Dezbatere: Inflatia - urmatorul pas?

Plecand de la o simpla constatare am incercat sa creionez un posibil scenariu al evolutiei viitoare a crizei economice.

In piata imobiliara observ o inflorire a constructiilor noi de tip birouri, constructii incepute relativ recent. Pe de alta parte, exista numeroase ansambluri rezidentiale care au inghetat la diferite stadii de dezvoltare, in principal din cauza lipsei finantarii. Per ansamblu, criza isi face simtita prezenta pe deplin.

Intrebari: De ce se construiesc in continuare, destul de mult, imobile de birouri? De ce nu mai asteapta dezvoltatorii respectivi sa scada si mai mult preturile la furnizori? De ce spatii pentru birouri cand multe firme se restrang sau chiar inchid?

Raspunsurile la asemenea intrebari cred ca sunt cele mai sanatoase dpdv economic si au cea mai mare legatura cu realitatea. Sigur ca multe informatii vehiculate pe media nu pot constitui o baza pentru previziune, iar o alta categorie de informatii este inaccesibila publicului.

Prima observatie - finantarea: astazi, cand creditarea este inghetata si multi dezvoltatori inceteaza lucrul pe santiere, construieste numai cine dispune de lichiditati.

Optiunea pentru proprietati comerciale de tip birouri pare cea mai profitabila in ipoteza revenirii economiei, adica adauga valoarea cea mai mare terenului. In plus, timpii de executie sunt mai mici decat in cazul proprietatilor rezidentiale cu destinatie de locuinta.

Plecand de la premisele ca in timp de criza preturile scad si ca numai cine dipune de lichiditati poate face investitii, apare invariabil intrebarea: De ce acum?

La aceasta intrebare cheie gasesc doua potentiale raspunsuri contradictorii. In primul rand previziunile oamenilor respectivi indica o accentuare a inflatiei pe principalele valute, si, ca atare, acum ar trebui transferate lichiditatile in active reale. In al doilea rand, poate nivelul preturilor este cel mai scazut acum (deci cel mai propice achizitionarii), urmand ca trendul crescator sa-si revina.

Continuarea cresterii somajului si a fiscalitatii nu sunt semnale de revenire a economiei, rationament validat de stagnarea creditarii. Rezulta clar ca preturile vor continua sa scada, cel putin pe termen mediu.

Singura concluzie care o pot desprinde: acum este momentul transferului lichiditatilor in active reale, valoarea prezenta a banilor urmand sa fie afectata consistent de inflatie.

Ecuatia fraudei - scenariu

Recent, dl Joseph Stiglitz afirma ca in America au o mare problema: au milioane de oameni fara casa si milioane de case goale. Articolul isi propune sa explice mecanismul acestei inginerii financiare.

In primul rand avem un cadru legislativ deficitar si părtinitor, care nu reglementeaza functionarea sistemului bancar intr-un mod corect, de durata, ci avem legi care creaza o portita pe termen lung in favoarea bancherilor privati, si anume aceea prin care acestia pot sa creeze moneda si sa o utilizeze in activitatea de creditare. Una dintre urmarile existentei acestui sistem bancar este si actuala criza globala.

Scenariul se desfasoara intr-un orizont de timp destul de mare, care sa permita exacerbarea lacomiei la nivelul intregii societati.

Trecerea timpului valideaza rationamentul ecuatiei:

1: bancherul creeaza fara fundament real bani pe care tu vrei sa-i imprumuti, si te obligi sa-i returnezi creditul si dobanda
2: la acest contract aduci garantii (ipoteca, gaj sau procent din veniturile viitoare)
3: beneficiezi de folosinta bunurilor achizitionate, dar drepturile de proprietate le detine banca pana la achitarea completa a creditului
4: multimea solicitarilor de credit obliga bancherul sa acorde imprumuturi oricui si in orice conditii, ajutat fiind de reglementarile in vigoare
5: gradul de indatorare creste, bulele speculative infloresc
6: sistemul piramidal se incheie; criza apare
7: se executa garantiile
8: banii nu se mai intorc la banca prin plata ratelor – inflatia creste, valoarea economiilor scade
_______________________________________________________________
Simplificand, plecand de la “nimic”, bancherul ajunge sa detina drepturile de proprietate asupra bunurilor imobile, mobile sau a afacerilor.

Consecinta cea mai importanta a acestei crize va fi, probabil, pierderea totala a increderii in sistemul politic, care a permis si reglementat desfasurarea acestui proces de schimbare a proprietarilor.

Joseph Stiglitz - Confirmarea

"... trebuie să reparam sistemul. El s-a dovedit a fi nu doar instabil ci și inechitabil. Americani obișnuiți, contribuabilii trebuie să plătească sute de miliarde de dolari în avans. Nu asa ar trebui să funcționeze economia de piață, nu este economie de piață. Este un capitalism în care socializam pierderile și privatizam câștigurile. Avem nevoie de un sistem de piață bazat pe regulile corecte. Nu am făcut asta și pentru că avem o problema cu sistemul politic. Trebuie să recunoaștem legătura dintre politica și economie. Politica a dus la crearea unor reguli care le permit băncilor să facă greșeli uriașe, și le permit să își folosească influenta pentru a finanța băncile care au creat problema în primul rând. Si asta va însemna costuri uriașe pentru întreaga lume. Si lipsa de încredere, nu doar în bănci ci și în instituțiile politice, va fi una din moștenirile acestei crize. "

Fragment din interviul acordat de dl Joseph Stiglitz pentru The Money Channel

Fundamentele Noii Oranduiri Mondiale

Cu cat libera initiativa este mai ingradita prin diverse mijloace, ca atat capitalismul se transforma intr-un soi de socialism tacit acceptat, in care egalitarismul supunerii consituie motivatia principala a maselor in a accepta benevol o serie de constrangeri financiare si nefinanciare inutile majoritatii.

Mijloacele ingradirii liberei initiative limiteaza totodata si concurenta – element cheie intr-o economie de piata, fara de care capitalismul nu exista. Toxicitatea acestor mijloace este demonstrata de finalitatea administrarii constrangerilor.

O data cu nationalizarea fraudei si legalizarea acesteia ca principal obiect de activitate al statului, reprezentativitatea intereselor electorilor la nivel politic a disparut, libertatea de a alege si de a fi ales fiind o iluzie intretinuta de media.

Din aceasta mare calceama voit creata nu vor intarzia sa-si faca aparitia detinatorii drepturilor reale pentru a-si statornici si intari noile raporturi vasale fata de multime.

1. Mijloacele de ingradire a liberei initiative sunt de natura financiara (fiscalitatea) si nefinanciara (reglementarea). Rolul fiscalitatii a devenit aproape inutil majoritatii prin prisma finalitatii. Adica colectez taxe si impozite de la populatie cu scopul declarat al crearii conditiilor de trai si infrastructurii, dar in realitate destinatia fondurilor colectate este cu totul alta; este de ajuns sa privim cum arata sanatatea, invatamantul, caile rutiere, etc , dupa ce ani la rand am fost campioni europeni la crestere economica. Marirea recenta a fiscalitatii de dragul unui buget prost dimensionat va duce doar la scaderea accentuata a nivelului de trai prin cresterea somajului.

Sa facem un calcul simplu: presupunem ca fondul de salarii cuvenit angajatului Popescu de la firma Y este de 100 lei. Contributiile la impozit, fondurile de pensii, sanatate, si alte promisiuni desarte sunt de aprox 40%; deci Popescu ramane cu 60 lei, bani pe care Popescu ii primeste. Orice ar achizitiona, trebuie sa plateasca 19% taxa pe prostie; deci mai ramane cu 48,6 lei in termeni nominali, fara sa mai pun la socoteala impozitele pe proprietate pe care trebuie sa le plateasca din acesti bani. Scazand si inflatia (sa zicem 7%) mai raman 45,2 lei reali.

Prima concluzie care rezulta din calcul este ca din toata valoarea adaugata creata de un salariat prin munca depusa, o parte ramane neplatita si se constituie in profitul firmei, restul fiind platita cu 100 lei. Ca atare, salariatul beneficiaza de o mica parte din plus valoarea creata, care sa-i asigure existenta.

Acest mecanism imoral prin care masele sunt practic deposedate de resurse, limiteaza posibilitatile de manifestare a liberei initiative. Nu am luat in considerare creditul deoarece il voi analiza separat.

Aspectele nefinanciare se refera la reglementarea discretionara a pietei prin: ajutoare de stat, diverse facilitati acordate, privatizari suspecte, standardizari care obliga unii agenti economici sa iasa din piata, … .

2. Frauda ca pricipal obiect de activitate al statului – cu perspectiva distrugerii liberei initiative pe termen lung.
Nationalizarea puterii de inflatare a monedei a fost elementul decisiv care a marcat inceputul denaturarii economiei de piata. Tehnic vorbind, inflatia este asemanatoare unui impozit obisnuit pe care-l platim toti, fara nici o finalitate pozitiva pentru noi. Legal, inflatia reprezinta un furt ascuns care usuca economiile de valoarea lor reala. De aici si volatilitatea crescuta a pietelor monetare.

Lovitura de gratie care marcheaza moartea economiei de piata pe termen lung a fost introducerea rezervei fractionare in functionarea bancilor, concomitent cu obligatia introdusa prin lege a agentilor economici de a folosi serviciile bancare. Este momentul in care ne luam adio de la orice speranta de mai bine care ar fi putut sa vina de la factorul politic, al carui rol a migrat de la cel de administrator platit de contribuabil pentru job-ul prestat, la cel de stapan, care se ocupa numai cu reglementarea spolierii nationale.

Traducerea libera a expansiunii creditarii bancare se refera la transferul drepturilor reale de proprietate (asupra bunurilor imobile, mobile si a afacerilor) de la proprietari la banci, pe sume de bani create “din nimic” (sistem de rezerva frationara) si pe care debitorul se angajeaza se le plateasca bancii. Interesul bancar se indreapta spre orizontul de timp in care banca incaseaza valoarea drepturilor de proprietate plus dobanda, timp in care substanta acelor bunuri este consumata. (Aici se impune o precizare de ordin juridic: substanta oricarui bun se diminueaza si piere in timp, indiferent daca o persoana beneficiaza sau nu de folosinta acelui bun.). Deci expansiunea creditarii se poate interpreta ca limitarea accesului direct al majoritatii la drepturile reale de proprietate prin cresterea preturilor bazata pe infuzia de bani care nu au existat inainte in vistieria bancherului. Circuitul drepturilor de proprietate in economie are un intemediar – bancherul. Pretul total platit de doritor bancherului nu-i mai lasa debitorului posibilitatea liberei initiative, acesta devenind prin acceptarea datoriei un simplu vasal, totul petrecandu-se perfect legal.

3. Motivatiile maselor in privinta acceptarii acestor distorsiuni artificiale in economia reala tin, pe langa prostie si ignoranta, de modelarea perceptiilor. Specularea sentimentelor umane si modelarea perceptiilor le-am analizat in articolul Valoarea banilor.

In concluzie, asa cum am spus, detinatorii drepturilor reale vor fi si conducatorii noii oranduiri. Acestia reprezinta aristocratia, ca sistem si forma de organizare opusa democratiei. Translatia va fi aproape insesizabila la nivel individual, iar multimea va continua sa muncesca si mai mult pentru a-si plati o libertate virtuala. Surogatul numit pompos economie de piata isi va produce, in contextul crizei actuale, destul de curand efectele – nocive pentru unii, benefice pentru altii.

Optimismul - dirijor al pietei

Asistam in prezent la puseuri de optimism, urmate de caderi consistente pe pietele financiare si de capital sau de planuri etatiste de ajutorare a afacerilor private. Articolul isi propune sa defineasca locul optimismului in timp de criza.

Asa cum o stire negativa la adresa unei firme risca sa-i scada valoarea in vremurile in care economia este pe plus, tot la fel vestile entuziasmante aruncate pe media in timp de criza au un scop bine precizat. Orice rationament care este adus in sprijinul propagandei optimiste se limiteaza la un minim de informatii, nu totdeauna valide in contextul macroeconomic.

Abundenta exagerata de declaratii lipsite de continut, uneori contradictorii, ale factorilor de decizie are menirea de a obosi psihic pe cei care isi propun sa le urmareasca, instalandu-se astfel un soi de inhibitie de protectie; in acest fel ratiunea receptorilor de mesaje media se atenueaza, acestia ajungand sa perceapa in esenta doar starea de spirit care li se comunica, stare care va contribui cu siguranta la mobilurile deciziei si actiuni acestora.

Ca exemplu al unei actiuni de acest tip, cel mai elocvent interval in care piata a fost distorsionata de un optimism exagerat a fost 2007-2008 in imobiliare. Toti ‘analistii’ spuneau ca preturile vor mai creste si recomandau achizitiile, actiuni cu o componenta preponderent dezinformatoare si fara substanta economica.

Pe timp de criza intervine insa si un element nou in sprijinul propagarii optimismului - frica maselor in fata schimbarilor negative care ar putea aparea, frica care le determina ‘sa-si agăţe’ sperantele de orice promisiune sau simpla afirmatie a unui personaj public. Cu cat frica de schimbare ‘in mai rau’ creste, cu atat masele au tendinta sa accepte mai usor constrangeri noi contra promisiunilor de mai bine. Intr-adevar, speranta poate fi si cea mai grea inrobire.

Influenta optimismului asupra perceptiei valorii este clara. Personal, cred ca si anunturile privind terminarea crizei, revenirea economiei sau reluarea creditarii se inscriu in aceeasi serie de incercari dezinformatoare.

Scopul unor asemenea actiuni este bine determinat de interese economice realiste, bine fundamentate, de obicei ascunse marelui public sub diferite forme (fie intelegeri sub forma de acorduri sau contracte secretizate, fie schimburi de favoruri de naturi diferite, etc).

La nivel individual, solutia care elimina partial eroarea in deciziile luate arbitrar, pe baza trendului, este ca fiecare sa incerce sa se bazeze pe realitatea vietii de zi cu zi, asa cum este perceputa, si mai putin pe zvonistica mediatica.

Falimentul diversiunii si trezirea la realitate – perspectiva economica

Se tot vorbeste despre efectele negative ale crizei, care pustieste totul in cale: bugetul, salariile, locurile de munca, ipotecile, nivelul de trai, … . Am incercat in acest articol sa conturez si partea pozitiva a crizei, mai putin vizibila.

Principalul castig al majoritatii oamenilor de pe urma crizei economice va fi acela al schimbarii fundamentale a perceptiilor asupra regulilor si actorilor principali ai jocului economic. Anumite aspecte imprevizibile ale manifestarii crizei – care vor scadea substantial nivelul de trai - vor reusi sa surprinda chiar si pe cei mai bine informati conducatori (de pe scena sau din spatele ei) si vor duce la fragmentarea acelei opinii unice creata, validata si propagata de mass media. Speranta mea se leaga tocmai de acest moment, de aceasta limita, cand dorintele multimii nu vor mai putea fi stimulate si impinse dincolo de realitate datorita discrepantei dintre evidenţă si amagirile propuse ca surogat. Asa zisa noua ordine mondiala nu va fi decat continuarea actualului sistem economic pana la aceasta limita, bineinteles cu cosmetizarile de rigoare.

Modificarea structurii piramidale a economiei nu se va intampla prea curand datorita marilor interese economice care sustin acest sistem si “luptei pentru succesul personal” cu care este ocupata multimea dezbinata.

O mica radiografie a acestui caritas economic mondial – in care deponentii vor ramane nu numai fara economiile lor, dar si fara proprietati sau venituri viitoare – semnaleaza principiile nocive care au dus la aceasta criza.

In primul rand inflatia creata prin functionarea sistemului bancar de rezerve fractionare, precum si distorsionarile create in piata pe care le-am analizat intr-un articol precedent, constituie punctul de plecare al activitatilor speculative.

Pe locul doi se afla reglementarea – complice al acestei “fraude legale” – a carei menire sta tocmai in a induce participantilor pe piata iluzia fair-play-ului in afaceri, iar prestigiul pe care si-l asuma reglementatorul are rolul de a-i crea acestuia o imagine care sa disciplineze si sa dreseze libera initiativa si comportamentul agentilor economici in directia acceptarii oricaror constrangeri (fiscale, juridice, de standardizare, …). Daca ar fi sa ne gandim numai la riscul minim si increderea de care se bucura titlurile de stat pe piata, si e suficient in a ne contura ideea de prestigiu de care spuneam.

Urmarile imediate ale acestor doua principii nocive au fost de natura pur speculativa si s-au adresat multimilor si nu indivizilor. Asadar o perioada mai buna pentru vanzari de dorinte si sentimente nu stiu daca va mai exista.

Astfel, aversiunea fata de risc bine gestionata si speculata a crescut masiv vanzarile de sentimente de siguranta, iar problema solvabilitatii vanzatorului in cazul producerii reale a riscului asigurat la un numar consistent de clienti a fost trecuta cu vederea.

Si sentimentul proprietatii a doborat recordul de vanzari pe bunurile de folosinta indelungata, in special bunuri imobile (case, terenuri) si bunuri mobile cu valoare mare (auto). In traducere rationala, economica, dobandirea folosintei unei proprietati pe un pret variabil (dobanda variabla) in conditiile in care cumparatorul are un venit variabil si plata se face in rate pe termen lung reprezinta doar un avantaj temporar pentru cumparator. In esenta, banca nu are banii in momentul in care crediteaza si-i creeaza din “nimic”; debitorul se angajeaza contractual ca, in schimbul dobandirii folosintei bunului dorit, sa gireze cu veniturile sale viitoare. Dar in tranzactia de mai sus debitorul nu reprezinta decat mijlocul prin care se realizeaza transferul real de proprietate intre vanzator si banca, iar pretul este de fapt libertatea financiara a cumparatorului, pe care daca va reusi sa si-o rascumpere va primi dreptul deplin de proprietate.

De fapt si valoarea banilor este legata direct de latura subiectiva, sentimentala.

In tot acest spectacol, realitatea este reprezentata de bunurile care se tranzactioneaza, de detinatorii drepturilor reale si de detinatorii obligatiilor reale. Perceptia valorii, preturile de tranzactionare si reglementarile aflate intr-o perpetuă schimbare nu constituie decat decorul.

Imobiliarele si viata in Romania –analiza macro pe termen mediu

Nivelul de trai determina direct pretul imobiliarelor pe piata, in orice regiune. Ca atare, tot ceea ce duce la scaderea nivelului de trai pe ansamblul unei comunitati influenteaza indirect perceptia valorii asupra oricarui bun sau serviciu.

Stiut fiind faptul ca piata imobiliara nu este o piata destul de lichida (aici gasindu-se cei care au o aversiune marita fata de risc), se poate deduce simplu relatia: cu cat este mai facila dobandirea banilor (creditare), cu atat vor inflori preturile. Demonstratia are la baza componenţa celei mai numeraose categorii indatorate: salariatii.

In ultima vreme asistam la masuri eronate din punct de vedere economic din partea politicului; asta daca avem in vedere interesul national. Consecintele acestor masuri se vor simti in scaderea nivelului de trai in Romania, si implicit in pretul imobiliarelor.

In primul rand decizia imprumutului extern a fost una nefundamentata economic. Argumentele de tipul protejarii leului de un eventual atac speculativ sau finantarea deficitului bugetar sunt ireale si depind direct de vointa politica, iar salvarea unor afaceri private din domeniul bancar cu pretul cresterii datoriei publice nu reprezinta nicidecum un anditot la efectele crizei. Solutii la acoperirea deficitului bugetar am dat intr-un articol precedent (prin externalizarea cheltuielilor). Criterii sanatoase si benefice intregii comunitati pe baza carora banii publici (din buget sau imprumutati) sa fie folositi la salvarea unor afaceri private nu exista. Cresterea indatorarii publice conduce inevitabil la cresterea fiscalitatii si la scaderea nivelului de trai.

In al doilea rand anul electoral in care ne aflam ii condamna pe cei inca robiti de detinerea puterii formale sa adopte decizii in favoarea unor interese private in schimbul aportului consistent la batalia electorala ce va urma. Acesta ar putea fi si motivul indarjirii cu care se tine de cheltuielile pentru "investitii". Un alt aspect negativ al anului electoral este ca actuala conducere executiva nu are o gandire pe termen lung, ci urmareste sporirea avantajelor electorale de moment. Ca o precizare care se impune, ma vad obligat sa subliniez faptul ca nu partinizez cu nici un partid politic, rostul comentariilor decurgand din efectele economice care pot aparea ca rezultat direct al actiunilor factorului politic.

De notat mai sunt si recentele masuri privind limitarea liberei initiative prin promovarea unei fiscalitati exacerbate (accize, impozit forfetar, contributii salariale platite aproape degeaba,…), precum si utilizarea imprumutului extern la plata pensiilor si salariilor bugetarilor.

Un alt factor important este somajul; atat timp cat somajul va creste vom asista in continuare la cresterea restantelor catre banci, la cresterea presiunii asupra bugetului prin cresterea numarului de persoane asistate, la intarzierea reluarii creditarii, si la scaderea preturilor de tranzactionare a imobiliarelor.

Doar categoria proprietatilor imobiliare comerciale (hoteluri, spatii comerciale, depozite, …) – a caror achizitie nu se adreseaza majoritatii oamenilor – constituie o abatere relativa de la rationamentul de mai sus.

Reperul care marcheaza startul in achizitii imobiliare, pe care multi il cauta, il reprezinta stagnarea (intr-o prima faza) si inceperea reducerii somajului. Pana in acel moment nici vorba de reluarea creditarii (datorita instabilitatii locurilor de munca si a inexistentei unei baze reale de raportare pentru garantii) sau de oprirea ieftinirii caselor si terenurilor.

Dar dupa cum se vede, in Romania criza inca nu a inceput sa-si produca complet efectele. Acum suntem in etapa in care perspectiva somajului nu ameninta prea multe locuri de munca (in comparatie cu alte tari), iar firmele intra in incapacitate de plata, si cu putin ‘ajutor etatist’ - in faliment. Cu cat criza se va adanci, problema continuitatii sistemului de pensii de stat si a asistentei medicale asigurate de stat se va acutiza si va deveni din ce in ce mai greu de rezolvat. Rezulta clar ca o scadere a nivelului de trai pe ansamblul societatii va urma sa se produca in curand, cel mai sigur incepand cu lunile septembrie-octombrie ale acestui an.

Scaderea cererii pe ansamblul economiei se va opri numai la nivelul la care va putea fi sustinuta de capacitatea comunitatii de a crea plus valoare, din care se deduce datoria la banci, nivel la care trebuie sa se ajusteze productia si vanzarile.

Zeul numit consum cu orice costuri a murit. Raman in urma datorii, regrete sau lectii de viata.

Valoarea BANILOR (II)

Din punct de vedere economic, valoarea acordata unei mărfi (bun, serviciu sau bani) este caracterizata de patru parametri: dorinta, utilitate, raritate si putere de cumparare.

Am inclus banii alaturi de bunuri si servicii deoarece difera fata de acestea doar prin faptul ca nu-si schimba substanta in timp si ajuta la divizarea valorii in scopul facilitarii schimbului. Ca atare concluziile rezultate din analiza valorii banilor pot fi extrapolate si asupra valorii bunurilor si serviciilor.

In prima parte am prezentat influentele asupra valorii din perspectiva primilor doi parametri ai valorii - dorinta si utilitatea - parametrii care pot fi manipulati psihologic, ducand astfel la modelarea perceptiilor asupra valorii. Asa cum am demonstrat, un rol important in acest joc il detine reglementarea pietei.

Raritatea - limitarea disponibilitatii, spatiale si temporale a unui bun/ serviciu - este conditionata in primul rand de productivitatea muncii. Cresterea productivitatii muncii are ca rezultat direct cresterea productiei concomitent cu scaderea costului unitar, ceea ce inseamna marfuri mai multe si mai ieftine, si in consecinta un nivel de trai mai ridicat.

Raritatea se refera obiectiv la prezenta reala a marfurilor in piata, si nu la manipularea dorintei prin calcularea eronata a cererii solvabile in raport cu oferta (aplicabila la orice tip de piata: imobiliara, monetara, bunurilor de larg consum, servicii, etc.). Altfel spus, din cererea solvabila fac parte numai cei care detin lichiditati sau au capacitatea de a produce valoare adaugata suficienta pentru a achizitiona acea marfa intr-un timp rezonabil. Selectia marfurilor tranzactionabile si tranzactionate, competitive sau nu, este facuta de piata. Deci pentru a face un schimb trebuie sa ofer marfa mea contra alteia, de care eu am nevoie; indatorarea trebuie abordata ca o afacere, rational, nu ca o solutie implicita.

Deci valoarea reala a banilor este determinata in mare parte de cauze psihologice, si intr-o mai mica masura de realitatea economica (prima concluzie). Un exemplu banal care imi vine in minte acum este legat de piata imobiliara: multi te indrumau in anii trecuti spre un credit cand aveai de ales intre chirie si ipoteca, argumentul esential fiind nu pretul platit pentru aceeasi folosinta, ci un virtual simt al proprietatii. Destul de comic in logica economica, care spune ca trebuie sa alegi sa platesti pretul mai mic pentru acelasi bun/ serviciu; dar destul de fundamentat intr-o optica manipulata grosolan.

Un alt aspect de care nu trebuie sa facem abstractie este cel politic, care are o influenta bine conturata asupra valorii banilor (a doua concluzie). Sunt de domeniul evidentei discrepantele: crestere economica record – servicii si infrastructura precare, secretizarea unor contracte de privatizare – lipsa concurentei in domeniu de activitate al firmei privatizate, marirea fiscalitatii – acordare de ajutoare de stat, monopol privat pe resurse – agentii de stat care monitorizeaza activitatea acelor firme, miscari sindicale – lideri de sindicat demnitari, crestere economica – imprumut extern pentru salarii si pensii. Din toate acestea rezulta clar ca in gestionarea statului sunt urmarite preponderent interese private, in planul doi fiind cele electorale, iar deciziile adoptate au incidenta directa asupra valorii banilor.

In lumea de azi cand utilizam monede discretionare flotante si asistam la o puternica implicare a bancilor in economie (prin sistemul de rezerve fractionar care le ofera avantajul de a emite moneda din ‘nimic’), un rol important care determina variatia valorii banilor il are Banca Nationala prin inflatarea monedei, prin deciziile de politica monetara si prin interventiile pe piata monetara (a treia concluzie).

In aceasta structura piramidala a concluziilor de mai sus, ratiunea economica isi gaseste partial aplicabilitate doar in schimbul care are loc intre doua persoane private. Spun partial deoarece cadrul concurential in care se desfasoara schimbul (piata) este, asa cum am vazut, destul de mult distorsionat.

Concluzie finala: Valoarea banilor este dictata de diverse interese (de naturi diferite) care isi gasesc anumite puncte comune si actioneaza prin mijloace politice si/ sau dezinformatoare asupra fundamentului imaterial al valorii, si anume increderea si nestiinta.

Imoralitate – cuvantul la ordinea zilei in Romania

Viata socio-economica romaneasca are un numitor comun - indiferent de cine declanseaza actiunea sau ce mobil sta la baza declasarii ei - si anume imoralitatea.

Fie ca vorbim de taxe si impozite, de serviciile oferite de stat sau de anumite companii, de modul de functionare al unor institutii sau de orice altceva care tine de administratie si respect in viata de zi cu zi, nu pot sa nu remarc o doza serioasa de imoralitate.

In prezent fiecare persoana care traiseste si munceste in Romania este obligata sa plateasca in avans pentru conditii de trai mai bune. Astfel, prin sumele reprezentand contributii salariale - o serie de servicii (sanatate, invatamant, … ); prin impozite si taxe - construirea infrastructurii la nivel national, si nu numai.

Avand in vedere background-ul de exercitii financiare in care Romania s-a situat pe primul loc la cresterea economica din Europa, coroborat cu starea actuala a serviciilor publice, cu calitatea precara a drumurilor si a infrastructurii, nu pot sa constat decat incapacitatea structurii de conducere de a reprezenta interesele majoritatii.

Recent am asistat cu totii la o implicare directa a statului in economie prin introducerea impozitului forfetar si cresterea accizelor. (Comentariile pe baza jutificarilor aduse de personaje publice in scopul sustinerii impozitului forfetar sunt de prisos, simpla lor lecturare dovedind gradul de intelepciune al celui in cauza.) Deci cresterea fiscalitatii este considerata benefica in a scoate tara din criza. Rezultatele acestor masuri aberante nu vor intarzia sa apara cat de curand.

Aici apare un aspect important care tine de factorul social in perspectiva alegerilor, continuitatea finantarii celor 1.5 milioane de bugetari constituind o prioritate.

Alternative la marirea fiscalitatii si falimentarea multor firme exista si sunt deja aplicate in tarile vestice. La numarul mare de functionari publici care nu se justifica, acestia generand coruptie, timpi lungi de procesare a datelor, si o calitate slaba a centralizarii informatiilor, solutia consta intr-un soft bine pus la punct.

Finantarea deficitului bugetar cu price pret – prin marirea fiscalitatii – nu are sustenabilitate pe termen lung, ducand la falimente in lant si la slabirea puterii de cumparare a monedei. Ca solutie recomand varianta aleasa si aplicata in UK, aceea de reducere a TVA-ului in vederea mentinerii consumului la un nivel care sa permita functionarea la minim a firmelor; reducerea fiscalitatii cu scopul pastrarii locurilor de munca in domeniul privat.

Mult prea mult trambitatele investitii in infrastructura pot fi rezolvate aplicand exemplul altor tari: lucrarile se concesioneaza unei firme private care termina lucrarea pe banii ei, urmand ca reacuperarea fondurilor investite sa se faca din taxa de utilizare a autostrazii. In acest mod se elibereaza bugetul de stat de povara unor investitii si este posibila chiar o reducere deficitului bugetar si a fiscalitatii.

Externalizarea se poate aplica nu numai investitiilor, ci si serviciilor publice. Plata directa de catre benficiari a serviciilor primite poate fi facuta direct sau prin plata unei polite private de asigurari.

Masurile de combatere a crizei prin cresterea fiscalitatii sunt imorale din mai multe motive. In primul rand libera initiativa este ingradita iar accesul si prezenta pe piata este garantata numai firmelor mari, poarta spre o piata monopolista fiind larg deschisa. Urmarea este cresterea puterii de negociere a firmelor care raman in piata in raport cu statul, fapt care duce la o serie de distorsiuni in economie.

Un alt motiv imoral este scopul pentru care creste fiscalitatea – acela al pastrarii in continuare al armatei de functionari publici si a vesnicelor investitii publice care nu au nici o finalitate, prin obligativitatea firmelor de a-i intretine, chiar cu pretul falimentului.

Sintetizand pot sa afirm ca un management al banului public si al parghiilor economice legislative, care si-a dovedit incapacitatea de-a lungul anilor prin decizii arbitrare fata de interesul public, nu poate sa produca in continuare decat decizii imorale.

Reglementarea – principala cauza a crizei

Evolutia in timp a mijloacelor de intermediere a schimbului – de la troc pana la monede scripturale – este caracterizata de o serie de incercari de reglementare a functionarii pietelor.

De-a lungul timpului, piata prin manifestarea liberei initiative a consimţit si a inzestrat cu o anumita valoare marfa - moneda din metal pretios - ca intermediar al schimbului. Din acest moment interesele persoanelor puteau fi mai bine cuantificate si căpătau dinamicitate. Ca urmare, aceste interese se puteau realiza intr-un timp mai scurt si interferau in cadrul pietei cu o frecventa crescuta, iar dezvoltarea economica durabila avea ca plafon limita data de suma capacitatilor de a produce valoare adaugata a membrilor comunitatii respective.

In acest context, conducerea politica a vremii a inceput sa intervina in piata prin diferite reglemetari, mai mult sau mai putin in folosul participantilor, cu scopul consolidarii puterii economice a conducerii centrale. De aici si pana in prezent se manifesta practic distorsiuni si anomalii legislative, care nu mai respecta resorturile strict economice ale formarii perceptiei asupra valorii.

Puterea centrala astfel consolidata, sprijinita de un sistem politic special creat sa permita conlucrarea cu diferite interese economice private si nereprezentative la nivelul comunitatii, a devenit arbitrul si totodata jucatorul principal al pietei prin intermediul reglementarii.

Iar constrangerile privitoare la libera initiativa si la libertatea de a alege un produs sau altul s-au inmultit si imbraca forme care pentru noile generatii reprezinta tiparul implicit pe care isi construiesc mai departe gandirea.

Astfel, marfurile nu mai sunt guvernate de competitivitate si selectie naturala pe piata, ci de standarde de calitate impuse prin lege. Pretul muncii prestate nu mai este negociat direct, ci are impuse de fiscalitate limite minime. Transferul proprietatii este constrans si conditionat. Mecanismul generarii inflatiei saraceste sau imbogateste anumite grupuri. Si exemplele pot continua.

La o prima vedere se poate afirma ca este un cerc vicios: statul stabileste o serie de legi care distorsioneaza piata si colecteaza sume de bani pentru a plati functionari care sa vegheze la aplicarea acelor legi. Dar problema este mult mai complexa. De fapt acest cerc vicios aparent, ascunde incapacitatea modelului de organizare politica a statului de a administra resursele unei tari. Inceputul reglementarii excesive a economiei, si totodata al abuzurilor si legalizarii furtului, este dat de momentul in care dreptul de a emite moneda a fost transferat din domeniul privat la stat sub pretextul ca acele companii private care emiteau moneda nu putea fi controlate suficient de bine pentru a preveni eventualele fraude; cu alte cuvinte, un stat incapabil sa verifice un proces tehnic nu va fi in niciodata in stare sa gestioneze intregul proces, furtul centralizandu-se astfel prin nationalizarea puterii de a frauda.

Criza economica in care ne aflam este in primul rand falimentul ideii ca schimbul poate fi constrans sa se desfasoare in anumite conditii. Elementul cheie care a manevrat perceptiile participantilor pe piata si a determinat paralizia partiala a liberei initiative este egalitarismul. Orice aspect legiferat pleaca de la premisa ca toti agentii economici (persoane fizice/ juridice) sunt egale, si ca atare trebuie sa se supuna acelorasi taxe, trebuie sa adopte aceleasi standarde, sa aiba acelasi tip de obligatii, … . Functionarea libera a pietei a demonstrat falsitatea acestei premise.

Si cum nici in logica nu poti sa pleci de la ceva flas si sa obtii ceva adevarat, iata ca nici domeniul economic nu face exceptie de la regula.

O mai buna reglementare ca solutie la criza acutala nu ar putea decat sa ne intoarca la un regim politic totalitar, posibil de tip fascist, pentru ca ar insemna o restrangere spre anulare a liberei initiative – unul dintre fundamentele economiei de piata. Sau, in cel mai bun caz, un nou set de reguli care doar cosmetizeaza starea existenta si amana pentru putin timp falimentul inevitabil.