Fundamentul crizei actuale – un punct de vedere

(Acest articol a fost publicat pe BloomBiz.ro, iar aici l-am reluat cu scopul de a intregi si completa in mintea cititorilor acetui blog imaginea a ceea ce azi numim criza economica.)

Gandind ce se intampla in ultima perioada prin prisma unui capitalism sanatos, singurul termen care nu-si gaseste locul in nici o ecuatie este cel de inflatie. Spun asta avand in vedere faptul ca o crestere economica reala bazata pe crearea de valoare adaugata duce la bunastarea intregii comunitati pe termen lung doar in conditiile existentei unei monede stabile, cu corespondenta in etalon monetar (metal pretios). In momentul in care pe plan modial s-a renuntat la aceasta corespondenta (valoare moneda = valoare metal pretios), a aparut fenomenul de inflatie care a dat startul speculatiilor (derivate financiare, fluctuatii de curs, etc), fenomen de amploare mare care ofera oportunitati de imbogatire mai mult sau mai putin frauduloase.

O consecinta directa acestui fenomen este si calculul statistic pe care se bazeaza crearea de bani virtuali, scripturali. Cu alte cuvinte, intr-o banca depozitele pot sa reprezinte jumatate din creditele acordate; adica banca poate sa imprumute diverse persoane sau entitati cu ‘nimic’, iar acestia trebuie sa munceasca mai mult pentru a returna imprumutul si dobanda. Vreau sa spun ca profiturile bancilor nu se bazeaza pe creare de valoare adaugata, ci doar pe speculatii. De aceea este nevoie de capitalul de incredere mult mediatizat in ultima perioada, pentru a nu solicita rambursarea cash-ului toti cei care au dreptul sa o faca.

Datorita acestui fenomen, la nivel mondial, am asistat in ultimile doua decenii la maturizarea asa-zisei societati de consum, o societate care se vroia a fi capitalista, dar care nu avea un fundament economic real. Adica sporirea consumului a fost posibila datorita permisivitatii normelor bancare si stimularii cresterii treptate a volumului creditarii pana la exces, fapt care a dus la o crestere a cererii si, implicit la intrarea intr-o spirala a cresterilor repetate a preturilor bunurilor de folosinta indelungata (ex: imobiliare). Cresterea consumului si a preturilor la diverse bunuri a adus bani mai multi la buget din impozite indirecte si din taxe locale pe proprietati. Aceasta cerere crescuta artificial nu putea fi satisfacuta decat tot cu ajutorul bancilor, ceea ce a dus la o crestere a creditului in industrie. In final s-a ajuns la ceea ce astazi cunoastem ca fiind crestere economica. Fara sa mai punem la socoteala diversele modalitati puse la dipozitia administratiilor publice locale de a contracta diverse credite in numele comunitatilor respective.

Sintetizand, tot acest lant se bazeaza pe cresterea datoriilor la banci a persoanelor fizice si juridice (imprumuturi individuale si colective), ceea ce ma face sa cred ca anunturile oficiale privind cresterea economica au avut doar un caracter electoral. Nu ne mai referim la lejeritatea sistemului de raportari financiare care a permis diferitelor institutii de credit sa-si rostogoleasca pierderile de pe un an pe altul, si sa incheie pe profit pentru a incanta investitorii.

In linii mari, acest sistem de consum nu putea sa mearga pe termen lung deoarece nu avea un fundament sustenabil.

In prezent are loc trezirea la realitate a majoritatii celor care credeau ca pot sa consume mai mult decat produc, bazandu-se doar pe cresterea masiva a indatorarii; mamaliga a crapat pe piata subprime americana. De altfel putea sa crape pe orice alt segment supraindatorat al pietei.

Ca masura de ultim moment in incercarea de a stabiliza sistemul, marii actori internationali s-au grabit sa transfere bani de la bugetul de stat, proveniti din taxe si impozite, bancilor in dificultate. Ca o prima reactie, creditarea a incetinit ritmul, consumul s-a mai domolit, supraproductia va genera somaj, fenomene care vor duce la scumpirea banilor; toate acestea au dus la imposibilitatea multora de a-si mai plati ratele la creditele contractate. Altfel interpretata aceasta actiune a guvernelor, se poate spune ca s-au platit din banii publici o parte a datoriilor scadente ale populatiei si comunitatii respective catre marii bancheri, plati ajunse la scadenta si pe care populatia (indivizii si firmele) nu au mai fost in stare sa le onoreze. In acest mod scopul initial si destinatia finala a colectarii finantelor la bugetul de stat s-a schimbat, si banii din impozite si taxe nu mai creeaza conditii de trai mai bune si infrastructura, ci achita datorii ale comunitatii respective.

Analizata prin prisma parghiilor economice, actuala criza financiara mondiala are doua roluri majore. In primul rand determina populatiile din diverse comunitati sa constientizeze nivelul destul de ridicat al datoriilor care trebuiesc sa le plateasca, si, ca atare, sa accepte diverse constrangeri si reguli noi pentru a putea plati. In al doilea rand si ca urmare fireasca a primului punct, se justifica necesitatea crearii unor noi organisme internationale unice care sa gestioneze datoriile uriase acumulate de aceste comunitati.

In concluzie, criza actuala este o anomalie a practicii economice capitaliste: ‘nimicul’ (banii scripturali creati din nimic, fara numar) a fost acceptat ca imprumut, in contul caruia debitorul trebuia sa munceasca sau sa speculeze pentru a crea banii reali necesari rambursarilor, si asta in conditii de inflatie. Deciziile luate de foarte multi oameni, de a-si creste gradul de indatorare bazat pe trendul vremii (adica pe o gandire pe termen scurt), a dus la ceea ce traim astazi cu totii.