Certitudini:
- trendul de scădere al preţurilor a avut pană acum o evoluţie destul de lentă comparativ cu schimbările economice
- tranzacţii există foarte puţine, nesemnificative, piaţa fiind în aşteptare
- optimismul nejustificat sau speranţa unei reveniri se observă în preţurile afişate de posibilii vânzători
- lipsa de lichidităţi în vistieria statului va creşte taxele pe proprietate şi pe transferul de proprietate
- restanţe la creditele garantate cu o ipotecă se înregistrează în special la proprietăţile cu destinaţie de locuinţă
Anul acesta, cu excepţia câtorva mari tranzacţii (în special proprietăţi comerciale), piaţa imobiliară tinde spre zero. Şi asta din două motive: în primul rând valoarea adaugată creată si economisită de cei care reprezintă cererea potenţială este cu mult mai mică decât preţul cerut; consecinţa a fost migrarea acestora spre închiriere. In al doilea rând, expectativa creditorilor în execuţia garanţiilor a permis preţurilor de ofertă să se menţină destul de sus.
Prima care s-a adaptat oarecum noilor realităţi economice este piaţa chiriilor. Cine nu poate sa obţină preţul cerut la vânzare, în speranţa unui miracol, optează pentru închiriere. Datorită ofertei crescute, chiriile sunt pe trend descrescător.
Tonul scăderilor va fi dat cu siguranţă de începerea executării debitorilor. Fie ca şi-au cumpărat o casă pentru locuit, sau au avut nevoie de lichidităţi pentru a-şi extinde afacerea de familie (motive pot fi multe), ipotecile fac din clienţii unei banci o categorie cu risc mai redus.
Dincolo de PR-ul existent in presă, dpdv al afacerii orice bancă are interesul ca bilanţul de final de an să arate bine, investitorii să fie mulţumiţi, acţiunile să aibă un preţ bun. Cum era şi normal, în momentul în care un debitor începe să aibă probleme în rambursarea creditului, se renegociază termenii contractului şi se re-eşalonează creditul: rată mai mică pe un termen mai lung, poziţie suportabilă până la un anumit nivel al restanţelor. Este foarte posibil ca în 2010 să se creioneze o piaţă a ipotecilor, mai ales că mulţi dintre datornicii la bănci au datorii şi la fisc.
În condiţiile în care restanţele la credite vor continua sa crească este imposibil ca banca să nu execute garanţiile, pentru că altfel şi-ar schimba obiectul de activitate în ong. Pe de altă parte, în multe dintre cazuri, băncile se vor aşeza la masa credală alături de cei de la finanţe. Cu cât vor amâna mai mult momentul, cu atât riscă ca sumele recuperate să fie mai mici sau să le împartă cu bugetul de stat.
Speranţele şi posibilele portiţe de salvare gen ‘prima casă’ şi-au cam epuizat elanul. Fără să mai punem la socoteală că lichidităţile celor cu aversiune crescută faţă de risc, care erau întâlniţi până acum pe piaţa imobiliară, migrează spre depozite bancare şi tot mai mult spre aur.
Ar mai o posibilitate care ar mai lungi deznodământul pentru un timp, şi anume modificarea regulamentelor de raportare financiară a băncilor, măsură coroborată cu înţelegerea dintre sectorul bancar şi stat (deveniţi parteneri de afaceri destul de apropiaţi) privind politica faţă de debitorii comuni.
- trendul de scădere al preţurilor a avut pană acum o evoluţie destul de lentă comparativ cu schimbările economice
- tranzacţii există foarte puţine, nesemnificative, piaţa fiind în aşteptare
- optimismul nejustificat sau speranţa unei reveniri se observă în preţurile afişate de posibilii vânzători
- lipsa de lichidităţi în vistieria statului va creşte taxele pe proprietate şi pe transferul de proprietate
- restanţe la creditele garantate cu o ipotecă se înregistrează în special la proprietăţile cu destinaţie de locuinţă
Anul acesta, cu excepţia câtorva mari tranzacţii (în special proprietăţi comerciale), piaţa imobiliară tinde spre zero. Şi asta din două motive: în primul rând valoarea adaugată creată si economisită de cei care reprezintă cererea potenţială este cu mult mai mică decât preţul cerut; consecinţa a fost migrarea acestora spre închiriere. In al doilea rând, expectativa creditorilor în execuţia garanţiilor a permis preţurilor de ofertă să se menţină destul de sus.
Prima care s-a adaptat oarecum noilor realităţi economice este piaţa chiriilor. Cine nu poate sa obţină preţul cerut la vânzare, în speranţa unui miracol, optează pentru închiriere. Datorită ofertei crescute, chiriile sunt pe trend descrescător.
Tonul scăderilor va fi dat cu siguranţă de începerea executării debitorilor. Fie ca şi-au cumpărat o casă pentru locuit, sau au avut nevoie de lichidităţi pentru a-şi extinde afacerea de familie (motive pot fi multe), ipotecile fac din clienţii unei banci o categorie cu risc mai redus.
Dincolo de PR-ul existent in presă, dpdv al afacerii orice bancă are interesul ca bilanţul de final de an să arate bine, investitorii să fie mulţumiţi, acţiunile să aibă un preţ bun. Cum era şi normal, în momentul în care un debitor începe să aibă probleme în rambursarea creditului, se renegociază termenii contractului şi se re-eşalonează creditul: rată mai mică pe un termen mai lung, poziţie suportabilă până la un anumit nivel al restanţelor. Este foarte posibil ca în 2010 să se creioneze o piaţă a ipotecilor, mai ales că mulţi dintre datornicii la bănci au datorii şi la fisc.
În condiţiile în care restanţele la credite vor continua sa crească este imposibil ca banca să nu execute garanţiile, pentru că altfel şi-ar schimba obiectul de activitate în ong. Pe de altă parte, în multe dintre cazuri, băncile se vor aşeza la masa credală alături de cei de la finanţe. Cu cât vor amâna mai mult momentul, cu atât riscă ca sumele recuperate să fie mai mici sau să le împartă cu bugetul de stat.
Speranţele şi posibilele portiţe de salvare gen ‘prima casă’ şi-au cam epuizat elanul. Fără să mai punem la socoteală că lichidităţile celor cu aversiune crescută faţă de risc, care erau întâlniţi până acum pe piaţa imobiliară, migrează spre depozite bancare şi tot mai mult spre aur.
Ar mai o posibilitate care ar mai lungi deznodământul pentru un timp, şi anume modificarea regulamentelor de raportare financiară a băncilor, măsură coroborată cu înţelegerea dintre sectorul bancar şi stat (deveniţi parteneri de afaceri destul de apropiaţi) privind politica faţă de debitorii comuni.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu