Gata, m-am întors din acest concediu prelungit și foarte plăcut, timp în care m-am rupt aproape total de ceea ce se întîmpla prin Romania.
Și nu cred că am pierdut nimic; comportamentul politicului este din ce în ce mai previzibil. Neputința de a înțelege posibilele efecte ale unor măsuri fiscale, precum și optimismul afișat la vederea pe hîrtie a dispariției deficitului bugetar sînt realitate. Tind să cred că există mai multă neputință decît rea-voință.
Voi comenta cîteva subiecte care au apărut în media vara aceasta.
- Să începem de la inutilitatea promovării turismului fără să existe un minim de infrastructură turistică (site-uri specializate în care poți să-ți planifici o excursie de la transport pînă la cazare și obiective de vizitat, refacerea marcajelor la traseele montane, curățarea de gunoaie a acestora, ... ). Pe termen foarte scurt poate funcționa cheltuirea banilor publici - vin cîțiva turiști, se lecuiesc, forumurile se umplu cu impresii negative și se termină tot efectul promovării. Mult mai probabil că banii cheltuiți pe brandul turistic depășeșc cu mult micile profituri făcute în vara asta.
- Am observat o ciclicitate în declarațiile politice pline de optimism: gata, intrăm în faliment și nu mai platim salarii și pensii! (sperietoare) -> investițiile etatiste salvează Romania (utopie) -> avem nevoie de bani (ca să nu schimbăm nimic) -> ne împrumutăm / creștem austeritatea (ca să devină credibilă sperietoarea de la început) -> optimism (creștem salariile de la anul cu 10%) -> banii se cheltuie total ineficient (realitate) -> timpul trece și opinia publică a uitat cît de mult s-a îndatorat inutil -> apare iar sperietoarea (banii nu mai sînt, s-au dus în consum) -> și cilcul este reluat. Vestea cea bună e că nu va mai ține mult. Vestea cea proastă e că nivelul de trai va continua să scadă pentru mulți români.
- Pe termen lung serviciile asigurate de stat cred că au mari șanse să dispară. Incertitudinea legată de politica fiscală și de legislația stufoasă fac mediul economic impredictibil -> dispariția micilor afaceri continuă -> migrația creierelor își crește ritmul -> și de aici începe cercul vicios al lipsei de contribuabili, creșterea taxelor și diminuarea cheltuielilor sociale, scăderea calității serviciilor asigurate; în acest mod drumul spre faliment național este cel mai sigur. Ca și sugestie, cred că ar trebui eliminate toate barierele legislative care împiedică intrarea pe piață a firmelor în domeniile în care statul deține cam toată piața (sănătate, învățămînt, ... ).
- Răsfoind diverse site-uri am observat o 'grijă aproape maternă' a președintelui și a clasei politice față de Rep Moldova. Din punctul meu de vedere nu este decît încă un exemplu de ineficiență economică și politică. Faptul că datoriile mele cresc exponențial, iar eu dau din banii mei cu titlu gratuit (sub formă de ajutoare) mi se pare o prostie; e clar că nu vom avea nimic de cîștigat. Politic această apropiere pare că deranjează unele tări vecine, deranj care s-ar putea traduce în creșterea prețurilor la gazele importate chiar în pragul iernii. Goana după puținii votaci costă prea mult Romania.
- Un alt subiect care s-a dezbătut a fost cel legat de finanțarea cultelor de către stat. Am înțeles că statul și-a asumat acest angajament - de a finanța cultele - după ce averile acestora au fost expropiate, naționalizate pe vremea lui Cuza; tot din presă am aflat că retrocedările către culte s-au facut și încă se mai fac. Dar cultele înseamnă capital politic prin prezența fizică masivă în orice colț de tară, plus că au și o componentă mediatică importantă. Dpdv economic cultele și-au recăpătat o bună parte din ce le-a aparținut, se bucură de fiscalitate zero și mai primesc și finantare publică, cum s-ar zice 'stau cu fundul în două luntre'. Opinia mea este că abordarea relației stat-culte are două varinate clare: oprirea și anularea retrocedărilor concomitent cu continuarea finanțării și cu menținerea regimului de paradis fiscal, sau accelerarea proceselor de retrocedare, oprirea finanțărilor publice și impozitarea activităților economice ale cultelor.
Și nu cred că am pierdut nimic; comportamentul politicului este din ce în ce mai previzibil. Neputința de a înțelege posibilele efecte ale unor măsuri fiscale, precum și optimismul afișat la vederea pe hîrtie a dispariției deficitului bugetar sînt realitate. Tind să cred că există mai multă neputință decît rea-voință.
Voi comenta cîteva subiecte care au apărut în media vara aceasta.
- Să începem de la inutilitatea promovării turismului fără să existe un minim de infrastructură turistică (site-uri specializate în care poți să-ți planifici o excursie de la transport pînă la cazare și obiective de vizitat, refacerea marcajelor la traseele montane, curățarea de gunoaie a acestora, ... ). Pe termen foarte scurt poate funcționa cheltuirea banilor publici - vin cîțiva turiști, se lecuiesc, forumurile se umplu cu impresii negative și se termină tot efectul promovării. Mult mai probabil că banii cheltuiți pe brandul turistic depășeșc cu mult micile profituri făcute în vara asta.
- Am observat o ciclicitate în declarațiile politice pline de optimism: gata, intrăm în faliment și nu mai platim salarii și pensii! (sperietoare) -> investițiile etatiste salvează Romania (utopie) -> avem nevoie de bani (ca să nu schimbăm nimic) -> ne împrumutăm / creștem austeritatea (ca să devină credibilă sperietoarea de la început) -> optimism (creștem salariile de la anul cu 10%) -> banii se cheltuie total ineficient (realitate) -> timpul trece și opinia publică a uitat cît de mult s-a îndatorat inutil -> apare iar sperietoarea (banii nu mai sînt, s-au dus în consum) -> și cilcul este reluat. Vestea cea bună e că nu va mai ține mult. Vestea cea proastă e că nivelul de trai va continua să scadă pentru mulți români.
- Pe termen lung serviciile asigurate de stat cred că au mari șanse să dispară. Incertitudinea legată de politica fiscală și de legislația stufoasă fac mediul economic impredictibil -> dispariția micilor afaceri continuă -> migrația creierelor își crește ritmul -> și de aici începe cercul vicios al lipsei de contribuabili, creșterea taxelor și diminuarea cheltuielilor sociale, scăderea calității serviciilor asigurate; în acest mod drumul spre faliment național este cel mai sigur. Ca și sugestie, cred că ar trebui eliminate toate barierele legislative care împiedică intrarea pe piață a firmelor în domeniile în care statul deține cam toată piața (sănătate, învățămînt, ... ).
- Răsfoind diverse site-uri am observat o 'grijă aproape maternă' a președintelui și a clasei politice față de Rep Moldova. Din punctul meu de vedere nu este decît încă un exemplu de ineficiență economică și politică. Faptul că datoriile mele cresc exponențial, iar eu dau din banii mei cu titlu gratuit (sub formă de ajutoare) mi se pare o prostie; e clar că nu vom avea nimic de cîștigat. Politic această apropiere pare că deranjează unele tări vecine, deranj care s-ar putea traduce în creșterea prețurilor la gazele importate chiar în pragul iernii. Goana după puținii votaci costă prea mult Romania.
- Un alt subiect care s-a dezbătut a fost cel legat de finanțarea cultelor de către stat. Am înțeles că statul și-a asumat acest angajament - de a finanța cultele - după ce averile acestora au fost expropiate, naționalizate pe vremea lui Cuza; tot din presă am aflat că retrocedările către culte s-au facut și încă se mai fac. Dar cultele înseamnă capital politic prin prezența fizică masivă în orice colț de tară, plus că au și o componentă mediatică importantă. Dpdv economic cultele și-au recăpătat o bună parte din ce le-a aparținut, se bucură de fiscalitate zero și mai primesc și finantare publică, cum s-ar zice 'stau cu fundul în două luntre'. Opinia mea este că abordarea relației stat-culte are două varinate clare: oprirea și anularea retrocedărilor concomitent cu continuarea finanțării și cu menținerea regimului de paradis fiscal, sau accelerarea proceselor de retrocedare, oprirea finanțărilor publice și impozitarea activităților economice ale cultelor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu