Pagini

sâmbătă, 30 mai 2009

Dezbatere: Inflatia - urmatorul pas?

Plecand de la o simpla constatare am incercat sa creionez un posibil scenariu al evolutiei viitoare a crizei economice.

In piata imobiliara observ o inflorire a constructiilor noi de tip birouri, constructii incepute relativ recent. Pe de alta parte, exista numeroase ansambluri rezidentiale care au inghetat la diferite stadii de dezvoltare, in principal din cauza lipsei finantarii. Per ansamblu, criza isi face simtita prezenta pe deplin.

Intrebari: De ce se construiesc in continuare, destul de mult, imobile de birouri? De ce nu mai asteapta dezvoltatorii respectivi sa scada si mai mult preturile la furnizori? De ce spatii pentru birouri cand multe firme se restrang sau chiar inchid?

Raspunsurile la asemenea intrebari cred ca sunt cele mai sanatoase dpdv economic si au cea mai mare legatura cu realitatea. Sigur ca multe informatii vehiculate pe media nu pot constitui o baza pentru previziune, iar o alta categorie de informatii este inaccesibila publicului.

Prima observatie - finantarea: astazi, cand creditarea este inghetata si multi dezvoltatori inceteaza lucrul pe santiere, construieste numai cine dispune de lichiditati.

Optiunea pentru proprietati comerciale de tip birouri pare cea mai profitabila in ipoteza revenirii economiei, adica adauga valoarea cea mai mare terenului. In plus, timpii de executie sunt mai mici decat in cazul proprietatilor rezidentiale cu destinatie de locuinta.

Plecand de la premisele ca in timp de criza preturile scad si ca numai cine dipune de lichiditati poate face investitii, apare invariabil intrebarea: De ce acum?

La aceasta intrebare cheie gasesc doua potentiale raspunsuri contradictorii. In primul rand previziunile oamenilor respectivi indica o accentuare a inflatiei pe principalele valute, si, ca atare, acum ar trebui transferate lichiditatile in active reale. In al doilea rand, poate nivelul preturilor este cel mai scazut acum (deci cel mai propice achizitionarii), urmand ca trendul crescator sa-si revina.

Continuarea cresterii somajului si a fiscalitatii nu sunt semnale de revenire a economiei, rationament validat de stagnarea creditarii. Rezulta clar ca preturile vor continua sa scada, cel putin pe termen mediu.

Singura concluzie care o pot desprinde: acum este momentul transferului lichiditatilor in active reale, valoarea prezenta a banilor urmand sa fie afectata consistent de inflatie.

luni, 25 mai 2009

Ecuatia fraudei - scenariu

Recent, dl Joseph Stiglitz afirma ca in America au o mare problema: au milioane de oameni fara casa si milioane de case goale. Articolul isi propune sa explice mecanismul acestei inginerii financiare.

In primul rand avem un cadru legislativ deficitar si părtinitor, care nu reglementeaza functionarea sistemului bancar intr-un mod corect, de durata, ci avem legi care creaza o portita pe termen lung in favoarea bancherilor privati, si anume aceea prin care acestia pot sa creeze moneda si sa o utilizeze in activitatea de creditare. Una dintre urmarile existentei acestui sistem bancar este si actuala criza globala.

Scenariul se desfasoara intr-un orizont de timp destul de mare, care sa permita exacerbarea lacomiei la nivelul intregii societati.

Trecerea timpului valideaza rationamentul ecuatiei:

1: bancherul creeaza fara fundament real bani pe care tu vrei sa-i imprumuti, si te obligi sa-i returnezi creditul si dobanda
2: la acest contract aduci garantii (ipoteca, gaj sau procent din veniturile viitoare)
3: beneficiezi de folosinta bunurilor achizitionate, dar drepturile de proprietate le detine banca pana la achitarea completa a creditului
4: multimea solicitarilor de credit obliga bancherul sa acorde imprumuturi oricui si in orice conditii, ajutat fiind de reglementarile in vigoare
5: gradul de indatorare creste, bulele speculative infloresc
6: sistemul piramidal se incheie; criza apare
7: se executa garantiile
8: banii nu se mai intorc la banca prin plata ratelor – inflatia creste, valoarea economiilor scade
_______________________________________________________________
Simplificand, plecand de la “nimic”, bancherul ajunge sa detina drepturile de proprietate asupra bunurilor imobile, mobile sau a afacerilor.

Consecinta cea mai importanta a acestei crize va fi, probabil, pierderea totala a increderii in sistemul politic, care a permis si reglementat desfasurarea acestui proces de schimbare a proprietarilor.


joi, 21 mai 2009

Joseph Stiglitz - Confirmarea

"... trebuie să reparam sistemul. El s-a dovedit a fi nu doar instabil ci și inechitabil. Americani obișnuiți, contribuabilii trebuie să plătească sute de miliarde de dolari în avans. Nu asa ar trebui să funcționeze economia de piață, nu este economie de piață. Este un capitalism în care socializam pierderile și privatizam câștigurile. Avem nevoie de un sistem de piață bazat pe regulile corecte. Nu am făcut asta și pentru că avem o problema cu sistemul politic. Trebuie să recunoaștem legătura dintre politica și economie. Politica a dus la crearea unor reguli care le permit băncilor să facă greșeli uriașe, și le permit să își folosească influenta pentru a finanța băncile care au creat problema în primul rând. Si asta va însemna costuri uriașe pentru întreaga lume. Si lipsa de încredere, nu doar în bănci ci și în instituțiile politice, va fi una din moștenirile acestei crize. "

Fragment din interviul acordat de dl Joseph Stiglitz pentru The Money Channel

luni, 18 mai 2009

Fundamentele Noii Oranduiri Mondiale

Cu cat libera initiativa este mai ingradita prin diverse mijloace, ca atat capitalismul se transforma intr-un soi de socialism tacit acceptat, in care egalitarismul supunerii consituie motivatia principala a maselor in a accepta benevol o serie de constrangeri financiare si nefinanciare inutile majoritatii.

Mijloacele ingradirii liberei initiative limiteaza totodata si concurenta – element cheie intr-o economie de piata, fara de care capitalismul nu exista. Toxicitatea acestor mijloace este demonstrata de finalitatea administrarii constrangerilor.

O data cu nationalizarea fraudei si legalizarea acesteia ca principal obiect de activitate al statului, reprezentativitatea intereselor electorilor la nivel politic a disparut, libertatea de a alege si de a fi ales fiind o iluzie intretinuta de media.

Din aceasta mare calceama voit creata nu vor intarzia sa-si faca aparitia detinatorii drepturilor reale pentru a-si statornici si intari noile raporturi vasale fata de multime.

1. Mijloacele de ingradire a liberei initiative sunt de natura financiara (fiscalitatea) si nefinanciara (reglementarea). Rolul fiscalitatii a devenit aproape inutil majoritatii prin prisma finalitatii. Adica colectez taxe si impozite de la populatie cu scopul declarat al crearii conditiilor de trai si infrastructurii, dar in realitate destinatia fondurilor colectate este cu totul alta; este de ajuns sa privim cum arata sanatatea, invatamantul, caile rutiere, etc , dupa ce ani la rand am fost campioni europeni la crestere economica. Marirea recenta a fiscalitatii de dragul unui buget prost dimensionat va duce doar la scaderea accentuata a nivelului de trai prin cresterea somajului.

Sa facem un calcul simplu: presupunem ca fondul de salarii cuvenit angajatului Popescu de la firma Y este de 100 lei. Contributiile la impozit, fondurile de pensii, sanatate, si alte promisiuni desarte sunt de aprox 40%; deci Popescu ramane cu 60 lei, bani pe care Popescu ii primeste. Orice ar achizitiona, trebuie sa plateasca 19% taxa pe prostie; deci mai ramane cu 48,6 lei in termeni nominali, fara sa mai pun la socoteala impozitele pe proprietate pe care trebuie sa le plateasca din acesti bani. Scazand si inflatia (sa zicem 7%) mai raman 45,2 lei reali.

Prima concluzie care rezulta din calcul este ca din toata valoarea adaugata creata de un salariat prin munca depusa, o parte ramane neplatita si se constituie in profitul firmei, restul fiind platita cu 100 lei. Ca atare, salariatul beneficiaza de o mica parte din plus valoarea creata, care sa-i asigure existenta.

Acest mecanism imoral prin care masele sunt practic deposedate de resurse, limiteaza posibilitatile de manifestare a liberei initiative. Nu am luat in considerare creditul deoarece il voi analiza separat.

Aspectele nefinanciare se refera la reglementarea discretionara a pietei prin: ajutoare de stat, diverse facilitati acordate, privatizari suspecte, standardizari care obliga unii agenti economici sa iasa din piata, … .

2. Frauda ca pricipal obiect de activitate al statului – cu perspectiva distrugerii liberei initiative pe termen lung.
Nationalizarea puterii de inflatare a monedei a fost elementul decisiv care a marcat inceputul denaturarii economiei de piata. Tehnic vorbind, inflatia este asemanatoare unui impozit obisnuit pe care-l platim toti, fara nici o finalitate pozitiva pentru noi. Legal, inflatia reprezinta un furt ascuns care usuca economiile de valoarea lor reala. De aici si volatilitatea crescuta a pietelor monetare.

Lovitura de gratie care marcheaza moartea economiei de piata pe termen lung a fost introducerea rezervei fractionare in functionarea bancilor, concomitent cu obligatia introdusa prin lege a agentilor economici de a folosi serviciile bancare. Este momentul in care ne luam adio de la orice speranta de mai bine care ar fi putut sa vina de la factorul politic, al carui rol a migrat de la cel de administrator platit de contribuabil pentru job-ul prestat, la cel de stapan, care se ocupa numai cu reglementarea spolierii nationale.

Traducerea libera a expansiunii creditarii bancare se refera la transferul drepturilor reale de proprietate (asupra bunurilor imobile, mobile si a afacerilor) de la proprietari la banci, pe sume de bani create “din nimic” (sistem de rezerva frationara) si pe care debitorul se angajeaza se le plateasca bancii. Interesul bancar se indreapta spre orizontul de timp in care banca incaseaza valoarea drepturilor de proprietate plus dobanda, timp in care substanta acelor bunuri este consumata. (Aici se impune o precizare de ordin juridic: substanta oricarui bun se diminueaza si piere in timp, indiferent daca o persoana beneficiaza sau nu de folosinta acelui bun.). Deci expansiunea creditarii se poate interpreta ca limitarea accesului direct al majoritatii la drepturile reale de proprietate prin cresterea preturilor bazata pe infuzia de bani care nu au existat inainte in vistieria bancherului. Circuitul drepturilor de proprietate in economie are un intemediar – bancherul. Pretul total platit de doritor bancherului nu-i mai lasa debitorului posibilitatea liberei initiative, acesta devenind prin acceptarea datoriei un simplu vasal, totul petrecandu-se perfect legal.

3. Motivatiile maselor in privinta acceptarii acestor distorsiuni artificiale in economia reala tin, pe langa prostie si ignoranta, de modelarea perceptiilor. Specularea sentimentelor umane si modelarea perceptiilor le-am analizat in articolul Valoarea banilor.

In concluzie, asa cum am spus, detinatorii drepturilor reale vor fi si conducatorii noii oranduiri. Acestia reprezinta aristocratia, ca sistem si forma de organizare opusa democratiei. Translatia va fi aproape insesizabila la nivel individual, iar multimea va continua sa muncesca si mai mult pentru a-si plati o libertate virtuala. Surogatul numit pompos economie de piata isi va produce, in contextul crizei actuale, destul de curand efectele – nocive pentru unii, benefice pentru altii.

miercuri, 13 mai 2009

Optimismul - dirijor al pietei

Asistam in prezent la puseuri de optimism, urmate de caderi consistente pe pietele financiare si de capital sau de planuri etatiste de ajutorare a afacerilor private. Articolul isi propune sa defineasca locul optimismului in timp de criza.

Asa cum o stire negativa la adresa unei firme risca sa-i scada valoarea in vremurile in care economia este pe plus, tot la fel vestile entuziasmante aruncate pe media in timp de criza au un scop bine precizat. Orice rationament care este adus in sprijinul propagandei optimiste se limiteaza la un minim de informatii, nu totdeauna valide in contextul macroeconomic.

Abundenta exagerata de declaratii lipsite de continut, uneori contradictorii, ale factorilor de decizie are menirea de a obosi psihic pe cei care isi propun sa le urmareasca, instalandu-se astfel un soi de inhibitie de protectie; in acest fel ratiunea receptorilor de mesaje media se atenueaza, acestia ajungand sa perceapa in esenta doar starea de spirit care li se comunica, stare care va contribui cu siguranta la mobilurile deciziei si actiuni acestora.

Ca exemplu al unei actiuni de acest tip, cel mai elocvent interval in care piata a fost distorsionata de un optimism exagerat a fost 2007-2008 in imobiliare. Toti ‘analistii’ spuneau ca preturile vor mai creste si recomandau achizitiile, actiuni cu o componenta preponderent dezinformatoare si fara substanta economica.

Pe timp de criza intervine insa si un element nou in sprijinul propagarii optimismului - frica maselor in fata schimbarilor negative care ar putea aparea, frica care le determina ‘sa-si agăţe’ sperantele de orice promisiune sau simpla afirmatie a unui personaj public. Cu cat frica de schimbare ‘in mai rau’ creste, cu atat masele au tendinta sa accepte mai usor constrangeri noi contra promisiunilor de mai bine. Intr-adevar, speranta poate fi si cea mai grea inrobire.

Influenta optimismului asupra perceptiei valorii este clara. Personal, cred ca si anunturile privind terminarea crizei, revenirea economiei sau reluarea creditarii se inscriu in aceeasi serie de incercari dezinformatoare.

Scopul unor asemenea actiuni este bine determinat de interese economice realiste, bine fundamentate, de obicei ascunse marelui public sub diferite forme (fie intelegeri sub forma de acorduri sau contracte secretizate, fie schimburi de favoruri de naturi diferite, etc).

La nivel individual, solutia care elimina partial eroarea in deciziile luate arbitrar, pe baza trendului, este ca fiecare sa incerce sa se bazeze pe realitatea vietii de zi cu zi, asa cum este perceputa, si mai putin pe zvonistica mediatica.

joi, 7 mai 2009

Falimentul diversiunii si trezirea la realitate – perspectiva economica

Se tot vorbeste despre efectele negative ale crizei, care pustieste totul in cale: bugetul, salariile, locurile de munca, ipotecile, nivelul de trai, … . Am incercat in acest articol sa conturez si partea pozitiva a crizei, mai putin vizibila.

Principalul castig al majoritatii oamenilor de pe urma crizei economice va fi acela al schimbarii fundamentale a perceptiilor asupra regulilor si actorilor principali ai jocului economic. Anumite aspecte imprevizibile ale manifestarii crizei – care vor scadea substantial nivelul de trai - vor reusi sa surprinda chiar si pe cei mai bine informati conducatori (de pe scena sau din spatele ei) si vor duce la fragmentarea acelei opinii unice creata, validata si propagata de mass media. Speranta mea se leaga tocmai de acest moment, de aceasta limita, cand dorintele multimii nu vor mai putea fi stimulate si impinse dincolo de realitate datorita discrepantei dintre evidenţă si amagirile propuse ca surogat. Asa zisa noua ordine mondiala nu va fi decat continuarea actualului sistem economic pana la aceasta limita, bineinteles cu cosmetizarile de rigoare.

Modificarea structurii piramidale a economiei nu se va intampla prea curand datorita marilor interese economice care sustin acest sistem si “luptei pentru succesul personal” cu care este ocupata multimea dezbinata.

O mica radiografie a acestui caritas economic mondial in care deponentii vor ramane nu numai fara economiile lor, dar si fara proprietati sau venituri viitoare – semnaleaza principiile nocive care au dus la aceasta criza.

In primul rand inflatia creata prin functionarea sistemului bancar de rezerve fractionare, precum si distorsionarile create in piata pe care le-am analizat intr-un articol precedent, constituie punctul de plecare al activitatilor speculative.

Pe locul doi se afla reglementarea – complice al acestei “fraude legale” – a carei menire sta tocmai in a induce participantilor pe piata iluzia fair-play-ului in afaceri, iar prestigiul pe care si-l asuma reglementatorul are rolul de a-i crea acestuia o imagine care sa disciplineze si sa dreseze libera initiativa si comportamentul agentilor economici in directia acceptarii oricaror constrangeri (fiscale, juridice, de standardizare, …). Daca ar fi sa ne gandim numai la riscul minim si increderea de care se bucura titlurile de stat pe piata, si e suficient in a ne contura ideea de prestigiu de care spuneam.

Urmarile imediate ale acestor doua principii nocive au fost de natura pur speculativa si s-au adresat multimilor si nu indivizilor. Asadar o perioada mai buna pentru vanzari de dorinte si sentimente nu stiu daca va mai exista.

Astfel, aversiunea fata de risc bine gestionata si speculata a crescut masiv vanzarile de sentimente de siguranta, iar problema solvabilitatii vanzatorului in cazul producerii reale a riscului asigurat la un numar consistent de clienti a fost trecuta cu vederea.

Si sentimentul proprietatii a doborat recordul de vanzari pe bunurile de folosinta indelungata, in special bunuri imobile (case, terenuri) si bunuri mobile cu valoare mare (auto). In traducere rationala, economica, dobandirea folosintei unei proprietati pe un pret variabil (dobanda variabla) in conditiile in care cumparatorul are un venit variabil si plata se face in rate pe termen lung reprezinta doar un avantaj temporar pentru cumparator. In esenta, banca nu are banii in momentul in care crediteaza si-i creeaza din “nimic”; debitorul se angajeaza contractual ca, in schimbul dobandirii folosintei bunului dorit, sa gireze cu veniturile sale viitoare. Dar in tranzactia de mai sus debitorul nu reprezinta decat mijlocul prin care se realizeaza transferul real de proprietate intre vanzator si banca, iar pretul este de fapt libertatea financiara a cumparatorului, pe care daca va reusi sa si-o rascumpere va primi dreptul deplin de proprietate.

De fapt si valoarea banilor este legata direct de latura subiectiva, sentimentala.

In tot acest spectacol, realitatea este reprezentata de bunurile care se tranzactioneaza, de detinatorii drepturilor reale si de detinatorii obligatiilor reale. Perceptia valorii, preturile de tranzactionare si reglementarile aflate intr-o perpetuă schimbare nu constituie decat decorul.