Acest subiect este foarte mediatizat în ultima perioadă, toată lumea așteptându-se și profețind căderea euro la paritate cu dolarul; se subînțelege și aprecierea leului în raport cu euro. Același cor cânta prohodul leului pe finalul anului trecut, o serie de afaceriști și bancheri anticipând un curs de 4,5 și peste.
Am găsit mai multe interpretări posibile, fiecare bazându-se pe alt unghi de vedere:
1. Văzută la rece, furtuna mediatică are menirea de a determina pe cei mulți care au mici economii să facă schimbări de pe o valută pe alta, să imprime un trend cursului. Repetarea știrilor negative la adresa euro nu face altceva decât să diminueze încrederea și să scadă cererea, implicit și valoarea. Viitorul va aparține țărilor care vor ști să-și cosmetizeze imaginea cât mai bine și să ducă un război mediatic contra monedelor adverse. Cu cât am o monedă mai tare, cu atât pot să cumpăr mai multe bunuri. Având în vedere că interesul menținerii unei anumite valori a unei monede aparține statului (ca monopol al emiterii de monedă) implicarea politică nu poate fi evitată, ca atare operațiunile mediatice intră în sfera dezinformării. Din acest punct de vedere se poate miza pe moneda care este cel mai puțin mediatizată negativ, dar doar pe termen scurt pentru că piața are o volatilitate crescută.
2. Dpdv al fundamentelor economice, toate marile economii stau destul de prost. Problema este aceeași: frica politicului ca moneda să nu-și piardă din capitalul de încredere ca bază a valorii. Această frică a fundamentat intervenționismul și naționalizarea unor bănci prea mari ca să fie lăsate să cadă. Ce s-ar fi întâmplat dacă o bancă mare ar fi intrat în faliment? Deponenții rămâneau cu banii imobilizați sau pierduți, ceea ce ar fi declanșat un val de panică care ar fi putut să ducă într-un final la spargerea monopolului statului asupra emiterii de monedă. Desigur că aici intră în discuție și supremația la nivel mondial a unor state, care se străduiesc să facă tot posibilul să nu o piardă. Din acest punct de vedere se poate merge pe valutele acelor state care sunt bine consolidate politic.
3. Datoriile statelor - ca reper pentru alegerea valutei pentru economisire. Consider că acest reper se poate dovedi în timp destul de șubred, iar piața să nu țină cont de el. Variații temporare poate să inducă, dar numai pe termen scurt până apare o declarație politică care să anunțe că s-a aprobat un împrumut, sau că valuta concurentă stă mult mai prost; percepția este cea mai importantă.
În concluzie, variantele expuse vor fi valabile atât timp cât paradigma monetară actuală va mai funcționa. Prudența trebuie să fie la ordinea zilei.
Am găsit mai multe interpretări posibile, fiecare bazându-se pe alt unghi de vedere:
1. Văzută la rece, furtuna mediatică are menirea de a determina pe cei mulți care au mici economii să facă schimbări de pe o valută pe alta, să imprime un trend cursului. Repetarea știrilor negative la adresa euro nu face altceva decât să diminueze încrederea și să scadă cererea, implicit și valoarea. Viitorul va aparține țărilor care vor ști să-și cosmetizeze imaginea cât mai bine și să ducă un război mediatic contra monedelor adverse. Cu cât am o monedă mai tare, cu atât pot să cumpăr mai multe bunuri. Având în vedere că interesul menținerii unei anumite valori a unei monede aparține statului (ca monopol al emiterii de monedă) implicarea politică nu poate fi evitată, ca atare operațiunile mediatice intră în sfera dezinformării. Din acest punct de vedere se poate miza pe moneda care este cel mai puțin mediatizată negativ, dar doar pe termen scurt pentru că piața are o volatilitate crescută.
2. Dpdv al fundamentelor economice, toate marile economii stau destul de prost. Problema este aceeași: frica politicului ca moneda să nu-și piardă din capitalul de încredere ca bază a valorii. Această frică a fundamentat intervenționismul și naționalizarea unor bănci prea mari ca să fie lăsate să cadă. Ce s-ar fi întâmplat dacă o bancă mare ar fi intrat în faliment? Deponenții rămâneau cu banii imobilizați sau pierduți, ceea ce ar fi declanșat un val de panică care ar fi putut să ducă într-un final la spargerea monopolului statului asupra emiterii de monedă. Desigur că aici intră în discuție și supremația la nivel mondial a unor state, care se străduiesc să facă tot posibilul să nu o piardă. Din acest punct de vedere se poate merge pe valutele acelor state care sunt bine consolidate politic.
3. Datoriile statelor - ca reper pentru alegerea valutei pentru economisire. Consider că acest reper se poate dovedi în timp destul de șubred, iar piața să nu țină cont de el. Variații temporare poate să inducă, dar numai pe termen scurt până apare o declarație politică care să anunțe că s-a aprobat un împrumut, sau că valuta concurentă stă mult mai prost; percepția este cea mai importantă.
În concluzie, variantele expuse vor fi valabile atât timp cât paradigma monetară actuală va mai funcționa. Prudența trebuie să fie la ordinea zilei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu