Astăzi ne
vom ocupa de mitul independenței băncii centrale.
Cu un
consiliu de administrație numit exclusiv pe criterii politice și
aprobat de Parlament, cu membri numiți politic în consilii de
administrație la diverse companii de stat, cu o poziție foarte
respectată cînd vine vorba de schimbări de legi economice, banca
centrală pare a fi mult mai implicată în lumea politică decît pare
să-i permită independența pe care și-o aroga.
Ca
administrator unic al monopolului statului de a emite monedă, banca
națională gestionează politica monetară care cel puțin în teorie ar
trebui să fie în concordanță cu politica fiscală. Mai mult, aceasta
instituție se implica activ în media și pe alte subiecte decît cele
legate strict de politica monetară (acorduri cu FMI, gaze de șist,
...).
Să nu
uităm că guvernatorul a fost prim-ministru, iar un consilier de-al
său a fost propus pentru această funcție.
Un alt
amănunt care pare destul de dubios este lipsa de transparență. În
calitate de administrator unic al unui monopol este clar că nu ai
concurență în domeniu. Administrînd o piață monetară foarte mică în
comparație cu alte piețe ale lumii și dispunînd de o rezervă uriașă
raportată la dimensiunea pieței administrate, lipsa de transparență a
BNR-ului nu face decît să se înscrie în trendul politic românesc de a întreprinde acțiuni de interes național 'la secret'.
Poate că
este vorba de greșelile trecutului din perioada de boom al
creditării sau de faptul că interesele băncilor comerciale sînt mai
importante decît practica juridică internațională, banca națională se
opune legii falimentului persoanelor fizice și acelor prevederi
legislative care incriminează anumite clauze din contractele de
credit. Acest fapt dovedește clar că bnr-ul este independentă
nu față de stat, ci față de interesul majorității, de interesul
național pînă la urmă.
Cîteva întrebări de bun simț: cui folosește un curs de schimb cu flotare controlată în
condițiile în care transparența nu este punctul forte al BNR? De ce
nu un curs fix (ca în Bulgaria, care asigură predictibilitatea pe
termen lung) sau unul total liber (ca în Polonia, unde cursul își
face treaba foarte bine și reglează economia)? Sau ca în orice
afacere a statului există și aici anumite interese private care
trebuiesc satisfăcute?
Implicarea
BNR-ului în luptele electorale prin variații ale cursului de schimb
demonstrează perfect lipsa de independență. Cui folosește o bancă
centrală lipsită de independență? Oricui, numai nu comunității de
care aparține.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu