Dupa cum bine se stie, nivelul preturilor bunurilor imobile este direct proportional cu nivelul de trai. Afirmatia poate fi invalidata daca actiunile populatiei din arealul analizat sunt lipsite de o logica economica elementara.
Principala cauza a discrepantei dintre nivelul de trai si preturile la imobiliare o constituie lipsa de cunostinte economice elementare care caracterizeaza cumparatorul/ consumatorul roman. Desigur ca bancile au avut o contributie semnificativa la umflarea preturilor, dar sa nu uitam ca s-au incadrat destul de bine in reglementarile legislative. In orice piata, vanzatorul este liber sa-si stabileasca pretul la valori cat mai mari, cu conditia ca marfa sau serviciul respectiv sa fie vandabil. Altfel risca sa nu-si vanda marfa si sa iasa din piata.
La fel au procedat si bancile. Si-au stabilit niveluri de pret ridicate (rate ale dobanzilor), care au fost acceptate cu prea multa usurinta de destul de multi cumparatori. In abordarea simplista, daca in piata de legume-fructe pretul cerut al castravetilor (un pret aberant!) este de 200 ron/kg, la un nivel al salariului mediu de 1500 ron/lunar, in mod normal nu ar trebui sa se realizeze nici o tranzactie, ducand inevitabil la scaderea pretului afisat. Dar daca exista cumparatori dispusi sa plateasca acest pret, in mod sigur ca vanzatorii vor incerca chiar sa mai pluseze la pret. Cum nu poti sa cumperi mai mult de cateva kg de castraveti lunar, bancile ti-au intins o mana de ajutor. Pretul? La fel de ridicat ca cel al castravetilor. Oportunitate unica pentru o afacere buna!
Regula de baza in economia de piata este ca cei care fac afaceri nerentabile trebuie sa iasa din piata. La fel si in cazul nostru, cumparatorii de castraveti scumpi – specimen pe cale de diparitie azi – dupa ce au consumat cateva kg pe baza veniturilor viitoare pe 20-30 ani, vor trebui sa-si acopere intr-un fel sau altul consumatia.
Pentru a exemplica, voi compara cazul Romaniei cu cel al Belgiei. Romania, ai carei indicatori macroeconomici se situeaza cu mult sub cei al Belgiei, implicit nivelurile salariului mediu si cel al PIB-ului pe cap de locuitor, a avut in ultimii ani preturi la imobiliare comparabile cu cele belgiene, fara a avea insa si niveluri de trai apropiate.
Principala cauza a discrepantei dintre nivelul de trai si preturile la imobiliare o constituie lipsa de cunostinte economice elementare care caracterizeaza cumparatorul/ consumatorul roman. Desigur ca bancile au avut o contributie semnificativa la umflarea preturilor, dar sa nu uitam ca s-au incadrat destul de bine in reglementarile legislative. In orice piata, vanzatorul este liber sa-si stabileasca pretul la valori cat mai mari, cu conditia ca marfa sau serviciul respectiv sa fie vandabil. Altfel risca sa nu-si vanda marfa si sa iasa din piata.
La fel au procedat si bancile. Si-au stabilit niveluri de pret ridicate (rate ale dobanzilor), care au fost acceptate cu prea multa usurinta de destul de multi cumparatori. In abordarea simplista, daca in piata de legume-fructe pretul cerut al castravetilor (un pret aberant!) este de 200 ron/kg, la un nivel al salariului mediu de 1500 ron/lunar, in mod normal nu ar trebui sa se realizeze nici o tranzactie, ducand inevitabil la scaderea pretului afisat. Dar daca exista cumparatori dispusi sa plateasca acest pret, in mod sigur ca vanzatorii vor incerca chiar sa mai pluseze la pret. Cum nu poti sa cumperi mai mult de cateva kg de castraveti lunar, bancile ti-au intins o mana de ajutor. Pretul? La fel de ridicat ca cel al castravetilor. Oportunitate unica pentru o afacere buna!
Regula de baza in economia de piata este ca cei care fac afaceri nerentabile trebuie sa iasa din piata. La fel si in cazul nostru, cumparatorii de castraveti scumpi – specimen pe cale de diparitie azi – dupa ce au consumat cateva kg pe baza veniturilor viitoare pe 20-30 ani, vor trebui sa-si acopere intr-un fel sau altul consumatia.
Pentru a exemplica, voi compara cazul Romaniei cu cel al Belgiei. Romania, ai carei indicatori macroeconomici se situeaza cu mult sub cei al Belgiei, implicit nivelurile salariului mediu si cel al PIB-ului pe cap de locuitor, a avut in ultimii ani preturi la imobiliare comparabile cu cele belgiene, fara a avea insa si niveluri de trai apropiate.
Daca in Romania, in contul unui credit ipotecar de 100 lei acordat pe 30 de ani debitorul trebuia sa plateasca (principalul+dobanda) de 2,5-3 ori suma imprumutata (adica 250-300 lei), in Belgia, pentru acelasi credit se platea bancii un total aprox de 1,6 ori suma imprumutata (160 lei). Datele prezentate pe siteul belgian se refera la mai 2009. Puteti sa verificati pe internet, pe orice site al unei banci comericale romane care are un simulator de credit ipotecar si va veti convinge. Corelatia cifrelor de mai sus este inca valabila, dar cererea solvabila (cumparatori pe care nu-i intereseaza pretul platit) nu mai sunt.
Morala: oricare ar fi bunul sau serviciul de care am nevoie si pe care vreau sa-l cumpar, nivelul pretului este determinant si trebuie sa fie corelat cu capacitatea mea actuala de a genera plus valoare. Daca pretul este ridicat comparativ cu veniturile mele, atunci nu voi cumpara acum si voi mai amâna momentul. Concomitent, avand in vedere necesitatea, voi cauta variante mai ieftine pentru satisfacerea nevoii.
Morala: oricare ar fi bunul sau serviciul de care am nevoie si pe care vreau sa-l cumpar, nivelul pretului este determinant si trebuie sa fie corelat cu capacitatea mea actuala de a genera plus valoare. Daca pretul este ridicat comparativ cu veniturile mele, atunci nu voi cumpara acum si voi mai amâna momentul. Concomitent, avand in vedere necesitatea, voi cauta variante mai ieftine pentru satisfacerea nevoii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu