Ultimele măsuri economice luate de guvern, numite pompos anti-criză, nu sînt altceva decît noi lovituri date economiei românești. Statul a prins sectorul economic privat ca într-un clește, perspectiva fiind aceea a continuării scăderii.
Într-o logică economică, în plină criză, grija cea mai mare a statului trebuie să fie aceea de a proteja prin scăderea fiscalității sectorul privat – ca fiind singurul care crează plus-valoare. Concomitent cu reducerea veniturilor la buget sunt indicate măsuri de reducere a cheltuielilor de achiziții de bunuri și a celor de personal (în special cel din administrația publică centrală și locală). Altfel spus, am grijă de firme să nu moară, iar angajații mei (ca stat) și cheltuileile le reduc treptat astfel încît reducerea de personal să nu aibă un impact semnificativ asupra cererii.
În practică lucrurile au stat exact invers. Prin creșterea fiscalității (accize, eliminarea unor facilități fiscale, …) mediul privat a fost obligat să suporte toate ajustările, reduceri care trecînd sub un anumit nivel critic amenință acum 'solvabilitatea statului'. Rezultatele politicii fiscale nocive practicată în ultimii ani se simt din plin prin deficitul bugetar. Așteptările statului reflectate de calculele estimate pentru deficitul bugetar în condițiile în care sume importante s-au cheltuit neeficient (ajutoare pentru R Moldova si avioane F 16) dovedesc încă o dată prăpastia dintre percepția politicului și economia reală.
Măsurile extrem de tîrzii privind reducerea fondurilor de salarii ale bugetarilor reprezintă al doilea braț al cleștelui de care vorbeam, tocmai prin momentul ales pentru aplicarea acestei măsuri. După ce zeci de mii de IMM-uri s-au închis, șomajul suportat de privat a atins noi recorduri, iar încasările la buget au scăzut drastic, reducerea semnificativă a fondurilor de salarii fără nici o măsură suplimentară de reducere a fiscalității nu va face altceva decît să grăbească procesele deja existente prin scăderea cererii: insolvențe și falimente, șomaj, creșterea restanțelor la bănci, cu toate consecințele care decurg de aici.
Ce ne așteaptă?
Bilanțul bugetar la momentul prezent este clar dezechilibrat, iar deficitul urmează să crească cel puțin pînă la nivelul anului trecut pe fondul scăderii economice mult mai accentuate. Opinia mea este că pînă la finalul acestui an vom avea un acord pentru un nou împrumut cu FMI sau vom ieși masiv pe piețele externe prin eurobonduri. În primul caz creșterea cotei unice sau a TVA-ului este inevitabilă, opțiune posibilă și în cel de-al doilea caz dacă reducerile de cheltuieli cu salariile operate acum se vor dovedi prea mici în comparație cu puterea din ce în ce mai mică a economiei private.
În practică lucrurile au stat exact invers. Prin creșterea fiscalității (accize, eliminarea unor facilități fiscale, …) mediul privat a fost obligat să suporte toate ajustările, reduceri care trecînd sub un anumit nivel critic amenință acum 'solvabilitatea statului'. Rezultatele politicii fiscale nocive practicată în ultimii ani se simt din plin prin deficitul bugetar. Așteptările statului reflectate de calculele estimate pentru deficitul bugetar în condițiile în care sume importante s-au cheltuit neeficient (ajutoare pentru R Moldova si avioane F 16) dovedesc încă o dată prăpastia dintre percepția politicului și economia reală.
Măsurile extrem de tîrzii privind reducerea fondurilor de salarii ale bugetarilor reprezintă al doilea braț al cleștelui de care vorbeam, tocmai prin momentul ales pentru aplicarea acestei măsuri. După ce zeci de mii de IMM-uri s-au închis, șomajul suportat de privat a atins noi recorduri, iar încasările la buget au scăzut drastic, reducerea semnificativă a fondurilor de salarii fără nici o măsură suplimentară de reducere a fiscalității nu va face altceva decît să grăbească procesele deja existente prin scăderea cererii: insolvențe și falimente, șomaj, creșterea restanțelor la bănci, cu toate consecințele care decurg de aici.
Ce ne așteaptă?
Bilanțul bugetar la momentul prezent este clar dezechilibrat, iar deficitul urmează să crească cel puțin pînă la nivelul anului trecut pe fondul scăderii economice mult mai accentuate. Opinia mea este că pînă la finalul acestui an vom avea un acord pentru un nou împrumut cu FMI sau vom ieși masiv pe piețele externe prin eurobonduri. În primul caz creșterea cotei unice sau a TVA-ului este inevitabilă, opțiune posibilă și în cel de-al doilea caz dacă reducerile de cheltuieli cu salariile operate acum se vor dovedi prea mici în comparație cu puterea din ce în ce mai mică a economiei private.
inca nu s-au cumparat rablele alea de avioane F-16!
RăspundețiȘtergeremai e timp sa se blocheze prostia asta!