Activismul

Sau implicarea cît mai multor persoane în problemele comunității. Probleme care desigur îi privesc pe destul de mulți membri ai comunității astfel încît să devină acel liant social care transformă în acțiune un interes comun.

Condiția esențială care trebuie îndeplinită pentru ca activismul să fie util societății este ca o masă critică din populația totală să fie foarte conștientă de interesele sale, să le cunoască foarte bine și să vrea să le susțină. Altfel, tot ceea ce poate fi denumit cu apleativele de activism, societate civilă sau ong-uri nu reprezintă altceva decît interese private împărtășite de cîteva persoane, total nereprezentative pentru interesul întregii comunității, care își finanțează și susțin prin aceste mijloace interesele private.

Afirmația că activismul a început să prindă în masele de români în condițiile în care aceștia sînt la fel de inconștienți față de interesele lor cum erau și cu mulți ani în urmă nu este decît o umbrelă care încearcă penibil să justifice activitățile desfașurate de anumite persoane prin ong-uri.

Atenție deci la manipulări fine datorate definirii incorecte a unor noțiuni, la activități de propagandă desfășurată prin social media, cu povestioare dulci și siropele cu o vaga aromă de naționalism, cu slogane atent create de psihologi instruiți în regimul trecut a căror finalitate vor fi tot acele interese private care finanțează tot acest circ.

Pe scurt, falsul activism înșeală vigilența multora și militează pentru cu totul alte interese decît cele care aparțin comunității locale.

Gîndirea strategică (I)

Încep azi o nouă serie de articole de business care vor trata subiecte de interes real pentru afacerile mici și mijlocii. Temele le aleg din experiența mea personală și vor fi tratate pe caz general.

Sînt afaceri ale căror vînzări sînt sezoniere iar clienții aparțin unei anumite zone geografice limitate. Adică vînzările le faci în principiu către aceeași bază de clienți de care depinde practic creșterea vinzarilor. Dacă clienții tăi actuali sînt mulțumiti de livrarile pe care le faci, de marfa pe care o cumpără te la tine, ai mari șanse ca și alții din imediata lor vecinătate să-ți devină clienți.
 

Se termină sezonul de vînzări, un altul urmează anul viitor, iar vînzările tale trebuie să crească. În acest caz nu trebuie să te bazezi strict numai pe nevoia clientului de produsul tău sau pe faptul că cererea pentru acel tip de produse e relativ inelastică. O reducere surpriză la ultima livrare, o cantitate în plus livrată gratuit, sau oferirea unor produse în mod gratuit (un calendar personalizat îi va aminti tot timpul de afacerea ta), îl vor face pe clientul tău să revină și anul viitor chiar dacă nevoia stringentă pentru care a cumpărat de la tine anul acesta a dispărut sau s-a mai diminuat. În cazul în care îți pare un efort financiar prea mare ideea precedentă, poți să concepi anumite scheme de reduceri pentru acei clienți care cumpară tot sezonul și depășesc o anumită cantitate. În felul acesta îți fidelizezi clientela pe tot parcursul sezonului de vînzări, iar o mini-schemă de acest tip cu reduceri mai mici introdusă în mijlocul sezonului îți poate aduce mai mulți clienți constanți în comenzile pe care le fac.
Am observat că lipsa de gîndire pe termen relativ scurt – de la an la an, de la sezon la sezon – lipsește la multe afaceri considerate a fi de succes, consecința directă fiind măcinarea leantă a bazei de clienți, iar apariția unui competitor poate fi chiar fatală pentru afacerea ta. Lipsa securitizării clientelei face orice afacere extrem de vulnerabilă la apariția unui competitor care oferă la prețuri mai mici aceleași produse, care practică aceleași căi de comunicare cu potențialii clienți, și mai mult decît atît, care se poziționează pe piață ca avînd prețuri mult mai mici. Pentru o afacere mică/ mijlocie, scăderea vînzărilor sub o anumită limită în decursul unui sezon poate duce la faliment.

Și apropo, dacă vrei să faci o afacere profitabilă, urmărește și studiază o afacere denumită ca fiind de succes, cumpără de la ei, observă-i punctele slabe și acționează pentru că nu vei da greș: piața există și este deja formată pentru acele produse și în mod sigur îți poți calcula costurile astfel încît să obții prețurile cele mai bune pentru ca întreaga piață să rămînă a ta dupa cîteva sezoane.

Ție ce îți place să faci? Despre viață în general

Timpul este relativ scurt, dar suficient pentru ca utilizarea lui să fie tratată ca o oportunitate de neratat. Cred că unul dintre cele mai frumoase lucruri pe care oricine și le dorește este capacitatea de a putea să te relochezi oriunde în lumea asta și să trăiești acolo unde îți place.

Am identificat două ipostaze care îți permit să faci asta

Prima este să ai o meserie care să nu aibă nimic în comun cu standardele locale, naționale, și care să poată fi practicată oriunde. Mă refer aici la IT, medicina, inginerie. Sigur mai sînt și alte domenii, dar esențial mi se pare a fi să continui să te specializezi dincolo de facultate, eventual să încerci să obții și o recunoaștere internațională. Aceasta va spori încrederea viitorului tău angajator și îți va mări șansele de a fi acceptat în noua comunitate.

A doua variantă este aceea în care deții anumite abilități antreprenoriale. Afacerile pe care le-ai avut și cea pe care o ai în prezent au avut obiecte diferite de activitate și astfel ai avut oportunitatea de a te specializa în acest mod în relații inter-umane. Dacă lucrul cu oamenii și capacitatea de a reuși să vinzi acolo unde alții nu au reusit să o facă sînt printre abilitățile tale, atunci deja ai un as în mînecă. Continuă să-ți dezvolți și pasiunile conexe antreprenoriatului și îți vei spori șansele de reușită într-o nouă comunitate.

Cele două variante presupun desigur că vei avea o mică rezervă de lichiditate cînd vei ajunge în locul în care visezi să trăiești.

Tu cît de manipulabil ești?

Calificativul asupra realității trebuie să-l pună fiecare în sensul de a o defini ca fiind favorabilă sau nu intereselor sale personale. Pentru a avea un reper în a defini gradul în care poți fi influentat într-un sens sau altul de mass-media sau grupul social din care faci parte, și dacă mass-media îți definește/ califică realitatea în locul tău, am alcătuit o scurtă lista de enunțuri. Notează-ți și numără răspunsurile de 'da'.

1. Ești la curent cu noutățile și te simți profund mîhnit de ceea ce fac anumiți politicieni în cazul Rosia Montană?
2. Susții activ o anumită pozitie față de proiectul Rosia Montană, deși tu trăiești în cu totul altă regiune a țării?
3. Deși nu ai nici o legatură cu un ong, ai fost intrigat de măsura eutanasierii maidanezilor? Ai încercat să influențezi această decizie implicîndu-te (internet, manifestații, ... )?
4. Discuțiile privind modificările aduse Codului Rutier ți se par mult mai puțin importante decît dezbaterile privind Rosia Montană?
5. Esti de acord că economia românească are mult de suferit de pe urma evaziunii fiscale?
6. Crezi că soluția ar fi întărirea combaterii evaziunii fiscale?
7. Principalele tale surse de informare cărora le aloci cel mai mult timp sînt televiziunea și radioul?
8. Ai încredere în informația prezentată de site-urile de știri oficiale? Consumi doar informație gratuită scrisă preponderent în limba română?
9. Nu ai pus vreodată la îndoială informația vehiculată de canalele de știri ale mass-media?
10. Crezi că ești o persoană implicată în viața comunității fără ca jobul tău să necesite această implicare? Dacă da, problemele în care te implici cel mai mult sînt cele discutate în mass-media?
11. Te-ai implicat activ în calitate de suporter la alegerile cînd usl a cîștigat majoritatea în parlament?
12. O emisiune de știri sau un talk-show te poate prost-dispune sau din contra, te poate face mai bucuros?
13. Crezi că ești suficient de deștept în a discerne informația care este făcută public în mod gratuit și nu faci nimic în sensul de a crește această capacitate?
14. Petreci mult timp pe internet citind și comentînd diverse știri?
15. Dacă ai votat usl la alegerile trecute, îți pare rău că ai făcut-o?
16. Ai contractat un credit de consum, fie el și imobiliar, pîna în 2009?
17. Deții cel mai nou model de telefon (sau aproape cel mai nou) fără să utilizezi toate funcțiile sau fără ca funcțiile de care dispune să-ți aducă mai multă valoare adaugată sau mai mult timp liber?

Cu cît ai mai multe răspunsuri de 'da', cu atît ești mai manipulabil și mai influențabil. Cu cît predomină răspunsul 'nu', cu atît ești mai autonom în decizii și deții controlul propriei tale vieți și propriilor tale acțiuni, și probabil ești mult mai fericit decît cealaltă categorie.

The Social Brain And Its Superpowers : Matthew Lieberman

Dărîmarea de mituri – ep XIII

Azi voi dărîma mitul conform căruia în posturile de decizie din administrația publică trebuiesc aleși/ promovați tehnocrați, oameni cu studii la universități prestigioase.

Construcția sistemului politic actual se bazează pe delegarea de către majoritatea populației a sarcinilor de gestionare a banului public și justiției către anumiți oameni, considerați a fi în măsură să ocupe acele posturi. Inteligența emoțională de care omul politic dă dovadă în fața alegătorilor, empatia și prestigiul pe care reușește să-l comunice alegatorului sînt principalele atuuri ale acestuia care îi conferă acea caracteristică de a seduce masele și de a căștiga voturi. Aceaste calități reprezintă criteriul de bază al diferențierii între un alegator și un ales. Bineînțeles că este nevoie și de inteligență rațională în discursurile publice și confruntările verbale televizate. Pe scurt, oamenii care dispun de atuurile de mai sus sînt cei desemnați să conducă politic orice comunitate.

Critica, nemulțumirea apare de obicei după ce un eveniment s-a produs, o persoană a fost aleasă să ocupe un post public, și se referă la deciziile care sînt adoptate. Abia acum majoritatea (poate) conștientizează necesitatea unor abilități practice de management care de cele mai multe ori lipsesc omului politic. Acum sînt împinse în față tot felul de personaje cu diplome colorate și sînt propuse ca alternative doar pentru că fac rating. Paradoxul este că la următoarele alegeri sînt votați tot oameni care îndeplinesc condițiile descrise în paragraful precedent. Diferența între atitudine (declarație) și comportament (fapte) este specifică condiției umane și a existat dintotdeauna, decizia de a vota fiind una mai mult emoțională decît rațională. Diferența între teorie și practică, între un tehnocrat și un om politic, între un om cu diplome prestigioase și un practician, este fundamentală. Nu există o universitate în lumea asta care să te învețe să-ți educi inteligența emoțională și să cunoști cît mai bine particularitățile comunității în care candidezi astfel încît să obții un mandat. Prin urmare, etapa următoare pe care un om școlit, un tehnocrat ar trebui să o abordeze nu este să fie ales într-o funcție publică (pentru că nu are nici o șansă), ci practica pe domeniul studiat, punerea în aplicare a ceea ce a învățat și dobîndirea unor calități manageriale din administrarea propriei afaceri. Aceste calități pot fi utile într-o eventuală cariera politică.

Acest parcurs este demonstrat de foarte mulți oameni, antreprenori, care după ce au văzut cum stau lucrurile în practică au intrat și în politică. Alții, probabil mai înzestrați dpdv emoțional, au sărit această etapă. Capabilitățile de care dispun i-au propulsat acolo unde sînt, dar aceștia sînt foarte puțini.

Sînt sigur că un tehnocrat poate fi util pentru a genera rating la tv, pentru a fi angajat ca și consilier sau pentru a lucra ca angajat la stat pe posturi care presupun acele cunoștințe. Drumul pînă la o cariera politică este însă destul de lung.

Ce faci dacă … (IV)

… ești în posesia unui apartament și vrei să-l inchiriezi. Mă refer aici la cum trebuie să investești în finisaje/ utilități și cum îți stabilești relația ta cu clienții.

În mica mea experientă în domeniul imobiliar am observat existența cîtorva tipuri de proprietari care nu procedează corect în sensul că nu reușesc să obțină maximum de profit. Și aici intră cei care și-au amenajat un apartament pentru ca să locuiască acolo și acum se mută, sau cei care au intrat în posesia unuia și vor să-l închirieze. Apartamentele din prima categorie au de obicei finisaje, mobilier și electrocasnice de calitate foarte bună și se pretează mult mai bine la închirierea în regim hotelier, iar cele din a doua categorie sînt cele care ajung efectiv depozitul de vechituri al proprietarului. Aceste vechituri și lipsa unei înțelegeri clare cu chiriașii privitoare la cine suportă reparațiile fac ca profitul obținut să fie mai mic. În plus, apartamentele din cele două categorii de mai sus au perioade destul de lungi și dese în care stau nelocuite, deci zero încasări.

De departe cea mai bună profitabilitate o vei avea dacă închiriezi apartamentul nemobilat/ neutilat sau parțial utilat. Aici intră în discutie cele de 1 - 3 camere. Finsajele trebuie să aibe o calitate rezonabilă pentru un comfort bun. Acest tip de apartamente se închiriază cel mai repede pentru că sînt căutate atît de persoane fizice cît și de firme. Deci timpul de schimbare al chiriașilor este cel în care reușesti să zugrăvești și să mai faci mici reparații, și este foarte scurt în comparație cu celelalte cazuri. În plus, chiriașii care caută astfel de apartamente (care dețin sau își cumpără mobilă și electrocasnice) nu se mută în fiecare an; în felul acesta obții o bună predictibilitate a veniturilor tale din chirii pe un termen mai lung. Prin urmare nici eventualele comisioane plătite agenților imobiliari nu vor fi prea multe. Pe termen mai lung vei obține un profit mai mare, chiar dacă chiria lunară este mai mică decît în cazul unui apartament mobilat/ utilat. Marele avantaj al chiriașilor este că nivelul de comfort în care vor să investească rămîne la latitudinea lor.

Dacă însă vrei să-ți închiriezi apartamentul mobilat și utilat vei obține o chirie lunara mai mare decît în primul caz, dar și riscurile sînt pe masură. Pe termen lung trebuie să iei în considerare faptul că dintr-un apartament mobilat/ utilat te muți extrem de ușor, deci vei avea perioade relativ dese în care nu vei încasa nimic, trebuie să suporți reparații/ înlocuiri ale mobilei/ electrocasnicelor, plus clasica zugraăveală și micile reparații. Toate acestea necesită nu numai bani, ci și timp! Timp în care iar nu încasezi nimic. În consecință și comisioanele plătite agenților imobiliari vor fi mai multe.

Este foarte util și eviti o parte din pierderi dacă stabilești de la începutul relației cine suportă anumite reparații și condițiile în care chiria poate fi renegociată.

Ce să vînd?

Știu că sînt destui oameni care dețin lichidități în măsură să le ofere un anumit comfort și să le permită în același timp să investească în afaceri noi. Foarte mulți dintre aceștia însă sînt dominați de un sentiment negativ privind perspectiva economiei românești, percepție creată de mass media. Această percepție îi împiedică să înceapă proiecte noi și îi pune în postura în care nu fac altceva decît să-și consolideze economiile.

Printre fricile care le paralizează inițiativa sînt: fiscalitatea foarte ridicată care scade mult probabilitatea ca un bun cu valoare adaugată mare sa fie vîndut pe piața internă, sîcîiala produsă de stilul securist și corupt în care au loc controalele la firme și trendul mereu scăzător al puterii de cumparare al populatiei care induce sentimentul că peste un an este posibil ca vînzările să-ți scadă dacă nu reușești să te duci suficient de mult în jos cu prețul la raft.

Dilema care îi domină pe mulți este: ce sa vînd astfel încît să nu fiu obligat să închid afacerea după o perioadă scurtă, perioadă în care probabil nu voi recupera investiția inițială?

Răspunsul la fricile de mai sus este simplu. Un consultant bun te poate scăpa de o parte din povara fiscală prin metode legale, un fond pentru șpaga controlorilor și dezvolatarea de relații bune cu aceștia este o altă soluție. În ceea ce privesc puterea de cumparare în scîdere și dilema de mai sus, răspunsul este puțin mai elaborat.

În primul rînd trebuie să te gîndești la structura costurilor. Caută materii prime mai ieftine, încearcă să negociezi reduceri pentru păstrarea relației cu acei furnizori. Fii atent și la cheltuielile de personal. Stabilește printr-un calcul momentul oportun dincolo de care afacerea ta nu mai poate continua și nu întirzia să acționezi dacă va fi cazul. Limitarea perderilor este un alt subiect la care trebuie sa fii atent.

În ceea ce privește alegerea obiectului de activitate, acesta depinde de domeniul în care ai experiență, te pricepi în sensul că cunoști acele produse sau ai cunoștinte tehnice privind producția acelor bunuri, sau pur și simplu ai un asociat de încredere care cunoaște acel domeniu. Fără să îndeplinești aceste condiții, probabilitatea să nu iei în considerare toate aspectele importante în calculele tale este foarte mare și riști să închizi afacerea mai repede decît te așteptai.

Limitarea pierderilor

Unii probabil au experimentat pe buzunarul propriu, altii au învățat din greșelile altora sau din cărti, cash-flow-ul ocupă un loc central în administrarea oricărei afaceri. Profitul este o mărime contabilă, dată de diferenta între angajamente – venituri și cheltuieli. Nimeni aici nu pomenește de onorarea acestor angajamente și de termenele stabilite pentru stingerea acestora. Prin urmare, situatia în care ai profit de milioane, dar de azi esti în insolvență și lichidare este foarte probabilă.

Cash-flow-ul contabilizează strict intrările și ieșirile de numerar. Degeaba ai de încasat peste o luna 1 mil euro dacă astazi nu ai cu ce să-ți plătești furnizorii, iar bancile nu sînt dispuse să-ți sconteze creanțele sau să-ți acorde un factoring.

În perioade de criză, situatia cash-flow-ului este foarte importantă datorită înmulțirii situațiilor de incapacitate de plată sau tratării cu rea-vointă a furnizorilor (așa-numitele țepe). Prudenta recomandă două abordări generale. Pentru cazuri particulare exista și alte solutii specifice.

În primul rînd, indiferent de obiectul de activitate, încearcă să integrezi în afacerea ta și partea de vinzare către consumatorul final, adică să ai controlul asupra lichidităților. Asta înseamnă să ai unul sau mai multe puncte de vînzare (reale sau virtuale). Această integrare o poți face mai lent (prin resurse proprii) sau prin asocieri cu cei care se ocupă în prezent de vînzarea produselor tale către consumatorul final. În functie de specificul activității și de nivelul la care ai ajuns, poți să te gîndești la un sistem de franciză sau să încerci să intri pe piețele din alte țări.

În al doilea rînd, pentru a minimiza riscul de neplată, pentru fiecare client care cumpără de la tine stabilește o limită de credit. De exemplu pentru clientul X limita va fi de Y lei; asta înseamnă că acesta poate primi produse în valoare maximă de Y lei, cu scadența convenită. Dacă ulterior mai solicită și alte produse, clientul va trebui să achite o parte din sumele facturate scăzînd astfel creditul acordat. Deci mai poate primi produse pînă la limita de credit stabilită. În acest fel o posibilă pierdere prin neplata mărfii cumpărate este mult redusă. Criteriile în functie de care se setează o astfel de limită depind de mai mulți factori, printre care: istoricul relației cu clientul respectiv, nevoile de lichiditate pentru firmă, zvonurile din piață, verificarea periodică a clientilor cu limite de credit mari în centrala incidențelor de plăți (CIP). Ideal ar fi ca atunci cînd lucrurile par a merge bine în piață să încerci să scazi această limită de credit. Variațiile acestei limite în perioadele bune îi vor obișnui pe clienți cu acest proces și nu vor deveni foarte furioși în perioadele mai puțin bune cînd li se va modifica această limită de credit. Cu cît mai mică, cu atît mai bine.

În economiile dezvoltate există și posibilitatea asigurării relației cu unii clienți, iar in caz de neplată la termen, clientul se va confrunta cu avocații asiguratorului în timp ce creanța ta va fi achitată de asigurator.

Dărîmarea de mituri - ep XII

Consiliul fiscal a publicat o analiză prin care semnaliza scăderea abruptă a sumelor colectate la bugetul de stat din taxe și impozite.

Azi voi demola mitul vînturat prin presă ca fiind cauza acestei scăderi, și anume vorbim de evaziunea fiscală.

În februarie anul acesta scriam că

Marile companii care fac afaceri în Romania nu au nevoie să facă evaziune fiscală; și aici intră de la supermarketuri, corporații, pînă la afaceri de consultanță sau producerea de autorurisme. La acest nivel evaziunea fiscală este posibilă doar cu acordul tacit al autorităților.

În realitate la evaziunea fiscală apelează în general micile afaceri sau imm-urile care nu reușesc să se mai descurce. Raportat la nivelul întregii economii această categorie reprezinta un procent foarte mic. Presupunînd prin absurd ca toată această mică evaziune ar dispărea, statul ar trebui să suporte un numar adițional destul de mare de șomeri sau asistați social. În plus, aceste mici afaceri întrețin foarte multe familii cu sume relativ mici.

Părerea mea este că Romania se poate descurca cu mult mai puțini bani publici decît a făcut-o pînă acum, dar cu o singură condiție. Și anume aceea a eficientizării cheltuilelilor. Știu, sună utopic pentru că asta presupune eliminarea șpăgilor de partid. Marota evaziunii fiscale este utilizată doar pentru a păcăli populația.

Cauza principală a acestei scăderi masive a încasărilor bugetare își are originea în incapacitatea profesională a decidenților politici de a articula un mix coerent de politci. Să le luăm pe rînd.

Politica monetară. De departe cu o atitudine pro-ciclică, banca națională poate fi considerată ca fiind principalul artizan al creșterii deficitului de cerere peste limitele specifice crizei economice. Velocitatea banilor într-un trend deflaționist este pe scădere, dar această scădere a fost accelerată de acțiunile bnr-ului in piața banilor (limitarea creditării, flotarea controlată a cursului de schimb care îi anulează acestuia efectul de supapă pentru anumite dezechilibre). Tradus, asta înseamnă șomaj, scăderea puterii de cumpărare la nivelul întregii economii, implicit scăderea consumului, și în consecință scăderea taxelor colectate.

Politica fiscală. La fel de pro-ciclică ca cea monetară. În condițiile unui trend deflaționist în cadrul căruia presiunea pe reducerea costurile crește pentru orice afacere, abordarea corectă este aceea a scăderii taxelor. Menținerea lor, cu atît mai rău creșterea lor (cum a fost cazul României) adîncește dezechilibrele macroeconomice. Pe fondul deficitului de cerere, creșterea poverii fiscale a fost determinantul principal care a dus la închiderea multor afaceri și a produs foarte mulți șomeri. Fracturarea lanțului de business a împins apoi alte firme cu un grad de îndatorare relativ mic spre faliment. Scăderea velocității banilor a crescut și numărul insovențelor și al fraudelor. Lipsa totală de predictibilitate fiscală și nivelul foarte ridicat al fiscalității raportat la capacitatea economiei de a genera valoare adăugată, sînt cauzele principale a scăderii investițiilor străine.

Mixul celor două politici. Deși se raportează creștere economică - adică s-a produs mai multă plus valoare în economie ca în perioada precedentă -, consumul continuă să scadă, deficitul de cerere se adîncește, nivelul de trai scade. Consecința firească și directă a celor de mai sus este scăderea sumelor încasate de stat din taxe și impozite.

Mare atenție însă la un anumit aspect - în dinamică, scăderea impozitelor colectate la buget este în vîrful piramidei dezechilibrelor macro, și demonstrează generalizarea acestor dezechilibre.

În concluzie, explicația împuținării banilor publici este una mai de substanță care implică decidenții politici si nu micii buticari care abia supraviețuiesc datorită controlelor stupide și șpăgilor care trebuie să le dea.