miercuri, 31 martie 2010

Dărîmarea de mituri - ep. I

Încep astăzi o serie de articole care se va ocupa cu argumentarea falsității unor idei vehiculate în media.

A trecut ceva timp de cînd făceam anumite previziuni pentru evoluția economiei românești și a monedei naționale. Perspectiva descrisă atunci poate fi completată foarte bine de acest articol.

Primul mit: plasamentele în depozite în România sunt atractive. Ruptă din context, afirmația poate fi înghițită foarte ușor, dar ...

Un lucru este cert: economia românească are fundamente economice din ce în ce mai slabe. Faptul că suntem în UE, NATO, avem acord cu FMI, vom avea F 16 și scut anitrachetă, dă un sentiment de securitate posibililor investitori. Principala schimbare adusă de criză la nivel modial este polarizarea lichidităților, ca atare și a proprietăților în diferite domenii.

Privită în contextul UE, Romania poate fi atractivă prin prețurile mici la active (terenuri, afaceri falimentate de criză, concesiuni ieftine, etc) și muncă. O interpretare a aprecierii leului poate fi și aceea conform căreia nivelul prețurilor la active a atins un prag de rentabilitate care merită să fie fructificată. Cumpărătorii vin cu euro, iar leul se apreciază.

Șomaj în creștere, falimente de firme din ce în ce mai multe, o legislație stufoasă și instituții de control corupte, restanțe bancare care cresc exponențial, împrumuturi externe pentru consum (salarii și pensii, sau bani pentru interlopi), ... , cam așa arată economia românească. Care ar fi motivația unora care să vină să-și plaseze aici economiile doar pentru că randamentele la depozite sunt mai mari?! Întrebarea este una retorică, răspunsul fiind evident: nu există o asemenea motivație, riscurile asociate fiind destul de mari.

În primul rînd, ceea ce poate face ca sume importante să fie investite în achiziția de active este armonizarea legislației vamale cu cea a UE. Practic, e ca și cum produc un bun să zicem la Vaslui (unde am costuri mult mai mici) și îl vînd în București; profit maxim.

În al doilea rînd, să presupunem adevarată afirmația de mai sus, că banii vin în Romania după plasamente atractive, iar leul se întărește. Bun. Deci băncile care oferă asemenea randamente fără să vîndă acei bani mai departe sub formă de credite, ar trebui să vină cu bani de acasă, ceea ce nu prea cred că se întîmplă în condițiile creșterii alarmante a provizioanelor.

Desigur că se poate argumenta că băncile împrumută statul prin achiziția de titluri de stat. Dar scăderea dobînzilor din ultima perioadă, coroborată cu faptul că băncile se apropie cu pași repezi de limita superioară a deținerilor de titluri, demonstrează clar că aprecierea recentă a leului are alte rațiuni decît aceea a atractivității prețurilor la depozite. Pe de altă parte, scăderea dobînzilor ar fi trebuit să ducă la stoparea sau retragerea banilor plasați cînd dobînzile erau cu mult mai mari, ceea ar fi dus la o depreciere suplimentară. Deci mitul goanei investitorilor după plasamente este dărîmat.

PS: - deprecierea de azi a leului va fi una temporară, trendul fiind de apreciere.
- nu am inclus apartamentele la activele căutate din motive bine întemeiate; le voi dedica un articol separat.

joi, 25 martie 2010

Bilanț

În curând site-ul "scenarii economice" împlinește 1 an.

Știu că există o mică comunitate de cititori creată în jurul acestui blog, și de asemenea o serie de alte site-uri care preiau informații sau care au considerat utilă prezența unui link în lista lor de bloguri.

Până acum am încercat să analizez fenomenul economic din mai multe unghiuri de vedere, în special cele legate de percepțiile, atitudinile și comportamentele oamenilor.

Pretenții avem cu toții, la fel și nevoie de informație de calitate. Consider că este momentul oportun pentru a lansa un sondaj printre cititori, scopul principal fiind acela de a afla părerea lor despre site; dacă aveți sugestii puteți să postați la rubrica de comentarii sau pe mail. Sondajul va fi deschis până pe 31 martie, iar concluziile și schimbările le voi anunța ulterior.

În final, vă invit să ascultați trei artiști pe care am avut plăcerea să-i filmez în Praga acum câțiva ani.

video

joi, 18 martie 2010

'Măsuri anticriză'

Aberațiile intervenționiste - care pot fi considerate de unii chiar magice - debitate de polititc se pliază foarte bine pe așteptările și gusturile majorității. De fapt target-ul anesteziilor momentane îl reprezintă votanții.

Evidența:
- insolvența și falimentul sunt cancerul sectorului privat, nemaifiind mult timp până la deces
- sectorul public este încă supradimensionat comparativ cu ce a mai rămas de administrat
- îndatorarea babană votacilor pentru a menține acest sector public și pentru a plăti pe cei care au sprijinit moral alegerile
- fiscalitatea este excesivă
- neputința politicului de a gândi pe termen mediu și lung în privința politicilor economice
- incapacitatea de a absorbi banii din fonduri europene

Despre urmări am mai scris (1,2,3,), nu are rost să mai insist.

'Măsuri etatiste anticriză':
- prima (2) casă - o subvenție prea mare în comparație cu economia reală. Scopurile au fost două: în primul rând acela de a menține prețurile de ofertă pe o piață înghețată la nivelul plafoanelor acordate. De ce? Vezi aici. În al doilea rând - o portiță de a transfera băncilor din banii de la fmi. Demonstrația este simplă: cei care s-au îndatorat la acele prețuri încep să îngroașe rândurile restanțierilor.
- proiectul pompos de facilități pentru tineri, despre care se tot discută în ultima perioadă. Asemenea proiecte arată că politicul trăiește într-un alt plan, într-o altă dimensiune diferită de cea reală. Rezultatele sunt previzibile de pe acum - transferarea scriptică a afacerilor care mai mișcă pe numele celor mai tineri. Este posibil să vedem start-up-uri care din prima lună de funcționare au câștigat licitații la lucrări publice și rulează milioane de euro, în timp ce activitatea firmelor vechi este suspendată, la fel ca și plata datoriilor fiscale acumulate.
- investiții ale guvernului în infrastructură - au rămas și vor rămâne doar la stadiu de intenție, menită să excite doar auzul celor care mai cred în așa ceva.

Sugestii (fără nici o speranță că vor fi aplicate vreodată):
- subvenționarea produselor românești prin scăderea fiscalității asupra acestora.
- fiscalitate zero în agricultură pentru producători.
- ratificarea falimentului persoanelor fizice.
- adecvarea numărului de funcționari publici la economie.
- fiscalitate zero sau foarte mică pe forța de muncă nou angajată.

marți, 16 martie 2010

Criza la români

Am lipsit puțin timp, dar constat că nu s-a întâmplat nimic constructiv în economia românească. Mai exact politicul a rămas tot la nivelul declarațiilor (undeva în derizoriu), datoria publică continuă să urce, capitolul investiții publice reale nu există (dar bani aruncați aiurea da), ... .

Desigur că exemple și soluții există, dar mai este nevoie și de voință pentru a le pune în aplicare.

Pulsul crizei economice și elementul care poate aduce noi valuri de căderi este șomajul.

Creșterea șomajului aduce cu sine și:
- scăderea consumului și a economisirii, deci o revenire pe baza consumului intern are o probabilitate din ce în ce mai redusă
- creșterea restanțelor la credite și insolvența multor companii

Mulți 'analiști' estimează termene pentru ieșirea din criză (asemănătoare cu cele date de prezicători pentru sfârșitul lumii), însă economia e încăpățânată și nu vrea domne' să iasă din criză :-) . Doar și optimismul are rolul lui, nu?

La nivelul României revenirea economiei pe plus este o utopie în momentul de față. Declarativ, poate că recesiunea s-a încheiat de multe ori și trăim bine, doar că noi nu ne dăm seama :-) . Însă în realitate lucrurile stau mult mai rău.

Lăsând gluma la o parte, creșterea șomajului ieftinește forța de muncă, iar o revenire pe baza exporturilor ar putea fi o variantă plauzibilă, dar pe fundalul unei cereri mondiale scăzute, afectate de criză șansele sunt foarte mici.

Un alt aspect foarte important la nivel internațional este acela care ține de mecanismul derivatelor, care se bazează pe fapte reale (ipoteci de exemplu) și care datorită șomajului rămân fără fundament. Probabil cosmetizarea situațiilor financiare de către marile bănci va mai ține pentru o perioadă gunoiul sub preș; dar după ce principalii clienți de acum ai băncilor - statele - vor începe să scârțâie, probabil că atunci vom vedea adevăratul dezastru. Am scris probabil pentru că mai există și varinta naționalizării pierderilor.

În final, vă invit să vizionați imnul crizei la români:

video

PS. Dacă tot se trece pe online - 500 mil euro pentru e-Romania - , propun câteva teme de site-uri: e-autostrada - buget 1 miliard euro, la care accesul să se facă pe bază de rogvinetă, e-gagici - buget secretizat, cu reduceri pentru bugetari și șomeri (protecție socială activă) ...

joi, 4 martie 2010

Cade Euro?

Acest subiect este foarte mediatizat în ultima perioadă, toată lumea așteptându-se și profețind căderea euro la paritate cu dolarul; se subînțelege și aprecierea leului în raport cu euro. Același cor cânta prohodul leului pe finalul anului trecut, o serie de afaceriști și bancheri anticipând un curs de 4,5 și peste.

Am găsit mai multe interpretări posibile, fiecare bazându-se pe alt unghi de vedere:

1. Văzută la rece, furtuna mediatică are menirea de a determina pe cei mulți care au mici economii să facă schimbări de pe o valută pe alta, să imprime un trend cursului. Repetarea știrilor negative la adresa euro nu face altceva decât să diminueze încrederea și să scadă cererea, implicit și valoarea. Viitorul va aparține țărilor care vor ști să-și cosmetizeze imaginea cât mai bine și să ducă un război mediatic contra monedelor adverse. Cu cât am o monedă mai tare, cu atât pot să cumpăr mai multe bunuri. Având în vedere că interesul menținerii unei anumite valori a unei monede aparține statului (ca monopol al emiterii de monedă) implicarea politică nu poate fi evitată, ca atare operațiunile mediatice intră în sfera dezinformării. Din acest punct de vedere se poate miza pe moneda care este cel mai puțin mediatizată negativ, dar doar pe termen scurt pentru că piața are o volatilitate crescută.

2. Dpdv al fundamentelor economice, toate marile economii stau destul de prost. Problema este aceeași: frica politicului ca moneda să nu-și piardă din capitalul de încredere ca bază a valorii. Această frică a fundamentat intervenționismul și naționalizarea unor bănci prea mari ca să fie lăsate să cadă. Ce s-ar fi întâmplat dacă o bancă mare ar fi intrat în faliment? Deponenții rămâneau cu banii imobilizați sau pierduți, ceea ce ar fi declanșat un val de panică care ar fi putut să ducă într-un final la spargerea monopolului statului asupra emiterii de monedă. Desigur că aici intră în discuție și supremația la nivel mondial a unor state, care se străduiesc să facă tot posibilul să nu o piardă. Din acest punct de vedere se poate merge pe valutele acelor state care sunt bine consolidate politic.

3. Datoriile statelor - ca reper pentru alegerea valutei pentru economisire. Consider că acest reper se poate dovedi în timp destul de șubred, iar piața să nu țină cont de el. Variații temporare poate să inducă, dar numai pe termen scurt până apare o declarație politică care să anunțe că s-a aprobat un împrumut, sau că valuta concurentă stă mult mai prost; percepția este cea mai importantă.

În concluzie, variantele expuse vor fi valabile atât timp cât paradigma monetară actuală va mai funcționa. Prudența trebuie să fie la ordinea zilei.

miercuri, 3 martie 2010

Economia și educația

Am ales să scriu despre educație pentru că este singurul indicator care ne poate da o previziune pe termen lung.

În istorie, popoarele care au avut un nivel crescut al educației au avut și un nivel de trai pe măsură, iar economiile respective nu au fost sub nici un chip totalitare.

Dpdv economic, educația este răspunzătoare pentru:
- structura consumului
- starea sănătății populației
- reprezentarea intereselor mulțimii la nivel central
- nivelul de trai

Când nivelul educației scade apar fenomenele care se manifestă din plin în Romania de azi:
- snobismul este la ordinea zilei și este extrem de scump în comparație cu veniturile (aici și definiția succesului personal a fost folosită ca o unealtă de marketing foarte eficace)
- pe ansamblul societății apar procente mari de oameni cu afecțiuni, servicii de sănătate precare
- corupția se expandează, iar banul public nu mai este utilizat în interesul comunității
- justiția își reduce impactul în societate până aproape de zero

Continuarea raționamentului ne conduce inevitabil la disoluția societății și, posibil, la dispariția sau modificarea statului. Nu este exclusă nici varianta unei conduceri totalitare.

Ca exemple pozitive pot fi date multe state, însă prefer să mă opresc asupra Elveției, pe care am avut ocazia să o și vizitez. Organizată politic ca stat federal, iar economic fiind în uniune monetară cu principatul Lichtenstein, Elveția nu face parte din UE; ca structură a economiei, serviciile sunt predominante (bănci, turism, consultanță). Cu toate că populația Elveției este compusă din 4 etnii (germană, franceză, italiană, retroromană), nivelul de trai este unul dintre cele mai ridicate din Europa. De ce? Consens politic în interesul majorității, sistem legislativ bine alcătuit (renumit pentru referendumurile dese), justiție care îți face treaba, totul pornind de la ... educație.

Desigur că lucrurile nu se schimbă peste noapte, mai ales cele care privesc socialul, însă observarea trendului actual permite deprinderea unor concluzii care pot fi folosite de cei care își proiectează afacerile pe termen lung.

Un trend descrescător al educației înseamnă:
- forță de muncă ieftină și puțin calificată
- export de materii prime
- active ieftine
- monendă slabă.