Goldman. Despre conducători și supuși

Ce învățăm din recentul caz al fraudei pentru care este cercetată banca Goldman Sachs, în care se pare că sunt implicați și reprezentanți ai autorităților? Care trebuie să fie percepția corectă asupra situației, și cum ar putea acest caz să influențeze desfășurarea crizei? La aceste întrebări o să încerc să răspund.

De la bun început, în ecuație intră o bancă privată de investiții și reprezentanți ai statului; acești reprezentanți se impart în două tabere: cei care acum anchetează trecutul și cei care au fost complici faptelor. Atitudinea îngrijorătoare nu trebuie manifestată la adresa băncii deoarece, ca orice afacere privată, a făcut tot ce i-a stat în putință să-și îndeplinească scopul existenței, și anume profitul. Consider îngrijorătoare poziția statului, care prin intermediul unor reprezentați de-ai săi a fost partași la fraudele comise. Complicitatea nu face decît să vădească încă o dată poziționarea statului împotriva firii sale, a motivațiilor existenței sale și nevoia de reformare a acestuia.

Sunt sigur că există o mulțime de asemenea cazuri, în care conducătorii unei comunități nu fac altceva decît să folosească puterea simbolică cu care au fost investiți în scopuri personale. Criza nu face decît să sublinieze cîteva vîrfuri de iceberg-uri.

Pe scurt, statul prin reglementarea funcționării rezervelor fracționare s-a asociat într-un parteneriat 'public-privat', în care statul deținea un monopol (al emiterii de monedă) și se angaja să protejeze prin legi acest bișniț iar băncile asigurau partea de 'relații cu publicul'. Din acest sistem cîștigau ambele părți, iar supușii (statului) în calitate de clienți (ai băncilor) aveau să piardă. Acest parteneriat a ieșit în evidență prin sprijinul necondiționat acordat de stat în momentele mai puțin bune ale pieței.

Sistemul în sine al rezervei fracționare este un sistem bun, idealist, dar aproape imposibil de aplicat pe termen lung într-un mediu în care corupția este condamnată; și este un sistem excelent într-un mediu socio-economic în care etica și moralitatea sunt doar noțiuni abstracte.

În multe coduri juridice nevinovăția se prezumă; în teorie, orice judecată începe cu această prezumție. În practică comportamentul reprezentanților statului în raport cu supușii nu ține cont de această normă, fapt ce dovedește că acești conducători nu au încredere în sistemul de justiție propus și aplicat supușilor. Acest aspect a fost evident (în Romania) în discuțiile destul de recente pe marginea legilor care propuneau plata tva-ului la încasarea facturilor și stabileau procedura falimentului persoanelor fizice; după cum bine știți, aceste legi sunt acum istorie.

În altă ordine de idei, criza economică nu este decît o criză a continuității funcționării statului în forma actuală. Cu cît intervenționismul de orice natura este mai prezent, cu atît piața încearcă să corecteze aceste aberații.

Nevoia de reformă a sectorului bancar clamată de dl Obama nu este altceva decît nevoia de a schimba cîteva denumiri astfel încît totul să pară altceva, ceva nou, care să cristalizeze iarăși pentru o perioadă de timp încrederea supușilor. În realitate, așa cum am văzut, acest parteneriat public-privat este aproape imposibil de reziliat în condițiile actuale. De ce? În primul rînd puterea simbolică de care beneficiază reprezentanții statului ar trebui să se erodeze puternic astfel încît schimbarea de atitudine din partea supușilor să fie evidentă, fapt ce presupune și o conștientizare în masă a gradului de inutilitate a acestui sistem de conducere. În al doilea rînd, schimbarea de atitudine vine din părăsirea argumentelor sugerate oficial a fi luate în calcul în procesul de gîndire; dacă în premisele tale intră numai argumente politic corecte, vei ajunge cu siguranță la concluzii și comportamente care îți vor aduce prejudicii.

Numai o adîncire puternică a crizei economice ar putea să determine supușii să gîndească în afara sistemului de gîndire oficial. Dar în același timp ar putea să determine supușii să accepte o mai mare supunere față de stăpînire, o mai mare îngrădire a libertății.

Deci avem conducători cu comportament duplicitar, nereprezentativi, dar care gestionează tot sectorul economic, și o mulțime de 'consumatori'. La nivel individual nu putem decît să încercăm să ne schimbăm sistemul de referință, de gîndire și de raportare față de puterea simbolică a conducătorilor și să sperăm că la un moment dat vor apărea curente de opinie destul de puternice care să poată schimba ceva în felul în care funcționează statul.