Pagini

miercuri, 21 octombrie 2009

Viitorul sună bine ?!

Un lucru este cert: marirea fiscalitatii in vremuri de criza este vehiculul care distruge initiativa privata si pe termen lung ne asigura intoarcerea in comunism. Perioada scurta care a mai ramas din acest an se pare ca este folosita ca tatonare a opiniei publice privind majorarea fiscalitatii, tatonare produsa prin interminabile interviuri care ne arata ca altceva mai bun pe lumea asta decat impozite marite nici ca nu exista. “Specialistii” care ne asigura ca nu pot fi concediati bugetarii excedentari, ca se creaza o problema sociala, si ca trebuie sa ne gandim si la ce vor face ei fara un serviciu, si alte inepţii de genul asta, sunt trecuti cu totii de o anumita varsta. Insa banii care sunt platiti ca salarii pentru ca acesti oameni sa nu produca nimic si sa incurce uneori prin incompetenta lor mersul firesc al institutiilor ar putea avea alte destinatii, sau pur si simplu nu ar spori datoria publica prin imprumuturi pentru plata salariilor.

Personal, nu am nimic cu acesti bugetari, deranjantă este decizia factorului politic in domeniul economic, care nu are in vedere decat ziua de azi, ce sa mai vorbim de termen mediu si lung.

Astazi avem o scadere din ce in ce mai accentuata a vanzarilor, lichiditati reduse in vistieria firmelor si asistam la o cursa disperata a mediului privat de a reduce pe cat posibil costurile. Masurile se intind de la scaderea calitatii materiilor prime pana la concedii fara plata si chiar concedieri. Aceeasi politica trebuia adoptata si  de stat.

Fara sa mai vorbim de scaderea poverii fiscalitatii, care pe timp de criza reprezinta o adevarata gura de oxigen pentru mediu de afaceri. Gandirea corecta a statului ar fi: decat sa intretin de la bugetul pentru somaj un om, mai bine reduc fiscalitatea pe forta de munca si acel salariat nu-si va pierde locul de munca si va ramane in intretinerea firmei la care lucreaza; decat sa cresc taxa pe consum si vanzarile sa scada si mai mult, implicit si sumele colectate, mai bine incurajez consumul prin diminuarea acestei taxe, iar banii adunati la buget vor fi mai multi; si exemplele pot continua.

Insa gandirea finantelor este alta, limitata dpdv practic: decizia se ia pe baza unui rationament care are in vedere calculul pe hartie. Daca in ultima perioada am incasat din TVA 19 lei la o baza de impozitare de 100 lei, inseamna ca la o crestere cu 3% a taxei voi incasa 22 lei. Imi frec mainile de bucurie, ies pe sticla si anunt in gura mare ca am gasit solutia.

Realitatea este cu totul alta. Stimulez consumul prin scaderea fiscalitatii, vanzarile vor inregistra o crestere, somajul incetineste, baza la care se aplica aceste taxe creste, si banii adunati la buget vor fi mai multi. In privinta devalorizarii leului pe piata monetara nu trebuie sa ne facem griji prea mari.

Stim cu totii ca preturile la produsele accizabile vor creste substantial incepand de anul viitor; la fel si taxele pe proprietate. Rezultatul direct va fi o crestere a costurilor si o scadere a consumului, a nivelului de trai si a veniturilor bugetare. Crucea de pe mormantul initiativei private ar putea fi majorarea tva sau a cotei unice. Aberatiile privind aprecierea marimii economiei subterane vor contiuna sa justifice actiunile politicului de distrugere a afacerilor care platesc taxe si impozite. Chioşcarii de la colt de strada care nu dau bon fiscal la fiecare bricheta vanduta au inchis sau vor inchide in curand, sumele rulate de acestia fiind infime.

Lobby-ul extern care are in vedere mentinerea leului intre anumite limite, care pana acum a avut efecte benefice pentru Romania, este posibil sa-si mareasca costurile sau sa-si piarda suportul real.

Implicatiile sociale vor fi mult mai mari in urma cresterii taxelor: somajul se accelereaza, restantele la credite vor creste exponential, valoarea activelor va scadea, … .

luni, 19 octombrie 2009

Iluzia fair play-ului

La nivel mondial ideologia socialista a castigat destul de multi si importanti adepti. Incepand cu presedintele SUA si cu deja celebrele interventii pentru sustinerea bancilor americane, celebre prin lipsa rezultatelor si prin naivitatea cu care au fost acceptate de multime, socialismul este in floare.

Dintr-o perspectiva neo-liberala, cheltuirea banului public cu scopul redistribuirii avutiei nationale, nu trebuia sa aiba ca destinatie incercarea de a acoperi riscurile prea mari asumate de unele afaceri private, in special banci. Aceasta masura a dus la marirea deficitelor bugetare, la lipsa banilor pentru serviciile asigurate (in special sistemul sanitar) si in perspectiva la lipsa fondurilor pentru somaj.

Sa analizam scenariul in care “too big to fail” nu ar fi existat. In acest caz se inregistrau falimente bancare rasunatoare in America, cutremurul se propaga si in Europa, şirul falimentelor continua cu fondurile care detineau in protofoliu active toxice si tot soiul de derivate financiare. Pe piata monetara dolarul ar fi inregistrat o depreciere semnificativa, iar cotatiile companiilor ar fi scazut. Probabil toate valutele inregistrau deprecieri, bursele ar fi cazut pe rosu o perioada de timp pana la falimentul complet si disparitia entitatilor care si-au asumat riscuri prea mari. Bineinteles ca perceptia aspura valorii s-ar fi schimbat si consumul ar fi avut baze noi. Practic, deprecierea monedelor si schimbarea conditiilor macroeconomice ar fi fost o lectie pentru educarea consumului.

Dupa colapsul unor banci mari, se impunea o reglemenatare mai stricta a raportarilor financiare.

Sunt sigur ca relaxarea de care au dat dovada cei de la FED in privinta raportarilor financiare si a cosmetizarii lor a dus la diminuarea pana la disparitie a increderii intre banci, fapt care a condus la cresterea excesiva a prudentei bancilor, implicit la o ajustare a creditarii. Si de aici a inceput criza reala, simtita la nivel individual prin scaderea accentuata cererii, somaj, scaderea valorii activelor si consecintele acestora. La care daca ar fi sa mai adaugam ajutoarele discretionare de care au beneficiat anumite banci, ajungem la “too big to fail”.

Faptul ca pierderile private sunt nationalizate, ma face sa cred ca legitimitatea reprezentarii electoratului nu mai exista. Din acest punct avem doua variante pentru a continua: factorul politic isi diminueaza implicarea in economie si devine un simplu arbitru sau isi intareste prezenta in economie. In acest ultim caz costurile intăririi prezentei statului in economie sunt reprezentate de falimentul celor care ar reprezenta posibila concurenta; plus o marire certă a fiscalitatii.

miercuri, 14 octombrie 2009

. . .

Dincolo de spectacolul politic janic la care asistăm, exista cateva elemente certe.

Interesele economice zonale, si ma refer aici la sud-estul Europei, sunt pentru mentinerea monedei nationale la un nivel acceptabil (sub 5 lei/eur), nivel la care creditele in valuta să poată fi rambursate in continuare. Practic, cresterea restantierilor peste o anumita limita ar pune probleme serioase in bilanturile bancilor straine si, implicit, aceste probleme se transfera la bancile mama. Plus ca este si interesul celor care au credite, sa nu-si piarda proprietatile depuse in garantie. Lobby-ul extern fiind foarte puternic, bani ieftini s-au gasit pentru finantarea rezervelor BNR. In privinta potentialelor riscuri generate de politic in respectarea acordului cu FMI, consider ca sunt simple elemente de campanie electorala folosite pe post de sperietori. Aceasta afirmatie este demonstrata de mioritica permeabilitate a mediului politic la lobby-ul de orice natura.

Principalul risc pe care il observ este plierea opiniei publice pe gandirea socialista, discursul de acest tip adunand frustrările maselor. Eroarea de logica a celor care accepta un asemenea discurs este dată de translatarea răspunderii asupra unor actiuni de la decidenţi catre beneficiari, de la vanzator catre cumparator. Altfel spus, prin acest artificiu se obtine cel putin la nivel declarativ o disculpare, o scapare de responsabilitate.

Ca perspectiva post electorala, dupa concedierea unei parti a bugetarilor se va vedea clar necesitatea sau inutilitatea maririi fiscalitatii. Pana atunci insa, risipa de resurse publice si falimentul firmelor vor continua.

joi, 8 octombrie 2009

Banii si Timpul (I)

Astazi, dupa cum experienta ne-a demonstrat, oamenii pot avea acces in prezent la banii din trecut, prezent si viitor. Timpul a devenit un termen al unei ecuatii in calculul pretului pentru accesul liber la bani.

Definirea termenilor:
- prezent – momentul in care am acces la bani si pot sa dispun de ei
- banii – simboluri create cu scopul fragmentarii valorii si facilitarii schimbului, investite cu capital de incredere de catre toti participantii pe piata; existenta lor in posesia cuiva reprezinta un potential viitor consum
- banii din trecut – sunt banii economisiti, o parte din consumul pe care puteam sa-l fac, dar pe care nu l-am facut, motivat fiind de pretul oferit; aici intra economiile, pensiile, serviciile pre-platite …

Circuitul banilor din trecut si din prezent in economie este cunoscut. Lucrurile se complica atunci cand utilizarea prezenta a banilor din viitor devine o practica curenta.

Voi considera momentul t zero ca fiind timpul in care rmo era de 100%. Intr-o astfel de economie comunitara, oferta era reprezentata de marfurile care se produceau din capitalurile proprii (banii din trecut si din prezent), iar cantitatea de moneda din economie era relativ constanta.

O data cu posibilitatea accesarii si dispunerii in prezent de banii din viitor prin scaderea sub 100% a rmo, volumul normal al cererii si ofertei a suferit mutatii importante.

Altfel spus, daca astazi o parte a comunitatii are acces la banii din viitor si dispune de ei in consumul pe care il face tot astazi, atunci:
- cererea creste, oferta incepe sa se adapteze cererii prin noi angajari si prin cresterea consumului de materii prime si servicii, dominoul cresterii ajungand in toate ramurile economiei.
- dispunand astazi de banii din viitor, aduc in prezent consumul pe care l-as fi facut in viitor, perspectiva fiind de scadere a consumului, deci a cererii, gradul de prosperitate la care comunitatea a ajuns astazi pana sa inceapa sa dispuna de banii din viitor constituind pragul suport. Riscul este ca in viitor gradul de prosperitate sa scada sub acest prag suport cu relativ aceeasi marime cu care a crescut in urma transferului temporal de bani.
- in prezent creste masa monetara cu valoarea banilor viitori care au fost cheltuiti, ducand la o intensificare temporara a exploatarii resurselor.
- cantitatea de bani atribuita unui bun prin prisma perceptiei valorii lui creste.
- astazi oferta fiind limitata la bunurile existente pe piata, preturile vor creste pana in momentul adaptarii ofertei, fenomen care duce la scaderea puterii de cumparare a economiilor.

Maine vom avea o cantitate mai mare de marfuri pe piata, preturi mai mari, putere de cumparare a banilor mai mica. Cantitatea de bani din viitor care pot fi adusi in prezent este limitata, oricand putand aparea o scadere a acestui proces prin lipsa celor care vor si/ sau pot sa se indatoreze. Si se ajunge inevitabil la ceea ce denumim criza economica.

Problemele care apar cand o parte a comunitatii consuma bani din viitor:
- scaderea puterii de cumparare a banilor din trecut, pierderea motivatiei pentru economisire.
- scaderea interesului pentru tehnologii noi, pentru eficientizarea muncii si a consumului de resurse.
- restructurarea profesionala a fortei de munca.
- crescand cantitatea de bani necesara achizitionarii unui bun, creste astfel si cantitatea de bani posibil a fi adusa din viitor in prezent.

Solutii specifice domeniul bancar – cel mai important domeniu al expansiunii economice:
- clasificarea clara a tipurilor de credit si a bancilor in functie de destinatia banilor.
- rmo diferentiata in functie de tipul de credit. Se poate merge de la un rmo de 90 % pentru creditul de consum, pana la un rmo de 10% la creditul pentru achizitia de echipament tehnologic si rmo de 1% la creditul pentru tehnologii nepoluante si inventii noi.
- acceptarea ca si garantii bancare a brevetelor de inventii premiate, omologate si testate, a parcurilor eoliene si a altor bunuri de acest tip.
- externalizarea administrarii garantiilor bancare prin crearea unor entitati care sa gestioneze bunurile primite de catre banci sub forma de garantii pentru credite, si care acum se afla in posesia bancilor.

Daca prin aplicarea unei rate minime obligatorii in functie de destinatia creditului se dirijeaza banii catre anumite activitati, notiunea de garantie bancara ar trebui redefinita prin prisma veniturilor potentiale pe care le-ar aduce acei bani adusi din viitor in prezent.

luni, 5 octombrie 2009

Ce este buna-credinţă?

Scopul acestui articol este gasirea prin nenumarate exemple specific romanesti a definitiei practice a bunei-credinte.

Dpdv juridic, a fi de buna credinta inseamna a avea o atitudine si o conduita conform legilor in vigoare, fara a aduce un prejudiciu mai mult sau mai putin voit intereselor unei terte persoane. Dar asta este pura teorie. Practica?

In relatia cu institutiile statului, fiecare persoana (fizica/ juridica) plateste serviciile de care beneficiaza din partea acestor institutii. Calitatea proasta a acestor servicii o cunoastem cu totii. Si aici apare conduita ilicita, premeditata, din partea reprezentantilor institutiilor respective:

- mergi la ITM, obligat de lege sa o faci, si pana nu dai o mica atentie nu rezolvi nimic; riscul este sa pierzi mult timp, nervi si sa faci zeci de drumuri pentru aceeasi banala solicitare;

- daca ai avut o mica afacere (ex: un chiosc la colt de strada) si criza te-a determiat sa-ti inchizi chioscul, pentru ca sa desfiintezi firma pe care ai lucrat trebuie sa platesti n taxe la registrul comertului. In schimb daca nu mai depui nici o declaratie sau situatie financiara, in cativa ani firma ta este dizolvata automat de registrul comertului.

- daca ai un depozit de materiale periculoase cu risc mare de incendiu (ca cel care a ars recent in Pipera) si mergi la toate institutiile la care prevede legea pentru avizare, in mod cert esti călcat de zeci de controale care, in spiritul legii, este imposibil sa nu-ti gaseasca chiar si o mica greseala de tipar pentru care meriti o amenda substantiala. Dar daca pur si simplu nu mergi sa-ti declari activitatea la n-şpe institutii, pur si simplu nu vin in control pentru ca nu te au in baza lor de date. Cazul depozitului de anvelope din Pipera este elocvent.

- in timp de criza, daca fiscalizezi toata activitatea firmei risti sa iesi de pe piata. De ce? Legislatie stufoasa, fiscalitate ridicata, iar cei care trebuie sa verifice respectarea legii vor comisionul lor, indiferent de cat de mult te straduiesti sa-ti pui la punct situatiile financiare. Este imposibil sa nu gaseasca o mica chestie de care sa se lege (nu ai semnat in chenar pe factura, nu ai trecut codul fiscal al clientului pe chitanta, si alte aberatii de acest timp, introduse special in lege ca portiţe pentru spaga).

- constientizezi importanta si oportunitatea pe care o ofera fondurile structurale si investesti timp si bani in elaborarea unui proiect? Inutil daca nu ai si niste bani pusi deoparte pentru a unge rotitele intersului propriu a celor platiti din bani publici (banii tai pana la urma) sa-si faca treaba.

- serviciile publice furnizate de sistemul medical si cel de justitie cred ca nu-si au rostul sa fie comentate. Toata lumea stie cum functioneaza.

In exemplele date mai sus se observa ca orice persoana, in actele si faptele sale, daca actioneaza bazandu-se pe buna-credinta beneficiaza de servicii pre-platite sub orice critica, este pus in situatia sa plateasca sume consistente pentru anumite servicii, este amendat de diverse controale, … . Concluzia este ca in Romania a avea un comportament licit bazat pe buna-credinţă este sinonim cu prostia, pe langa faptul ca nu este rentabil un asemenea comportament, totdeauna fiind permisa, incurajata si varianta ilicita.

joi, 1 octombrie 2009

Elemente predictibile (II)

Mentin valabilitatea predictiei facuta la inceputul trimestrului trecut, cu cateva adaugiri in plus.
In primul rand evolutia cursului ron/ eur, momentan aproape complet decuplata de la realitatea economica romanesca, va marca fluctuatii importante in urmatoarele doua trimestre. Motivatia principala a mentinerii artificiale a cursului are doua componente – sociala si economica.
Dpdv social, o depreciere a leului ar duce inevitabil la cresterea restantelor la credite si la exectuari silite. Pe de alta parte, deprecierea ar scumpi la raft toate produsele care sunt importate sau fabricate cu materii prime din import, scaderea vanzarilor ducand la cresterea somajului si la presiunea acestuia asupra bugetului de stat. Fara sa mai punem la socoteala schimbarea perceptiilor privind valoarea, schimbare care va duce la scaderea preturilor de tranzactionare, a valorii garantiilor si a vanzarilor pe orice piata.
Dpdv economic, deprecierea leului ar pune finantele in postura de a avea nevoie de mai multi lei pentru rambursarea datoriilor ajunse la scadenta, in conditiile in care nici la cursul de azi nu sunt suficienti bani pentru salarii, pensii si plata scadentelor la datoria publica. Practic, devalorizarea leului ar duce la o devalorizare si o scadere a sumelor colectate la buget.
Ca atare, acum exista suficiente motive pentru justificarea nivelului leului. Ca perspectiva, consider ca leul va avea o evolutie nespectaculoasa pana in alegeri, cu mici variatii. Concedierile care vor urma cu siguranta in sectorul bugetar dupa alegeri vor influenta cursul in ianuarie, luna in care s-ar putea sa testăm noi nivele si noi praguri, trend care s-ar putea mentine in primele 3 luni ale anului viitor.
Fluctuatiile cursului ar putea fi mai ample datorita elementelor sigure de tipul: scadentele bugetului de stat, transele din linia de credit de la FMI, elemente care pot fi speculate.
In al doilea rand, schimbarile economiei mondiale se vor reflecta si in economia romaneasca. Diferenta intre o injectie cu optimism si realitate este data de stoparea si/ sau scaderea somajului; pana cand acest indicator nu-si va opri cresterea, economia va continua sa scada.