Marota 'evaziunii fiscale'

Evaziunea fiscală a devenit vinovatul principal cînd vine vorba de eficiența funcționarilor publici sau cînd se pune problema unor noi investiții publice. De asemenea, estimările privind nivelul evaziunii fiscale sînt folosite în dialogul cu europenii pentru a mai obține puțin timp în orice negociere.

Marile companii care fac afaceri în Romania nu au nevoie să facă evaziune fiscală; și aici intră de la supermarketuri, corporații pînă la afaceri de consultanță sau producerea de autorurisme. La acest nivel evaziunea fiscală este posibilă doar cu acordul tacit al autorităților.

În realitate la evaziunea fiscală apelează în general micile afaceri sau imm-urile care nu reușesc să se mai descurce. Raportat la nivelul întregii economii această categorie reprezinta un procent foarte mic. Presupunînd prin absurd ca toată această mică evaziune ar dispărea, statul ar trebui să suporte un numar adițional destul de mare de șomeri sau asistați social. În plus, aceste mici afaceri întrețin foarte multe familii cu sume relativ mici. 

O tehnică de manipulare spune că e mult mai ușor să atragi atenția de la o problemă mediatizînd o alta ipotetică decît să negi sau să încerci să te scuzi. Și se aplică și în cazul acesta. Marota este lupta cu evaziunea fiscală iar problema de fond este cea a achizițiilor publice sau a atribuirii de contracte din bani publici – direct sau prin licitatie – și este singura modalitate care face ca banii să lipsească de la bugetul de stat. Sumele sînt incomparabil mai mari decît în cazul micii evaziuni, iar beneficiarii sînt de regulă arondați politic - deci un fenomen imposibil de oprit.