Dobînda de politică monetară

Un instrument monetar care poate fi utilizat bine sau mai puțin bine. Cert este că în lumea globalizată de azi sînt cîteva bănci centrale mari care dau tonul în materie de politică monetară.

Practic, dobînda de politică monetară (DPM) este reperul principal pentru băncile comerciale în stabilirea prețului banilor. Atît la depozite cît și la credite.

BNR-ul a fost/ este în materie de DPM în contra-timp cu ceea ce se petrece în lume. Astăzi în cele mai multe țări din Europa, DPM este unitară sau sub-unitară. În România este de 5%. Tot de domeniul evidenței este că în România cursul de schimb este controlat politic.

Prin urmare, consecințele acestui defazaj sînt negative și afectează toată economia.

În piața banilor, existența unei dobînzi mari la depozite într-o țară europeană este foarte atractivă pentru plasamente. Plasamente care vin în valută. Protecția le este asigurată de flotarea controlată practicată de bnr, adică riscul de a pierde prin diferențe de curs este marginal. Altfel spus, o afacere bună oferită gratuit capitalurilor externe. La marje nete de profit de sub 10% așa cum lucreaza companiile străine este total inoportun să investești banii în România în diverse activități comerciale, de producție sau servicii, cînd poți să obții randamente chiar mai bune prin asumarea unor riscuri aproape inexistente doar prin plasarea banilor în depozite.

Băncile comerciale ar trebui să dea credite pentru a face profit. După cum bine se știe, creditarea în România este blocată de facto. Profitul băncilor comerciale a venit tocmai din titlurile de stat, dobînzi plătite de guvern din taxe și impozite sau din împrumuturi de la fmi.

Nu în ultimul rînd, dobînzile plătite de populație sau firme la rambursarea creditelor cu dobîndă variabilă sînt influențate de DPM. Probabil creșterea peste măsură a creditelor neperformante va aduce cu picioarele pe pămînt decidenții din bnr.

În comercial, o DPM ridicată influențează negativ investițiile. Dobînda intră în calculul de cost, o dobîndă ridicată nefăcînd altceva decît să limiteze inițiativa privată doar la acele oportunități care oferă marje ridicate. Mai adăugați la costul final al produsului încă 24% taxă pe prostie și veți afla de ce piața românească nu oferă produse de calitate la prețuri rezonabile ca alte piețe, calitatea fiind astfel 'interzisă politic' prin acest mix total eronat de politici etatiste. 

Răspunsul la întrebarea de ce nu există investiții străine în România este simplu: nu pot exista pentru a produce și vinde în România sau la export pentru că forța de muncă este destul de scumpă în comparație cu alte țări (China) iar fiscalitatea este imensă în raport cu potențialul economiei de a produce valoare adăugată. De exemplu, în Elveția DPM este undeva în jurul lui 1%, tva-ul este de 2.5% la alimente și 8% pentru restul produselor. Bani ieftini și fiscalitate redusă, nivel de trai ridicat. Simplu, nu? 

Șirul întrebărilor de la finalul articolului privitor la independența bnr poate fi continuat cu încă cîteva: cui folosește un nivel atît de ridicat al DPM? Dar dacă combinăm acest nivel cu flotarea controlată a cursului de schimb, interesele cui le reprezintă bnr?

Cum să călătorești ieftin

Mă refer aici la turismul extern. De la bun început cred că este clar pentru toată lumea că profitul unei agenții de turism vine din negocierea tarifelor de grup în cazul circuitelor, iar pentru sejururi sînt anumite comisioane. Oricum ar fi, agenția de turism trebuie plătită pentru serviciile ei.

Iată cîteva ponturi:

- după ce ai stabilit destinația călătoriei tale (poate fi o localitate, sau un mic circuit) caută cele mai apropiate aeroporturi, care pot fi și din țări diferite. Apoi caută tarifele la transportul pe diverse căi de la aeroport la destinație. Sînt cazuri în care costul acestui transfer diferă substanțial de la o țară la alta (ex: compară Italia cu Elveția).

- dacă optezi pentru o mașina închiriată nu uita să iei în calcul și taxele pentru autostrăzi. Această varinată este mai ieftină decît transportul în comun doar dacă plecați mai mulți – două familii sau o familie cu mai mulți copii.

- stabilește zona în care vrei să închiriezi ceva pentru cazare. Aici contează costul transportului pînă în centrul localității sau către obiectivele pe care vrei să le vizitezi. De asemenea și timpul petrecut cu acest transport contează.

- caută cazare pe site-urile renumite (gen booking.com), iar apoi mergi pe pagina acelor hoteluri. Prețurile diferă uneori și poti să economisești ceva bănuți.

- caută și pe site-ul localității în care mergi. Destinațiile turistice au de regulă un site dedicat care oferă și variante pentru cazare.

- nu în ultimul rînd, caută anunțuri de închiriere apartamente. Avantajul net față de un hotel esta că acestea au și bucătărie. Fii atent însă la condițiile unui asemenea contract. Dacă solicită plata în avans, negociază să plătești o parte din sumă, restul plății urmînd a fi făcută în numerar la data închirierii. Scutești comisioane (bancare, paypal) și diferențe de curs (la plata cu cardul într-o altă monedă decît euro).

- foarte multe localități au în ofertele lor anumite carduri de călătorie cu care poți să beneficiezi de gratuități sau reduceri la cumpărarea de bilete de intrare, transport sau restaurant. Poți lua în calcul această variantă doar după ce plănuiești cam ce obiective te interesează să vizitezi. Aceaste carduri sînt rentabile doar dacă vrei să cheltuiești de la o anumita sumă în sus.

- singura variantă în care mersul cu o agenție de turism te poate avantaja este aceea în care transportul pînă în/ de la țara de început/ de final a circuitului este cu avionul, iar apoi tot circuitul se va face cu un autocar închiriat de agenție. Oricum ai face, nu poți să ieși sub prețul lor.

O toamnă interesantă

După ce alegerile din Germaina se vor fi terminat, după ce probabil că negocierile privitoare la conflictul sirian se vor fi încheiat, pe plan internațional lucrurile vor fi un pic mai aranajate în sensul că fiecare parte va ști ce va avea de făcut. Germania va da startul unor schimbări în modul de funcționare al UE; planuri cred că exista și vor fi puse aplicare.

Periferia UE va trece prin cîteva schimbări economice de substanță. În Romania prețul la energie începe să crească pentru a se alinia la prețul din uniune. Alte active publice devenite neperformante vor fi fie vîndute, fie lichidate, iar șomajul va continua să crească.

Dpdv bugetar, amînarea reducerii tva la pîine și preocuparea prim-ministrului de a taxa bugetarii care cîștigă peste 1000 eur nu sînt decît indicii ale realității și arată discrepanța între ceea ce anunță statistica și realitatea mult mai dură a bugetului de stat. Această discrepanță se va accentua pe finalul anului în condițiile în care vor apărea efectele creșterilor de preț la energie și deficitul de cerere se va accentua.

Referendumul pentru noua constituție și alegerile prezidențiale vor fi un nou motiv pentru variații controlate ale cursului de schimb. Alimentele probabil vor avea o proporție mult mai mare în noua metodologie de calcul al inflației. Nu cred că banca centrală va raporta vreodată deflație. Cred însă că va schimba iarăși criteriile de raportare.

Startul pentru etapa a doua a trendului deflaționist (scumpirea banilor) poate fi dat de americani prin stoparea QE-urilor. Creșterea dobînzilor nu va face altceva decît să grăbeasca procesul deja început de corectare a deciziilor eronate de politică monetară. Pentru cine dispune de lichidități, aceasta este o veste bună. Pentru cei cu credite, aceasta este o veste proastă.

Creșterea prețului banilor va fi o oportunitate pentru achiziții și fuziuni. Dobînda este un factor cheie în orice calcul economic și cu siguranță că o modificare a lui va duce la schimbarea comportamentului multor jucatori.

După ratificarea la nivel global a metodelor de bail-in bancar, orice variație puternică pe termen scurt poate obliga o bancă să apeleze la asemenea metode. Atenție mare la modul cum va alegeți băncile cu care lucrați. O creștere substanțială a creditelor neperformante fără o modificare a metodologiei de raportare vă poate lăsa fără o parte din banii depozitați la bancă.

Dărîmarea de mituri – ep X

Astăzi ne vom ocupa de mitul independenței băncii centrale.

Cu un consiliu de administrație numit exclusiv pe criterii politice și aprobat de Parlament, cu membri numiți politic în consilii de administrație la diverse companii de stat, cu o poziție foarte respectată cînd vine vorba de schimbări de legi economice, banca centrală pare a fi mult mai implicată în lumea politică decît pare să-i permită independența pe care și-o aroga.

Ca administrator unic al monopolului statului de a emite monedă, banca națională gestionează politica monetară care cel puțin în teorie ar trebui să fie în concordanță cu politica fiscală. Mai mult, aceasta instituție se implica activ în media și pe alte subiecte decît cele legate strict de politica monetară (acorduri cu FMI, gaze de șist, ...).

Să nu uităm că guvernatorul a fost prim-ministru, iar un consilier de-al său a fost propus pentru această funcție.

Un alt amănunt care pare destul de dubios este lipsa de transparență. În calitate de administrator unic al unui monopol este clar că nu ai concurență în domeniu. Administrînd o piață monetară foarte mică în comparație cu alte piețe ale lumii și dispunînd de o rezervă uriașă raportată la dimensiunea pieței administrate, lipsa de transparență a BNR-ului nu face decît să se înscrie în trendul politic românesc de a întreprinde acțiuni de interes național 'la secret'.

Poate că este vorba de greșelile trecutului din perioada de boom al creditării sau de faptul că interesele băncilor comerciale sînt mai importante decît practica juridică internațională, banca națională se opune legii falimentului persoanelor fizice și acelor prevederi legislative care incriminează anumite clauze din contractele de credit. Acest fapt dovedește clar că bnr-ul este independentă nu față de stat, ci față de interesul majorității, de interesul național pînă la urmă.

Cîteva întrebări de bun simț: cui folosește un curs de schimb cu flotare controlată în condițiile în care transparența nu este punctul forte al BNR? De ce nu un curs fix (ca în Bulgaria, care asigură predictibilitatea pe termen lung) sau unul total liber (ca în Polonia, unde cursul își face treaba foarte bine și reglează economia)? Sau ca în orice afacere a statului există și aici anumite interese private care trebuiesc satisfăcute?

Implicarea BNR-ului în luptele electorale prin variații ale cursului de schimb demonstrează perfect lipsa de independență. Cui folosește o bancă centrală lipsită de independență? Oricui, numai nu comunității de care aparține.

Dărîmarea de mituri – ep IX

Azi ne vom ocupa de mitul conform căruia economia românească va înregistra creșteri reale în perioadele următoare.

Creșterea economică presupune sporirea valorii adăugate create în economie concomitent cu creșterea consumului și /sau a exporturilor. Din această perspectivă structura costurilor este foarte importantă. Știm cu toții că din 2007 și pînă acum alinierea prețurilor la energie cu cele din UE a fost amînată. Acesta a fost un atu foarte important pe care economia românească la fructificat la adevăratul ei potențial. Da, acesta este potențialul real și depinde direct de calitatea forței de muncă, de infrastructura existentă, de permisivitatea mediului fiscal și birocratic în derularea unei afaceri. În anii următori acest atu va disparea, prețurile la enegie urmînd să se alinieze la cele din UE.

În altă ordine de idei, partea pozitivă a crizei își face simțită prezența prin înlăturarea a tot ceea ce era ineficient pentru standardele de cost actuale. Prin urmare, ceea ce a mai rămas din industria comunistă nereformat fie va dipărea, fie va trebui să fie restructurat în vederea încercării unei vînzări, presiunea pe cheltuielile bugetare de asigurări sociale fiind în creștere.

În aceste condiții în care dimensiunea activității economice stagnează sau se reduce, apetitul pentru economisire se va accentua. Lipsa valorii adăugate nou create din economie va adînci deficitul de cerere obligînd astfel băncile să crească dobînzile într-o primă fază, iar la scurt timp să înceapă restructurarea portofoliilor de credite neperformante prin lichidarea garanțiilor. Riscul semnificativ care împiedică momentan băncile să execute ipotecile prin licitație este dat de temerea bancherilor de posibila intrare într-un cerc vicios, și anume o scădere substanțială a prețurilor imobiliarelor ar putea fi o motivație puternică pentru cei care au credite ipotecare de a nu-și mai plăti ratele.

În mod sigur România este pe creștere în ultimele luni și cred că așa se va termina și 2013, dar din pacate totul provine doar dintr-un calcul statistic fără efect asupra nivelului de trai.

Perspectiva dreptului de proprietate în România

'Nu ne vindem țara' este un slogan manipulator încă utilizat în spatiul public. De eficiența lui au beneficiat foarte mulți care au știut să fructifice avantajele momentului. Manipularea care se realizează prin acest slogan este asocierea înțelesului a vinde = a trăda prin prezența cuvîntului țară.

Ceea ce mi-a atras atenția în mod deosebit este lansarea de către politic a unor idei privitoare la restricționarea dreptului de proprietate prin îngrădirea dispoziției asupra proprietății. Mă refer aici la tranzacțiile cu terenuri agricole. Nivelul foarte jos, slab la care a ajuns dezbaterea publică mă face să cred că aceste idei vor fi transpuse foarte rapid în legislație.

În acțiunea politicului să știți că există o oarecare continuitate. Punctul culminant poate fi retragerea din Constituția revizuită a garantării dreptului de proprietate. Asta înseamnă că din toamnă, după ce va fi votată noua Constituție, toate deciziile politice care încălcau dreptul de proprietate vor căpăta legitimitate. Taxa auto, de timbru sau de primă înmatriculare va fi perfect legală și nu se va mai returna, demararea proiectelor periculoase pentru mediu va fi mult mai facilă, îngrădirea proprietății va fi la ordinea zilei.

Faptul că atenția antreprenorilor politici a fost atrasă de tranzacțiile cu terenuri agricole poate atenționa asupra împuținării peste măsură a resurselor bugetare. Acest fenomen este cauzat de scăderea bazei de impozitare și sărăcirea populației, lipsa banilor la buget ducînd inevitabil la începerea unei canibalizări între clanurile politice inclusiv prin intermediul justiției.

Situația economică internațională care nu dă semne de revenire va face ca banii adunați de politicul românesc să continue să se împuțineze. Mai mult ca sigur că va exista un nou acord cu FMI de unde vor mai putea fi împrumutați niște bani. Ceea ce mă îngrijorează pe mine sînt posibilele consecințe pe termen lung a 'foamei de bani publici'. Dacă 'flotarea controlată' de politic a cursului de schimb a început a fi utilizată mai intens de către sistem pentru a face profit, mă determină să cred că atitudinea și măsurile de impunere a taxelor se vor schimba. Scăderea tva la pîine deja a fost anulată. Continuînd raționamentul, pot să afirm că în anii următori nu va mai exista nici o garanție reală că proprietatea nu va fi încălcată în goana după bani a aleșilor. Atenția politicului se va îndrepta probabil și asupra economiilor din conturile bancare. Dacă proprietatea nu va mai fi garantată prin Constituție, nimic nu cred că va mai putea opri abuzurile de orice tip asupra dreptului de proprietate.

Dărîmarea de mituri - ep VIII

Azi ne ocupăm de mitul conform căruia medicina este mai mult o știință decît o afacere, că are ca scop vindecarea ta și nu banii din buzunarul tău.

În ultimul secol omenirea a evoluat foarte mult și nivelul de trai a crescut semnificativ astfel încît calitatea vieții a crescut. Prin urmare foarte mulți oameni își permit un adăpost, încălzire în perioadele reci, se spală mai des, au posibilitatea unei alimentații mai bogate și mai diversificate. Toate acestea au condus la creșterea duratei medii de viață, o creștere naturală datorită îmbunătățirii condițiilor generale de trai.

Argumentul de mai sus apare foarte des folosit în marketingul medical ca fiind consecința evoluției medicinei. Ceea ce este total fals. Este de ajuns să privim statisticile și să le comparăm cu perioade anterioare. Niciodată în istorie nu a existat un procent atît de mare de boli cronice (cancer, boli de inimă, diabet) care omoară lent. Niciodată în istorie statul nu a subvenționat masiv tratamente pentru aceste boli. Prin urmare, cu cît mai lentă în timp este moartea pacientului, cu atît mai profitabilă este. Nu contează capacitatea acestuia de a munci și produce valoare adaugată pentru că statul plătește, și plătește bine. Iată deci un exemplu clasic prin care intervenționismul statului distorsionează piața.

Ca orice relație comercială, relația dintre prestatorul și beneficiarul de servicii medicale are la baza un preț. Ca în orice alt domeniu, și în cazul serviciilor medicale cumpărătorul trebuie să se informeze și să cunoască cît mai bine ce vrea să cumpere. Interesul său este să cumpere ceea ce are nevoie și să fie de o calitate cît mai bună. Vînzătorul are interesul de a maximiza profitul.

Dar cum ajung oamenii să devină clienți? Cum reușesc să-și 'strice' sănătatea astfel încît ajung surse de profit? Aici avem două fronturi: strategia de business medical și ignoranța clientului.

Voi începe cu ignoranța de care dă dovadă clientul potențial pentru că aceasta este sursa principală de profit. Într-o lume în care informația poate fi la îndemîna oricui cu puțin efort și interes, foarte mulți refuză să se informeze, refuză să gîndească. Sau dacă o fac într-un mod superficial ajung să consume exact informațiile publicitare care există în media. Astfel ajung să creadă foarte multe povești de marketing. De exemplu că meritul vaccinurilor aplicate încă din primele ore de viață au ca scop prelungirea vieții și imunizarea față de anumite afecțiuni. Uită însă că omenirea a evoluat milioane de ani în mod natural și s-a înmulțit de ordinul miliardelor fără 'ajutor' medical, că tot acest proces de evoluție și adaptare este principalul factor generator al imunității umane. Și prin urmare reușesc să-și transforme copii încă din primii ani de viață în clienți ai industriei farma. Dacă nu aveți mintea destul de flexibilă pentru a digera exemplul de mai sus, vă fac o paralelă. Dacă sistemul imunitar nu este eficient și trebuie 'ajutat și upgradat', atunci înseamnă că și alte sisteme ale corpului uman pot suferi îmbunătățiri; optați deci pentru amputarea chirurgicală a ligamentelor genunchiului și înlocuirea lor cu un nou mecanism metalic, mult mai rezistent decit cel inițial, natural. :))

Pe de altă parte strategia de marketing medical este foarte bine pusă la punct avînd în vedere profiturile uriașe. Aici există o coordonare perfectă între diversele ramuri ale medicinei, de la nutriție și pînă la oncologie. Ca în orice proces de promovare, nu toate informațiile și rezultatele miraculoase sînt adevărate. De obicei se merge pe medii și nimeni nu îți poate garanta în mod real că un tratament va da aceleași rezultate aplicat în cazul tău. 

Principial vorbind, dacă tu în calitate de client refuzi sau ignori să te informezi, nimeni altcineva nu o va face în locul tău. Rolul furnizorilor de servici medicale și al industriei farma este de a acoperi cererea existentă în piață și de a face profit. Exact ca orice altă afacere, fără a avea nimic imoral în toata activitatea lor.

Reducerea costurilor (III)

Să presupunem că ai făcut tot ceea ce era necesar pentru o optimizare a costurilor fiscale și a celor cu salariile. Acum a venit rîndul scăderii costurilor inputurilor (materii prime, servicii de bază) și ai făcut tot posibilul pentru a negocia cu furnizorii un preț mai bun. Chiar ai cerut și oferte de la alți furnizori, dar nici una nu a fost satisfăcătoare.

Este momentul în care majoritatea antreprenorilor români preferă să scadă calitatea și implicit și costul acelor materii prime cu prețul cel mai ridicat din compoziția totală a produsului /serviciului final. Produsul la raft arată la fel, prețul este același, dar în interior calitatea nu mai este aceeași. Schimbarea rețetarului este sport național. Nu trebuie să mire pe nimeni faptul că după o asemenea masură vînzările încep să scadă. Pentru produsele cu o cerere inflexibilă (vorbim aici de produsele alimentare), reducerea vînzărilor este marginală din lipsă de alternative viabile și lipsa de educație a consumatorului: fie scade greutatea produsului sau sînt schimbate cîteva ingrediente fără a afecta prea mult gustul, doar puținii cititori ai etichetelor produselor vor observa diferența. Însă la produsele cu o cerere flexibilă scăderea vînzărilor poate deveni îngrijorătoare. Să luăm de exemplu un produs de curățat. Îl cumperi de cîțiva ani, ești mulțumit de rezultatul obținut; prețul a tot crescut în pași foarte mici, iar la un moment dat observi că acel produs nu își mai face treaba ca de obicei. Un ingredient mai scump a fost schimbat cu unul mai ieftin sau proporția acelui ingredient mai scump a fost redusă în produsul final cu scopul scăderii costurilor. Frustrarea este sentimentul resimțit de cumpărător și acesta va duce la o reorientare spre alte produse competitoare. Dacă acestea nu există pe moment la raft, ești foarte vulnerabil la intrarea pe piață a unui produs din același sortiment.

Modul cel mai indicat pentru o asemenea reducere de costuri este ca ea să fie făcută concomitent cu diversificarea gamei de produse. Îți vei păstra ambalajul și rețetarul fără nici o modificare pentru o gamă de produse, să zicem ca o denumim premium (iar prețul va fi la fel sau puțin mai mare), iar calitatea mai scăzută o vom încadra într-o altă gamă de produse, să zicem că o denumim low-cost. Mare atenție: pe cumpărătorul final îl interesează în primul rînd calitatea conținutului, mai puțin cea a ambalajului. Dacă deții un mic brand, diversificarea în mai multe game poate fi făcută ușor - gama mai ieftină poate avea și un ambalaj mai ieftin. Păstrarea calității în gama premium arată consumatorului un anumit fair-play și o anumită transparență din partea producătorului care pe termen mai lung pot fi cheia menținerii fidelității cumpărătorilor. Prin urmare dacă vrei să scazi costurile pe seama calității, păstrează totuși pe piață varinanta inițială, iar noua versiune mai ifetină pune-o într-un ambalaj nou. Pe masura ce piața acceptă noua versiune poți varia calitatea prin schimbarea cantității unor ingrediente sau prin schimbarea calității lor. Piața dictează ritmul schimbării cantităților de la raft. În cel mai bun caz produsul mai ieftin va ocupa cel mai mare spațiu atît la raft cît și pe linia de producție.

PS: vă recomand emisiunea Jocuri de putere din 10 iunie, cu Radu Golban de pe Realitatea tv. Foarte interesanta dpdv economic ultima parte a interviului.

România și lumea de azi (II)

În articolul precedent am abordat situația Romaniei văzută dintr-o perspectivă micro, individuală. Acum mă voi referi la cîteva aspecte macro care cred eu că merită luate în considerare.

Principiile

Orice comunitate, țară sau grup social își bazează existența în primul rînd pe factorul economic care susține grupul social, și în al doilea rînd pe factorul cultural comun membrilor comunității (tradiții, limbă, istorie, religie) care dau principalele trăsături și un anumit specific. O altă funcție a factorului cultural o văd a fi aceea de liant al grupului social, sursă generatoare a valorilor culturale, tradiționale. Între economic și cultură există așadar o îmbinare organică – nici una dintre ele nu poate supraviețui singură fără disoluția coeziunii sociale și destrămarea comunității.

Realitatea

Dpdv al structurii demografice Romania nu stă prea bine. Cu un raport cu mult subunitar între populația activă și acea categorie de întreținuți (pensionari și lucrători la stat), cu un sistem public de învățămînt care cultivă deruta prin desele schimbări și nu reușește să producă valoare, dependența de resursele împrumutate de politic pentru a finanța această mare parte a populației incapabilă să trăiască altfel a creat și un grad mare de obediență față de sistem, reducînd cu mult probabilitatea unor schimbări reale, 'neprogramate' sau spontane. Ceea ce îi lipsește Romaniei este exact acel segment de populație activă, calificată și cu inițiativă care are puterea să schimbe. Cauza acestui dezechilibru o văd a fi încurajarea fenomenului migrației cu scopul clar de securitizare a pozițiilor deținute de politic.

Pasivitatea maselor față de interesul propriu a creat o altă categorie socială, aceea a datornicilor la bănci; datorită dependenței auto-induse această categorie socială este prima care reacționează la o flotare controlată a cursului și prima care plusează în favoarea unei viitoare desfășurări de forțe politice care îi este sugerată. Aici sînt incluși și mare parte din mica categorie a populației active care mai produce încă valoare adaugată.

Dpdv economic, în contextul unei incertitudini datorate crizei economice resursele de care dispune comunitatea sînt pe cale de dispariție - de la păduri, resurse minerale concesionate 'la secret', la exportul de fier vechi și alte materii prime. Această evidență se pliază perfect pe factorul social analizat mai sus.

Încadrată în context internațional, situația nu devine deloc mai roză. Chiar dacă Romania este parte a unor alianțe de state, consider că negocierile care au loc aparțin unei vieți reale, pragmatice, bazată pe cerere și ofertă. Poate fi vorba de bani, investiții, o anumita poziție geostrategică sau pur și simplu mici alianțe între state bazate pe un interes comun. Din acesastă perspectivă Romania pare că nu mai are nimic de oferit. Așa cum am demonstrat, resursele brute (raw materials), neprelucrate sînt pe terminate. Forță de muncă calificată nu se prea găsește, hățișul legislativ și birocrația sperie potențialele capitaluri. Care ar fi atuurile Romaniei în prezent, într-o eventuală negociere?!

Consecințele

Părerea mea este că societatea românească se află la începutul unui proces de disoluție, de dispariție ca grup social datorită imposibilității de auto-susținere economică. O implozie care se prefigurează, bazată pe prostie. Fără o auto-susținere economică orice element cultural-tradiționalist rămîne doar în cartea de istorie. Aceeași destinație o vor avea și granițele teritoriului ocupat de acea comunitate. Desfășurarea de energii focusate în a administra situația post-existență a comunității a început deja.

Ma opresc aici cu acest scenariu. Dpdv principial aceasta este in opinia mea imaginea cea mai clara a viitorului apropiat.

Reforma sistemului public de sănătate

Este evident faptul că absolut toate serviciile și beneficiile sociale asigurate de stat cu 'titlu gratuit' au un cost mult mai mare decît cel al pieței, o calitate scăzută și reprezintă doar supape pentru sifonarea banului public. Nimic altceva.

Ultimii ani au dovedit rentabilitatea unor spitale, policlinici sau chiar cabinete medicale individuale private care nu numai că s-au menținut pe piață, dar s-au extins foarte mult, semn că există cerere solvabilă suficientă.
 

Scenariul de reformă radicală la care mă gîndesc implică desființarea tuturor unităților medicale deținute de stat și eliberera licențelor de funcționare pentru privat. Concomitent contribuția pentru asigurările sociale de sănătate va dispărea, și o data cu ea și CNAS-ul și orice altă structură de administrare a banilor publici destinați sănătății. Impozitul pe profitul obținut de toate afacerile private prestatoare de servicii medicale va fi calculat în continuare dar nu se va mai plăti ca pînă acum, ci va fi utilizat de către unitățile generatoare pentru a presta servicii medicale gratuite categoriilor sociale cu venituri foarte mici, venituri demonstrabile pe baza unui card emis de autorități. Mai mult decît atît, impozitul pe salariul cîștigat de personalul medical poate avea aceeași destinație. Observați că în prezent impozitele care ar urma să finanțeze aceste gratuități nu reprezintă sume foarte mari și renunțarea la ele nu va avea un impact bugetar semnificativ. Aceste sume se vor multiplica în momentul în care sursele generatoare se vor înmulți; surplusul poate fi colectat la bugetul de stat.

În acest fel concurența între spitale va asigura calitatea serviciului medical, prevenția la nivelul individului va fi încurajată în mod real, iar medicii vor fi plătiți la adevărata lor valoare. De asemenea, orice barieră legislativă de intrare pe piața medicală trebuie să fie abrogată pentru a perimte mediului concurențial să se dezvolte.

Singurele obiecții la o astfel de schimbare vin doar din partea celor care încasează sume mari fără o contraprestație de pe urma perpetuării ineficienței în sistemul actual: toți ordonatorii de credite, de la minister și pînă la directorii de spitale și companii farma benficiare de contracte cu statul.