Dărîmarea de mituri - ep III

Constat că opinia publică în privința trendului economic se împarte în două tabere: pe de o parte cei care acordă o încredere sporită veștilor de tipul 'greul crizei a trecut, dar mai avem pînă la ieșirea din recesiune', sau 'vom avea anul acesta creștere economică pozitivă, chiar dacă va fi sub 1%', fără să îi intereseze prea mult fundamentele; această categorie o putem numi sensibilă emoțional la semnalele care apar pe media. Pe de altă parte există categoria numită pesimiști incurabili, cei care așteaptă 'cu sufletul la gură' armaghedonul care va reforma din temelii lumea, dominați de o aversiune exagerată față de risc.

V. Volkoff precizează că "... astfel a luat ființă cercul vicios democratic: cu cît contează mai mult opinia publică, cu atît ea cere mai multe informații; cu cît primește mai multe informații, cu atît contează mai mult. Or, aceste informații sunt obligatoriu viciate de doza de dezinformare amestecată în ele."

Cei sensibili emoțional au fost și sunt baza oricărui sistem etatist care a fost și va fi implementat, începînd de la monopolul asupra emiterii de monedă și pînă la iluzia prosperității. Ei constituie partea din orice societate care poate fi drogată cu injecții de optimism și care constituie pentru orice vînzător categoria de piață targetată.

Dpdv economic realitatea este însă alta: după ce gradul de îndatorare al maselor a crescut destul de substanțial și nesustenabil, creșterea economică a fost susținută prin îndatorarea statelor, care se apropie de plafonul maxim. După terminarea stimulentelor acordate, cu siguranță că bursele vor trece iar pe roșu. Creștere economică reală - ceea ce înseamnă o creștere a plus valorii din economie - vom avea numai după ce cantitatea de muncă (șomajul) va înceta să scadă; pînă atunci ... numai succesuri.

Pentru pesimiștii incurabili care văd ca o eliberare armaghedoul reformării lumii - în fond ei fiind niște idealiști convinși - piața a găsit cîteva bunuri în care aceștia să se refugieze, și astfel profitul nu a întîrziat să apară. Dispariția banilor, a rezervelor fracționare, a băncilor, a statelor, colapsul general reprezintă o eliberare iluzorie (pentru ei) și profitabilă pentru alții.

În mod evident, nevoia de diviziune a plus valorii în vederea schimbului a existat și va exista în continuare, banii fiind cei care satisfac această nevoie. După cum bine știm, valoarea banilor nu mai este legată ca în trecut de active limitate cantitativ (metale prețioase), ci depinde de percepții, aparent nelimitate. Unele imperii au căzut în trecut tocmai pentru că rezervele de metale prețioase se terminaseră, motiv pentru care nu mai puteau să-și plătească soldații, deci căderea economică a dus și la o cădere a puterii politice. Dar acum contextul este altul, dominat de o lume globalizată în care puterea militară este polarizată, iar cea economică este foarte sensibilă la acțiunile de lobby. În cel mai pesimist scenariu, vom asista la o reformă radicală a sectorului financiar și în nici un caz nu vom asista la dispariția banilor.

Extremele - relurea creșterii economice pe termen scurt sau armaghedonul - nu vor fi atinse și nici nu vor deveni fenomene generalizate, deci încă un mit dărîmat.