Pagini

miercuri, 31 iulie 2013

Gazele de șist

Părerea mea este că nimeni pe lumea asta nu investește sume mari doar de curiozitate. Chevron nu își cheltuiește bugetul de investiții doar 'ca să vadă dacă sînt sau nu gaze de șist în România' fără a avea o siguranță, o predictibilitate asupra exploatării viitoare. După cum a declarat ministrul mediului, legislația de mediu este în curs de actualizare și adaptare la noile realități, ceea ce înseamnă asigurarea continuității activității Chevron. Pe de alta parte, această companie este una dintre cele cîteva companii rezultate prin spargerea de către socialiștii americani a companiei Standard Oil. Prin urmare, fondurile și influența globală de care dispune această companie sînt uriașe. Așadar opoziția făcută de un referendum local sau de organizațiile de mediu indică doar factorii de decizie care necesită mai multă 'atenție'.
O afirmație ilogică care apare în media este așa numita independență energetică a țării. Nimic mai fals. Așa cum experimentul OMV a demonstrat că prețul final este prețul pieței din UE și nu depinde de existența unor costuri de producție locală mult mai mici, soarta gazelor de șist va fi cu siguranță aceeași. E și normal să fie așa în condițiile unei piețe europene deschise la care România a aderat. Dacă mai adăugăm un nivel foarte scăzut al redevențelor obținem o afacere foarte profitabilă. Să nu uităm că în prezent aproximativ 20% din consumul de gaze naturale este importat; restul este din producția internă. Deci despre ce independență energetică vorbim?!
Dacă obținerea acestor gaze este sau nu nocivă pentru mediu, nu știu să vă spun. Certitudinea este că exploatarea va porni indiferent de opoziția locală. Acest caz este similar cu Roșia Montană. Se lansează ideea în spațiul public, apar părțile decizionale interesate de subiect, se testează mediatic diverse soluții, urmează o scurtă perioadă de tăcere mediatică în care opozanții 'renunță la opoziție', după care lucrările demarează.
Pentru compania exploatatoare ceea contează cel mai mult sînt datele financiare: nivelul redevențelor, costul metodelor de exploatare și permeabilitatea decidenților (corupția este foarte benefică deoarece printr-o singură plată se poate asigura garanția legislativă a proiectului).
La nivel individual posibila nocivitate pentru mediu a unei asemenea exploatări merită luată în considerare cînd vă faceți planuri pentru termene mai lungi – investiții în zonele respective, schimbarea jobului și mutarea în alta localitate, … .
La nivel colectiv implicarea într-o acțiune de opoziție vă poate aduce mult mai aproape de realitatea prezentului, vă poate face mult mai conștienți că acțiunile și implicarea fiecăruia contează.
În concluzie, șirul evenimentelor din ultimii ani cred că a dovedit oricui că respectarea legilor într-o țară cu un nivel ridicat al corupției este total inutilă și aducătoare doar de prejudicii.

vineri, 26 iulie 2013

Radu Golban

Un personaj interesant și bine pregătit. Mie personal mi-au plăcut ideile lui economice privitoare la UE ca sistem federal, la asocierile demonstrate din plin între modelul actual al construcției monedei euro și vechiul sistem nazist de decontare utilizat de germani în comerțul cu alte state europene. De asemenea sînt de părere că datoria Germaniei față de România nu trebuie uitată.
Vă recomand să-l ascultați cînd aveți ocazia ca simplu exercițiu de a afla o altă perspectivă, realitatea văzută din alte unghiuri.

Ceea ce nu-mi place însă este valul pe care încearcă să-l pornească o anumită fracțiune de politruci prin mediatizarea excesivă a sentimentului naționalist, val pe care îl postează - bineînțeles cu voia lui - și pe Radu Golban. Mai mult decît atît, am observat că lui i-ar surîde o implicare în politica românească, fapt pentru care investește atîta energie în drumurile pe care le face pentru a apărea la Realitatea TV și atîta timp pentru a publica în presa românească. Pare a fi mai mult decît o pasiune.

Ascultam săptămîna trecută părți dintr-o emisiune tv care scotea de la naftalină cazuri vechi de retrocedări imobiliare, victimiza statul român și pe cei care și-au pierdut drepturile de proprietate și înfiera pe actualii proprietari. O emisiune total dedicată sentimentului telespectatorului, cu menirea directă ca prin prezentarea unor 'ne-dreptăți' cu tentă etnică să trezească și să înflăcăreze sentimentele naționaliste.

Miza? Alegerile prezidențiale sînt o miză mică în comparație cu cele locale/ parlamentare. În plus, apele în politica românească par a fi destul de așezate – există o majoritate, cineva face cărțile fără a avea alte griji. Și atunci?

Eu nu cred că ratingul este singura lor miză. Scenariul meu este (așa cum demonstram aici) că România se află în pragul disoluției datorită incapacității societății de a se auto-susține economic (penurie de inteligență). Concesionarea foarte ieftină a resurselor minerale este ultima etapă. Urmează cu certitudine și un proces de regionalizare. Aici cred că este una dintre mize - reaprinderea senimentelor naționaliste și folosirea unor potențiale conflicte etnice la masa negocierilor. Sau poate că aprinderea unui conflict inter-etnic va facilita acest proces de creare a noi mici state-regiuni cu costuri enorm de mici pentru cei care chiar sînt interesați în acest proces.

În concluzie, îmi place discursul economic al lui Radu Golban și îl consider a fi un om destul de inteligent care știe în ce proiect se implică. Nu-mi plac însă aceste situații în care duplicitatea parțial irațională și pur sentimentală este utilizată pentru a cristaliza opinia publică în jurul unor personaje noi, dar dirijate de oameni vechi ai sistemului.

duminică, 21 iulie 2013

Dobînda de politică monetară

Un instrument monetar care poate fi utilizat bine sau mai puțin bine. Cert este că în lumea globalizată de azi sînt cîteva bănci centrale mari care dau tonul în materie de politică monetară.
Practic, dobînda de politică monetară (DPM) este reperul principal pentru băncile comerciale în stabilirea prețului banilor. Atît la depozite cît și la credite.
BNR-ul a fost/ este în materie de DPM în contra-timp cu ceea ce se petrece în lume. Astăzi în cele mai multe țări din Europa, DPM este unitară sau sub-unitară. În România este de 5%. Tot de domeniul evidenței este că în România cursul de schimb este controlat politic.
Prin urmare, consecințele acestui defazaj sînt negative și afectează toată economia.
În piața banilor, existența unei dobînzi mari la depozite într-o țară europeană este foarte atractivă pentru plasamente. Plasamente care vin în valută. Protecția le este asigurată de flotarea controlată practicată de bnr, adică riscul de a pierde prin diferențe de curs este marginal. Altfel spus, o afacere bună oferită gratuit capitalurilor externe. La marje nete de profit de sub 10% așa cum lucreaza companiile străine este total inoportun să investești banii în România în diverse activități comerciale, de producție sau servicii, cînd poți să obții randamente chiar mai bune prin asumarea unor riscuri aproape inexistente doar prin plasarea banilor în depozite.
Băncile comerciale ar trebui să dea credite pentru a face profit. După cum bine se știe, creditarea în România este blocată de facto. Profitul băncilor comerciale a venit tocmai din titlurile de stat, dobînzi plătite de guvern din taxe și impozite sau din împrumuturi de la fmi.

Nu în ultimul rînd, dobînzile plătite de populație sau firme la rambursarea creditelor cu dobîndă variabilă sînt influențate de DPM. Probabil creșterea peste măsură a creditelor neperformante va aduce cu picioarele pe pămînt decidenții din bnr.

În comercial, o DPM ridicată influențează negativ investițiile. Dobînda intră în calculul de cost, o dobîndă ridicată nefăcînd altceva decît să limiteze inițiativa privată doar la acele oportunități care oferă marje ridicate. Mai adăugați la costul final al produsului încă 24% taxă pe prostie și veți afla de ce piața românească nu oferă produse de calitate la prețuri rezonabile ca alte piețe, calitatea fiind astfel 'interzisă politic' prin acest mix total eronat de politici etatiste. 

Răspunsul la întrebarea de ce nu există investiții străine în România este simplu: nu pot exista pentru a produce și vinde în România sau la export pentru că forța de muncă este destul de scumpă în comparație cu alte țări (China) iar fiscalitatea este imensă în raport cu potențialul economiei de a produce valoare adăugată. De exemplu, în Elveția DPM este undeva în jurul lui 1%, tva-ul este de 2.5% la alimente și 8% pentru restul produselor. Bani ieftini și fiscalitate redusă, nivel de trai ridicat. Simplu, nu? 

Șirul întrebărilor de la finalul articolului privitor la independența bnr poate fi continuat cu încă cîteva: cui folosește un nivel atît de ridicat al DPM? Dar dacă combinăm acest nivel cu flotarea controlată a cursului de schimb, interesele cui le reprezintă bnr?

marți, 16 iulie 2013

Cum să călătorești ieftin

Mă refer aici la turismul extern. De la bun început cred că este clar pentru toată lumea că profitul unei agenții de turism vine din negocierea tarifelor de grup în cazul circuitelor, iar pentru sejururi sînt anumite comisioane. Oricum ar fi, agenția de turism trebuie plătită pentru serviciile ei.
Iată cîteva ponturi:
- după ce ai stabilit destinația călătoriei tale (poate fi o localitate, sau un mic circuit) caută cele mai apropiate aeroporturi, care pot fi și din țări diferite. Apoi caută tarifele la transportul pe diverse căi de la aeroport la destinație. Sînt cazuri în care costul acestui transfer diferă substanțial de la o țară la alta (ex: compară Italia cu Elveția).

- dacă optezi pentru o mașina închiriată nu uita să iei în calcul și taxele pentru autostrăzi. Această varinată este mai ieftină decît transportul în comun doar dacă plecați mai mulți – două familii sau o familie cu mai mulți copii.

- stabilește zona în care vrei să închiriezi ceva pentru cazare. Aici contează costul transportului pînă în centrul localității sau către obiectivele pe care vrei să le vizitezi. De asemenea și timpul petrecut cu acest transport contează.

- caută cazare pe site-urile renumite (gen booking.com), iar apoi mergi pe pagina acelor hoteluri. Prețurile diferă uneori și poti să economisești ceva bănuți.

- caută și pe site-ul localității în care mergi. Destinațiile turistice au de regulă un site dedicat care oferă și variante pentru cazare.

- nu în ultimul rînd, caută anunțuri de închiriere apartamente. Avantajul net față de un hotel esta că acestea au și bucătărie. Fii atent însă la condițiile unui asemenea contract. Dacă solicită plata în avans, negociază să plătești o parte din sumă, restul plății urmînd a fi făcută în numerar la data închirierii. Scutești comisioane (bancare, paypal) și diferențe de curs (la plata cu cardul într-o altă monedă decît euro).

- foarte multe localități au în ofertele lor anumite carduri de călătorie cu care poți să beneficiezi de gratuități sau reduceri la cumpărarea de bilete de intrare, transport sau restaurant. Poți lua în calcul această variantă doar după ce plănuiești cam ce obiective te interesează să vizitezi. Aceaste carduri sînt rentabile doar dacă vrei să cheltuiești de la o anumita sumă în sus.

- singura variantă în care mersul cu o agenție de turism te poate avantaja este aceea în care transportul pînă în/ de la țara de început/ de final a circuitului este cu avionul, iar apoi tot circuitul se va face cu un autocar închiriat de agenție. Oricum ai face, nu poți să ieși sub prețul lor.

miercuri, 10 iulie 2013

O toamnă interesantă

După ce alegerile din Germaina se vor fi terminat, după ce probabil că negocierile privitoare la conflictul sirian se vor fi încheiat, pe plan internațional lucrurile vor fi un pic mai aranajate în sensul că fiecare parte va ști ce va avea de făcut. Germania va da startul unor schimbări în modul de funcționare al UE; planuri cred că exista și vor fi puse aplicare.
Periferia UE va trece prin cîteva schimbări economice de substanță. În Romania prețul la energie începe să crească pentru a se alinia la prețul din uniune. Alte active publice devenite neperformante vor fi fie vîndute, fie lichidate, iar șomajul va continua să crească.
Dpdv bugetar, amînarea reducerii tva la pîine și preocuparea prim-ministrului de a taxa bugetarii care cîștigă peste 1000 eur nu sînt decît indicii ale realității și arată discrepanța între ceea ce anunță statistica și realitatea mult mai dură a bugetului de stat. Această discrepanță se va accentua pe finalul anului în condițiile în care vor apărea efectele creșterilor de preț la energie și deficitul de cerere se va accentua.
Referendumul pentru noua constituție și alegerile prezidențiale vor fi un nou motiv pentru variații controlate ale cursului de schimb. Alimentele probabil vor avea o proporție mult mai mare în noua metodologie de calcul al inflației. Nu cred că banca centrală va raporta vreodată deflație. Cred însă că va schimba iarăși criteriile de raportare.
Startul pentru etapa a doua a trendului deflaționist (scumpirea banilor) poate fi dat de americani prin stoparea QE-urilor. Creșterea dobînzilor nu va face altceva decît să grăbeasca procesul deja început de corectare a deciziilor eronate de politică monetară. Pentru cine dispune de lichidități, aceasta este o veste bună. Pentru cei cu credite, aceasta este o veste proastă.
Creșterea prețului banilor va fi o oportunitate pentru achiziții și fuziuni. Dobînda este un factor cheie în orice calcul economic și cu siguranță că o modificare a lui va duce la schimbarea comportamentului multor jucatori.
După ratificarea la nivel global a metodelor de bail-in bancar, orice variație puternică pe termen scurt poate obliga o bancă să apeleze la asemenea metode. Atenție mare la modul cum va alegeți băncile cu care lucrați. O creștere substanțială a creditelor neperformante fără o modificare a metodologiei de raportare vă poate lăsa fără o parte din banii depozitați la bancă.

vineri, 5 iulie 2013

Dărîmarea de mituri – ep X


Astăzi ne vom ocupa de mitul independenței băncii centrale.

Cu un consiliu de administrație numit exclusiv pe criterii politice și aprobat de Parlament, cu membri numiți politic în consilii de administrație la diverse companii de stat, cu o poziție foarte respectată cînd vine vorba de schimbări de legi economice, banca centrală pare a fi mult mai implicată în lumea politică decît pare să-i permită independența pe care și-o aroga.

Ca administrator unic al monopolului statului de a emite monedă, banca națională gestionează politica monetară care cel puțin în teorie ar trebui să fie în concordanță cu politica fiscală. Mai mult, aceasta instituție se implica activ în media și pe alte subiecte decît cele legate strict de politica monetară (acorduri cu FMI, gaze de șist, ...).

Să nu uităm că guvernatorul a fost prim-ministru, iar un consilier de-al său a fost propus pentru această funcție.

Un alt amănunt care pare destul de dubios este lipsa de transparență. În calitate de administrator unic al unui monopol este clar că nu ai concurență în domeniu. Administrînd o piață monetară foarte mică în comparație cu alte piețe ale lumii și dispunînd de o rezervă uriașă raportată la dimensiunea pieței administrate, lipsa de transparență a BNR-ului nu face decît să se înscrie în trendul politic românesc de a întreprinde acțiuni de interes național 'la secret'.

Poate că este vorba de greșelile trecutului din perioada de boom al creditării sau de faptul că interesele băncilor comerciale sînt mai importante decît practica juridică internațională, banca națională se opune legii falimentului persoanelor fizice și acelor prevederi legislative care incriminează anumite clauze din contractele de credit. Acest fapt dovedește clar că bnr-ul este independentă nu față de stat, ci față de interesul majorității, de interesul național pînă la urmă.

Cîteva întrebări de bun simț: cui folosește un curs de schimb cu flotare controlată în condițiile în care transparența nu este punctul forte al BNR? De ce nu un curs fix (ca în Bulgaria, care asigură predictibilitatea pe termen lung) sau unul total liber (ca în Polonia, unde cursul își face treaba foarte bine și reglează economia)? Sau ca în orice afacere a statului există și aici anumite interese private care trebuiesc satisfăcute?

Implicarea BNR-ului în luptele electorale prin variații ale cursului de schimb demonstrează perfect lipsa de independență. Cui folosește o bancă centrală lipsită de independență? Oricui, numai nu comunității de care aparține.

sâmbătă, 29 iunie 2013

Dărîmarea de mituri – ep IX

Azi ne vom ocupa de mitul conform căruia economia românească va înregistra creșteri reale în perioadele următoare.

Creșterea economică presupune sporirea valorii adăugate create în economie concomitent cu creșterea consumului și /sau a exporturilor. Din această perspectivă structura costurilor este foarte importantă. Știm cu toții că din 2007 și pînă acum alinierea prețurilor la energie cu cele din UE a fost amînată. Acesta a fost un atu foarte important pe care economia românească la fructificat la adevăratul ei potențial. Da, acesta este potențialul real și depinde direct de calitatea forței de muncă, de infrastructura existentă, de permisivitatea mediului fiscal și birocratic în derularea unei afaceri. În anii următori acest atu va disparea, prețurile la enegie urmînd să se alinieze la cele din UE.

În altă ordine de idei, partea pozitivă a crizei își face simțită prezența prin înlăturarea a tot ceea ce era ineficient pentru standardele de cost actuale. Prin urmare, ceea ce a mai rămas din industria comunistă nereformat fie va dipărea, fie va trebui să fie restructurat în vederea încercării unei vînzări, presiunea pe cheltuielile bugetare de asigurări sociale fiind în creștere.

În aceste condiții în care dimensiunea activității economice stagnează sau se reduce, apetitul pentru economisire se va accentua. Lipsa valorii adăugate nou create din economie va adînci deficitul de cerere obligînd astfel băncile să crească dobînzile într-o primă fază, iar la scurt timp să înceapă restructurarea portofoliilor de credite neperformante prin lichidarea garanțiilor. Riscul semnificativ care împiedică momentan băncile să execute ipotecile prin licitație este dat de temerea bancherilor de posibila intrare într-un cerc vicios, și anume o scădere substanțială a prețurilor imobiliarelor ar putea fi o motivație puternică pentru cei care au credite ipotecare de a nu-și mai plăti ratele.

În mod sigur România este pe creștere în ultimele luni și cred că așa se va termina și 2013, dar din pacate totul provine doar dintr-un calcul statistic fără efect asupra nivelului de trai.

luni, 24 iunie 2013

Perspectiva dreptului de proprietate în România

'Nu ne vindem țara' este un slogan manipulator încă utilizat în spatiul public. De eficiența lui au beneficiat foarte mulți care au știut să fructifice avantajele momentului. Manipularea care se realizează prin acest slogan este asocierea înțelesului a vinde = a trăda prin prezența cuvîntului țară.
Ceea ce mi-a atras atenția în mod deosebit este lansarea de către politic a unor idei privitoare la restricționarea dreptului de proprietate prin îngrădirea dispoziției asupra proprietății. Mă refer aici la tranzacțiile cu terenuri agricole. Nivelul foarte jos, slab la care a ajuns dezbaterea publică mă face să cred că aceste idei vor fi transpuse foarte rapid în legislație.

În acțiunea politicului să știți că există o oarecare continuitate. Punctul culminant poate fi retragerea din Constituția revizuită a garantării dreptului de proprietate. Asta înseamnă că din toamnă, după ce va fi votată noua Constituție, toate deciziile politice care încălcau dreptul de proprietate vor căpăta legitimitate. Taxa auto, de timbru sau de primă înmatriculare va fi perfect legală și nu se va mai returna, demararea proiectelor periculoase pentru mediu va fi mult mai facilă, îngrădirea proprietății va fi la ordinea zilei.

Faptul că atenția antreprenorilor politici a fost atrasă de tranzacțiile cu terenuri agricole poate atenționa asupra împuținării peste măsură a resurselor bugetare. Acest fenomen este cauzat de scăderea bazei de impozitare și sărăcirea populației, lipsa banilor la buget ducînd inevitabil la începerea unei canibalizări între clanurile politice inclusiv prin intermediul justiției.

Situația economică internațională care nu dă semne de revenire va face ca banii adunați de politicul românesc să continue să se împuțineze. Mai mult ca sigur că va exista un nou acord cu FMI de unde vor mai putea fi împrumutați niște bani. Ceea ce mă îngrijorează pe mine sînt posibilele consecințe pe termen lung a 'foamei de bani publici'. Dacă 'flotarea controlată' de politic a cursului de schimb a început a fi utilizată mai intens de către sistem pentru a face profit, mă determină să cred că atitudinea și măsurile de impunere a taxelor se vor schimba. Scăderea tva la pîine deja a fost anulată. Continuînd raționamentul, pot să afirm că în anii următori nu va mai exista nici o garanție reală că proprietatea nu va fi încălcată în goana după bani a aleșilor. Atenția politicului se va îndrepta probabil și asupra economiilor din conturile bancare. Dacă proprietatea nu va mai fi garantată prin Constituție, nimic nu cred că va mai putea opri abuzurile de orice tip asupra dreptului de proprietate.

marți, 18 iunie 2013

Dărîmarea de mituri - ep VIII

Azi ne ocupăm de mitul conform căruia medicina este mai mult o știință decît o afacere, că are ca scop vindecarea ta și nu banii din buzunarul tău.
În ultimul secol omenirea a evoluat foarte mult și nivelul de trai a crescut semnificativ astfel încît calitatea vieții a crescut. Prin urmare foarte mulți oameni își permit un adăpost, încălzire în perioadele reci, se spală mai des, au posibilitatea unei alimentații mai bogate și mai diversificate. Toate acestea au condus la creșterea duratei medii de viață, o creștere naturală datorită îmbunătățirii condițiilor generale de trai.
Argumentul de mai sus apare foarte des folosit în marketingul medical ca fiind consecința evoluției medicinei. Ceea ce este total fals. Este de ajuns să privim statisticile și să le comparăm cu perioade anterioare. Niciodată în istorie nu a existat un procent atît de mare de boli cronice (cancer, boli de inimă, diabet) care omoară lent. Niciodată în istorie statul nu a subvenționat masiv tratamente pentru aceste boli. Prin urmare, cu cît mai lentă în timp este moartea pacientului, cu atît mai profitabilă este. Nu contează capacitatea acestuia de a munci și produce valoare adaugată pentru că statul plătește, și plătește bine. Iată deci un exemplu clasic prin care intervenționismul statului distorsionează piața.
Ca orice relație comercială, relația dintre prestatorul și beneficiarul de servicii medicale are la baza un preț. Ca în orice alt domeniu, și în cazul serviciilor medicale cumpărătorul trebuie să se informeze și să cunoască cît mai bine ce vrea să cumpere. Interesul său este să cumpere ceea ce are nevoie și să fie de o calitate cît mai bună. Vînzătorul are interesul de a maximiza profitul.
Dar cum ajung oamenii să devină clienți? Cum reușesc să-și 'strice' sănătatea astfel încît ajung surse de profit? Aici avem două fronturi: strategia de business medical și ignoranța clientului.
Voi începe cu ignoranța de care dă dovadă clientul potențial pentru că aceasta este sursa principală de profit. Într-o lume în care informația poate fi la îndemîna oricui cu puțin efort și interes, foarte mulți refuză să se informeze, refuză să gîndească. Sau dacă o fac într-un mod superficial ajung să consume exact informațiile publicitare care există în media. Astfel ajung să creadă foarte multe povești de marketing. De exemplu că meritul vaccinurilor aplicate încă din primele ore de viață au ca scop prelungirea vieții și imunizarea față de anumite afecțiuni. Uită însă că omenirea a evoluat milioane de ani în mod natural și s-a înmulțit de ordinul miliardelor fără 'ajutor' medical, că tot acest proces de evoluție și adaptare este principalul factor generator al imunității umane. Și prin urmare reușesc să-și transforme copii încă din primii ani de viață în clienți ai industriei farma. Dacă nu aveți mintea destul de flexibilă pentru a digera exemplul de mai sus, vă fac o paralelă. Dacă sistemul imunitar nu este eficient și trebuie 'ajutat și upgradat', atunci înseamnă că și alte sisteme ale corpului uman pot suferi îmbunătățiri; optați deci pentru amputarea chirurgicală a ligamentelor genunchiului și înlocuirea lor cu un nou mecanism metalic, mult mai rezistent decit cel inițial, natural. :))
Pe de altă parte strategia de marketing medical este foarte bine pusă la punct avînd în vedere profiturile uriașe. Aici există o coordonare perfectă între diversele ramuri ale medicinei, de la nutriție și pînă la oncologie. Ca în orice proces de promovare, nu toate informațiile și rezultatele miraculoase sînt adevărate. De obicei se merge pe medii și nimeni nu îți poate garanta în mod real că un tratament va da aceleași rezultate aplicat în cazul tău. 
Principial vorbind, dacă tu în calitate de client refuzi sau ignori să te informezi, nimeni altcineva nu o va face în locul tău. Rolul furnizorilor de servici medicale și al industriei farma este de a acoperi cererea existentă în piață și de a face profit. Exact ca orice altă afacere, fără a avea nimic imoral în toata activitatea lor.

miercuri, 12 iunie 2013

Reducerea costurilor (III)

Să presupunem că ai făcut tot ceea ce era necesar pentru o optimizare a costurilor fiscale și a celor cu salariile. Acum a venit rîndul scăderii costurilor inputurilor (materii prime, servicii de bază) și ai făcut tot posibilul pentru a negocia cu furnizorii un preț mai bun. Chiar ai cerut și oferte de la alți furnizori, dar nici una nu a fost satisfăcătoare.

Este momentul în care majoritatea antreprenorilor români preferă să scadă calitatea și implicit și costul acelor materii prime cu prețul cel mai ridicat din compoziția totală a produsului /serviciului final. Produsul la raft arată la fel, prețul este același, dar în interior calitatea nu mai este aceeași. Schimbarea rețetarului este sport național. Nu trebuie să mire pe nimeni faptul că după o asemenea masură vînzările încep să scadă. Pentru produsele cu o cerere inflexibilă (vorbim aici de produsele alimentare), reducerea vînzărilor este marginală din lipsă de alternative viabile și lipsa de educație a consumatorului: fie scade greutatea produsului sau sînt schimbate cîteva ingrediente fără a afecta prea mult gustul, doar puținii cititori ai etichetelor produselor vor observa diferența. Însă la produsele cu o cerere flexibilă scăderea vînzărilor poate deveni îngrijorătoare. Să luăm de exemplu un produs de curățat. Îl cumperi de cîțiva ani, ești mulțumit de rezultatul obținut; prețul a tot crescut în pași foarte mici, iar la un moment dat observi că acel produs nu își mai face treaba ca de obicei. Un ingredient mai scump a fost schimbat cu unul mai ieftin sau proporția acelui ingredient mai scump a fost redusă în produsul final cu scopul scăderii costurilor. Frustrarea este sentimentul resimțit de cumpărător și acesta va duce la o reorientare spre alte produse competitoare. Dacă acestea nu există pe moment la raft, ești foarte vulnerabil la intrarea pe piață a unui produs din același sortiment.

Modul cel mai indicat pentru o asemenea reducere de costuri este ca ea să fie făcută concomitent cu diversificarea gamei de produse. Îți vei păstra ambalajul și rețetarul fără nici o modificare pentru o gamă de produse, să zicem ca o denumim premium (iar prețul va fi la fel sau puțin mai mare), iar calitatea mai scăzută o vom încadra într-o altă gamă de produse, să zicem că o denumim low-cost. Mare atenție: pe cumpărătorul final îl interesează în primul rînd calitatea conținutului, mai puțin cea a ambalajului. Dacă deții un mic brand, diversificarea în mai multe game poate fi făcută ușor - gama mai ieftină poate avea și un ambalaj mai ieftin. Păstrarea calității în gama premium arată consumatorului un anumit fair-play și o anumită transparență din partea producătorului care pe termen mai lung pot fi cheia menținerii fidelității cumpărătorilor. Prin urmare dacă vrei să scazi costurile pe seama calității, păstrează totuși pe piață varinanta inițială, iar noua versiune mai ifetină pune-o într-un ambalaj nou. Pe masura ce piața acceptă noua versiune poți varia calitatea prin schimbarea cantității unor ingrediente sau prin schimbarea calității lor. Piața dictează ritmul schimbării cantităților de la raft. În cel mai bun caz produsul mai ieftin va ocupa cel mai mare spațiu atît la raft cît și pe linia de producție.

PS: vă recomand emisiunea Jocuri de putere din 10 iunie, cu Radu Golban de pe Realitatea tv. Foarte interesanta dpdv economic ultima parte a interviului.