numai că socialiştii nu acordă nicio valoare tradiţiei şi proprietăţii private.

Socialiştii fac apel la programe care distribuie bogăţia mai echitabil, în raport cu care conservatorii au acordat eticheta «egalizatoare». Socialiştii împărtăşesc convingerea fundamentală că societata în ansamblu trebuie să controleze proprietatea, şi nu indivizi particulari. Se pune aici o întrebare: cât de mult din proprietate trebuie să deţină şi să controleze societatea? Ca principiu general, orice contribuie semnificativ la producerea, distribuirea şi livrarea bunurilor trebuie să fie controlat social în folosul tuturor.

Pentru socialişti, agentul care trebuie să fie liber nu este individul izolat, ci indivizii-în-relaţie. Ei consideră că sistemul capitalist se opune aspiraţiilor lor prin aşezarea prea multor obstacole în calea muncitorilor. Cei care trebuie să-şi petreacă cea mai mare parte a timpului pentru a munci din greu ca să trăiască, nu pot spera să-şi dezvolte talentele pe deplin. Nimeni nu poate fi liber să scoată un profit privat din munca altuia.

Capitalistul exploatează muncitorul plătindu-i mai puţin decât valorează munca sa. Muncitorul este sărăcit, pe măsură ce capitalistul se îmbogăţeşte. Capitalistul este dependent de muncitor, fără a cărui muncă nu s-ar putea crea nicio bogăţie, şi nici identitatea capitalistă n-ar exista. Diviziunile de clasă sunt exploatatorii, unde se elimină clasa se elimină şi exploatarea.