miercuri, 8 aprilie 2009

Reglementarea – principala cauza a crizei

Evolutia in timp a mijloacelor de intermediere a schimbului – de la troc pana la monede scripturale – este caracterizata de o serie de incercari de reglementare a functionarii pietelor.

De-a lungul timpului, piata prin manifestarea liberei initiative a consimţit si a inzestrat cu o anumita valoare marfa - moneda din metal pretios - ca intermediar al schimbului. Din acest moment interesele persoanelor puteau fi mai bine cuantificate si căpătau dinamicitate. Ca urmare, aceste interese se puteau realiza intr-un timp mai scurt si interferau in cadrul pietei cu o frecventa crescuta, iar dezvoltarea economica durabila avea ca plafon limita data de suma capacitatilor de a produce valoare adaugata a membrilor comunitatii respective.

In acest context, conducerea politica a vremii a inceput sa intervina in piata prin diferite reglemetari, mai mult sau mai putin in folosul participantilor, cu scopul consolidarii puterii economice a conducerii centrale. De aici si pana in prezent se manifesta practic distorsiuni si anomalii legislative, care nu mai respecta resorturile strict economice ale formarii perceptiei asupra valorii.

Puterea centrala astfel consolidata, sprijinita de un sistem politic special creat sa permita conlucrarea cu diferite interese economice private si nereprezentative la nivelul comunitatii, a devenit arbitrul si totodata jucatorul principal al pietei prin intermediul reglementarii.

Iar constrangerile privitoare la libera initiativa si la libertatea de a alege un produs sau altul s-au inmultit si imbraca forme care pentru noile generatii reprezinta tiparul implicit pe care isi construiesc mai departe gandirea.

Astfel, marfurile nu mai sunt guvernate de competitivitate si selectie naturala pe piata, ci de standarde de calitate impuse prin lege. Pretul muncii prestate nu mai este negociat direct, ci are impuse de fiscalitate limite minime. Transferul proprietatii este constrans si conditionat. Mecanismul generarii inflatiei saraceste sau imbogateste anumite grupuri. Si exemplele pot continua.

La o prima vedere se poate afirma ca este un cerc vicios: statul stabileste o serie de legi care distorsioneaza piata si colecteaza sume de bani pentru a plati functionari care sa vegheze la aplicarea acelor legi. Dar problema este mult mai complexa. De fapt acest cerc vicios aparent, ascunde incapacitatea modelului de organizare politica a statului de a administra resursele unei tari. Inceputul reglementarii excesive a economiei, si totodata al abuzurilor si legalizarii furtului, este dat de momentul in care dreptul de a emite moneda a fost transferat din domeniul privat la stat sub pretextul ca acele companii private care emiteau moneda nu putea fi controlate suficient de bine pentru a preveni eventualele fraude; cu alte cuvinte, un stat incapabil sa verifice un proces tehnic nu va fi in niciodata in stare sa gestioneze intregul proces, furtul centralizandu-se astfel prin nationalizarea puterii de a frauda.

Criza economica in care ne aflam este in primul rand falimentul ideii ca schimbul poate fi constrans sa se desfasoare in anumite conditii. Elementul cheie care a manevrat perceptiile participantilor pe piata si a determinat paralizia partiala a liberei initiative este egalitarismul. Orice aspect legiferat pleaca de la premisa ca toti agentii economici (persoane fizice/ juridice) sunt egale, si ca atare trebuie sa se supuna acelorasi taxe, trebuie sa adopte aceleasi standarde, sa aiba acelasi tip de obligatii, … . Functionarea libera a pietei a demonstrat falsitatea acestei premise.

Si cum nici in logica nu poti sa pleci de la ceva flas si sa obtii ceva adevarat, iata ca nici domeniul economic nu face exceptie de la regula.

O mai buna reglementare ca solutie la criza acutala nu ar putea decat sa ne intoarca la un regim politic totalitar, posibil de tip fascist, pentru ca ar insemna o restrangere spre anulare a liberei initiative – unul dintre fundamentele economiei de piata. Sau, in cel mai bun caz, un nou set de reguli care doar cosmetizeaza starea existenta si amana pentru putin timp falimentul inevitabil.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu