miercuri, 1 aprilie 2009

Indatorarea – o forma a vasalitatii moderne

(Acest articol a fost publicat pe BloomBiz.ro, iar aici l-am reluat cu scopul de a intregi si completa in mintea cititorilor acetui blog imaginea a ceea ce azi numim criza economica.)

Intotdeauna, in istorie au existat comunitati conducatoare si comunitati vasale; insa formele sub care se stabileau raporturile de vasalitate au cunoscut o continua adaptare si transformare.

Din punct de vedere economic, indatorarea este eficienta daca indeplineste cateva conditii esentiale; in primul rand cheltuirea fondurilor trebuie facuta astfel incat sa genereze plus valoare (profit) cu un randament superior costului imprumutului (dobanzii). In al doilea rand serviciul datoriei nu trebuie sa depaseasca in timp un procent semnificativ din profitul realizat, din simplul motiv ca nevoia de finantare creste pe masura cresterii capacitatilor productive, si ca atare investitia nu se va mai putea autofinanta, devenind nerentabila; deci este nevoie de termene de plata esalonate rational intr-un orizont de timp.

Posibilitatea legala existenta ca o persoana fizica/ juridica sa-si poata creste gradul de indatorare fara un fundament economic sanatos duce cu certitudine la abuzuri. Pentru a fi evitate situatiile in care consumul in prezent a unor resurse viitoare poate duce la noi forme de sclavie moderna sau vasalitate economica, trebuie avute in vedere profitabilitatea, oportunitatea si randamentul unui imprumut in conditii de piata concurentiale.

Pentru persoanele fizice, decizia indatorarii trebuie luata pe baza estimarilor privind nevoile reale si costurile/ preturile cele mai bune in acoperirea acestor nevoi. In acest rationament, lacomia si gandirea bazata doar pe imitatie si comparatie sunt generatoare doar de decizii falimentare pe termen lung. Principala eroare este aceea de a ignora caracterul ciclic si schimbator al economiei, fapt care duce pe termen scurt si mediu la cresterea speculei.

In cazul comunitatilor locale, fundamentul economic al contractarii unui imprumut trebuie sa fie sporirea veniturilor reale la bugetul local si mentinerea a acestui trend. Cresterea veniturilor insemnand o dezvoltare economica a comunitatii respective si, implicit, a capacitatilor de a produce valoare adaugata, oportunitatea unui imprumut pentru investitiile in infrastructura este pe deplin justificata. Nerespectand acest criteriu, orice fonduri imprumutate de administratiile publice locale sunt destinate consumului, iar nota de plata va fi greu de achitat fara a dispune de mijloacele necesare producerii de venituri. Pericolul major apare in momentul scadentei, prin masurile disperate de crestere a incasarilor prin sporirea taxelor si impozitelor locale, condamnand astefel acea comunitate la un nivel de trai mai scazut decat cel realizat inaintea indatorarii prin forte proprii.

In ceea ce priveste firmele, conditiile pietei, mai mult sau mai putin concurentiale, determina insolventa si falimentul sau extinderea si cresterea activitatii. Acesta este domeniul vietii in care aplicarea unei decizii de indatorarare isi rasfrange consecintele pozitive sau negative direct asupra persoanei care si-a manifestat libera initiativa, fara sa afecteze comunitatea locala.

In ultimile zile s-a discutat in media oportunitatea unui imprumut extern. Aici apare o speta, aceea a comunitatilor locale mari, organizate sub forma de state. Am spus o speta aparte pentru ca un stat dispune de capacitatea de a stabili propriile reguli de functionare interna prin cadrul legislativ. Ca atare, manifestarea interna a vointei unui stat nu mai este conditionata de anumite criterii si reguli ca in cazul persoanelor fizice, a administratiilor locale sau a firmelor, ci depinde nemijlocit de interesele clasei politice.

Dar si in acest caz, necesitatea cresterii indatorarii trebuie stabilita si dimensionata economic, pericolul condamnarii populatiei la un nivel de trai scazut pe termen mediu si lung fiind prezent si real.

In Romania principala cauza a generarii de abuzuri in ceea ce priveste datoria publica este lipsa cadrului legal privind atat raspunderea functiei publice, cat si centralizarea toxica a deciziei. Ma refer aici la deciziile majore care afecteaza pe termen lung populatia Romaniei, decizii care in statele europene cu traditie in respectarea drepturilor omului se iau numai pe baza de referendum public (Elvetia, Irlanda, … ).

Oportunitatea unui imprumut extern (FMI, BM, ..) in conditiile actuale de scadere a veniturilor, deci a capacitatii de a produce valoare adaugata, nu este justificata. Consumul pe datorie fiind deja exacerbat speculativ, marirea gradului de indatorare nu duce dacat la prelungirea termenului in care o economie devenita neeficienta va trebui sa restituie sume importante cu pretul unui nivel de trai scazut al catorva generatii.

Motivele de asigurare a unei eventuale ”centuri de siguranta” printr-un imprumut extern consistent sunt simple utopii si demonstreaza ancorarea in regimul de dinainte de ’89 a mentalitatii clasei politice, care este lipsita de notiuni ca faliment, concurenta, plus valoare, libera initiativa. Aceasta caracterizare este validata si de “planul de masuri” de cheltuire a fondurilor care vor fi imprumutate sub forma de ajutoare si garantii guvernamentale acordate intr-un mod discriminatoriu.

Mentinerea artificiala in viata a unor afaceri nerentabile si prelungirea momentului falimentului – si o data cu acesta si al termenului insanatosirii economiei – prin transferul acestor costuri asupra comunitatii nu este deloc o masura care apartine capitalismului.

Indatorarea externa a Romaniei fara a respecta principiile economiei de piata ne va tăia orice speranta de crestere a nivelului de trai prin marirea impozitarii si deci, prin reducerea drastica a liberei initiative.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu