Tips and tricks

Pentru că suntem într-o perioadă de criză în care grijile se înmulţesc, timpul liber se micşorează, iar nevoia de informaţie este mai mare ca oricând, vă propun câteva schimbări care pot duce la creşterea eficienţei, atât a utilizării timpului şi resurselor, cât şi a informării.

1. Informaţi-vă eficient. Majoritatea dintre noi are câteva site-uri pe care le citeşte de câte ori are ocazia, cărora le-a acordat încredere. Timpul petrecut în faţa calculatorului poate fi scurtat utilizând un program care vă prezintă articolele/ ştirile nou apărute pe site-urile pe care le urmăriţi (arată ca un ziar electronic care conţine numai ce vă interesează). Puteţi să optaţi între prezentarea titlului sau a titlului şi a câtorva fraze din ştire. Unul dintre aceste programe este FeedDemon, care poate fi descărcat gratuit de pe net. Dar înainte de a începe să-l folosiţi, trebuie să vă faceţi o listă cu site-urile care prezintă interes pentru dvs. Şi aici apare următoarea problemă.

2. Încercaţi să vă informaţi cât mai bine. Ce site-uri urmăresc? Cât de mult mă pot baza pe informaţia culeasă de pe net în luarea unei decizii? Întrebări de acest tip trebuie să-şi pună fiecare, însă un lucru este cert: consecinţele deciziei ne aparţin în totalitate. Pentru a evita pe cât posibil să luăm o decizie eronată, trebuie să avem în vedere câteva aspecte:
- totdeauna trebuie să vedeţi care sunt şi argumentele contra, şi să cântăriţi bine consecinţele. Exemplu - dacă acum câţiva ani nu acordaţi destulă încredere celor care vă recomandau să cumpăraţi imobiliare, astfel încât să aflaţi şi părerile contrare, astăzi poate nu eraţi atât de îndatoraţi.
- după ce cunoaşteţi argumentele pro şi contra, trebuie să vă alcătuiţi o gândire proprie, să filtraţi prin gândirea voastră informaţiile. Aici trebuie să ţineţi cont şi de sursele de informare. De exemplu, dacă vreţi să vă schimbaţi economiile din lei în valută, nu vă bazaţi exclusiv pe recomandările făcute de jucătorii pe piaţa monetară, de bănci sau alte entităţi care au un interes legat de evoluţia cursului. Totdeauna, puţină suspiciozitate nu strică.
- niciodată să nu vă panicaţi datorită unei informaţii şi să acţionaţi. Chestii de genul 'ofertă limitată', 'cel mai bun preţ', 'dacă nu cumperi acum, pierzi', 'toată lumea cumpără', ..., sunt doar fumigene de marketing. Dacă nu există siguranţă şi oscilaţi, mai bine mai amânaţi momentul punerii în practică.

3. În acestă perioadă ştirile negative sunt preponderente, tendinţa fiind aceea de a exagera. Alăturând conjunctura economică personală, de multe ori negativă, în care ne aflăm obţinem un tablou depresiv. Pe de altă parte, starea de spirit care ne domină ne influenţează deciziile. Fie că devenim exagerat de prudenţi şi refuzăm orice risc, fie că nu mai acordăm încredere nici unei informaţii sau suntem dezorientaţi şi acţionăm haotic, modul în care percepem realitatea este definitoriu. Tonusul psihic necesar unei reflectări cât mai clare a realităţilor este influenţat de mai multi factori, printre care cel mai important este tonusul fizic. La nivel biologic, starea psihicului este strâns legată de starea fizică generală. Încercaţi să practicaţi un sport care vă face plăcere şi astfel dobândiţi un tonus psihic bun.

4. Eficientizaţi cheltuielile. Economisirea pe timp de criză este necesară, iar cheltuielile trebuie bine dimensionate.

5. Nu alocaţi energie şi timp unor dezbateri sterile pe teme diverse, de la politică la virtualul armaghedon economic care ne paşte de la o zi la alta. Dpdv politic lucrurile sunt clare. Dpdv economic, şirul schimbărilor este la început de drum.

Fără să am pretenţia că am epuizat sfaturile practice şi utile care pot aduce un plus vieţii de zi cu zi, vă invit să continuaţi lista de mai sus.

Ce ne aşteaptă în 2010 - certitudini

1. Codul Fiscal la art 34 - plata impozitului, prevede că aceşti contribuabili (firmele) urmează să aplice din 2010 sistemul plăţilor anticipate la plata impozitului pe profit, reperul fiind nivelul impozitului declarat pentru perioada precedentă. Altfel spus, fiscul vrea banii înainte de termen, chiar dacă vânzările scad şi siguranţa că voi realiza profit în perioada următoare nu mai există.

Rezultatele vor fi: o scădere a colectării bugetare, continuarea trendului de suspendare sau încetare a activităţii firmelor româneşti, şi ce este cel mai important - şomajul va creşte. Faptul că piaţa este extrem de imprevizibilă face din plata anticipată a impozitului pe profit un impozit pe trecut. Mergând pe aceeaşi logică, finanţele ar putea să ne propună ca plata tva-ului să se facă anticipat, fiecărui salariat urmând să i se reţină la sursă 19% din venitul net :-)

2. De remarcat faptul că o dată cu creşterea deficitelor bugetare este posibil ca subvenţiile pentru agricultură să scadă sau să nu mai existe. Reacţia va fi în lanţ: creşterea costurilor la producători - creşterea preţurilor la raft. Echilibrul pieţei cred că se va stabili la un nivel al vânzărilor mai redus ca în prezent, cu preţuri unitare mai mari. Apreciez că preţurile la alimente nu vor creşte spectaculos datorită lipsei de lichidităţi din piaţă, dar cu certitudine vor creşte.

3. Somajul real din sectorul privat va continua să crească, cu toate consecinţele de rigoare în domeniul vânzărilor, bancar, imobiliar, ... .

4. Preţurile în imobiliare vor continua să mai scadă, cel puţin cele de ofertă. Dar o dată cu creşterea restanţelor la rambursarea creditelor de orice fel ne apropiem de acel procent critic, care va determina orice bancă să treacă la executarea clienţilor restanţieri.

Băncile şi executarea ipotecilor

Aşa cum spuneam şi în articolul anterior, în unele cazuri fiscul poate deveni un competitor al sectorului bancar în ceea ce priveşte executările silite ale diverşilor debitori. Mai spuneam că odată cu înmulţirea executărilor silite şi cu publicarea acestora, preţurile vor mai scădea.

Când?

Aici apar două aspecte care determină băncile să mai aştepte. În primul rând, în optica bancară publicarea preţurilor unor posibile executări ar influenţa negativ piaţa, în sensul ajustării preţurilor de ofertă actuale. Cine va vrea să vândă va trebui să afişeze un preţ mai mic. Cum în piaţă tranzacţii nu prea sunt, singurele repere valabile pentru evaluatorii care raportează valoarea portofoliului de ipoteci ale oricărei bănci sunt chiar aceste preţuri de ofertă. Şi cum interesul oricărei bănci este ca bilanţul contabil să arate bine, valoarea portofoliilor de ipoteci trebuie oarecum menţinută, sau diminuată progresiv într-un orizont de timp suficient de lung astfel încât cheltuielile inregistrate să nu afecteze prea tare situaţiile financiare.

Plus că o astfel de scădere a preţurilor de ofertă ar putea să-i determine pe cei care au credite ipotecare în derulare să renunţe la plata ratelor dacă valoarea de piaţă a garanţiei a devenit cu mult mai mică decât suma rămasă de rambursat, fapt ce ar duce la creşterea restanţelor.

Al doilea aspect este cel care ţine de nevoia de lichidităţi a băncii. Aici se poate aminti scăderea RMO-ului, îngheţarea creditării, încasările din ratele la credite, ... . O lipsă de lichidităţi ar putea să constituie un punct de plecare în scoaterea la vânzare a garanţiilor aferente creditelor restante.

În concluzie, atât timp cât băncile deţin lichidităţi şi restanţele înregistrate nu depăşesc un anumit procent, executări silite care să pună presiune pe preţuri nu vom vedea.

Rezultatele parţiale ale crizei

Consider că avem de înfruntat o criză economică reală, dublată şi driblată subtil de o latură speculativă, care profită din plin de schimbările care au loc în economie.

Ceea ce face ca volatilitatea pieţelor să fie crescută şi acurateţea oricăror predicţii sa aibe de suferit este reprezentată de exploatarea laturii emoţionale a participanţilor pe piaţă de către cei care vor să speculeze şi să câştige. Sigur, manipularea pieţelor exista şi înainte de criză, însă după declanşarea crizei a devenit un sport la ordinea zilei, care aduce cele mai mari profituri.

În primul rând, declanşarea crizei economice a schimbat comportamentul populaţiei spre economisire şi raţionalizarea consumului. Lipsa de lichidităţi a pus presiune şi pe preţuri, variantele posibile pentru vânzători fiind scăderea preţului sau ieşirea de pe piaţă. Asta dpdv economic.

Psihologic vorbind, este de domeniul evidenţei că injecţiile repetate de optimism, veştile privind reluarea creşterii (bazate doar pe statistică), sau declaraţiile unor oficiali, au avut efecte pe un termen relativ scurt, fiind demontate de realităţile economice.

Frica de necunoscut este un stimulent eficace în a crea noi oportunităţi, iar perspectiva reluării creşterii este o iluzie menită să îi determine pe cei care deţin lichidităţi să înceapă achiziţiile. Este interesant de studiat când (momentul şi conjunctura economică) s-au lansat asemenea fumigene pe piaţă.

Dar cel mai important rezultat al crizei este modificarea percepţiei faţă de valoare, privită prin prisma monedei actuale. Dincolo de orice raţionament economic, nevoile oamenilor au ramas aceleaşi: nevoia de locuinţă, de hrană, de servicii (educaţie, securitate, etc), ... . La fel şi capacităţile de producţie şi calificările personalului. Raportat la suma de bani necesară pentru a fi schimbată pe diverse bunuri, preţurile scad şi vor mai scădea atât timp cât şomajul va mai creşte.

Această revenire oarecum la normal, după ce creditarea excesivă a încetat, are anumite costuri, reprezentate de urmările distorsionărilor induse de prezenţa surplusului de bani proveniţi din credit în structura forţei de muncă, în producţia bunurilor imobile sau a pieţei bunurilor mobile. În teorie aceste costuri ar trebui suportate de către cei pe care schimbările economice i-au prins pe picior greşit.

Practic, aici intervine slăbiciunea şi grija politicului faţă de voturile populaţiei. Urmarea, aşa cum ne-am obişnuit dupa privatizarea profiturilor, este naţionalizarea pierderilor. Cu alte cuvinte, costurile riscului asumate de unii jucători sunt transferate asupra comunităţii; în cazul României, dacă mai adăugăm şi salariile plătite pentru funcţionarea statului ajungem să justificăm pe deplin împrumutul de la FMI. Variante pentru socializarea pierderilor ar fi: inflaţia, creşterea fiscalităţii sau creşterea datoriei publice. Toate aceste variante le găsim puse în aplicare în diverse ţări, în măsuri diferite.

Aşa cum spuneam, influenţarea percepţiilor este esenţială în împingerea preţurilor activelor mai jos sau mai sus decât nivelul real la care s-ar fi situat într-o piaţă liberă. Ceea ce contează în spatele scenei, acolo unde spectacolul mediatic poate crea preţuri bune la achiziţii, sunt drepturile reale de proprietate. Deţinătorii lor vor fi cei care vor face cărţile în viitorul sistem economic.

Piaţa imobiliară .ro

Certitudini:
- trendul de scădere al preţurilor a avut pană acum o evoluţie destul de lentă comparativ cu schimbările economice
- tranzacţii există foarte puţine, nesemnificative, piaţa fiind în aşteptare
- optimismul nejustificat sau speranţa unei reveniri se observă în preţurile afişate de posibilii vânzători
- lipsa de lichidităţi în vistieria statului va creşte taxele pe proprietate şi pe transferul de proprietate
- restanţe la creditele garantate cu o ipotecă se înregistrează în special la proprietăţile cu destinaţie de locuinţă

Anul acesta, cu excepţia câtorva mari tranzacţii (în special proprietăţi comerciale), piaţa imobiliară tinde spre zero. Şi asta din două motive: în primul rând valoarea adaugată creată si economisită de cei care reprezintă cererea potenţială este cu mult mai mică decât preţul cerut; consecinţa a fost migrarea acestora spre închiriere. In al doilea rând, expectativa creditorilor în execuţia garanţiilor a permis preţurilor de ofertă să se menţină destul de sus.

Prima care s-a adaptat oarecum noilor realităţi economice este piaţa chiriilor. Cine nu poate sa obţină preţul cerut la vânzare, în speranţa unui miracol, optează pentru închiriere. Datorită ofertei crescute, chiriile sunt pe trend descrescător.

Tonul scăderilor va fi dat cu siguranţă de începerea executării debitorilor. Fie ca şi-au cumpărat o casă pentru locuit, sau au avut nevoie de lichidităţi pentru a-şi extinde afacerea de familie (motive pot fi multe), ipotecile fac din clienţii unei banci o categorie cu risc mai redus.

Dincolo de PR-ul existent in presă, dpdv al afacerii orice bancă are interesul ca bilanţul de final de an să arate bine, investitorii să fie mulţumiţi, acţiunile să aibă un preţ bun. Cum era şi normal, în momentul în care un debitor începe să aibă probleme în rambursarea creditului, se renegociază termenii contractului şi se re-eşalonează creditul: rată mai mică pe un termen mai lung, poziţie suportabilă până la un anumit nivel al restanţelor. Este foarte posibil ca în 2010 să se creioneze o piaţă a ipotecilor, mai ales că mulţi dintre datornicii la bănci au datorii şi la fisc.

În condiţiile în care restanţele la credite vor continua sa crească este imposibil ca banca să nu execute garanţiile, pentru că altfel şi-ar schimba obiectul de activitate în ong. Pe de altă parte, în multe dintre cazuri, băncile se vor aşeza la masa credală alături de cei de la finanţe. Cu cât vor amâna mai mult momentul, cu atât riscă ca sumele recuperate să fie mai mici sau să le împartă cu bugetul de stat.

Speranţele şi posibilele portiţe de salvare gen ‘prima casă’ şi-au cam epuizat elanul. Fără să mai punem la socoteală că lichidităţile celor cu aversiune crescută faţă de risc, care erau întâlniţi până acum pe piaţa imobiliară, migrează spre depozite bancare şi tot mai mult spre aur.

Ar mai o posibilitate care ar mai lungi deznodământul pentru un timp, şi anume modificarea regulamentelor de raportare financiară a băncilor, măsură coroborată cu înţelegerea dintre sectorul bancar şi stat (deveniţi parteneri de afaceri destul de apropiaţi) privind politica faţă de debitorii comuni.

Capitalism. Ce urmează?

Despre urmarile si implicatiile in economie ale deciziilor politicului am mai scris; la fel si despre reglementare. Insa, privita in ansamblu, criza economica poate fi definita si ca o criza a capitalismului. Asa cum comunismul a fost aplicat sub diferite forme comparativ cu doctrina marxista, rezultand sisteme socio-economice specifice fiecarei tari, la fel si capitalismul a fost influentat negativ de mai multi factori. Este foarte probabil ca aceasta criza sa reprezinte de fapt sfarsitul capitalismului asa cum il stiam pana acum. Şirul transformarilor a inceput cu finantarea masiva din banii publici a afacerilor private considerate prea mari ca sa fie lasate sa cada. Alte cateva miscari pot fi intuite inca de pe acum.

Dezvoltarea economica s-a bazat pe existenta unor diferente de potential economic intre diferite regiuni, fapt care a dus la scaderea de costuri si la profit: integrarea in UE a tarilor cu monede mai slabe, comertul intens cu tarile BRIC. Legislatia a fost adaptata rapid pentru a facilita schimbul. In acest moment a aparut principalul element irational in comportamentul uman care viza profitul cu orice pret intr-un orizont de timp relativ scurt: accesul si cheltuirea banilor din viitor peste profitul generat de capacitatea economiei de a produce plus valoare, ‘justificarea’ fiind data de umflarea bulelor speculative. O data cu maturizarea si declinul ‘justificarii’, accesul la banii viitori s-a inchis, vanzarile au scazut si am ajuns la realitatea actuala.

In toata aceasta perioada de fals boom economic, politicul si-a intarit prezenta in economie, devenind din arbitru al pietei si un important administrator de fonduri; cresterea implicarii statului in economie a dus inevitabil la scaderea reprezentativitatii intereselor comunitatii la nivel central. Deciziile politice care distorisoneaza piata s-au inmultit si astfel a aparut sintagma ‘too big to fail’, vaccinarea impotriva fantomelor si alte afaceri care induc in piata comportamente irationale cu consecinte negative, vădind parteneriatul dintre politic si marile capitaluri. 

Aici apare si o alta problema: mentinerea suprematiei dolarului. Dupa cativa zeci de ani in care beneficiile acestei suprematii au mers pana la asigurarea gratis a traiului (singura moneda pe care petrolul se tranzactiona era dolarul; in conditiile unei cereri in crestere si a unui pret umflat al petrolului, tiparirea si utilizarea dolarilor in achizitii era un sport la ordinea zilei), rezervele de dolari acumulate in piata au atins nivele mari. Scaderea cererii de petrol, deci si de dolari a pus tarile lumii in fata unei realitati crude: confruntate cu perspectiva inflatarii dolarului, interesul se îndreapta spre sprijinirea monedei americane cu orice pret. Globalizarea a legat practic valoarea valutelor, piata monetara avand rolul mentinerii unui echilibrul relativ: valutele se depreciaza unele in raport cu alte, pariurile pe depreciere sau apreciere mentinand in limite rezonabile paritatea dintre valute.

De aici rezulta nevoia de reguli si reglementari coerente care sa vizeze economia mondiala. Pe de alta parte, existenta unui mare numar de monede nationale prezinta acum doua pericole pentru suprematia dolarului: reorientarea investitorilor catre monedele nationale si posibilitatea statelor respective de a-si gestiona politica monetara, proces care poate aduce avataje economice locale.

O tendinta clara se contureaza: restrangerea numarului de monede locale prin uniuni economice care sa inglobeze state cu potentiale economice diferite. Interesant va fi modul in care, in interiorul acestor asocieri, tarile dezvoltate vor reusi sa-si acopere datoriile pentru a fructifica diferenta de potential economic si a relansa cresterea economica.

Microeconomic, cursa pentru scaderea costurilor indreapta lumea spre utilizarea surselor de energie alternativa, mai putin poluanta si mai ieftina; de asemenea, noi tehnologii ar putea sa apara.

In acest context nou, in care statul este si arbitru si jucator in economie, schimbarile economice prind viteza. Acceptarea acestor schimbari este facilitată de frica populatiei in fata scaderii accentuate a nivelului de trai.

Aurul şi viruşii

Două căi sigure de castig, destul de profitabile. Metoda prin care marfa se vinde este asemanatoare:
- suntem in plina criza economica, prudenta exagerata este la ordinea zilei in sistemul bancar, economia se contracta si ‘singura’ cale de pastrare a valorii economiilor este vazută si recomandată ca fiind investitia in aur.
- pandemia psihologica privitoare la ‘noul virus gripal’ va scoate profituri frumoase din buzunarele celor panicati, prin vanzarea a tot felul de medicamente, măşti si alte produse specifice; si in acest caz refugierea se face spre o solutie iluzorie, dar considerata pe moment ca fiind singura salvatoare.

Daca aurul este unica investitie sigura, de ce exista banci, firme specializate si site-uri care schimba acest metal contra banilor? – o intrebare care nu ar trebui ignorata. Dupa cum bine se stie, derivatele pe aur cu decontare in devize care se tranzactioneaza si ale caror cotatii dau pretul aurului nu au acoperire totala in aur; cu toate acestea, metalul se vinde pe piata la un pret apropiat de cel al derivatelor. Atat timp cat mecanismul derivatelor pe aur va functiona, investitia in aur fizic nu o consider ca fiind o investitie buna. Pe de alta parte, o piata reglementată a aurului fizic nu exista in Romania.

In cazul gripei, un vaccin cumparat si administrat la timp nu garanteaza clientului o protectie totala contra virusilor gripali. O alta remarca: sunt enorm de multe decese la nivel mondial datorate altor maladii (cancer, boli cardiovasculare, …), incat comparatia cu statistica gripei porcine anuleaza orice panica.

O sugestie pentru cei care detin vaccinul antigripal, monopolizat in ultima perioada prin retragerea din farmacii: este mai profitabil sa vindeti asigurari de sanatate anti-gripa, cumparatorul beneficiind in cazul in care va avea gripă de vaccinare gratuita. In felul acesta poate fi speculata si tema cantitatii insuficiente de doze de vaccin.

Pe orice piata, daca exista cerere, pretul va creste cu siguranta. Si cum ultimii ani au ajutat la capitolul experienţă in domeniul vanzarilor, se pare ca sentimentele isi mentin locul intai in vanzari.

Update 04.11.09
In Romania pandemia de panica are dublu scop: pe langa profit, descurajarea adunarilor publice in perspectiva votului pentru referendumul privind reducerea numarului de parlamentari, pentru a carui validare este necesara o prezenta la vot de peste 50%.

Viitorul sună bine ?!

Un lucru este cert: marirea fiscalitatii in vremuri de criza este vehiculul care distruge initiativa privata si pe termen lung ne asigura intoarcerea in comunism. Perioada scurta care a mai ramas din acest an se pare ca este folosita ca tatonare a opiniei publice privind majorarea fiscalitatii, tatonare produsa prin interminabile interviuri care ne arata ca altceva mai bun pe lumea asta decat impozite marite nici ca nu exista. “Specialistii” care ne asigura ca nu pot fi concediati bugetarii excedentari, ca se creaza o problema sociala, si ca trebuie sa ne gandim si la ce vor face ei fara un serviciu, si alte inepţii de genul asta, sunt trecuti cu totii de o anumita varsta. Insa banii care sunt platiti ca salarii pentru ca acesti oameni sa nu produca nimic si sa incurce uneori prin incompetenta lor mersul firesc al institutiilor ar putea avea alte destinatii, sau pur si simplu nu ar spori datoria publica prin imprumuturi pentru plata salariilor.

Personal, nu am nimic cu acesti bugetari, deranjantă este decizia factorului politic in domeniul economic, care nu are in vedere decat ziua de azi, ce sa mai vorbim de termen mediu si lung.

Astazi avem o scadere din ce in ce mai accentuata a vanzarilor, lichiditati reduse in vistieria firmelor si asistam la o cursa disperata a mediului privat de a reduce pe cat posibil costurile. Masurile se intind de la scaderea calitatii materiilor prime pana la concedii fara plata si chiar concedieri. Aceeasi politica trebuia adoptata si  de stat.

Fara sa mai vorbim de scaderea poverii fiscalitatii, care pe timp de criza reprezinta o adevarata gura de oxigen pentru mediu de afaceri. Gandirea corecta a statului ar fi: decat sa intretin de la bugetul pentru somaj un om, mai bine reduc fiscalitatea pe forta de munca si acel salariat nu-si va pierde locul de munca si va ramane in intretinerea firmei la care lucreaza; decat sa cresc taxa pe consum si vanzarile sa scada si mai mult, implicit si sumele colectate, mai bine incurajez consumul prin diminuarea acestei taxe, iar banii adunati la buget vor fi mai multi; si exemplele pot continua.

Insa gandirea finantelor este alta, limitata dpdv practic: decizia se ia pe baza unui rationament care are in vedere calculul pe hartie. Daca in ultima perioada am incasat din TVA 19 lei la o baza de impozitare de 100 lei, inseamna ca la o crestere cu 3% a taxei voi incasa 22 lei. Imi frec mainile de bucurie, ies pe sticla si anunt in gura mare ca am gasit solutia.

Realitatea este cu totul alta. Stimulez consumul prin scaderea fiscalitatii, vanzarile vor inregistra o crestere, somajul incetineste, baza la care se aplica aceste taxe creste, si banii adunati la buget vor fi mai multi. In privinta devalorizarii leului pe piata monetara nu trebuie sa ne facem griji prea mari.

Stim cu totii ca preturile la produsele accizabile vor creste substantial incepand de anul viitor; la fel si taxele pe proprietate. Rezultatul direct va fi o crestere a costurilor si o scadere a consumului, a nivelului de trai si a veniturilor bugetare. Crucea de pe mormantul initiativei private ar putea fi majorarea tva sau a cotei unice. Aberatiile privind aprecierea marimii economiei subterane vor contiuna sa justifice actiunile politicului de distrugere a afacerilor care platesc taxe si impozite. Chioşcarii de la colt de strada care nu dau bon fiscal la fiecare bricheta vanduta au inchis sau vor inchide in curand, sumele rulate de acestia fiind infime.

Lobby-ul extern care are in vedere mentinerea leului intre anumite limite, care pana acum a avut efecte benefice pentru Romania, este posibil sa-si mareasca costurile sau sa-si piarda suportul real.

Implicatiile sociale vor fi mult mai mari in urma cresterii taxelor: somajul se accelereaza, restantele la credite vor creste exponential, valoarea activelor va scadea, … .

Iluzia fair play-ului

La nivel mondial ideologia socialista a castigat destul de multi si importanti adepti. Incepand cu presedintele SUA si cu deja celebrele interventii pentru sustinerea bancilor americane, celebre prin lipsa rezultatelor si prin naivitatea cu care au fost acceptate de multime, socialismul este in floare.

Dintr-o perspectiva neo-liberala, cheltuirea banului public cu scopul redistribuirii avutiei nationale, nu trebuia sa aiba ca destinatie incercarea de a acoperi riscurile prea mari asumate de unele afaceri private, in special banci. Aceasta masura a dus la marirea deficitelor bugetare, la lipsa banilor pentru serviciile asigurate (in special sistemul sanitar) si in perspectiva la lipsa fondurilor pentru somaj.

Sa analizam scenariul in care “too big to fail” nu ar fi existat. In acest caz se inregistrau falimente bancare rasunatoare in America, cutremurul se propaga si in Europa, şirul falimentelor continua cu fondurile care detineau in protofoliu active toxice si tot soiul de derivate financiare. Pe piata monetara dolarul ar fi inregistrat o depreciere semnificativa, iar cotatiile companiilor ar fi scazut. Probabil toate valutele inregistrau deprecieri, bursele ar fi cazut pe rosu o perioada de timp pana la falimentul complet si disparitia entitatilor care si-au asumat riscuri prea mari. Bineinteles ca perceptia aspura valorii s-ar fi schimbat si consumul ar fi avut baze noi. Practic, deprecierea monedelor si schimbarea conditiilor macroeconomice ar fi fost o lectie pentru educarea consumului.

Dupa colapsul unor banci mari, se impunea o reglemenatare mai stricta a raportarilor financiare.

Sunt sigur ca relaxarea de care au dat dovada cei de la FED in privinta raportarilor financiare si a cosmetizarii lor a dus la diminuarea pana la disparitie a increderii intre banci, fapt care a condus la cresterea excesiva a prudentei bancilor, implicit la o ajustare a creditarii. Si de aici a inceput criza reala, simtita la nivel individual prin scaderea accentuata cererii, somaj, scaderea valorii activelor si consecintele acestora. La care daca ar fi sa mai adaugam ajutoarele discretionare de care au beneficiat anumite banci, ajungem la “too big to fail”.

Faptul ca pierderile private sunt nationalizate, ma face sa cred ca legitimitatea reprezentarii electoratului nu mai exista. Din acest punct avem doua variante pentru a continua: factorul politic isi diminueaza implicarea in economie si devine un simplu arbitru sau isi intareste prezenta in economie. In acest ultim caz costurile intăririi prezentei statului in economie sunt reprezentate de falimentul celor care ar reprezenta posibila concurenta; plus o marire certă a fiscalitatii.

. . .

Dincolo de spectacolul politic janic la care asistăm, exista cateva elemente certe.

Interesele economice zonale, si ma refer aici la sud-estul Europei, sunt pentru mentinerea monedei nationale la un nivel acceptabil (sub 5 lei/eur), nivel la care creditele in valuta să poată fi rambursate in continuare. Practic, cresterea restantierilor peste o anumita limita ar pune probleme serioase in bilanturile bancilor straine si, implicit, aceste probleme se transfera la bancile mama. Plus ca este si interesul celor care au credite, sa nu-si piarda proprietatile depuse in garantie. Lobby-ul extern fiind foarte puternic, bani ieftini s-au gasit pentru finantarea rezervelor BNR. In privinta potentialelor riscuri generate de politic in respectarea acordului cu FMI, consider ca sunt simple elemente de campanie electorala folosite pe post de sperietori. Aceasta afirmatie este demonstrata de mioritica permeabilitate a mediului politic la lobby-ul de orice natura.

Principalul risc pe care il observ este plierea opiniei publice pe gandirea socialista, discursul de acest tip adunand frustrările maselor. Eroarea de logica a celor care accepta un asemenea discurs este dată de translatarea răspunderii asupra unor actiuni de la decidenţi catre beneficiari, de la vanzator catre cumparator. Altfel spus, prin acest artificiu se obtine cel putin la nivel declarativ o disculpare, o scapare de responsabilitate.

Ca perspectiva post electorala, dupa concedierea unei parti a bugetarilor se va vedea clar necesitatea sau inutilitatea maririi fiscalitatii. Pana atunci insa, risipa de resurse publice si falimentul firmelor vor continua.