In ecuatia socio-economica si politica, factorului social ii este rezervat rolul Ilenei Cosanzene din poveste care asteapta un Fat Frumos care sa-i ofere un trai mai bun si sa o duca in lumea lui. Deci puterea dorintei este dominanta in mobilurile intelegerii si actiunii maselor, in detrimentul puterii ideii. Cu o populatie relativ imbatranita, cu o educatie precara, Romania urmeaza sa dea greul examen in fata crizei economice.
Miza in fata factorului social este de natura politica si economica.
Politic vorbind, daca plecam de la premisa ca oamenii cei mai capabili sa ne treaca de momentul crizei sunt cei care ne conduc acum, prin prisma faptelor lor, deducem ca exista si alte solutii mult mai eficiente. Deci ipoteza a picat. Daca ne intrebam ce cauta acestia acolo, raspunsul se afla la electorat. Oricum am pune problema, ceea ce rezulta in mod clar este gradul scazut de pregatire pe ansamblu.
In aceasta masa sociala amorfa, pretentiile ca acei oameni care sunt adevarate capacitati organizatorice sau administrative sa ramana in tara sau sa intre in politica, sunt inutile. Sistemul politic bazat pe anumite interese, nereprezentative la nivelul intregii populatii, a creat in timp lehamite si nepasare, izoland astfel centrul decizional de viata majoritatii.
Schimbarea de sistem trebuia urmata si de o shimbare la nivel de mentalitati, schimbare care a intarziat in principal din cauza specularii si intretinerii vechilor comportamente de catre factorul politic, dominat si el de umbrele trecutului.
Deciziile la nivel macroeconomic sunt cele cu implicatii pe termen lung asupra nivelului de trai; disputele si argumentele privind oportunitatea unui imprumut extern au dovedit inca o data limitele competentelor economice ale celor desemnati sa ne conduca.
Astfel, in decurs de cateva saptamani, in privinta ratiunii indatorarii s-a trecut de la ‘Romania nu are nevoie’ la ‘nu are nevoie urgenta’, bâlbâielile de acest tip marind instabilitatea economica deja existenta, iar expectativa este cuvantul de ordine in gandirea atat a investitorilor, cat si a consumatorilor de rand.
Din punct de vedere economic, structura populatiei ocupate arăta in toamna anului trecut o pondere scazuta a celor care lucrau in mediu privat (3.5 milioane) comparativ cu cei din sistemul bugetar (1.5 milioane) si cu beneficiarii de pensii de stat (4.9 milioane).
Doua consecinte majore rezulta din aceasta distributie: in primul rand doua persoane din mediul privat trebuiau sa asigure salariul unui bugetar si pensiile altor trei persoane, ceea ce denota o fiscalitate destul de ridicata. Cealalta consecinta o reprezinta sensibilitatea crescuta a factorului social la modificari structurale, fie ele cat de mici. Si cum suntem in an electoral, disponibilizarile pe drept justificate de activitatile nerentabile vor intarzia sa apara, iar costurile vor trece pe nesimtite in datoria publica prin intermediul consacratelor ajutoare de stat sau garantii guvernamentale acordate din banii veniti prin imprumuturi externe.
Puterea de seductie a dorintei ca nu vom fi afectati de criza economica dacat intr-o mica masura - pe fondul declaratiilor ca economia isi revine, si creditarea la fel - a stârnit entuziasmul manifestat in ultimile zile pe piata monetara si dovedeste inca o data ca in Romania oricand ne putem imbăta cu apa rece.
Neavand o politica macroeconomica care sa acopere un interval larg de timp in privinta resurselor umane si nici un cadru legislativ stabil, eventualele miscari sociale care ar putea sa apara vor fi speculate si castigate ca si capital politic.
Urmarile se vor simti din plin in urmatorii ani si vor fi destul de consistente; acestea se vor constitui in mariri ale impozitelor pe proprietate si pe profit, ceea ce va incuraja economia la negru.
In concluzie, oricat de lung va fi drumul ales spre iesirea din criza, efectele masurilor adoptate se vor rasfrange direct asupra factorului social.
Miza in fata factorului social este de natura politica si economica.
Politic vorbind, daca plecam de la premisa ca oamenii cei mai capabili sa ne treaca de momentul crizei sunt cei care ne conduc acum, prin prisma faptelor lor, deducem ca exista si alte solutii mult mai eficiente. Deci ipoteza a picat. Daca ne intrebam ce cauta acestia acolo, raspunsul se afla la electorat. Oricum am pune problema, ceea ce rezulta in mod clar este gradul scazut de pregatire pe ansamblu.
In aceasta masa sociala amorfa, pretentiile ca acei oameni care sunt adevarate capacitati organizatorice sau administrative sa ramana in tara sau sa intre in politica, sunt inutile. Sistemul politic bazat pe anumite interese, nereprezentative la nivelul intregii populatii, a creat in timp lehamite si nepasare, izoland astfel centrul decizional de viata majoritatii.
Schimbarea de sistem trebuia urmata si de o shimbare la nivel de mentalitati, schimbare care a intarziat in principal din cauza specularii si intretinerii vechilor comportamente de catre factorul politic, dominat si el de umbrele trecutului.
Deciziile la nivel macroeconomic sunt cele cu implicatii pe termen lung asupra nivelului de trai; disputele si argumentele privind oportunitatea unui imprumut extern au dovedit inca o data limitele competentelor economice ale celor desemnati sa ne conduca.
Astfel, in decurs de cateva saptamani, in privinta ratiunii indatorarii s-a trecut de la ‘Romania nu are nevoie’ la ‘nu are nevoie urgenta’, bâlbâielile de acest tip marind instabilitatea economica deja existenta, iar expectativa este cuvantul de ordine in gandirea atat a investitorilor, cat si a consumatorilor de rand.
Din punct de vedere economic, structura populatiei ocupate arăta in toamna anului trecut o pondere scazuta a celor care lucrau in mediu privat (3.5 milioane) comparativ cu cei din sistemul bugetar (1.5 milioane) si cu beneficiarii de pensii de stat (4.9 milioane).
Doua consecinte majore rezulta din aceasta distributie: in primul rand doua persoane din mediul privat trebuiau sa asigure salariul unui bugetar si pensiile altor trei persoane, ceea ce denota o fiscalitate destul de ridicata. Cealalta consecinta o reprezinta sensibilitatea crescuta a factorului social la modificari structurale, fie ele cat de mici. Si cum suntem in an electoral, disponibilizarile pe drept justificate de activitatile nerentabile vor intarzia sa apara, iar costurile vor trece pe nesimtite in datoria publica prin intermediul consacratelor ajutoare de stat sau garantii guvernamentale acordate din banii veniti prin imprumuturi externe.
Puterea de seductie a dorintei ca nu vom fi afectati de criza economica dacat intr-o mica masura - pe fondul declaratiilor ca economia isi revine, si creditarea la fel - a stârnit entuziasmul manifestat in ultimile zile pe piata monetara si dovedeste inca o data ca in Romania oricand ne putem imbăta cu apa rece.
Neavand o politica macroeconomica care sa acopere un interval larg de timp in privinta resurselor umane si nici un cadru legislativ stabil, eventualele miscari sociale care ar putea sa apara vor fi speculate si castigate ca si capital politic.
Urmarile se vor simti din plin in urmatorii ani si vor fi destul de consistente; acestea se vor constitui in mariri ale impozitelor pe proprietate si pe profit, ceea ce va incuraja economia la negru.
In concluzie, oricat de lung va fi drumul ales spre iesirea din criza, efectele masurilor adoptate se vor rasfrange direct asupra factorului social.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu