Cu cat libera initiativa este mai ingradita prin diverse mijloace, ca atat capitalismul se transforma intr-un soi de socialism tacit acceptat, in care egalitarismul supunerii consituie motivatia principala a maselor in a accepta benevol o serie de constrangeri financiare si nefinanciare inutile majoritatii.
Mijloacele ingradirii liberei initiative limiteaza totodata si concurenta – element cheie intr-o economie de piata, fara de care capitalismul nu exista. Toxicitatea acestor mijloace este demonstrata de finalitatea administrarii constrangerilor.
O data cu nationalizarea fraudei si legalizarea acesteia ca principal obiect de activitate al statului, reprezentativitatea intereselor electorilor la nivel politic a disparut, libertatea de a alege si de a fi ales fiind o iluzie intretinuta de media.
Din aceasta mare calceama voit creata nu vor intarzia sa-si faca aparitia detinatorii drepturilor reale pentru a-si statornici si intari noile raporturi vasale fata de multime.
1. Mijloacele de ingradire a liberei initiative sunt de natura financiara (fiscalitatea) si nefinanciara (reglementarea). Rolul fiscalitatii a devenit aproape inutil majoritatii prin prisma finalitatii. Adica colectez taxe si impozite de la populatie cu scopul declarat al crearii conditiilor de trai si infrastructurii, dar in realitate destinatia fondurilor colectate este cu totul alta; este de ajuns sa privim cum arata sanatatea, invatamantul, caile rutiere, etc , dupa ce ani la rand am fost campioni europeni la crestere economica. Marirea recenta a fiscalitatii de dragul unui buget prost dimensionat va duce doar la scaderea accentuata a nivelului de trai prin cresterea somajului.
Sa facem un calcul simplu: presupunem ca fondul de salarii cuvenit angajatului Popescu de la firma Y este de 100 lei. Contributiile la impozit, fondurile de pensii, sanatate, si alte promisiuni desarte sunt de aprox 40%; deci Popescu ramane cu 60 lei, bani pe care Popescu ii primeste. Orice ar achizitiona, trebuie sa plateasca 19% taxa pe prostie; deci mai ramane cu 48,6 lei in termeni nominali, fara sa mai pun la socoteala impozitele pe proprietate pe care trebuie sa le plateasca din acesti bani. Scazand si inflatia (sa zicem 7%) mai raman 45,2 lei reali.
Prima concluzie care rezulta din calcul este ca din toata valoarea adaugata creata de un salariat prin munca depusa, o parte ramane neplatita si se constituie in profitul firmei, restul fiind platita cu 100 lei. Ca atare, salariatul beneficiaza de o mica parte din plus valoarea creata, care sa-i asigure existenta.
Acest mecanism imoral prin care masele sunt practic deposedate de resurse, limiteaza posibilitatile de manifestare a liberei initiative. Nu am luat in considerare creditul deoarece il voi analiza separat.
Aspectele nefinanciare se refera la reglementarea discretionara a pietei prin: ajutoare de stat, diverse facilitati acordate, privatizari suspecte, standardizari care obliga unii agenti economici sa iasa din piata, … .
2. Frauda ca pricipal obiect de activitate al statului – cu perspectiva distrugerii liberei initiative pe termen lung.
Nationalizarea puterii de inflatare a monedei a fost elementul decisiv care a marcat inceputul denaturarii economiei de piata. Tehnic vorbind, inflatia este asemanatoare unui impozit obisnuit pe care-l platim toti, fara nici o finalitate pozitiva pentru noi. Legal, inflatia reprezinta un furt ascuns care usuca economiile de valoarea lor reala. De aici si volatilitatea crescuta a pietelor monetare.
Lovitura de gratie care marcheaza moartea economiei de piata pe termen lung a fost introducerea rezervei fractionare in functionarea bancilor, concomitent cu obligatia introdusa prin lege a agentilor economici de a folosi serviciile bancare. Este momentul in care ne luam adio de la orice speranta de mai bine care ar fi putut sa vina de la factorul politic, al carui rol a migrat de la cel de administrator platit de contribuabil pentru job-ul prestat, la cel de stapan, care se ocupa numai cu reglementarea spolierii nationale.
Traducerea libera a expansiunii creditarii bancare se refera la transferul drepturilor reale de proprietate (asupra bunurilor imobile, mobile si a afacerilor) de la proprietari la banci, pe sume de bani create “din nimic” (sistem de rezerva frationara) si pe care debitorul se angajeaza se le plateasca bancii. Interesul bancar se indreapta spre orizontul de timp in care banca incaseaza valoarea drepturilor de proprietate plus dobanda, timp in care substanta acelor bunuri este consumata. (Aici se impune o precizare de ordin juridic: substanta oricarui bun se diminueaza si piere in timp, indiferent daca o persoana beneficiaza sau nu de folosinta acelui bun.). Deci expansiunea creditarii se poate interpreta ca limitarea accesului direct al majoritatii la drepturile reale de proprietate prin cresterea preturilor bazata pe infuzia de bani care nu au existat inainte in vistieria bancherului. Circuitul drepturilor de proprietate in economie are un intemediar – bancherul. Pretul total platit de doritor bancherului nu-i mai lasa debitorului posibilitatea liberei initiative, acesta devenind prin acceptarea datoriei un simplu vasal, totul petrecandu-se perfect legal.
3. Motivatiile maselor in privinta acceptarii acestor distorsiuni artificiale in economia reala tin, pe langa prostie si ignoranta, de modelarea perceptiilor. Specularea sentimentelor umane si modelarea perceptiilor le-am analizat in articolul Valoarea banilor.
In concluzie, asa cum am spus, detinatorii drepturilor reale vor fi si conducatorii noii oranduiri. Acestia reprezinta aristocratia, ca sistem si forma de organizare opusa democratiei. Translatia va fi aproape insesizabila la nivel individual, iar multimea va continua sa muncesca si mai mult pentru a-si plati o libertate virtuala. Surogatul numit pompos economie de piata isi va produce, in contextul crizei actuale, destul de curand efectele – nocive pentru unii, benefice pentru altii.
Mijloacele ingradirii liberei initiative limiteaza totodata si concurenta – element cheie intr-o economie de piata, fara de care capitalismul nu exista. Toxicitatea acestor mijloace este demonstrata de finalitatea administrarii constrangerilor.
O data cu nationalizarea fraudei si legalizarea acesteia ca principal obiect de activitate al statului, reprezentativitatea intereselor electorilor la nivel politic a disparut, libertatea de a alege si de a fi ales fiind o iluzie intretinuta de media.
Din aceasta mare calceama voit creata nu vor intarzia sa-si faca aparitia detinatorii drepturilor reale pentru a-si statornici si intari noile raporturi vasale fata de multime.
1. Mijloacele de ingradire a liberei initiative sunt de natura financiara (fiscalitatea) si nefinanciara (reglementarea). Rolul fiscalitatii a devenit aproape inutil majoritatii prin prisma finalitatii. Adica colectez taxe si impozite de la populatie cu scopul declarat al crearii conditiilor de trai si infrastructurii, dar in realitate destinatia fondurilor colectate este cu totul alta; este de ajuns sa privim cum arata sanatatea, invatamantul, caile rutiere, etc , dupa ce ani la rand am fost campioni europeni la crestere economica. Marirea recenta a fiscalitatii de dragul unui buget prost dimensionat va duce doar la scaderea accentuata a nivelului de trai prin cresterea somajului.
Sa facem un calcul simplu: presupunem ca fondul de salarii cuvenit angajatului Popescu de la firma Y este de 100 lei. Contributiile la impozit, fondurile de pensii, sanatate, si alte promisiuni desarte sunt de aprox 40%; deci Popescu ramane cu 60 lei, bani pe care Popescu ii primeste. Orice ar achizitiona, trebuie sa plateasca 19% taxa pe prostie; deci mai ramane cu 48,6 lei in termeni nominali, fara sa mai pun la socoteala impozitele pe proprietate pe care trebuie sa le plateasca din acesti bani. Scazand si inflatia (sa zicem 7%) mai raman 45,2 lei reali.
Prima concluzie care rezulta din calcul este ca din toata valoarea adaugata creata de un salariat prin munca depusa, o parte ramane neplatita si se constituie in profitul firmei, restul fiind platita cu 100 lei. Ca atare, salariatul beneficiaza de o mica parte din plus valoarea creata, care sa-i asigure existenta.
Acest mecanism imoral prin care masele sunt practic deposedate de resurse, limiteaza posibilitatile de manifestare a liberei initiative. Nu am luat in considerare creditul deoarece il voi analiza separat.
Aspectele nefinanciare se refera la reglementarea discretionara a pietei prin: ajutoare de stat, diverse facilitati acordate, privatizari suspecte, standardizari care obliga unii agenti economici sa iasa din piata, … .
2. Frauda ca pricipal obiect de activitate al statului – cu perspectiva distrugerii liberei initiative pe termen lung.
Nationalizarea puterii de inflatare a monedei a fost elementul decisiv care a marcat inceputul denaturarii economiei de piata. Tehnic vorbind, inflatia este asemanatoare unui impozit obisnuit pe care-l platim toti, fara nici o finalitate pozitiva pentru noi. Legal, inflatia reprezinta un furt ascuns care usuca economiile de valoarea lor reala. De aici si volatilitatea crescuta a pietelor monetare.
Lovitura de gratie care marcheaza moartea economiei de piata pe termen lung a fost introducerea rezervei fractionare in functionarea bancilor, concomitent cu obligatia introdusa prin lege a agentilor economici de a folosi serviciile bancare. Este momentul in care ne luam adio de la orice speranta de mai bine care ar fi putut sa vina de la factorul politic, al carui rol a migrat de la cel de administrator platit de contribuabil pentru job-ul prestat, la cel de stapan, care se ocupa numai cu reglementarea spolierii nationale.
Traducerea libera a expansiunii creditarii bancare se refera la transferul drepturilor reale de proprietate (asupra bunurilor imobile, mobile si a afacerilor) de la proprietari la banci, pe sume de bani create “din nimic” (sistem de rezerva frationara) si pe care debitorul se angajeaza se le plateasca bancii. Interesul bancar se indreapta spre orizontul de timp in care banca incaseaza valoarea drepturilor de proprietate plus dobanda, timp in care substanta acelor bunuri este consumata. (Aici se impune o precizare de ordin juridic: substanta oricarui bun se diminueaza si piere in timp, indiferent daca o persoana beneficiaza sau nu de folosinta acelui bun.). Deci expansiunea creditarii se poate interpreta ca limitarea accesului direct al majoritatii la drepturile reale de proprietate prin cresterea preturilor bazata pe infuzia de bani care nu au existat inainte in vistieria bancherului. Circuitul drepturilor de proprietate in economie are un intemediar – bancherul. Pretul total platit de doritor bancherului nu-i mai lasa debitorului posibilitatea liberei initiative, acesta devenind prin acceptarea datoriei un simplu vasal, totul petrecandu-se perfect legal.
3. Motivatiile maselor in privinta acceptarii acestor distorsiuni artificiale in economia reala tin, pe langa prostie si ignoranta, de modelarea perceptiilor. Specularea sentimentelor umane si modelarea perceptiilor le-am analizat in articolul Valoarea banilor.
In concluzie, asa cum am spus, detinatorii drepturilor reale vor fi si conducatorii noii oranduiri. Acestia reprezinta aristocratia, ca sistem si forma de organizare opusa democratiei. Translatia va fi aproape insesizabila la nivel individual, iar multimea va continua sa muncesca si mai mult pentru a-si plati o libertate virtuala. Surogatul numit pompos economie de piata isi va produce, in contextul crizei actuale, destul de curand efectele – nocive pentru unii, benefice pentru altii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu