Radiografia unei morti premeditate: sectorul privat romanesc

In Romania asistam cu totii la un blocaj economic generalizat. Cercul vicios incepe cu armata de salariati ai statului - supradimensionata dpdv al necesitatilor si al utilitatii -, continua cu ambitia prosteasca a politicului de a-si mentine angajatii cu orice pret, fapt care duce la insolventa si falimentul sectorului privat, si se termina cu sporirea numarului se oameni care trebuie sa fie platiti de stat (somerii si asistatii social) care genereaza noi deficite in buget.

Voi exemplifica rationamentul pe un caz concret (de buna credinta) trait de multi români, ca o radiografie a inceperii si desfasurarii crizei.

X-ulescu este proprietar al unei mici afaceri private de productie, cu cateva zeci de angajati. A incercat pe cat posibil sa nu isi expandeze afacerea dupa marimea cererii existente in sezoanele de varf, ci a crescut intr-un ritm moderat. Politica firmei: stocul de produse finite nu exista (tot ce se produce se vinde), impozitele si taxele platite la timp, furnizorii de asemenea, echipamente si utilaje destul de bune si forta de munca calificata. In decursul timpului, X-ulescu a paltit statului sume importante de bani sub forma de impozite si taxe, a platit salariile angajatilor si a obtinut un profit pe care l-a investit in afacere. Urmarea: salariatii si-au facut credite (aveau o baza – salariul), statul isi primea portia consistenta fara sa faca nimic in schimb si toata lumea era fericita.

Ciclul de productie dura cateva zile, apoi mai treceau cateva zile sau chiar saptamani pana marfa ajungea pe raft. Materia prima se platea la 60-90 zile, iar banii proveniti din vanzarea efectiva a produselor finite se incasau intr-un termen mai scurt. Practic, astazi se platea materia prima achizitionata in urma cu 2-3 luni (care era deja consumata), impozitele si taxele de luna trecuta. Tot astazi se incasau banii proveniti din vanzarile de acum 1-2 luni.

Sa presupunem ca tot astazi a inceput si criza. Vanzarile au inceput sa scada treptat, la fel si incasarile de la clienti.

Peste putin timp (sa zicem 1-2 luni), firma are de platit facturile furnizorilor de acum 3 luni, perioada in care a produs la capacitate maxima, si are de incasat banii pe marfa vanduta si ajunsa la scadenta. Din varii motive (legate in special de noile conditii ale pietei), firma lui X-ulescu nu-si mai primeste toti banii, o parte din creante devenind incerte. Acum, X-ulescu isi prioritizeaza platile, dirijandu-le in special catre furnizorii esentiali si salarii. Este faza in care platile neproductive – de ex. catre fisc - incep sa inregistreze restante.

Dar piata nu da nici un semn de redresare, ci isi continua trendul. Ne aflam deja in faza a doua, in care incep negocierile cu furnizorii si clientii pentru marirea termenelor de plata/ incasare, si pana la urma se ajunge la o solutie de compromis; blocajul financiar il resmit toate firmele, ceea ce mai inmoaie din pretentii la negocieri. Numai ca statul, desi total neproductiv, se incapataneaza si nu face nimic altceva decat sa calculeze niste penalitati aberante fata de realitatea economica, pe langa care mai creste si pretentiile prin marirea fiscalitatii.

Rezultatul? Cronicizarea blocajului financiar. In aceasta faza (a treia) multe litigii ajung la instanta comerciala pentru a-si clarifica situatiile de incasari/ plati.

Asa cum am vazut, pana in acest moment X-ulescu nu poate fi acuzat de rea-credinta in actiunile sale. Salariatii isi primesc in continuare salariile (chiar daca sunt reduse), furnizorii isi primesc banii la termenele re-negociate si firma supravietuieste.

Dar au trecut cateva luni bune cu lichiditati reduse, si fiscul isi cere dreptul intr-un mod cat se poate de prostesc: blocheaza conturile firmei, si cu aceasta masura taie aproape orice speranta de redresare.

Este stiut faptul ca valoarea activelor ale unei societati este mai mare in ipoteza continuitatii activitatii decat valoarea de lichidare. Pot sa afirm ca in conditii de criza, aceasta valoare de lichidare tinde spre zero in cazul activelor de productie specializate.

Bilantul: cele cateva zeci de salariati isi pierd locul de munca si trec din intretinerea lui X-ulescu in intretinerea statului ca someri, statul executa silit utilajele si bunurile firmei, dar recupereaza doar o mica parte din sumele pretinse, furnizorii care urmau sa fie platiti nu-si vor mai primi banii, fapt ce le va ingreuna si lor situatia. Salariatii care aveau credite contractate trec in randul restantierilor, fapt care duce la lungirea perioadei de inghetare a creditarii prin disparitia bazei (a veniturilor din salarii). Impactul social al crizei este astfel amplificat, si impinge politicul la cresterea datoriei publice pentru a acoperi incapacitatea gestionarii banului public.

Cazul lui X-ulescu este generalizat in economia romaneasca. Ca si blocajul financiar.

Concluzia? Prostie cat cuprinde, nivel de trai scazut si o moneda mai slaba.

Ideologii si modele economice

Asa cum bine se observa, in ultimile postari mi-am exprimat pozitia clara in ceea ce priveste nocivitatea atitudinilor prin care se incearca gasirea unor “virtuali” vinovati, care sa poarte vina pentru “greselile si neîmplinirile măreţe ale poporului”. De fapt, cei care se ascund in spatele unor simple pareri conspirationiste (de genul cartelul bancilor, strainii care au venit si au luat totul, si alte bazaconii de acest tip), o fac doar pentru a-si ascunde incapacitatea de a rationa corect dpdv al economiei de piata si de a-si reprezenta corect propriile interese. Afirmatia este valida doar presupunand buna intentie a acestora, si nu faptul de a folosi in scop electoral aceste opinii.

Juridic vorbind, orice persoana cu capacitate de exercitiu deplina este raspunzatoare pentru actele si faptele proprii, precum si pentru consecintele acestora. Pretentiile unei reglementari care sa dicteze anumite actiuni ale pietei apartin trecutului.

Prezentul ne pune in fata certitudini si modele. Certitudinile se refera la o serie de tari cu economii de piata performante, in care nivelul de trai este destul de sus, iar modelele se refera la ideologiile care au stat la baza viziunii pe termen lung in implementarea institutiilor si modelelor economice.

Consider constructiv faptul de a prezenta sintetic latura socio-economica a principalelor conceptii despre democratie (liberala, conservatoare si sociala) , conceptii care au fost implementate cu succes in alte tari. Precizez ca ideile au fost preluate din “Ideologii politice şi idealul democratic” de Terence Ball si Richard Dagger.

Câteva concepţii despre democraţie:
- Democraţia liberală – provine din liberalism, de aceea accentuează drepturile şi libertăţile individului. Pentru liberali, democraţia este guvernarea poporului, dar incluzând protejarea drepturilor şi a libertăţilor individului, pentru care trebuie redus rolul majorităţii. În această accepţiune, democraţia este conducerea de către majoritatea oamenilor, dar numai atâta timp cât cei care alcătuiesc majoritatea nu încearcă să-i deposedeze pe indivizi de drepturile lor fundamentale;
- Conservatorismul - Conservatorii clasici încercau să restaureze o societate aristocratică atacată de liberalism şi de Revoluţia franceză. Ei apărau ierarhia socială tradiţională, insistau asupra unui guvernământ suficient de puternic încât să dirijeze pasiunile oamenilor, şi erau sceptici cu privire la încercările de a promova libertatea individuală şi egalitatea şanselor într-o societate competitivă;
- Social-democraţia – conceptul cheie al democraţiei este egalitatea. Democraţia liberală plasează săracii la discreţia celor bogaţi. Avantajul financiar nu este democratic. El trebuie corectat.

Democraţia liberală
În cazul liberalismului, fiinţele umane sunt concepute ca indivizi în mod fundamental raţionali. Ei sunt de acord că propriul interes este motivaţia pentru cei mai mulţi dintre oameni. Aceasta implică şi faptul că oamenii vor concura între ei pentru a-şi promova interesul. Competiţia este considerată ca o parte naturală a condiţiei umane.

În cazul liberalilor, agentul este individul. Opreliştile pot fi: tradiţiile sociale, legăturile de dependenţă feudală şi conformismul religios. Lor li se adaugă: sărăcia, apartenenţa sexuală sau rasială, neştiinţa şi boala. Scopul liberalismului: a trăi după cum crezi, atâta vreme cât nu îngrădeşti libertatea altora. Din perspectivă liberală, fiecare persoană ar trebui să aibă şanse egale de a se bucura de libertate, libertatea nimănui nefiind superioară libertăţii altuia.

Liberalii neoclasici susţineau că intervenţia statului ar trebui să fie foarte redusă pentru a lăsa loc exercitării libertăţii individuale.

John Maynard Keynes a argumentat că guvernul trebuie să îşi folosească abilitatea de a impune impozite şi de a le folosi pentru prevenirea depresiilor şi menţinerea unei economii sănătoase. Aceasta teorie a devenit ideologia dominantă a Vestului după al doilea război mondial.

Robert Nozick – statul este o gigantică agenţie de protecţie. «Statul minimal» este legitim atât timp cât nu violează drepturile nimănui. Politica de folosire a taxelor pentru a lua banii de la unii oameni în beneficiul altora este o situaţie similară cu «munca forţată».

Libertarianismul anarhist este prelungirea extremă a liberalismului. Din perspectiva lor, adevăratul liberalism conduce la anarhie. Murray Rothbard considera că anarhismul pe piaţa liberă este şi de dorit (când nu există constrângere din partea guvernului, orice individ va fi lăsat să facă tot ce doreşte), şi practic (orice face guvernământul, iniţiativa privată poate să facă şi mai bine!).

Liberalii neoclasici (sau libertarienii) consideră că avem nevoie să limităm guvernământul pentru a-l împiedica să ne jefuiască de libertate. Anarhiştii libertarieni militează pentru abolirea guvernământului în ansamblul său.

Conservatorismul
Convingerea umană a conservatorilor este că fiinţele umane sunt şi vor fi întotdeauna slabe. Mulţi numesc conservatorismul – «filosofia politică a imperfecţiunii». Oamenii nu sunt atât de inteligenţi pe cât se cred, iar raţiunea lor nu este capabilă să anticipeze toate consecinţele deciziilor luate. De aceea, cele mai bune intenţii sfârşesc adesea prin a provoca cel mai mare rău.

Conservatorii consideră că orice încercare de a reface fiinţele umane prin reconstruirea societăţii lor va sfârşi într-un dezastru. Susţinătorii radicali ai altor ideologii deţin viziunile unor societăţi utopice, ei cheamă la revoluţie pentru a realiza societăţi perfecte.

Libertatea nu este neapărat bună, deşi poate fi. Ca şi focul, libertatea poate fi utilă dacă este supusă unei bune întrebuinţări. Puterea distructivă a oamenilor eliberaţi de toate restricţiile tradiţionale şi legale este înspăimântătoare.

Conservatorii credeau că în orice societate există un grup restrâns care este potrivit pentru a guverna, prin capacităţi, experienţă şi temperament, în timp ce totalitatea este total nepotrivită.

Conservatorii tradiţionali sunt apropiaţi de Edmund Burke, de poziţiile conservatorilor clasici şi ale conservatorilor culturali. Societatea este concepută ca o ţesătură de pânză, în care fiecare individ are conexiuni cu ceilalţi. Societatea trebuie să promoveze libertatea, dar o libertate ordonată. Scopul activităţii politice este acela de a păstra fabrica socială. Capitalismul este considerat un solvent care poate dizolva ţesătura de relaţii tradiţionale.

Socialismul
Socialismul a început ca un răspuns la liberalismul sfârşitului de secol al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea. Socialiştii s-au opus accentului pus de liberali asupra competenţei şi libertăţii individuale, fiinţele omeneşti fiind prin natura lor creaturi sociale sau comunitare. Până la un punct, acesta este şi discursul conservatorilor. Numai că socialiştii nu acordă nicio valoare tradiţiei şi proprietăţii private.

Socialiştii fac apel la programe care distribuie bogăţia mai echitabil, în raport cu care conservatorii au acordat eticheta «egalizatoare». Socialiştii împărtăşesc convingerea fundamentală că societata în ansamblu trebuie să controleze proprietatea, şi nu indivizi particulari. Se pune aici o întrebare: cât de mult din proprietate trebuie să deţină şi să controleze societatea? Ca principiu general, orice contribuie semnificativ la producerea, distribuirea şi livrarea bunurilor trebuie să fie controlat social în folosul tuturor.

Pentru socialişti, agentul care trebuie să fie liber nu este individul izolat, ci indivizii-în-relaţie. Ei consideră că sistemul capitalist se opune aspiraţiilor lor prin aşezarea prea multor obstacole în calea muncitorilor. Cei care trebuie să-şi petreacă cea mai mare parte a timpului pentru a munci din greu ca să trăiască, nu pot spera să-şi dezvolte talentele pe deplin. Nimeni nu poate fi liber să scoată un profit privat din munca altuia.

Capitalistul exploatează muncitorul plătindu-i mai puţin decât valorează munca sa. Muncitorul este sărăcit, pe măsură ce capitalistul se îmbogăţeşte. Capitalistul este dependent de muncitor, fără a cărui muncă nu s-ar putea crea nicio bogăţie, şi nici identitatea capitalistă n-ar exista. Diviziunile de clasă sunt exploatatorii, unde se elimină clasa se elimină şi exploatarea.

Economisirea privată în timp de criză

In timpuri de criza, economisirea creste substantial datorita perceptiilor si raportarii fata de riscurile posibil sa se produca. In viata de zi cu zi, fiecare dintre noi poate sa economiseasca diferite sume, secretul fiind schimbarea comportamentului de consum, eficientizarea lui.

Altfel spus, trebuie sa cumpar doar acele produse si servicii care imi sunt folositoare, si la un pret cat mai bun. Reperul dupa care ma orientez trebuie sa fie dat de raspunsul la intrebarea: "Chiar am nevoie de asta?"

Pe de alta parte, in timpul unei perioade de timp (luna/an), sumele care se economisesc incercand sa consum rational (utilitati, telefon, masa la restaurant vs. gatit acasa, ...) nu sunt deloc de neglijat.

Ierarhizarea prioritatilor este o alta problema: la ce renunt si la ce nu renunt? Ce trebuie sa cumpar mai ieftin si ce nu pot sa cumpar mai ieftin? In aceasta lista se pot incadra ipotecile, gajurile, proiectele de perfectionare incepute (cursuri), dar achitate partial, contractul de chirie, contractele de utilitati, ... .

Cand planuim, trebuie sa avem in vedere si un orizont de timp. Platesc acum mai mult, dar raportat la un orizont de timp, cheltuiala lunara scade. Un exemplu in acest sens este achizitionarea unui filtru bun pentru apa potabila; investitia initiala acopera cheltuielile cu consumul de apa ambalata la pet-uri pe 1 an. Filtrul este garantat 2 ani functionare normala. Ca atare, costul lunar scade.

Mai multe sfaturi de acest tip, din care putem sa invatam destul de multe, dar nu toate aplicabile in Romania, le gasiti aici si aici. Daca privim cu atentie, textul din a doua recomandare a fost scris in 2007, dar sfaturile sunt perfect valabile si aplicabile.

Schimbarea

Premisele

Apropierea alegerilor încinge atmosfera si pe net. Pozitionarea de o parte sau de alta a devenit evidentă pentru majoritatea surselor de informare. Campaniile de PR au demarat in tromba.

Personal, nu simpatizez cu nici un partid politic. Ca si in cazul multor cititori ai acestui site, lehamitea si saturaţia fata de circul electoral si de prostia mioritica au atins si la mine nivele ridicate.

Provocarea

Găsirea, interpretarea, intelegerea informatiilor, filtrarea si acurateţea lor ne intereseaza pe toti. Evenimentele recente petrecute la nivel mondial (de la criza si masuri adoptate, pana la preocuparea pentru mentinerea surselor proprii de venit) au deschis o cutie a Pandorei, in care cifrele au devenit sensibile si influentate de perceptii, sociologia dicteaza cadrul invizibil in care se desfasoara schimbul, valoarea fluctueaza creând oportunitati reale, etc. In aceste ape tulburi, nevoia pentru o mai buna informare creşte.

Propunerea

Stiut fiind faptul ca puterea stă în unitate la orice nivel, inclusiv informational, va propun o unitate a opiniilor si informatiilor economice, interpretate dpdv economic, sociologic, psihologic, ... , intr-un mod propriu, original.

Ca atare, va rog sa-mi scrieti pe mail (scenariieconomice@gmail.com) interpretarile voastre proprii referitoare la orice subiect sau nunanţă economica, articolele cele mai interesante si o sinteza a comentariilor urmand sa le public pe site.

In speranta ca veti aprecia utilitatea acestui demers si veti raspunde provocarii pastrandu-va neutralitatea politica a opiniilor, astept parerile/ observatiile/ interpretarile voastre.

Creditul ipotecar – un alt unghi de vedere

Dupa cum bine se stie, nivelul preturilor bunurilor imobile este direct proportional cu nivelul de trai. Afirmatia poate fi invalidata daca actiunile populatiei din arealul analizat sunt lipsite de o logica economica elementara.

Principala cauza a discrepantei dintre nivelul de trai si preturile la imobiliare o constituie lipsa de cunostinte economice elementare care caracterizeaza cumparatorul/ consumatorul roman. Desigur ca bancile au avut o contributie semnificativa la umflarea preturilor, dar sa nu uitam ca s-au incadrat destul de bine in reglementarile legislative. In orice piata, vanzatorul este liber sa-si stabileasca pretul la valori cat mai mari, cu conditia ca marfa sau serviciul respectiv sa fie vandabil. Altfel risca sa nu-si vanda marfa si sa iasa din piata.

La fel au procedat si bancile. Si-au stabilit niveluri de pret ridicate (rate ale dobanzilor), care au fost acceptate cu prea multa usurinta de destul de multi cumparatori. In abordarea simplista, daca in piata de legume-fructe pretul cerut al castravetilor (un pret aberant!) este de 200 ron/kg, la un nivel al salariului mediu de 1500 ron/lunar, in mod normal nu ar trebui sa se realizeze nici o tranzactie, ducand inevitabil la scaderea pretului afisat. Dar daca exista cumparatori dispusi sa plateasca acest pret, in mod sigur ca vanzatorii vor incerca chiar sa mai pluseze la pret. Cum nu poti sa cumperi mai mult de cateva kg de castraveti lunar, bancile ti-au intins o mana de ajutor. Pretul? La fel de ridicat ca cel al castravetilor. Oportunitate unica pentru o afacere buna!

Regula de baza in economia de piata este ca cei care fac afaceri nerentabile trebuie sa iasa din piata. La fel si in cazul nostru, cumparatorii de castraveti scumpi – specimen pe cale de diparitie azi – dupa ce au consumat cateva kg pe baza veniturilor viitoare pe 20-30 ani, vor trebui sa-si acopere intr-un fel sau altul consumatia.

Pentru a exemplica, voi compara cazul Romaniei cu cel al Belgiei. Romania, ai carei indicatori macroeconomici se situeaza cu mult sub cei al Belgiei, implicit nivelurile salariului mediu si cel al PIB-ului pe cap de locuitor, a avut in ultimii ani preturi la imobiliare comparabile cu cele belgiene, fara a avea insa si niveluri de trai apropiate.

Daca in Romania, in contul unui credit ipotecar de 100 lei acordat pe 30 de ani debitorul trebuia sa plateasca (principalul+dobanda) de 2,5-3 ori suma imprumutata (adica 250-300 lei), in Belgia, pentru acelasi credit se platea bancii un total aprox de 1,6 ori suma imprumutata (160 lei). Datele prezentate pe siteul belgian se refera la mai 2009. Puteti sa verificati pe internet, pe orice site al unei banci comericale romane care are un simulator de credit ipotecar si va veti convinge. Corelatia cifrelor de mai sus este inca valabila, dar cererea solvabila (cumparatori pe care nu-i intereseaza pretul platit) nu mai sunt.

Morala: oricare ar fi bunul sau serviciul de care am nevoie si pe care vreau sa-l cumpar, nivelul pretului este determinant si trebuie sa fie corelat cu capacitatea mea actuala de a genera plus valoare. Daca pretul este ridicat comparativ cu veniturile mele, atunci nu voi cumpara acum si voi mai amâna momentul. Concomitent, avand in vedere necesitatea, voi cauta variante mai ieftine pentru satisfacerea nevoii.

Realitatea vazuta altfel

Observ in ultima vreme in media o serie de atitudini, recomandari, idei si planuri cu un pronuntat caracter social, de stanga. Un lucru normal in timp de criza, dar solutiile constructive lipsesc cu desavarsire, fapt ce ma face sa cred ca opinia publica nu s-a schimbat prea mult fata de momentul zero (anii 90), toti asteptand bratul protectionist al statului. Critica se pare ca este la ordinea zilei pe orice canal de comunicare. Se critica absolut orice: de la politica pana la fotbal; critica tinde sa devina sportul national numarul unu. Si atat. Nimeni nu face urmatorul pas, acela de a pune ceva in loc dupa ce a demolat totul.

Subiecte de critica economica:
* Bancile/ bancherii. Adevarul este ca orice banca comerciala este o afacere privata care a respectat regulile jocului (cadrul legislativ), a platit taxe, a creat locuri de munca, .. , exact ca orice alta firma. Sigur ca, datorita specificului activitatii, sectorul bancar a jucat un rol important in umflarea speculativa a preturilor, dar totul a fost legal. Dpdv strict economic, nu bancherul este de vina pentru ca x si y au facut o afacere proasta luand credit pentru orice (cu buletinul, ipoteca, etc). Lectia care acum o primesc multi debitori sper ca va ajuta putin la schimbarea mentalitatilor si la formarea unei logici economice elementare.

* Guvernul. Orice culoare ar avea, conducerea politica se orienteaza intotdeanua si isi modelează actiunile dupa gradul de educatie al majoritatii votantilor si dupa asteptarile acestora. Cursa electorala obliga factorul politic la compromis si masuri nefundamentate economic. Asa cum demonstram, romanii sunt incapabili sa-si vada interesul propriu dincolo de ziua de azi, urmarea fireasca fiind imposibilitatea implementarii oricarei strategii nationale in orice domeniu (pe termen mediu sau lung). Asta se vede de la urbanism si pana la cel mai neinsemnat capitol al vietii romanesti.

*’Legile proaste’. Reglementarea vazuta, pe de o parte ca unealta a culegerii de voturi, iar pe de alta parte ca sursa de rasplatire pentru cei care si-au aratat sprijinul sub diverse forme in campania electorala, este principala cauza a crizei. Altoită pe un sistem de gandire si conceptii etatiste, reglementarea isi produce roadele din plin (somaj, blocaj financiar, falimente). Consider critica la adresa reglementarii ca fiind singura productiva.

*BNR-ul. Ca orice in tara asta, nici Banca Nationala nu a scapat de rolul de ‘tap ispasitor’. De departe, Banca Nationala are cea mai buna echipa de specialisti. Critica sporadica a avut rolul de a deturna focalizarea atentiei opiniei publice asupra unor persoane catre o institutie.

* Acordul cu FMI. In primul rand, existenta unui minim pachet coerent de masuri economice care sa mai franeze din elanul toxic al clasei politice in goana dupa voturi, face din obligatiile asumate un precedent sanatos. In al doilea rand, dependenta de banii fondului demonstreaza ineficienta si lipsa de viziune economica a guvernărilor care le-am avut in ultimii 20 de ani. De fapt, prevederile acordului constituie singurul program anti-criza care se aplica in Romania.

* Isărescu. Gandirea fixista a multora vede in diverse institutii publice si in reprezentantii acestora adevarate baby sitter-re moderne, care ar trebui sa vegheze la corectitudinea economica a actiunilor multimii. Refuzul asumarii raspunderii (de catre fiecare din noi) pentru actiunile proprii si vanatoarea de vrajitoare in cautarea vinovatilor, inchid drumul constructiv al invatarii din greselile facute.

In concluzie, meritul sau vina pentru nivelul de trai apartine in totalitate maselor, si constă in responsabilitatea pentru actiunile proprii (indatorarea fara justificare si alte fapte economice falimentare), precum si responsabilitatea pentru o cat mai buna reprezentare a interesului propriu la nivel macro.

Psihologia si comportamentul economic

Comportamentul uman este dificil de prevăzut (este predictibil intr-o foarte mica masura), ca atare nu poate fi modelat matematic. In modelarea economica este necesara dezvoltarea unei componente care sa contina modele de prognoza economica, bazata pe comportamentul uman.

In procesul decizional, orice participant pe o piata reglementata, utilizeaza atat rationamente economice (mai ales in perioade de crestere), cat si rationamente dominate de subiectivism, aproape ilogice dpdv economic, in perioade de criza.

Psihologia a inceput sa fie utilizata si in domeniul economic, in diferite contexte de afaceri, cum ar fi pietele de munca, deciziile de investitii, de conducere si de raportare. Problema principala care trebuie rezolvata este determinarea intensitatii instabilitatii economice cauzata de perceptii, mai degraba decat de fundamentele reale economice.

In momentul in care functionarea unei piete deviaza de la linia pe care a urmat-o in trecutul apropiat – stiut fiind faptul ca oamenii sunt influentati in deciziile lor in mare masura de evenimentele recente – abaterile de la logica economica se manifesta nu numai in functionarea pietei, ci si in deciziile participantilor. Aceste distorsiuni de decizie inlocuiesc logica economica normala.

In rationamentul de luare a deciziei de investitie, oamenii tind sa incerce sa prevada ce se va intampla in piata prin prisma informatiilor pe care le detin, informatii acumulate in trecut. Insa aici apare problema informatiilor redundante(1). Cineva in media furnizeaza informatia X, tu o preiei si o spui si prietenilor tai, eu o public pe internet, si tot asa, informatia resprectiva se repeta, iar discutiile se inmultesc. Este clar ca aceasta informatie va influenta si decizia din piata. Ceea ce trebuie inteles este faptul ca aceasta informatie este o bucatica mica din totalul de informatie de care am nevoie pentru a decide, iar tendinta de a o generaliza ca o trasatura esentiala a pietei si de a-i supraestima impactul, este nociva.

Cu siguranta, recesiunea a crescut gradul de volatilitate al pietei in ultima periaoda, iar acest lucru a crescut substantial si distorsiunile de decizie. Considerand presa ca factor relevant, tot ce se vorbeste despre criza, o data auzit si inmagazinat, va influenta apoi oamenii in decizia lor si va crea astfel comportamente. O veste negativa repetata in mod constant pe diferite canale de comunicare si pe care toata lumea o discuta si o repeta formeaza o cutie de rezonanţă(2). Impactul in economie este cu atat mai mare cu cat oamenii au tendinta de a generaliza aceasta informatie.

Un exemplu cronologic:
a. nu exista nici o problema cu locurile de munca, job-ul tau nu este amenintat (realitatea);
b. dar exista intr-adevar probleme pe piata bursiera – stirea negativa, repetata, si care formeaza cutia de rezonanta;
c. tu nu ai jucat in viata ta la bursa, deci nu ai ce sa pierzi (realitatea);
d. rezultatul: distorsiunea de decizie – tu vei cheltui mai putin si vei incepe sa economisesti (comportament irational);
e. vanzarile firmelor scad, profitul la fel, si incep sa apara probleme reale de somaj (modificarea realitatii).

Astfel, o informatie redundanta creaza distorsiuni de decizie, apoi comportament, si in final, anomalii economice. Acest tip de comportamente irationale sunt dificil de prevazut si modelat deoarece manifestarea lor depinde de fiecare situatie in parte.

_______________
(1) redundanţă = surplus de informatie transmis fata de strictul necesar; abundenta inutila de expresii, de cuvinte sau de imagini in formularea unei idei (conform DEX).
(2) despre cutiile de rezonanaţă, V Volkoff spune ca “mijloacele de informare sunt predispuse la dezinformare prin insasi functia lor, care consta in a vinde o informatie susceptibila de a seduce, de a interesa, de a şoca, de a speria in mod agreabil inainte de a linisti, pe scurt, informatia cea mai placută posibil.”

Recomandare (de citit!)

In ultima vreme primim cu totii adevarate 'retete' de comportament economic sau de combatere a crizei, tot felul de 'previziuni' care se dovedesc intr-un final doar simple pareri, fara nici o legatura cu realitatea.

Intelegerea economiei, mai ales in aceasta perioada de criza, presupune si cunoasterea unor resorturi scoiologice si psihologice care tin, in principal, de comportamentul si actiunea umana. In aceste conditii total atipice, mobilurile deciziilor la nivelul indivizilor si maselor contin doar partial rationamente economice. Grosul premiselor au la baza perceptiile, care acum includ sentimente de teama, de nesiguranta si de incertitudine.

Aceste perceptii sunt in vizorul sociologilor de mult timp, iar manipularea lor prin dezinformare, propaganda, publicitate si intoxicare au adus si inca aduc profituri celor care stiu sa le foloseasca.

Ca urmare, avem nevoie de discernamant in decantarea informatiilor care ne vin pe toate canalele media. In sprijinul acestei idei, va recomand sa lecturati un mic "Tratat de dezinformare" scris de V. Volkoff.

Il puteti citi online , sau puteti sa-l dati jos si sa-l printati.

Lectura placuta!

Riscuri posibile

In conditii atipice, de criza, predictibilitatea oferita de analiza tehnica este nula. Trebuie avute in vedere o serie de ipoteze privitoare la perceptiile maselor si raportarea acestora fata de risc. In acest rationament, gradul de educatie si increderea sunt foarte importante.

1. Semnalul ca economia romaneasca se afla pe drumul unui colaps al politicii bugetare va fi dat daca data alegerilor va fi devansata. In mod normal, alegerile prezidentiale ar trebui sa fie la sfarsitul lunii noiembrie. O miscare politica care indica secătuirea veniturilor la bugetul de stat si neputinţa mentinerii calmului social pana in momentul alegerilor ar fi definitia acestei devansări.

2. Protestele din Justitie si cadrul legal prost alcatuit pot crea precedente periculoase in obligarea statului la plata diverselor sporuri salariale prin sentinte executorii. Le numesc ‘periculoase’ deoarece, in anumite conditii, ar putea duce la incalcarea unor prevederi ale acordului cu FMI in ceea ce priveste destinatia putinilor bani de la buget. Asa cum se previzioneaza, scaderea economica va continua, iar nemultumirile bugetarilor si lipsa de masuri concrete risca sa afecteze stabilitatea sociala.

3. Circul electoral care va urma va contine cu siguranta mesaje negative in ceea ce priveste economia, utilizate cu scopul scoaterii in evidenta a alternativelor. Aceste mesaje vor eroda cu siguranta capitalul de incredere in mediul economic, iar consecinta principala va fi pierderea unor avantaje castigate prin semnarea acordului cu FMI, in principal acela de “import de incredere”.

4. In ipoteza scaderii veniturilor bugetare sub pragul actual care permite intretinearea masei de salariati coroborata cu mentinerea datei alegerilor, in mod cert vom asista la o rectificare pozitiva a fiscalitatii, cel mai probabil la sfarsitul lunii septembrie.

Decredibilizarea economica a Romaniei – scenariu

Este de domeniul evidentei ca atitudinea factorului politic fata de sectorul privat, tradusa prin masurile fiscale, nu duce decat la blocaj financiar si faliment. In aceste conditii, somajul isi va continua trendul actual, tragand dupa sine atat sporirea restantelor la banci, cat mai ales continuarea inghetarii creditarii.

Imi mentin in continuare predictibilitatea pentru anumite elemente macroeconomice expuse deja, insa vreau sa semnalez pericolele care apar o data cu trecerea timpului. Ca si termen sigur de manifestare a veridicitatii elementelor prezentate este finalul acestui an, cu posibilitati certe de prelungire pe termen mediu.

In primul rand, încăpăţanarea de a mentine cel putin pana la alegerile din toamna efectivele actuale de bugetari (sector neproductiv), va avea ca efect imediat scaderea drastica a colectarii fondurilor bugetare. Cu fiecare zi cu care se intarzie reducerea presiunii fiscale asupra sectorului privat, se reduce si impactul real al unei astfel de masuri prin diminuarea treptata a activitatii si a numarului firmelor private. Solutia vanzarii de titluri de stat nu poate fi decat una temporara, iar transele viitoare din linia de credit de la FMI sunt conditionate de deteriorarea economiei nationale peste anumite intervale.

In al doilea rand, atat timp cat statul se va imprumuta de pe piata bancara locala la un pret destul de ridicat, creditarea pentru economia reala va ramane blocata. In traducere libera, actiunea factorului politic prinde fara scapare in clestele falimentului sectorul privat: sporirea fislcalitatii coroborata cu lipsa cronica a lichiditatilor bancare atat de necesare finantarii. Justificari declarative se pot născoci multe, insa realitatea este una singura.

Si ceea ce este mai rau, asa cum apreciau in cursul lunii trecute si reprezentatii BCE, “cresterea aversiunii globale fata de risc va pune presiune asupra monedelor din Europa emergenta”.

In aceste conditii, probabilitatea cresterii costului mentinerii cursului de schimb intr-un interval rezonabil este destul de ridicata.

Si nu in ultimul rand, vreau sa evidentiez faptul ca nu trebuie sa ne imbatam cu apa rece acordand o incredere marita analizelor comparative a unor indicatori, deoarece acele date se refera la trecut – aratand practic deteriorarea nivelului de trai deja produsa -, ci trebuie avuta in vedere o proiectie pe termen mediu data de analiza fundamentala. Prudenta este atitudinea cheie care trebuie manifestata in actiunea economica si in acordarea creditului unor declaratii sau analize.

Update 17.07.09
Contractiile sociale au inceput din lipsa finantarilor bugetare pentru salarii si sporuri. Politica monetara si-a facut datoria din plin in ajustarea si mentinerea unor indicatori macroeconomici. Acum este randul politicii fiscale; asa cum declara si guvernatorul BNR, 'ajustarea economica este mare si tinde sa devina excesiva'. Mingea este in terenul factorului politic. Ce va urma?!