joi, 30 aprilie 2009

Imobiliarele si viata in Romania –analiza macro pe termen mediu

Nivelul de trai determina direct pretul imobiliarelor pe piata, in orice regiune. Ca atare, tot ceea ce duce la scaderea nivelului de trai pe ansamblul unei comunitati influenteaza indirect perceptia valorii asupra oricarui bun sau serviciu.

Stiut fiind faptul ca piata imobiliara nu este o piata destul de lichida (aici gasindu-se cei care au o aversiune marita fata de risc), se poate deduce simplu relatia: cu cat este mai facila dobandirea banilor (creditare), cu atat vor inflori preturile. Demonstratia are la baza componenţa celei mai numeraose categorii indatorate: salariatii.

In ultima vreme asistam la masuri eronate din punct de vedere economic din partea politicului; asta daca avem in vedere interesul national. Consecintele acestor masuri se vor simti in scaderea nivelului de trai in Romania, si implicit in pretul imobiliarelor.

In primul rand decizia imprumutului extern a fost una nefundamentata economic. Argumentele de tipul protejarii leului de un eventual atac speculativ sau finantarea deficitului bugetar sunt ireale si depind direct de vointa politica, iar salvarea unor afaceri private din domeniul bancar cu pretul cresterii datoriei publice nu reprezinta nicidecum un anditot la efectele crizei. Solutii la acoperirea deficitului bugetar am dat intr-un articol precedent (prin externalizarea cheltuielilor). Criterii sanatoase si benefice intregii comunitati pe baza carora banii publici (din buget sau imprumutati) sa fie folositi la salvarea unor afaceri private nu exista. Cresterea indatorarii publice conduce inevitabil la cresterea fiscalitatii si la scaderea nivelului de trai.

In al doilea rand anul electoral in care ne aflam ii condamna pe cei inca robiti de detinerea puterii formale sa adopte decizii in favoarea unor interese private in schimbul aportului consistent la batalia electorala ce va urma. Acesta ar putea fi si motivul indarjirii cu care se tine de cheltuielile pentru "investitii". Un alt aspect negativ al anului electoral este ca actuala conducere executiva nu are o gandire pe termen lung, ci urmareste sporirea avantajelor electorale de moment. Ca o precizare care se impune, ma vad obligat sa subliniez faptul ca nu partinizez cu nici un partid politic, rostul comentariilor decurgand din efectele economice care pot aparea ca rezultat direct al actiunilor factorului politic.

De notat mai sunt si recentele masuri privind limitarea liberei initiative prin promovarea unei fiscalitati exacerbate (accize, impozit forfetar, contributii salariale platite aproape degeaba,…), precum si utilizarea imprumutului extern la plata pensiilor si salariilor bugetarilor.

Un alt factor important este somajul; atat timp cat somajul va creste vom asista in continuare la cresterea restantelor catre banci, la cresterea presiunii asupra bugetului prin cresterea numarului de persoane asistate, la intarzierea reluarii creditarii, si la scaderea preturilor de tranzactionare a imobiliarelor.

Doar categoria proprietatilor imobiliare comerciale (hoteluri, spatii comerciale, depozite, …) – a caror achizitie nu se adreseaza majoritatii oamenilor – constituie o abatere relativa de la rationamentul de mai sus.

Reperul care marcheaza startul in achizitii imobiliare, pe care multi il cauta, il reprezinta stagnarea (intr-o prima faza) si inceperea reducerii somajului. Pana in acel moment nici vorba de reluarea creditarii (datorita instabilitatii locurilor de munca si a inexistentei unei baze reale de raportare pentru garantii) sau de oprirea ieftinirii caselor si terenurilor.

Dar dupa cum se vede, in Romania criza inca nu a inceput sa-si produca complet efectele. Acum suntem in etapa in care perspectiva somajului nu ameninta prea multe locuri de munca (in comparatie cu alte tari), iar firmele intra in incapacitate de plata, si cu putin ‘ajutor etatist’ - in faliment. Cu cat criza se va adanci, problema continuitatii sistemului de pensii de stat si a asistentei medicale asigurate de stat se va acutiza si va deveni din ce in ce mai greu de rezolvat. Rezulta clar ca o scadere a nivelului de trai pe ansamblul societatii va urma sa se produca in curand, cel mai sigur incepand cu lunile septembrie-octombrie ale acestui an.

Scaderea cererii pe ansamblul economiei se va opri numai la nivelul la care va putea fi sustinuta de capacitatea comunitatii de a crea plus valoare, din care se deduce datoria la banci, nivel la care trebuie sa se ajusteze productia si vanzarile.

Zeul numit consum cu orice costuri a murit. Raman in urma datorii, regrete sau lectii de viata.

vineri, 24 aprilie 2009

Valoarea BANILOR (II)

Din punct de vedere economic, valoarea acordata unei mărfi (bun, serviciu sau bani) este caracterizata de patru parametri: dorinta, utilitate, raritate si putere de cumparare.

Am inclus banii alaturi de bunuri si servicii deoarece difera fata de acestea doar prin faptul ca nu-si schimba substanta in timp si ajuta la divizarea valorii in scopul facilitarii schimbului. Ca atare concluziile rezultate din analiza valorii banilor pot fi extrapolate si asupra valorii bunurilor si serviciilor.

In prima parte am prezentat influentele asupra valorii din perspectiva primilor doi parametri ai valorii - dorinta si utilitatea - parametrii care pot fi manipulati psihologic, ducand astfel la modelarea perceptiilor asupra valorii. Asa cum am demonstrat, un rol important in acest joc il detine reglementarea pietei.

Raritatea - limitarea disponibilitatii, spatiale si temporale a unui bun/ serviciu - este conditionata in primul rand de productivitatea muncii. Cresterea productivitatii muncii are ca rezultat direct cresterea productiei concomitent cu scaderea costului unitar, ceea ce inseamna marfuri mai multe si mai ieftine, si in consecinta un nivel de trai mai ridicat.

Raritatea se refera obiectiv la prezenta reala a marfurilor in piata, si nu la manipularea dorintei prin calcularea eronata a cererii solvabile in raport cu oferta (aplicabila la orice tip de piata: imobiliara, monetara, bunurilor de larg consum, servicii, etc.). Altfel spus, din cererea solvabila fac parte numai cei care detin lichiditati sau au capacitatea de a produce valoare adaugata suficienta pentru a achizitiona acea marfa intr-un timp rezonabil. Selectia marfurilor tranzactionabile si tranzactionate, competitive sau nu, este facuta de piata. Deci pentru a face un schimb trebuie sa ofer marfa mea contra alteia, de care eu am nevoie; indatorarea trebuie abordata ca o afacere, rational, nu ca o solutie implicita.

Deci valoarea reala a banilor este determinata in mare parte de cauze psihologice, si intr-o mai mica masura de realitatea economica (prima concluzie). Un exemplu banal care imi vine in minte acum este legat de piata imobiliara: multi te indrumau in anii trecuti spre un credit cand aveai de ales intre chirie si ipoteca, argumentul esential fiind nu pretul platit pentru aceeasi folosinta, ci un virtual simt al proprietatii. Destul de comic in logica economica, care spune ca trebuie sa alegi sa platesti pretul mai mic pentru acelasi bun/ serviciu; dar destul de fundamentat intr-o optica manipulata grosolan.

Un alt aspect de care nu trebuie sa facem abstractie este cel politic, care are o influenta bine conturata asupra valorii banilor (a doua concluzie). Sunt de domeniul evidentei discrepantele: crestere economica record – servicii si infrastructura precare, secretizarea unor contracte de privatizare – lipsa concurentei in domeniu de activitate al firmei privatizate, marirea fiscalitatii – acordare de ajutoare de stat, monopol privat pe resurse – agentii de stat care monitorizeaza activitatea acelor firme, miscari sindicale – lideri de sindicat demnitari, crestere economica – imprumut extern pentru salarii si pensii. Din toate acestea rezulta clar ca in gestionarea statului sunt urmarite preponderent interese private, in planul doi fiind cele electorale, iar deciziile adoptate au incidenta directa asupra valorii banilor.

In lumea de azi cand utilizam monede discretionare flotante si asistam la o puternica implicare a bancilor in economie (prin sistemul de rezerve fractionar care le ofera avantajul de a emite moneda din ‘nimic’), un rol important care determina variatia valorii banilor il are Banca Nationala prin inflatarea monedei, prin deciziile de politica monetara si prin interventiile pe piata monetara (a treia concluzie).

In aceasta structura piramidala a concluziilor de mai sus, ratiunea economica isi gaseste partial aplicabilitate doar in schimbul care are loc intre doua persoane private. Spun partial deoarece cadrul concurential in care se desfasoara schimbul (piata) este, asa cum am vazut, destul de mult distorsionat.

Concluzie finala: Valoarea banilor este dictata de diverse interese (de naturi diferite) care isi gasesc anumite puncte comune si actioneaza prin mijloace politice si/ sau dezinformatoare asupra fundamentului imaterial al valorii, si anume increderea si nestiinta.


marți, 14 aprilie 2009

Imoralitate – cuvantul la ordinea zilei in Romania

Viata socio-economica romaneasca are un numitor comun - indiferent de cine declanseaza actiunea sau ce mobil sta la baza declasarii ei - si anume imoralitatea.

Fie ca vorbim de taxe si impozite, de serviciile oferite de stat sau de anumite companii, de modul de functionare al unor institutii sau de orice altceva care tine de administratie si respect in viata de zi cu zi, nu pot sa nu remarc o doza serioasa de imoralitate.

In prezent fiecare persoana care traiseste si munceste in Romania este obligata sa plateasca in avans pentru conditii de trai mai bune. Astfel, prin sumele reprezentand contributii salariale - o serie de servicii (sanatate, invatamant, … ); prin impozite si taxe - construirea infrastructurii la nivel national, si nu numai.

Avand in vedere background-ul de exercitii financiare in care Romania s-a situat pe primul loc la cresterea economica din Europa, coroborat cu starea actuala a serviciilor publice, cu calitatea precara a drumurilor si a infrastructurii, nu pot sa constat decat incapacitatea structurii de conducere de a reprezenta interesele majoritatii.

Recent am asistat cu totii la o implicare directa a statului in economie prin introducerea impozitului forfetar si cresterea accizelor. (Comentariile pe baza jutificarilor aduse de personaje publice in scopul sustinerii impozitului forfetar sunt de prisos, simpla lor lecturare dovedind gradul de intelepciune al celui in cauza.) Deci cresterea fiscalitatii este considerata benefica in a scoate tara din criza. Rezultatele acestor masuri aberante nu vor intarzia sa apara cat de curand.

Aici apare un aspect important care tine de factorul social in perspectiva alegerilor, continuitatea finantarii celor 1.5 milioane de bugetari constituind o prioritate.

Alternative la marirea fiscalitatii si falimentarea multor firme exista si sunt deja aplicate in tarile vestice. La numarul mare de functionari publici care nu se justifica, acestia generand coruptie, timpi lungi de procesare a datelor, si o calitate slaba a centralizarii informatiilor, solutia consta intr-un soft bine pus la punct.

Finantarea deficitului bugetar cu price pret – prin marirea fiscalitatii – nu are sustenabilitate pe termen lung, ducand la falimente in lant si la slabirea puterii de cumparare a monedei. Ca solutie recomand varianta aleasa si aplicata in UK, aceea de reducere a TVA-ului in vederea mentinerii consumului la un nivel care sa permita functionarea la minim a firmelor; reducerea fiscalitatii cu scopul pastrarii locurilor de munca in domeniul privat.

Mult prea mult trambitatele investitii in infrastructura pot fi rezolvate aplicand exemplul altor tari: lucrarile se concesioneaza unei firme private care termina lucrarea pe banii ei, urmand ca reacuperarea fondurilor investite sa se faca din taxa de utilizare a autostrazii. In acest mod se elibereaza bugetul de stat de povara unor investitii si este posibila chiar o reducere deficitului bugetar si a fiscalitatii.

Externalizarea se poate aplica nu numai investitiilor, ci si serviciilor publice. Plata directa de catre benficiari a serviciilor primite poate fi facuta direct sau prin plata unei polite private de asigurari.

Masurile de combatere a crizei prin cresterea fiscalitatii sunt imorale din mai multe motive. In primul rand libera initiativa este ingradita iar accesul si prezenta pe piata este garantata numai firmelor mari, poarta spre o piata monopolista fiind larg deschisa. Urmarea este cresterea puterii de negociere a firmelor care raman in piata in raport cu statul, fapt care duce la o serie de distorsiuni in economie.

Un alt motiv imoral este scopul pentru care creste fiscalitatea – acela al pastrarii in continuare al armatei de functionari publici si a vesnicelor investitii publice care nu au nici o finalitate, prin obligativitatea firmelor de a-i intretine, chiar cu pretul falimentului.

Sintetizand pot sa afirm ca un management al banului public si al parghiilor economice legislative, care si-a dovedit incapacitatea de-a lungul anilor prin decizii arbitrare fata de interesul public, nu poate sa produca in continuare decat decizii imorale.

miercuri, 8 aprilie 2009

Reglementarea – principala cauza a crizei

Evolutia in timp a mijloacelor de intermediere a schimbului – de la troc pana la monede scripturale – este caracterizata de o serie de incercari de reglementare a functionarii pietelor.

De-a lungul timpului, piata prin manifestarea liberei initiative a consimţit si a inzestrat cu o anumita valoare marfa - moneda din metal pretios - ca intermediar al schimbului. Din acest moment interesele persoanelor puteau fi mai bine cuantificate si căpătau dinamicitate. Ca urmare, aceste interese se puteau realiza intr-un timp mai scurt si interferau in cadrul pietei cu o frecventa crescuta, iar dezvoltarea economica durabila avea ca plafon limita data de suma capacitatilor de a produce valoare adaugata a membrilor comunitatii respective.

In acest context, conducerea politica a vremii a inceput sa intervina in piata prin diferite reglemetari, mai mult sau mai putin in folosul participantilor, cu scopul consolidarii puterii economice a conducerii centrale. De aici si pana in prezent se manifesta practic distorsiuni si anomalii legislative, care nu mai respecta resorturile strict economice ale formarii perceptiei asupra valorii.

Puterea centrala astfel consolidata, sprijinita de un sistem politic special creat sa permita conlucrarea cu diferite interese economice private si nereprezentative la nivelul comunitatii, a devenit arbitrul si totodata jucatorul principal al pietei prin intermediul reglementarii.

Iar constrangerile privitoare la libera initiativa si la libertatea de a alege un produs sau altul s-au inmultit si imbraca forme care pentru noile generatii reprezinta tiparul implicit pe care isi construiesc mai departe gandirea.

Astfel, marfurile nu mai sunt guvernate de competitivitate si selectie naturala pe piata, ci de standarde de calitate impuse prin lege. Pretul muncii prestate nu mai este negociat direct, ci are impuse de fiscalitate limite minime. Transferul proprietatii este constrans si conditionat. Mecanismul generarii inflatiei saraceste sau imbogateste anumite grupuri. Si exemplele pot continua.

La o prima vedere se poate afirma ca este un cerc vicios: statul stabileste o serie de legi care distorsioneaza piata si colecteaza sume de bani pentru a plati functionari care sa vegheze la aplicarea acelor legi. Dar problema este mult mai complexa. De fapt acest cerc vicios aparent, ascunde incapacitatea modelului de organizare politica a statului de a administra resursele unei tari. Inceputul reglementarii excesive a economiei, si totodata al abuzurilor si legalizarii furtului, este dat de momentul in care dreptul de a emite moneda a fost transferat din domeniul privat la stat sub pretextul ca acele companii private care emiteau moneda nu putea fi controlate suficient de bine pentru a preveni eventualele fraude; cu alte cuvinte, un stat incapabil sa verifice un proces tehnic nu va fi in niciodata in stare sa gestioneze intregul proces, furtul centralizandu-se astfel prin nationalizarea puterii de a frauda.

Criza economica in care ne aflam este in primul rand falimentul ideii ca schimbul poate fi constrans sa se desfasoare in anumite conditii. Elementul cheie care a manevrat perceptiile participantilor pe piata si a determinat paralizia partiala a liberei initiative este egalitarismul. Orice aspect legiferat pleaca de la premisa ca toti agentii economici (persoane fizice/ juridice) sunt egale, si ca atare trebuie sa se supuna acelorasi taxe, trebuie sa adopte aceleasi standarde, sa aiba acelasi tip de obligatii, … . Functionarea libera a pietei a demonstrat falsitatea acestei premise.

Si cum nici in logica nu poti sa pleci de la ceva flas si sa obtii ceva adevarat, iata ca nici domeniul economic nu face exceptie de la regula.

O mai buna reglementare ca solutie la criza acutala nu ar putea decat sa ne intoarca la un regim politic totalitar, posibil de tip fascist, pentru ca ar insemna o restrangere spre anulare a liberei initiative – unul dintre fundamentele economiei de piata. Sau, in cel mai bun caz, un nou set de reguli care doar cosmetizeaza starea existenta si amana pentru putin timp falimentul inevitabil.

joi, 2 aprilie 2009

Factorul social – beneficiarul real al crizei economice

In ecuatia socio-economica si politica, factorului social ii este rezervat rolul Ilenei Cosanzene din poveste care asteapta un Fat Frumos care sa-i ofere un trai mai bun si sa o duca in lumea lui. Deci puterea dorintei este dominanta in mobilurile intelegerii si actiunii maselor, in detrimentul puterii ideii. Cu o populatie relativ imbatranita, cu o educatie precara, Romania urmeaza sa dea greul examen in fata crizei economice.

Miza in fata factorului social este de natura politica si economica.

Politic vorbind, daca plecam de la premisa ca oamenii cei mai capabili sa ne treaca de momentul crizei sunt cei care ne conduc acum, prin prisma faptelor lor, deducem ca exista si alte solutii mult mai eficiente. Deci ipoteza a picat. Daca ne intrebam ce cauta acestia acolo, raspunsul se afla la electorat. Oricum am pune problema, ceea ce rezulta in mod clar este gradul scazut de pregatire pe ansamblu.

In aceasta masa sociala amorfa, pretentiile ca acei oameni care sunt adevarate capacitati organizatorice sau administrative sa ramana in tara sau sa intre in politica, sunt inutile. Sistemul politic bazat pe anumite interese, nereprezentative la nivelul intregii populatii, a creat in timp lehamite si nepasare, izoland astfel centrul decizional de viata majoritatii.

Schimbarea de sistem trebuia urmata si de o shimbare la nivel de mentalitati, schimbare care a intarziat in principal din cauza specularii si intretinerii vechilor comportamente de catre factorul politic, dominat si el de umbrele trecutului.

Deciziile la nivel macroeconomic sunt cele cu implicatii pe termen lung asupra nivelului de trai; disputele si argumentele privind oportunitatea unui imprumut extern au dovedit inca o data limitele competentelor economice ale celor desemnati sa ne conduca.

Astfel, in decurs de cateva saptamani, in privinta ratiunii indatorarii s-a trecut de la ‘Romania nu are nevoie’ la ‘nu are nevoie urgenta’, bâlbâielile de acest tip marind instabilitatea economica deja existenta, iar expectativa este cuvantul de ordine in gandirea atat a investitorilor, cat si a consumatorilor de rand.

Din punct de vedere economic, structura populatiei ocupate arăta in toamna anului trecut o pondere scazuta a celor care lucrau in mediu privat (3.5 milioane) comparativ cu cei din sistemul bugetar (1.5 milioane) si cu beneficiarii de pensii de stat (4.9 milioane).

Doua consecinte majore rezulta din aceasta distributie: in primul rand doua persoane din mediul privat trebuiau sa asigure salariul unui bugetar si pensiile altor trei persoane, ceea ce denota o fiscalitate destul de ridicata. Cealalta consecinta o reprezinta sensibilitatea crescuta a factorului social la modificari structurale, fie ele cat de mici. Si cum suntem in an electoral, disponibilizarile pe drept justificate de activitatile nerentabile vor intarzia sa apara, iar costurile vor trece pe nesimtite in datoria publica prin intermediul consacratelor ajutoare de stat sau garantii guvernamentale acordate din banii veniti prin imprumuturi externe.

Puterea de seductie a dorintei ca nu vom fi afectati de criza economica dacat intr-o mica masura - pe fondul declaratiilor ca economia isi revine, si creditarea la fel - a stârnit entuziasmul manifestat in ultimile zile pe piata monetara si dovedeste inca o data ca in Romania oricand ne putem imbăta cu apa rece.

Neavand o politica macroeconomica care sa acopere un interval larg de timp in privinta resurselor umane si nici un cadru legislativ stabil, eventualele miscari sociale care ar putea sa apara vor fi speculate si castigate ca si capital politic.

Urmarile se vor simti din plin in urmatorii ani si vor fi destul de consistente; acestea se vor constitui in mariri ale impozitelor pe proprietate si pe profit, ceea ce va incuraja economia la negru.

In concluzie, oricat de lung va fi drumul ales spre iesirea din criza, efectele masurilor adoptate se vor rasfrange direct asupra factorului social.

miercuri, 1 aprilie 2009

Valoarea BANILOR

(Acest articol a fost publicat pe BloomBiz.ro, iar aici l-am reluat cu scopul de a intregi si completa in mintea cititorilor acetui blog imaginea a ceea ce azi numim criza economica.)

Asa cum analizam intr-un articol precedent, perceptia valorii este subiectiva si poate fi influentata intr-un sens sau altul de factori psihologici. O proiectie a acestei perceptii asupra mijloacelor de realizare a schimbului sau tranzactiilor intre oameni conduce la inzestrarea unor insemne, aparent fara nici o valoare intrinseca, cu diferite diviziuni ale valorii. Aceste insemne sunt banii actuali.

In acest context, reglementarea pietei monetare a capatat noi valente, trecand din domeniul strict economic in cel sociologic, totul devenind un adevarat joc. Dar nu numai reglementarea s-a adaptat, ci si mijloacele de castig rapid s-au perfectionat.

Sistemul socio-economic actual, dominat de interese nereprezentative la nivelul majoritatii populatiei, se remarca prin parghiile proprii de conducere a perceptiilor si, implicit, a maselor. Acestea sunt sentimente pur omenesti care pot fi speculate cu scopul atingerii unor target-uri de profit sau care pot fi actionate in sensul schimbarii comportamentului diferitilor participanti la/ in piata.

Posibilii actori ai pietei pot fi considerati toti membrii unei comunitati. Cadrul general este dat de faptul ca supraspecializarile praticate pe piata muncii reduc semnificativ posibilitatea ca o persoana sa poata sa-si formeze o viziune globala, cat mai sintetica, asupra modului in care functioneaza piata si a factorilor care influenteaza valoarea. In aceste conditii efectul de turma care nu lasa loc contradictiei naste acea opinie unica, validata de media, si acceptata fara discernamant ca apartinand spatiului axiomatic.

Lacomia specific omeneasca este una dintre bazele obtinerii de profit consistent. Orice rationament valid spune ca nu pot sa consum mai mult decat produc, iar traiul pe datorie are ca sfarsit o viata mai grea decat cea dinaintea indatorarii. Trendul vremii dominat de mentalitati formatate pe calapodul caritasului, dublat de mirosul fin al bancherilor care simt profiturile, a dus la ceea ce astazi denumim specula sau bula speculativa in toate sectoarele unde consumul pe credit a fost posibil. Cu cat este mai facila dobandirea pe termen scurt a unor foloase fara prea multa munca, cu atat ratiunea multimii paleste si lacomia se exacerbeaza.

Din punct de vedere economic, rational, nu pot sa consum peste nivelul capacitatii mele de a genera valoare adaugata prin munca sau prin combinarea altor factori de productie. Daca imi amanetez in prezent valoarea muncii mele care urmeaza sa o prestez in urmatorii ani pe un pret variabil (dobanda variabila) stabilit de creditor, atunci accept de buna voie o afacere nerentabila pentru mine.

Un alt sentiment uman, a carui abordare in privinta valorii este mai subtila, este teama. Stiut fiind faptul ca libera initiativa este esentiala in jocul pietei si este caracterizata intotdeanua de o doza de risc, teama are rolul stoparii, limitarii sau dirijarii liberei initiative. Acest fenomen se observa cel mai bine la persoanele cu o pregatire superioara, ca produsi directi ai unui sistem in care greseala se pedepseste iar aversiunea fata de risc este cultivata premeditat.

Exemple sunt multe: teama fata de posibila pierdere a jobului, sau de asumarea riscului de a trece de la simplu angajat la o mica afacere proprie, …; acest sentiment de teama duce in final la aprecierea asupra unei actiuni ca fiind inutila si se constituie in principala cauza a paraliziei liberei initiative.

Perceptiile fiind modelabile si influentabile, rezulta clar ca valoarea acordata banilor la un moment dat de subiectii unei comunitati este subiectiva. De aici definitiile din manualele de economie pot fi schimbate incepand cu notiunea de inflatie, care se poate traduce ca fiind fenomenul de scadere a increderii in moneda a populatiei unei tari. Notiunea de piata libera ar trebui ca aiba ca indicator principal gradul de dezinformare si cenzura practicata in media referitor la bunurile care se trazactioneaza. Si exemplele pot continua.

In general, mobilurile actiunii umane sunt dominate de sentimente, si pot fi manipulate. Un reper in aceasta mlastina a suprainformarii mai mult sau mai putin eronate poate fi si ideea conform careia doar eroarea pasioneaza, pe cand recile adevaruri nu entuziasmeaza.

In concluzie, criza actuala isi are radacinile in comportamentul uman ale carui laturi subiective au fost fructificate in scopul obtinerii de profit maxim, iar acum a venit nota de plata. Depinde de noi, de fiecare in parte, cum vom sti sa ne alcatuim rational consumul, iar aceasta necesitate o vedem aplicata in practica la cei care au consumat rational si au economisit in perioada precedenta, iar acum detin lichiditati si fac achizitii la preturi mai mici decat cele practicate speculativ pana acum.

Indatorarea – o forma a vasalitatii moderne

(Acest articol a fost publicat pe BloomBiz.ro, iar aici l-am reluat cu scopul de a intregi si completa in mintea cititorilor acetui blog imaginea a ceea ce azi numim criza economica.)

Intotdeauna, in istorie au existat comunitati conducatoare si comunitati vasale; insa formele sub care se stabileau raporturile de vasalitate au cunoscut o continua adaptare si transformare.

Din punct de vedere economic, indatorarea este eficienta daca indeplineste cateva conditii esentiale; in primul rand cheltuirea fondurilor trebuie facuta astfel incat sa genereze plus valoare (profit) cu un randament superior costului imprumutului (dobanzii). In al doilea rand serviciul datoriei nu trebuie sa depaseasca in timp un procent semnificativ din profitul realizat, din simplul motiv ca nevoia de finantare creste pe masura cresterii capacitatilor productive, si ca atare investitia nu se va mai putea autofinanta, devenind nerentabila; deci este nevoie de termene de plata esalonate rational intr-un orizont de timp.

Posibilitatea legala existenta ca o persoana fizica/ juridica sa-si poata creste gradul de indatorare fara un fundament economic sanatos duce cu certitudine la abuzuri. Pentru a fi evitate situatiile in care consumul in prezent a unor resurse viitoare poate duce la noi forme de sclavie moderna sau vasalitate economica, trebuie avute in vedere profitabilitatea, oportunitatea si randamentul unui imprumut in conditii de piata concurentiale.

Pentru persoanele fizice, decizia indatorarii trebuie luata pe baza estimarilor privind nevoile reale si costurile/ preturile cele mai bune in acoperirea acestor nevoi. In acest rationament, lacomia si gandirea bazata doar pe imitatie si comparatie sunt generatoare doar de decizii falimentare pe termen lung. Principala eroare este aceea de a ignora caracterul ciclic si schimbator al economiei, fapt care duce pe termen scurt si mediu la cresterea speculei.

In cazul comunitatilor locale, fundamentul economic al contractarii unui imprumut trebuie sa fie sporirea veniturilor reale la bugetul local si mentinerea a acestui trend. Cresterea veniturilor insemnand o dezvoltare economica a comunitatii respective si, implicit, a capacitatilor de a produce valoare adaugata, oportunitatea unui imprumut pentru investitiile in infrastructura este pe deplin justificata. Nerespectand acest criteriu, orice fonduri imprumutate de administratiile publice locale sunt destinate consumului, iar nota de plata va fi greu de achitat fara a dispune de mijloacele necesare producerii de venituri. Pericolul major apare in momentul scadentei, prin masurile disperate de crestere a incasarilor prin sporirea taxelor si impozitelor locale, condamnand astefel acea comunitate la un nivel de trai mai scazut decat cel realizat inaintea indatorarii prin forte proprii.

In ceea ce priveste firmele, conditiile pietei, mai mult sau mai putin concurentiale, determina insolventa si falimentul sau extinderea si cresterea activitatii. Acesta este domeniul vietii in care aplicarea unei decizii de indatorarare isi rasfrange consecintele pozitive sau negative direct asupra persoanei care si-a manifestat libera initiativa, fara sa afecteze comunitatea locala.

In ultimile zile s-a discutat in media oportunitatea unui imprumut extern. Aici apare o speta, aceea a comunitatilor locale mari, organizate sub forma de state. Am spus o speta aparte pentru ca un stat dispune de capacitatea de a stabili propriile reguli de functionare interna prin cadrul legislativ. Ca atare, manifestarea interna a vointei unui stat nu mai este conditionata de anumite criterii si reguli ca in cazul persoanelor fizice, a administratiilor locale sau a firmelor, ci depinde nemijlocit de interesele clasei politice.

Dar si in acest caz, necesitatea cresterii indatorarii trebuie stabilita si dimensionata economic, pericolul condamnarii populatiei la un nivel de trai scazut pe termen mediu si lung fiind prezent si real.

In Romania principala cauza a generarii de abuzuri in ceea ce priveste datoria publica este lipsa cadrului legal privind atat raspunderea functiei publice, cat si centralizarea toxica a deciziei. Ma refer aici la deciziile majore care afecteaza pe termen lung populatia Romaniei, decizii care in statele europene cu traditie in respectarea drepturilor omului se iau numai pe baza de referendum public (Elvetia, Irlanda, … ).

Oportunitatea unui imprumut extern (FMI, BM, ..) in conditiile actuale de scadere a veniturilor, deci a capacitatii de a produce valoare adaugata, nu este justificata. Consumul pe datorie fiind deja exacerbat speculativ, marirea gradului de indatorare nu duce dacat la prelungirea termenului in care o economie devenita neeficienta va trebui sa restituie sume importante cu pretul unui nivel de trai scazut al catorva generatii.

Motivele de asigurare a unei eventuale ”centuri de siguranta” printr-un imprumut extern consistent sunt simple utopii si demonstreaza ancorarea in regimul de dinainte de ’89 a mentalitatii clasei politice, care este lipsita de notiuni ca faliment, concurenta, plus valoare, libera initiativa. Aceasta caracterizare este validata si de “planul de masuri” de cheltuire a fondurilor care vor fi imprumutate sub forma de ajutoare si garantii guvernamentale acordate intr-un mod discriminatoriu.

Mentinerea artificiala in viata a unor afaceri nerentabile si prelungirea momentului falimentului – si o data cu acesta si al termenului insanatosirii economiei – prin transferul acestor costuri asupra comunitatii nu este deloc o masura care apartine capitalismului.

Indatorarea externa a Romaniei fara a respecta principiile economiei de piata ne va tăia orice speranta de crestere a nivelului de trai prin marirea impozitarii si deci, prin reducerea drastica a liberei initiative.