Despre urmarile si implicatiile in economie ale deciziilor politicului am mai scris; la fel si despre reglementare. Insa, privita in ansamblu, criza economica poate fi definita si ca o criza a capitalismului. Asa cum comunismul a fost aplicat sub diferite forme comparativ cu doctrina marxista, rezultand sisteme socio-economice specifice fiecarei tari, la fel si capitalismul a fost influentat negativ de mai multi factori. Este foarte probabil ca aceasta criza sa reprezinte de fapt sfarsitul capitalismului asa cum il stiam pana acum. Şirul transformarilor a inceput cu finantarea masiva din banii publici a afacerilor private considerate prea mari ca sa fie lasate sa cada. Alte cateva miscari pot fi intuite inca de pe acum.
Dezvoltarea economica s-a bazat pe existenta unor diferente de potential economic intre diferite regiuni, fapt care a dus la scaderea de costuri si la profit: integrarea in UE a tarilor cu monede mai slabe, comertul intens cu tarile BRIC. Legislatia a fost adaptata rapid pentru a facilita schimbul. In acest moment a aparut principalul element irational in comportamentul uman care viza profitul cu orice pret intr-un orizont de timp relativ scurt: accesul si cheltuirea banilor din viitor peste profitul generat de capacitatea economiei de a produce plus valoare, ‘justificarea’ fiind data de umflarea bulelor speculative. O data cu maturizarea si declinul ‘justificarii’, accesul la banii viitori s-a inchis, vanzarile au scazut si am ajuns la realitatea actuala.
In toata aceasta perioada de fals boom economic, politicul si-a intarit prezenta in economie, devenind din arbitru al pietei si un important administrator de fonduri; cresterea implicarii statului in economie a dus inevitabil la scaderea reprezentativitatii intereselor comunitatii la nivel central. Deciziile politice care distorisoneaza piata s-au inmultit si astfel a aparut sintagma ‘too big to fail’, vaccinarea impotriva fantomelor si alte afaceri care induc in piata comportamente irationale cu consecinte negative, vădind parteneriatul dintre politic si marile capitaluri.
Aici apare si o alta problema: mentinerea suprematiei dolarului. Dupa cativa zeci de ani in care beneficiile acestei suprematii au mers pana la asigurarea gratis a traiului (singura moneda pe care petrolul se tranzactiona era dolarul; in conditiile unei cereri in crestere si a unui pret umflat al petrolului, tiparirea si utilizarea dolarilor in achizitii era un sport la ordinea zilei), rezervele de dolari acumulate in piata au atins nivele mari. Scaderea cererii de petrol, deci si de dolari a pus tarile lumii in fata unei realitati crude: confruntate cu perspectiva inflatarii dolarului, interesul se îndreapta spre sprijinirea monedei americane cu orice pret. Globalizarea a legat practic valoarea valutelor, piata monetara avand rolul mentinerii unui echilibrul relativ: valutele se depreciaza unele in raport cu alte, pariurile pe depreciere sau apreciere mentinand in limite rezonabile paritatea dintre valute.
De aici rezulta nevoia de reguli si reglementari coerente care sa vizeze economia mondiala. Pe de alta parte, existenta unui mare numar de monede nationale prezinta acum doua pericole pentru suprematia dolarului: reorientarea investitorilor catre monedele nationale si posibilitatea statelor respective de a-si gestiona politica monetara, proces care poate aduce avataje economice locale.
O tendinta clara se contureaza: restrangerea numarului de monede locale prin uniuni economice care sa inglobeze state cu potentiale economice diferite. Interesant va fi modul in care, in interiorul acestor asocieri, tarile dezvoltate vor reusi sa-si acopere datoriile pentru a fructifica diferenta de potential economic si a relansa cresterea economica.
Microeconomic, cursa pentru scaderea costurilor indreapta lumea spre utilizarea surselor de energie alternativa, mai putin poluanta si mai ieftina; de asemenea, noi tehnologii ar putea sa apara.
In acest context nou, in care statul este si arbitru si jucator in economie, schimbarile economice prind viteza. Acceptarea acestor schimbari este facilitată de frica populatiei in fata scaderii accentuate a nivelului de trai.
Dezvoltarea economica s-a bazat pe existenta unor diferente de potential economic intre diferite regiuni, fapt care a dus la scaderea de costuri si la profit: integrarea in UE a tarilor cu monede mai slabe, comertul intens cu tarile BRIC. Legislatia a fost adaptata rapid pentru a facilita schimbul. In acest moment a aparut principalul element irational in comportamentul uman care viza profitul cu orice pret intr-un orizont de timp relativ scurt: accesul si cheltuirea banilor din viitor peste profitul generat de capacitatea economiei de a produce plus valoare, ‘justificarea’ fiind data de umflarea bulelor speculative. O data cu maturizarea si declinul ‘justificarii’, accesul la banii viitori s-a inchis, vanzarile au scazut si am ajuns la realitatea actuala.
In toata aceasta perioada de fals boom economic, politicul si-a intarit prezenta in economie, devenind din arbitru al pietei si un important administrator de fonduri; cresterea implicarii statului in economie a dus inevitabil la scaderea reprezentativitatii intereselor comunitatii la nivel central. Deciziile politice care distorisoneaza piata s-au inmultit si astfel a aparut sintagma ‘too big to fail’, vaccinarea impotriva fantomelor si alte afaceri care induc in piata comportamente irationale cu consecinte negative, vădind parteneriatul dintre politic si marile capitaluri.
Aici apare si o alta problema: mentinerea suprematiei dolarului. Dupa cativa zeci de ani in care beneficiile acestei suprematii au mers pana la asigurarea gratis a traiului (singura moneda pe care petrolul se tranzactiona era dolarul; in conditiile unei cereri in crestere si a unui pret umflat al petrolului, tiparirea si utilizarea dolarilor in achizitii era un sport la ordinea zilei), rezervele de dolari acumulate in piata au atins nivele mari. Scaderea cererii de petrol, deci si de dolari a pus tarile lumii in fata unei realitati crude: confruntate cu perspectiva inflatarii dolarului, interesul se îndreapta spre sprijinirea monedei americane cu orice pret. Globalizarea a legat practic valoarea valutelor, piata monetara avand rolul mentinerii unui echilibrul relativ: valutele se depreciaza unele in raport cu alte, pariurile pe depreciere sau apreciere mentinand in limite rezonabile paritatea dintre valute.
De aici rezulta nevoia de reguli si reglementari coerente care sa vizeze economia mondiala. Pe de alta parte, existenta unui mare numar de monede nationale prezinta acum doua pericole pentru suprematia dolarului: reorientarea investitorilor catre monedele nationale si posibilitatea statelor respective de a-si gestiona politica monetara, proces care poate aduce avataje economice locale.
O tendinta clara se contureaza: restrangerea numarului de monede locale prin uniuni economice care sa inglobeze state cu potentiale economice diferite. Interesant va fi modul in care, in interiorul acestor asocieri, tarile dezvoltate vor reusi sa-si acopere datoriile pentru a fructifica diferenta de potential economic si a relansa cresterea economica.
Microeconomic, cursa pentru scaderea costurilor indreapta lumea spre utilizarea surselor de energie alternativa, mai putin poluanta si mai ieftina; de asemenea, noi tehnologii ar putea sa apara.
In acest context nou, in care statul este si arbitru si jucator in economie, schimbarile economice prind viteza. Acceptarea acestor schimbari este facilitată de frica populatiei in fata scaderii accentuate a nivelului de trai.
Ideea capitalista comform careia interventia statului in economic trebuie limitata cat mai mult -daca se poate, total- mi se pare tot atat de "extremista" ca si ideea socialista "ca toate sa fie sub controlul statului". Cred ca pozitia de mijloc este mai echilibrata.Si ma justific de ce. Mai intai trebuie redefinita notiunea de stat.In conceptia capitalista statul e vazut ca un personaj negativ("baietii rai") ce are numai intentii suspicioase, total incapabil, ineficient, iresponsabil. Ca urmare actiunile, initiativele, competentele si prerogativele acestuia trebuiesc restranse cat mai mult, ingradite. Majoritatea propietatilor/afacerilo/regiilor/etc. se trec in control privat(indiferent de nationalitatea acestuia).
RăspundețiȘtergereConsider ca populatia (reunita sub forma juridica nationala - "stat") trebuie sa mentina controlul cel putin asupra "afacerilor nationale" profitabile (utilitati publice-curent, gaz, apa, s.a.), iar nu sa le vanda investitorilor straini ("baietii buni"). Daca statul e considerat incapabil sa administreze eficient aceste societati/regii/afacerisi renunta la managementul si propietea lor atunci nu prea vad cu ce se mai poate ocupa statul. Doar cu calculul bugetului, statistica, socoteli, fapte de coruptie, ... In cazul acesta ar fi mai eficienta varianta in care activitatea statului sa fie "externalizata"- contract de "prestari servicii" cu o firma de profesionisti - daca tot gandim ca "statul e cel mai prost/hot administrator".
Parerea mea e ca statul ar trebui sa mentina controlul asupra afecerilor profitabile si sa foloseasca acel profit. Treaba cu incapaciteatea acestuia de a face fata cu succes administrari nu cred ca sta in picioare. Daca se vrea se poate. Si cred ca avem si exemple in afara.