Cenzura – fost indicator macroeconomic

Sistemul socio-economic in care traim are o serie de interdependente intre cele doua domenii, mai mult sau mai putin cunoscute, dintre care cenzura este cel mai important si cel mai ignorat.

Incepand din perioada in care corespondenta metal pretios – valoare moneda a fost complet inlaturata si considerata ca un produs al feudalismului, si implicit al trecutului, nevoia unei reglementari cat mai bune a pietei monetare a devenit din ce in ce mai acuta. Altfel spus, cu cat fundamentul real al valorii a trecut de la obiectiv (aur) la subiectiv (incredere), cu atat a fost ingradit perimetrul de actiune al masurilor strict economice care sa reglementeze piata, si a aparut si s-a dezvoltat o adevarata retea de culegere si analiza a perceptiilor asupra valorii. Analiza trecea de la prelucrarea stricata a informatiilor economice la o combinare a acestora cu date sociologice.

Trecerea de la obiectiv la subiectiv, de la aur la incredere, a fost una de natura pur informationala, bancnotele emise continuand sa aiba aceleasi caracteristici fizice iar impactul psihologic al acestei schimbari fiind mult diminuat. Cu timpul, administrarea acestui nou sistem economic fara cenzura informationala era imposibila.

Gradul de incredere a devenit un indicator esential, care poate sa influenteze decisiv piata intr-un sens sau altul. Ca rezultat imediat tehnicile sociologice utilizate in intoxicare, propaganda, sau dezinformare si-au gasit aplicabilitatea in economic, avand pentru prima data ca scop direct profitul si nu obtinearea de avantaje politice.

O data cu scurgerea timpului s-a creat un cadru legislativ care, in conditiile unui nivel minim al increderii intre participantii pe piata, a reusit cu succes sa mentina calmul si sa faca functional noul sistem economic bazat pe perceptii. Ca noutati privind incalcarea acestor reglementari (care au un caracter dominant sociologic si aparent economic) au aparut fapte ilicite noi: manipularea pietei de capital, publicarea in media a zvonisticii negative la adresa unor banci, … , precum si masurile coercitive aferente. Cu alte cuvinte, toate faptele menite sa aduca atingere gradului de incredere si diminuarii acestuia sunt purtatoare de sanctiuni.

Intr-un asemenea cadru propice a fost imposibila impiedicarea dezvoltarii si tranzactionarii celor mai sofisticate derivate financiare sau produse bancare. De fapt surplusul masiv de incredere a dus la imprumutarea, cumpararea si/ sau revinderea nimicului, toate aceste operatiuni generand profituri sau indatorari imense. Acest sir al tranzactiilor era previzibil ca va ajunge la capat la un moment dat, capat care il denumim acum generic criza financiara mondiala. Aceasta criza este vazuta de multimi ca o fatalitate, ca un fenomen aparut din senin in economie si care ne afecteaza pe toti; dar perceptia este total eronata, iar pentru a gasi cele mai bune masuri este necesara o analiza care sa disocieze factorii acestei fatalitati.

In prezent asistam la declaratii oficiale ale diverselor institutii care, pe langa continutul strict informational, au rolul de a mentine in parametri cat de cat apropiati de normal a gradului de incredere. Dovada in acest sens sta si faptul ca presa oficiala, pe langa explicatiile de rigoare, nu a reusit si nu reuseste sa faca prognoze care sa se si confirme intr-un viitor imediat.

Un alt scop nedeclarat al dirijarii perceptiilor poate fi considerata si crearea unor oportunitati fictive care sa consituie mobilul deciziei noilor potentiali beneficiari, amploarea luata de o asemnea actiune putand orienta si trendul vremii. Ma refer aici la mediul prielnic de dezvoltare al actiunilor speculative de orice natura, mediu altoit de altfel pe o baza subiectiva.

Plecand de la premisa de continuitate a sistemului actual, masurile de salvare ar trebui sa fie orientate spre inlaturarea panicii, care sa duca mai departe la dezgetarea pietelor.

Dimpotriva, semnalele oficiale creioneaza ideea conceperii unui nou sistem, a unei noi ordini mondiale. Bilanturile arata ca profiturile si datoriile s-au polarizat, iar operatiunile care se vor desfasura vor trebui guvernate de alte reguli, pe alte baze; ca atare jocul a luat sfarsit. Acesta a fost motivul pentru care in titlu am apreciat cenzura informationala ca apartinand trecutului.

Fundamentul crizei actuale – un punct de vedere

(Acest articol a fost publicat pe BloomBiz.ro, iar aici l-am reluat cu scopul de a intregi si completa in mintea cititorilor acetui blog imaginea a ceea ce azi numim criza economica.)

Gandind ce se intampla in ultima perioada prin prisma unui capitalism sanatos, singurul termen care nu-si gaseste locul in nici o ecuatie este cel de inflatie. Spun asta avand in vedere faptul ca o crestere economica reala bazata pe crearea de valoare adaugata duce la bunastarea intregii comunitati pe termen lung doar in conditiile existentei unei monede stabile, cu corespondenta in etalon monetar (metal pretios). In momentul in care pe plan modial s-a renuntat la aceasta corespondenta (valoare moneda = valoare metal pretios), a aparut fenomenul de inflatie care a dat startul speculatiilor (derivate financiare, fluctuatii de curs, etc), fenomen de amploare mare care ofera oportunitati de imbogatire mai mult sau mai putin frauduloase.

O consecinta directa acestui fenomen este si calculul statistic pe care se bazeaza crearea de bani virtuali, scripturali. Cu alte cuvinte, intr-o banca depozitele pot sa reprezinte jumatate din creditele acordate; adica banca poate sa imprumute diverse persoane sau entitati cu ‘nimic’, iar acestia trebuie sa munceasca mai mult pentru a returna imprumutul si dobanda. Vreau sa spun ca profiturile bancilor nu se bazeaza pe creare de valoare adaugata, ci doar pe speculatii. De aceea este nevoie de capitalul de incredere mult mediatizat in ultima perioada, pentru a nu solicita rambursarea cash-ului toti cei care au dreptul sa o faca.

Datorita acestui fenomen, la nivel mondial, am asistat in ultimile doua decenii la maturizarea asa-zisei societati de consum, o societate care se vroia a fi capitalista, dar care nu avea un fundament economic real. Adica sporirea consumului a fost posibila datorita permisivitatii normelor bancare si stimularii cresterii treptate a volumului creditarii pana la exces, fapt care a dus la o crestere a cererii si, implicit la intrarea intr-o spirala a cresterilor repetate a preturilor bunurilor de folosinta indelungata (ex: imobiliare). Cresterea consumului si a preturilor la diverse bunuri a adus bani mai multi la buget din impozite indirecte si din taxe locale pe proprietati. Aceasta cerere crescuta artificial nu putea fi satisfacuta decat tot cu ajutorul bancilor, ceea ce a dus la o crestere a creditului in industrie. In final s-a ajuns la ceea ce astazi cunoastem ca fiind crestere economica. Fara sa mai punem la socoteala diversele modalitati puse la dipozitia administratiilor publice locale de a contracta diverse credite in numele comunitatilor respective.

Sintetizand, tot acest lant se bazeaza pe cresterea datoriilor la banci a persoanelor fizice si juridice (imprumuturi individuale si colective), ceea ce ma face sa cred ca anunturile oficiale privind cresterea economica au avut doar un caracter electoral. Nu ne mai referim la lejeritatea sistemului de raportari financiare care a permis diferitelor institutii de credit sa-si rostogoleasca pierderile de pe un an pe altul, si sa incheie pe profit pentru a incanta investitorii.

In linii mari, acest sistem de consum nu putea sa mearga pe termen lung deoarece nu avea un fundament sustenabil.

In prezent are loc trezirea la realitate a majoritatii celor care credeau ca pot sa consume mai mult decat produc, bazandu-se doar pe cresterea masiva a indatorarii; mamaliga a crapat pe piata subprime americana. De altfel putea sa crape pe orice alt segment supraindatorat al pietei.

Ca masura de ultim moment in incercarea de a stabiliza sistemul, marii actori internationali s-au grabit sa transfere bani de la bugetul de stat, proveniti din taxe si impozite, bancilor in dificultate. Ca o prima reactie, creditarea a incetinit ritmul, consumul s-a mai domolit, supraproductia va genera somaj, fenomene care vor duce la scumpirea banilor; toate acestea au dus la imposibilitatea multora de a-si mai plati ratele la creditele contractate. Altfel interpretata aceasta actiune a guvernelor, se poate spune ca s-au platit din banii publici o parte a datoriilor scadente ale populatiei si comunitatii respective catre marii bancheri, plati ajunse la scadenta si pe care populatia (indivizii si firmele) nu au mai fost in stare sa le onoreze. In acest mod scopul initial si destinatia finala a colectarii finantelor la bugetul de stat s-a schimbat, si banii din impozite si taxe nu mai creeaza conditii de trai mai bune si infrastructura, ci achita datorii ale comunitatii respective.

Analizata prin prisma parghiilor economice, actuala criza financiara mondiala are doua roluri majore. In primul rand determina populatiile din diverse comunitati sa constientizeze nivelul destul de ridicat al datoriilor care trebuiesc sa le plateasca, si, ca atare, sa accepte diverse constrangeri si reguli noi pentru a putea plati. In al doilea rand si ca urmare fireasca a primului punct, se justifica necesitatea crearii unor noi organisme internationale unice care sa gestioneze datoriile uriase acumulate de aceste comunitati.

In concluzie, criza actuala este o anomalie a practicii economice capitaliste: ‘nimicul’ (banii scripturali creati din nimic, fara numar) a fost acceptat ca imprumut, in contul caruia debitorul trebuia sa munceasca sau sa speculeze pentru a crea banii reali necesari rambursarilor, si asta in conditii de inflatie. Deciziile luate de foarte multi oameni, de a-si creste gradul de indatorare bazat pe trendul vremii (adica pe o gandire pe termen scurt), a dus la ceea ce traim astazi cu totii.