Este de domeniul evidentei ca atitudinea factorului politic fata de sectorul privat, tradusa prin masurile fiscale, nu duce decat la blocaj financiar si faliment. In aceste conditii, somajul isi va continua trendul actual, tragand dupa sine atat sporirea restantelor la banci, cat mai ales continuarea inghetarii creditarii.
Imi mentin in continuare predictibilitatea pentru anumite elemente macroeconomice expuse deja, insa vreau sa semnalez pericolele care apar o data cu trecerea timpului. Ca si termen sigur de manifestare a veridicitatii elementelor prezentate este finalul acestui an, cu posibilitati certe de prelungire pe termen mediu.
In primul rand, încăpăţanarea de a mentine cel putin pana la alegerile din toamna efectivele actuale de bugetari (sector neproductiv), va avea ca efect imediat scaderea drastica a colectarii fondurilor bugetare. Cu fiecare zi cu care se intarzie reducerea presiunii fiscale asupra sectorului privat, se reduce si impactul real al unei astfel de masuri prin diminuarea treptata a activitatii si a numarului firmelor private. Solutia vanzarii de titluri de stat nu poate fi decat una temporara, iar transele viitoare din linia de credit de la FMI sunt conditionate de deteriorarea economiei nationale peste anumite intervale.
In al doilea rand, atat timp cat statul se va imprumuta de pe piata bancara locala la un pret destul de ridicat, creditarea pentru economia reala va ramane blocata. In traducere libera, actiunea factorului politic prinde fara scapare in clestele falimentului sectorul privat: sporirea fislcalitatii coroborata cu lipsa cronica a lichiditatilor bancare atat de necesare finantarii. Justificari declarative se pot născoci multe, insa realitatea este una singura.
Si ceea ce este mai rau, asa cum apreciau in cursul lunii trecute si reprezentatii BCE, “cresterea aversiunii globale fata de risc va pune presiune asupra monedelor din Europa emergenta”.
In aceste conditii, probabilitatea cresterii costului mentinerii cursului de schimb intr-un interval rezonabil este destul de ridicata.
Si nu in ultimul rand, vreau sa evidentiez faptul ca nu trebuie sa ne imbatam cu apa rece acordand o incredere marita analizelor comparative a unor indicatori, deoarece acele date se refera la trecut – aratand practic deteriorarea nivelului de trai deja produsa -, ci trebuie avuta in vedere o proiectie pe termen mediu data de analiza fundamentala. Prudenta este atitudinea cheie care trebuie manifestata in actiunea economica si in acordarea creditului unor declaratii sau analize.
Update 17.07.09
Contractiile sociale au inceput din lipsa finantarilor bugetare pentru salarii si sporuri. Politica monetara si-a facut datoria din plin in ajustarea si mentinerea unor indicatori macroeconomici. Acum este randul politicii fiscale; asa cum declara si guvernatorul BNR, 'ajustarea economica este mare si tinde sa devina excesiva'. Mingea este in terenul factorului politic. Ce va urma?!
Imi mentin in continuare predictibilitatea pentru anumite elemente macroeconomice expuse deja, insa vreau sa semnalez pericolele care apar o data cu trecerea timpului. Ca si termen sigur de manifestare a veridicitatii elementelor prezentate este finalul acestui an, cu posibilitati certe de prelungire pe termen mediu.
In primul rand, încăpăţanarea de a mentine cel putin pana la alegerile din toamna efectivele actuale de bugetari (sector neproductiv), va avea ca efect imediat scaderea drastica a colectarii fondurilor bugetare. Cu fiecare zi cu care se intarzie reducerea presiunii fiscale asupra sectorului privat, se reduce si impactul real al unei astfel de masuri prin diminuarea treptata a activitatii si a numarului firmelor private. Solutia vanzarii de titluri de stat nu poate fi decat una temporara, iar transele viitoare din linia de credit de la FMI sunt conditionate de deteriorarea economiei nationale peste anumite intervale.
In al doilea rand, atat timp cat statul se va imprumuta de pe piata bancara locala la un pret destul de ridicat, creditarea pentru economia reala va ramane blocata. In traducere libera, actiunea factorului politic prinde fara scapare in clestele falimentului sectorul privat: sporirea fislcalitatii coroborata cu lipsa cronica a lichiditatilor bancare atat de necesare finantarii. Justificari declarative se pot născoci multe, insa realitatea este una singura.
Si ceea ce este mai rau, asa cum apreciau in cursul lunii trecute si reprezentatii BCE, “cresterea aversiunii globale fata de risc va pune presiune asupra monedelor din Europa emergenta”.
In aceste conditii, probabilitatea cresterii costului mentinerii cursului de schimb intr-un interval rezonabil este destul de ridicata.
Si nu in ultimul rand, vreau sa evidentiez faptul ca nu trebuie sa ne imbatam cu apa rece acordand o incredere marita analizelor comparative a unor indicatori, deoarece acele date se refera la trecut – aratand practic deteriorarea nivelului de trai deja produsa -, ci trebuie avuta in vedere o proiectie pe termen mediu data de analiza fundamentala. Prudenta este atitudinea cheie care trebuie manifestata in actiunea economica si in acordarea creditului unor declaratii sau analize.
Update 17.07.09
Contractiile sociale au inceput din lipsa finantarilor bugetare pentru salarii si sporuri. Politica monetara si-a facut datoria din plin in ajustarea si mentinerea unor indicatori macroeconomici. Acum este randul politicii fiscale; asa cum declara si guvernatorul BNR, 'ajustarea economica este mare si tinde sa devina excesiva'. Mingea este in terenul factorului politic. Ce va urma?!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu