marți, 17 iulie 2012

Urmările deprecierii leului

Pentru economia românească deprecierea recentă a leului nu poate avea consecințe pozitive. Nici pentru stat și nici pentru populație sau pentru mediul de afaceri, mai ales că se petrece pe un fond deflaționist.

În primul rînd, tot ce înseamnă importuri - fie pentru producție sau pentru re-vînzare - se scumpesc, ceea ce tradus în termeni comerciali înseamnă vînzări mai mici. Și de aici o serie de urmări.

Pentru stat asta înseamnă încasări mai mici din taxe și impozite. Creșterea gradului de îndatorare poate fi o soluție pe termen foarte scurt, dar mai mult ca sigur că vor fi și noi creșteri de taxe. Finalul de an va confirma ipoteza unei scăderi de cîteva procente a economiei. Dacă o suprapunem peste conflictele politice și anul electoral în care ne aflăm, perspectiva pe termen scurt devine mult mai pesimistă. Practic, scăderea economiei se va accelera pe final de an.

BNR-ul în schimb poate să jubileze pentru cîteva luni datorită efectului deprecierii asupra inflației. Dacă admitem că avem o flotare controlată a cursului de schimb, e clară teama de deflație a băncii centrale și nu e exclus ca deprecierea să continue. Părerea mea este că va fi un efect de bumerang în acest caz. Dacă deprecierea nu ar fi existat sau nu ar fi fost atît de intensă, probabil că am fi avut un trend ușor ascendent al dezinflației. Anul acesta cred că inflația calculată de BNR va fi sub ținta propusă, iar de la anul deflația va fi puțin mai accentuată decît ar fi fost normal.

Populația va resimți o ușoară creștere a facturilor în valută, care coroborată cu creșterea ratelor la credite, va schimba structura consumului. La asta va contribui substanțial mărirea prețului carburanților și al energiei.

Companiile care lucreaza cu valute și care nu s-au protejat la variațiile de curs vor înregistra un deficit în tabloul cash-flowului, deficit care  va trebui suportat fie din profit, fie din alte surse.

Observați că toate aceste efecte amplificate de trendul deflaționist conduc inevitabil la o restrîngere a dimensiunilor statului, acesta fiind motivul principal al fricii de deflație. Istoricii de la BNR - pentru că așa se numesc cei care studiază trecutul, fie el și recent (statistica) - vor realiza probabil la un moment dat ceea ce se întîmplă în economie și vor fi locomotiva factorului politic care va miza pe o scădere a fiscalității. Sper. Dar pînă atunci vor mai trece cîțiva ani buni.

duminică, 15 iulie 2012

Criza este eșecul capitalismului?!

Trebuie să inventăm alt sistem social? Capitalismul nu mai este de actualitate? Sau aceste întrebări au rolul lor de a crește și mai mult incertitudinea și de a lăsa un spațiu mai mare de manevră statului?
Aveți mai jos un punct de vedere interesant.

marți, 10 iulie 2012

2 sugestii pentru statul român

Prima sugestie este către cea mai importantă instituție a statului - BNR. Mă gîndesc la perioada dificilă pe care o traversăm și la cît de ușor se panichează populația și începe să-și retragă numerarul din bănci. O destinație a acestui numerar sînt și căsuțele de valori. Pentru moneda scripturală nu există însă o modalitate 100% sigură de a o deține. Orice cîștig comportă un risc, chiar dacă plasamentele sînt în depozite bancare.
Pe de altă parte, BNR-ul poate fi considerată o instituție stabilă, cu șanse infime să dea faliment. În acest caz o ofertă de conturi fără dobîndă, pe sistemul căsuțelor de valori, ar aduce un profit bun acestei instituții. Cu alte cuvinte, dacă vreau să-mi pun lichiditățile scripturale într-o 'căsuță de valori' pot să o fac doar transferînd banii în acel cont. Se evită astfel panicile bancare și se face și profit.
A doua sugestie e mai mult un exercițiu de gîndire. Cazuri recente de condamnări pe bază de corupție la nivel înalt (vorbim aici de foarte mulți bani) s-au finalizat cu privarea de libertate a inculpaților. Tradus, aceasta înseamnă că după ce au încasat masiv din afaceri murdare, populația mai trebuie să le plătească acestora prin taxe și impozite toate cheltuielile pe perioada detenției. Făcînd un bilanț simplu, în activ avem cîteva zeci/sute de milioane de euro contra a cîțiva ani de detenție. Foarte profitabil, nu?
Ce-ar fi dacă nu ar exista privarea de libertate pentru asemenea fapte, ci numai confiscarea întregii averi. Știu că se pot face destule aranjamente, acesta fiind motivul pentru care am definit această idee ca un exercițiu de gîndire.

luni, 2 iulie 2012

Trendul deflaționist

Definesc inflația ca fiind fenomenul economic prin care masa monetară aflată în posesia populației crește într-un ritm mai susținut decît productivitatea. Altfel spus, valoarea adăugată creată în economie este mai mică decît sporul masei monetare. Avînd în vedere spațiul destul de îngust definit de lege în care se poate mișca banca națională, orice surplus de masă monetară în circulație își are sursa în mecanismul de funcționare al rezervei fracționare. Creditul poate spori masa monetară, dar numai pentru un timp. Acest timp se termină în momentul în care nu mai există doritori solvabili de a consuma în prezent resurse financiare viitoare. Și aici apare cel mai important aspect: creditul pentru consum, comparativ cu cel pentru investiții, sporește masa monetară fără însă a spori productivitatea.
Dintr-un anumit punct de vedere, banii pot fi considerați o marfă și ca orice marfă, cînd cererea crește, crește și prețul (dobînda). Deci în condiții de inflație prețurile cresc deoarece cantitatea de bani disponibilă în economie crește, concomitent cu menținerea relativă a cantității de bunuri/servicii.
Trendul se schimbă în momentul în care 'viitorul' din care banii au fost 'translatați' în vederea acordării de credite, devine prezent. Boom-ul artificial și temporar creat de creditul pentru consum dispare, iar masa monetară aflată în economie se contractă. Tranzitul este realtiv destul de lent (de ordinul anilor). Prima apare dezinflația. O dată cu începerea scăderii cantității de bani din economie, vînzările se reduc și apare o presiune pe costuri, inclusiv pe salarii. Politicul încasează mai puțin din taxe și își crește gradul de îndatorare. Dar continuarea scăderii cantității de bani va împinge economia către deflație.
Părerea mea este că ne aflăm destul de aproape de terminarea dezinflației și începerea deflației.
Presiunea pe costuri crește, lovind în primul rînd produsele cu o valoarea adăugată ridicată. Cu alte cuvinte, calitatea produselor de la raft scade. Cîștigători pe termen lung vor ieși numai acei antreprenori care vor reuși să mențină un anumit nivel calitativ la prețul actual al pieței. Calitatea produsului ar trebui să fie ultima tăiată de pe lista reducerilor de costuri. Vor reuși să vîndă numai aceia care reușesc să-și reducă costurile suficient de mult astfel încît produsele lor să rămînă vandabile în condițiile unei rarități în creștere a banilor. Deci cu aceeași cantitate de bani se poate cumpăra o cantitate mai mare de produse.
Veștile negative și incertitudinea locului de muncă îi fac pe mulți să-și amîne consumul. Acesta este un al doilea factor de presiune pe costuri și va accelera procesul deflaționist prin creșterea economisirii.
După cum se observă, astăzi reușește să vîndă doar acela care are un preț competitiv. Companiile care au în bilanț datorii mari care se tot rostogolesc, sau care urmează să ajungă la scadență vor fi cele mai afectate.
Ultima armă a băncii centrale împotriva deflației - pentru că știm cu toții că deflația este o sperietoare care obligă politicul să-și restrîngă cheltuielile - este aceea de a încerca un așa numit import de inflație prin cursul de schimb concomitent cu creșterea masei monetare disponibilă pentru noi credite (acele lichidități care zac în băncile comerciale). Efectele vor fi exact cele contrare așteptărilor: importatorilor li se scumpesc produsele, apoi le scad vînzările, ei reduc calitatea produselor importate, și în final vor renunța la importuri. Acum sîntem în faza în care calitatea dispare de la raft.
Un aspect benefic al deflației este acela al reducerii masive a creditului pentru consum, care nu face altceva decît să creeze bule speculative. Nu consumul stă la baza creșterii economice sustenabile, ci inițiativa privată, inovația. Așa cum am mai scris pe acest blog, inteligența este singura care poate crea valoare adăugată.
În aceste condiții, cu cît politicul va înțelege mai repede conjuntura economică, cu atît perioada de deflație poate fi mai productivă. Și mă refer la reducerea masivă a dimensiunilor staului și a prezenței lui în economie prin scăderea fiscalității.
Lumea globalizată în care trăim a făcut posibilă exstența unui mediu concurențial între state: ai fiscalitate/ birocrație scăzută poți să determini relocarea unor afaceri. Nu ești capabil să te adaptezi, 'exporți' inteligență, îți cresc costurile sociale și îți scad veniturile din taxe (recesiunea se accentuează).
Așadar, trendul deflaționist este încă la început. Restructurarea comercialului abia a început, ceea ce va duce la căderi bursiere consistente și la creșterea volatilități pe piețe. Cash-ul va fi rege în perioada următoare; estimarea mea este ca acest proces va dura 4 - 5 ani (varianta optimistă), cu posibile prelungiri. Dar repet, este doar o estimare.