Mall Museum

Exact acesta este termenul pentru ceea ce au devenit unele mall-uri: muzeu. Adica anticamera falimentului.

Pentru rentabilitatea unui mall, implicit a chiriasilor lui, doua lucruri sint de baza. Primul este pozitionarea lui – care poate asigura un trafic bun al clientilor. Este vital ca intre centrul orasului si mall sa nu mai existe un altul concurent pentru ca foarte multi clienti ar prefera drumul cel mai scurt. Oportunitati de pozitionare exista din acest punct de vedere.

Al doilea element il reprezinta costurile. Costurile de constructie al mall-ului, costul terenului, costul banilor investiti si clauzele puse de creditori. Pentru ca aceste costuri se transmit automat in chirii. Cu cit ai construit mai devreme de maturizarea bulei imobiliare, cu atit ai cheltuit mai putini bani; si costurile sint destul de mici pentru a suporta negocieri si reduceri ale chiriei in vederea pastrarii unui grad cit mai ridicat de ocupare a spatiilor comerciale. Probabil sint foarte putine mall-urile construite in acea perioada.

Si cele care se construiesc in prezent pot beneficia de cele doua avantaje descrise mai sus. Costurile sint mult mai mici ca acum 5-6 ani, inclusiv costul banilor a scazut semnificativ. Si sint multe cazurile in care conditiile puse de creditori obliga administratorul unui mall deja functional sa nu scada chiria sub un anumit prag. Aceasta obligatie este o mina de aur pentru celelalte mall-uri, iar relocarea chiriasilor va fi urmatorul pas.

Nu trebuie sa mire pe nimeni faptul ca inca se construiesc mall-uri, iar altele inchid portile. Presiunea pe costuri este din ce in ce mai ridicata in coditiile accentuarii trendului deflationist si a adincirii deficitului de cerere. Cele care inchid sint cele construite cu costuri mult mai mari decit se construieste in prezent. Aceasta atu face diferenta.

Urmatorul meci de reducere a costurilor va intre chiriasii mall-urilor - multinationale si afacerile mai mici. Singurele afaceri locale care cred ca vor reusi intr-un final sa supravietuiasca si sa-si mentina prezenta in mall-uri sint cele de nisa, care ofera produse de calitate cu valoare adaugata mare.

Logica pretului la …

… alimente. Fiind perisabile, calitatea alimentelor are o durata de viata relativ scurta, iar productia locala care are potentialul de a genera calitatea cea mai buna este sezoniera. Timpii lungi de transport al alimentelor proaspete nu face decit sa taie din calitatea lor. (Calitatea este singura caracteristica care aduce valoare adaugata si de care este direct dependent pretul de vinzare.)

Nevoia de a conserva alimentele apare atunci cind nu reusesti sa vinzi toata productia in timp real, sau alegi sa vinzi doar o parte pentru a mentine un anumit nivel al pretului. Refrigerate, pasteurizate, chimizate, aditivate, …, toate acestea reprezinta costuri prin care alimentele isi diminueaza din calitatea lor. Cu toate aceste costuri, pretul alimentelor conservate ar trebui sa fie sub pretul celor proaspete deoarece in mod normal aceste cantitati de alimente s-ar fi pierdut in absenta metodelor de conservare. Deci valoarea adaugata adusa prin conservare, in ciuda pierderii de valoare prin diminuarea calitatii, este consistenta. Aceasta este realitatea pe care am remarcat-o in economiile dezvoltate (Elvetia este cel mai bun exemplu).

Daca situatia preturilor la raft este inversata fata de logica de mai sus, totul se datoreaza preferintelor consumatorilor. Adica alimentele de calitate scazuta reprezinta o prioritate. Cererea dicteaza pretul la raft, iar cererea depinde de nivelul mediu de educatie. Atunci cind majoritatea alege alimentele cele mai ieftine, pretul acestora creste.

In schimb, in comunitatile in care productia de alimente este enorm de mica (tarile nordice), aceasta logica nu se mai aplica.

PS: Nu am abordat situatia 'alimentelor' industriale care au cantitati infime de ingrediente naturale pentru ca targetul lor il reprezinta cei cu venituri foarte mici sau cei neinformati. Caritate sau penalizarea prostiei.

Minoritatea

De orice natură ar fi ea (etnică, religioasă, … ), faptul că există se traduce automat în existența sau posibilitatea existenței unor drepturi în fața majorității. Și asta în ciuda faptului că majoritatea este cea care decide.

Protejate inclusiv prin legi internaționale, minoritățile devin o oportunitate prin avantajele pe care le oferă apartenența la acea minoritate.

Avînd în vedere coeziunea socială mult mai puternică și păstrarea elementelor care o diferențiază, minoritatea cu siguranță se organizează mult mai bine și își apără interesele mult mai eficient decît o face majoritatea în contextul social actual. Și exemplele sînt foarte simplu de urmărit: partide politice în cazul minorităților etnice, influență și afaceri dezvoltate în diverse domenii de minoritățile religioase, manifestații publice susținute prin ong-uri în cazul minorităților sexuale, … .

Discriminarea s-a mutat în realitate asupra majorității care a devenit de facto purtătoarea de grijă a minorităților, iar sume substanțiale din banii majorității sînt transferați minorităților sub diverse pretexte.

Jocul puterii

Indiferent că vorbim de puterea politică, militară sau simbolică, pentru ca elementele care compun mediul social și țin legată o comunitate să înceapă să se reconfigureze este nevoie de un element declanșator.

Unii ar spune că este vorba de interesul general (justificarea oricărei acțiuni politice), de opinia publică (chestiuni religioase), de societatea civilă (Rosia Montană), de interese străine (gazele de șist), sau un alt element. Putem să analizăm jocul puterii manifestat de-a lungul istoriei. Concluzia este aceeași.

Orice interes are o latură socială (ex. contractul de vînzare-cumpărare), o legatura cu socialul, sau pur și simplu ține numai de social (politica, revoluțiile). Oricare ar fi aria lui de cuprindere (micro sau macro socială), orice interes poate rămîne o iluzie sau poate deveni realitate. Diferența este dată de existența unei acțiuni declanșatoare menită sa pună în practică acel interes.

În esență este vorba despre bani, care pot fi transformați în absolut orice este nevoie: energie, timp, muncă (manifestații, lobby, servicii), influență, … . Nu poți să coordonezi punerea în practică a unui interes, al unei acțiuni dacă nu dispui de resursele necesare. Care pot fi reduse simplu la bani.

Pe scurt, orice schimbare în orice masură a puterii are la bază un interes susținut financiar. Cu cît ai mai multe resurse, cu atît ai posibilitatea de a susține mai bine un interes și șansele de reușită cresc. Desigur că pentru a acumula resursele necesare ai nevoie de inteligență.

Încearcă să interpretezi evenimentele recente prin această cheie și ignoră acei cîțiva indivizi idealiști a căror prezență este utilă în orice acțiune pentru a spori anvergura mișcării și a seduce în acest mod și alți naivi. Ceea ce contează nu este ce vrei, ci cîți bani ai. Abia apoi ceea ce vrei poate deveni realitate.

Reducerea costurilor (IV)

Am scris un articol care tratează mai multe căi legale și semi-legale în care legea fiscală se poate ocoli cu succes și care ar fi trebuit să apară sub titlul de mai sus. Am decis însă să nu-l public deoarece asemenea sfaturi în general nu sînt gratuite. Îți pot furniza cîteva indicii necesare în a crește șansele de reușită în conceperea unei scheme de scădere a poverii fiscale.

- Ai nevoie de mai multe firme, chiar dacă tu nu ești persoana fizică care deține toate părțile sociale.

- Orice afacere presupune deținerea/ utilizarea unor active. Aceste active sînt esențiale și trebuiesc protejate. Ele vor fi în proprietatea firmei A care va fi cu toate taxele la zi și cu contabilitatea curată. Aceasta firmă nu va gaja aceste active decît în situații extreme și nu va avea credite bancare. Obiectul ei de activitate va fi închirierea acestor active. Deci poate avea taxe foarte mici de plătit.

- Una dintre firme poate fi înregistrata într-o țară cu fiscalitate mai mică (Bulgaria de exemplu). Prețurile de transfer între firme pot fi folosite pentru a muta profiturile de pe o firmă pe alta. Iar dacă firma înregistrată în Bulgaria vinde în Romania, prețul nu va conține tva, deci va fi din start mai mic decît al concurenței.

- Referitor la datorii, singurul creditor în fața căruia îți permiți să renunți la construirea unei relații pe termen lung este cel care nu-ți oferă nimic în schimbul banilor tăi, adică statul. Sînt foarte multe anunțuri în spațiul public postate de persoane doritoare să preia (cumpere) firme cu datorii. Sau poți vinde firma cu datorii unei 'rude mai în vîrstă de la țară' și apoi să-i suspenzi activitatea (implicit și plata impozitelor) pe 3 ani, după care se prelungește suspendarea cu încă 3 ani. Deci 6 ani nu ai probleme.

Dpdv principial nu există un sistem de control conceput de om care să funcționeze cu o eficiență de 100% fără să presupună comportamentul de bună credință al participanților în acest sistem. Ori în cazul în care cel care face regulile (statul) dovedeste rea-credință (ineficiență totală) în comportamentul său de administrare a resurselor și plusează fiscal indiferent dacă o parte din ceilalți participanți mor, acest comportament al statului induce în sistem o inhibiție de protecție și obligă și ceilalți participanți să procedeze la fel, ducînd astfel la vicierea totală a sistemului. Ori într-un sistem viciat nu ai altă șansă de supravietuire decît să respecți aceste vicii, fapt care conferă practicilor ilegale o anumită integritate.

NU

Unul dintre cuvintele pe care foarte mulți nu știu să-l pronunțe, sau știu dar le e frică să o facă.

Daca spui NU indiferent de poziția pe care o ocupi în raport cu cealaltă persoană, înseamnă practic că ai luat o decizie, iar asta implică o anumită doză de răspundere. Răspundere care nu le place deloc românilor și de care încearcă să scape ori de cîte ori au ocazia. Sau în cel mai rău caz această răspundere să fie colectivă.

De cîte ori nu ai văzut pe cineva că greșește, conștientizează acest fapt și apoi încearcă să găsească o gramadă de scuze? Totdeauna altcineva sau altceva trebuie să poarte răspunderea pentru acțiunile românilor. Acțiuni individuale sau colective.

Frica de a da un răspuns clar chiar dacă acesta este NU îi împinge pe mulți în jocul amînării la infinit a unui răspuns clar cu gîndul că solicitantul va renunța la un moment dat. Foarte nocivă această frică pentru că erodează încrederea și coeziunea socială.

Oricine va fi mult mai fericit dacă primește un răspuns prompt și clar decît să piardă timp prețios asteptînd. Și încă ceva: prestigiul ca element aducător de profit nu are nimic în comun cu această amînare repetată – se exclud reciproc.

De exemplu, ce încredere pot avea eu într-o firmă de servicii contabile cînd nu primesc răspuns la o cerere de ofertă pentru un anumit serviciu plătit și sînt doar amînat? Și asta dupa telefoane repetate! ZERO încredere.

Religia ca o afacere

Religia este o opțiune personală. Fiind una dintre componentele socialului care dă sens existenței unei comunități, religia poate fi asemanată cu politica în ceea ce privește impactul social. Instituționalizarea religiei a permis din plin finanțarea acesteia de către diverse interese, pe care nu le comentez.

În schimb mi se pare foarte interesant modul în care oamenii donează bani și sprijină aceste religii. Și cred că aparține naturii umane dorința de a recompensa o persoană care pînă în momentul deciziei tale de a plăti a făcut voluntariat, iar serviciul lui îți aduce valoare adaugată în ceea ce tu întreprinzi în dezvolatarea ta personală. La nivel macro-social, calitatea serviciilor spirituale depinde de gradul de educație al majorității. Pînă aici totul este firesc.

Intersecția acțiunii religioase instituționalizate cu diverse interese (politice sau de altă natură) este locul în care începe businessul. Expunerea mare de care beneficiază anumite personaje (lideri și reprezentanți religioși) este calea pe care pot fi transmise mesaje către populație. Puterea simbolică pe care aceste personaje o dețin în interiorul comunității dau credibilitate acelor mesaje și ridică prețul unor astfel de servicii. Vorbim de bani, de avantaje fiscale sau influență.

TVR

O afacere a statului sau o altă taxă pe prostie. Nimic mai mult. Voi analiza cît mai obiectiv această afacere deoarece televiziunea publică este la o răscruce de drumuri. Datoriile imense acumulate obligă la o decizie.

Propunerea politicului de a renunța total la veniturile din publicitate pliată pe comparația cu televiziuni publice din țări dezvoltate este cît se poate de infantilă. E ca și cum am compara prima ligă de fotbal dintr-o țară africană cu cu prima liga din UK și am decide că ar trebui să mărim prețurile la intrarea pe stadioanele din Africa. Dar dacă participarea la meciuri ar fi obligatorie pentru public?

Rentabilitatea publicității este etalonul de bază pentru ratingul oricarei televiziuni. Cu cît faci emisiuni mai bune și mai interesante, cu atît îți crește prețul cu care taxezi publicitatea. Și reciproca e valabilă: dacă ești slab pregătit și produsul muncii tale nu interesează pe nimeni atunci e clar că nici venituri din publicitate nu vei avea. Cine nevoie are să plătească oameni care nu știu meserie, care doar cheltuie sume imense?!

Dezvoltare profesională

Îți place ceea ce profesezi? Dacă nu, te-ai gîndit să te îndrepți încet, încet spre ceea ce îți place cu adevărat să faci?

Dacă nu știi ceea ce îți place să faci, începe să observi ceea ce îți face plăcere să faci. Poate fi vorba de anumite pasiuni sau domenii de activitate, dar încă nu reușești să-ți dai seama cum poți să le interconetezi pentru a reuși să le monetizezi într-un fel. Poate că anumite activități îți fac plăcere atunci cînd le faci, dar aparțin de domenii total diferite.

Sfatul meu este să continui să investești timpul în aceste activități/ pasiuni și să încerci să fii cît mai bun, cît mai actualizat și cît mai interconectat cu alți oameni care împărtășesc aceleași pasiuni. Vei avea numai de cîștigat. Sînt sigur că vei reuși să găsești pe internet oameni care au demarat o afacere care necesită într-o măsură mai mare sau mai mică cunoștințe care privesc o anumită pasiune care și ție îți face placere.

Exemple de persoane care și-au dezvoltat aceste calități și le-au transformat în afaceri profitabile sînt extrem de multe. La fel de multe sînt și exemplele în care proprietari de afaceri continuă să-și dezvolte anumite cunoștințe din domenii conexe.

Eu de exemplu, am terminat un mic curs online pe coursera.org de psihologie socială. Mi-a făcut mare plăcere să investesc timp și efort în acest curs și am cîștigat o mulțime de cunoștințe practice. Și voi mai continua cu încă două cursuri din domenii diferite și care converg în cazul meu către ceea ce fac. Și asta în ciuda faptului că am primit de la ACCA după o serie de examene o diplomă (an advanced diploma in business and accounting). Ce vreau să-ți spun și ceea ce contează de fapt și poate fi monetizat la un moment dat este faptul că dezvoltarea ta profesională este esențială, nu diplomele și atestatele pe care le ai. Doar ce știi să faci concret îți poate aduce profit.

Și încă ceva foarte interesant. În orice domeniu - dar mai ales în cel al științelor sociale - pe lîngă experiența practică mai există și puține resurse scrise care te ajută foarte mult în practică. Cum aflii care sînt aceste resurse și cum intri în posesia lor este un lucru important pentru tine, poate cel mai dificil de făcut.

Dacă te aflii în acel punct în care consideri că ai suficiente cunoștine și experiență pentru a porni pe cont propriu, încearcă să evaluezi foarte bine situația. Aproape toți cei care au investit pentru a pune în practică și obține profit din pasiunile lor au beneficiat de sfatul a cel puțin o persoană cu experiență comercială (nu neaparat în domeniul respectiv). Cel mai indicat este să-ți găsești un asociat cu experiență comercială; faptul că vine cu o parte din capital îl va face să performeze la capacitatea lui adevărată.

Căsuța de valori

Un serviciu oferit în principal de bănci, menit să ofere o siguranță mai ridicată pentru păstrarea valorilor decît propria locuință sau alte locuri.

Prestigiul este singura caracterisitică aducătoare de clienți și profit. Situația aparentă de monopol al băncilor comerciale pe piața serviciilor de păstrare de valori împuținează variantele posibile la care poate apela un potențial client. (Aceasta este o nișă îincă neexploatată la adevăratul ei potențial, deci loc pe piață există!)

Am aflat și știm cu toții destule amănunte despre fraudele produse prin acordarea de către băncile comerciale de credite consistente fără nici o acoperire reală către anumite personaje care aveau spatele asigurat de divereși oameni politici. Relativ recent au fost destructurate doar cîteva rețele. În mod sigur marile tunuri nu vor fi niciodată făcute public. Adăugați aici războiul cluauzelor abuzive din contractele de credit și obțineți imaginea exactă a credibilității de care ar trebui să se bucure sistemul bancar românesc, sau altfel spus, cît capital de încredere merită să investești în acest sistem. Nu am luat în considerare aberațiile politicii monetare sau afacerile făcute pe cursul valutar cu flotare controlată de către decidenții care dețineau asemenea informații deoarece aceste neajunsuri pot fi ocolite.

Tot relativ recent am aflat din media oficială (atenție deci, mă refer aici la un mediu controlat în care nu ajunge orice informație) despre furtul din casuțele de valori, ultimul caz fiind din Argeș. În condițiile în care accesul la locul unde sînt depozitate casuțele de valori este securitizat inclusiv prin camere video, iar tot fluxul de persoane înregistrat, elucidarea cazurilor de furt din casetele de valori ar trebui să fie foarte ușoară și să se petreacă foarte repede.

Menținerea prestigiului și a încrederii clienților în serviciile oferite obligă băncile implicate în cazurile de furturi din casuțele de valori să anunțe cu surle și trîmbițe și cît mai repede rezolvarea cazurilor și implementarea de proceduri noi pentru prevenție. Evidența ne demonstrează că absolut toate cazurile de furt din casetele de valori înregistrate pînă acum au fost puse sub o tăcere suspectă. Probabil că la acele cazuri încă 'se lucrează', apoi dosarele vor sta prin justiție mult timp. Certitudinea este că șansele de recuperare a prejudiciului sînt aproape zero.

Prin urmare devine absolut obiectivă și extrem de oportună decizia luată de mulți utilizatori de servicii bancare românești de a lucra cu bănci din alte țări, iar apelul făcut de guvernatorul bnr în favoarea utilizării serviciilor bancare românești nu face decît să sublinieze și să confere certitudine faptului că încrederea în sistemul bancar românesc este în picaj. Și este în picaj datorită slabei calități a serviciilor oferite și a fraudelor susținute din interiorul sistemului.