Pagini

luni, 29 aprilie 2013

Contul bancar

Un mijloc uzual de păstrare a banilor proprii. Te scapă de costul cu asigurarea securității banilor fizici și îți oferă acces la orice sumă ai nevoie prin intermediul unui card atașat contului tău bancar. În mod sigur avantaje mai sînt.
În acest articol voi trata dpdv juridic relația ta cu banca așa cum este ea abordată în practica juridică internațională.
În cele mai multe țări relația contractuală dintre tine și bancă este asimilată contractului de agent. În acest contract tu ești principalul iar banca agentul. Prin contractul de cont bancar/ depozit banca în calitate de agent are datoria fiduciară față de principal de a executa orice operațiune cu banii primiți de la și la cererea acestuia. Dpdv contabil, în momentul în care banca primește banii, ea devine proprietarul lor. În același timp se înregistrează și o datorie a băncii către principal (adică către deponent, care creditează în acest fel banca). Noul proprietar al banilor are dreptul prin contractul de agent să investească acei bani cum știe mai bine pentru a putea plăti prețul convenit - dobînda. Modul în care banii sînt investiți este doar treaba agentului, acesta încasînd și profitul obținut din care o mică parte este plătită principalului. Ce se întîmplă dacă se înregistrează o pierdere vom analiza mai tîrziu. În tot acest timp principalul deține o creanță asupra agentului, agent care este obligat să returneze numai la cererea principalului banii primiți.
Într-o relație comercială alta decît cea cu banca, după ce schimbul de marfă s-a produs, vînzătorul deține o creanță asupra cumpărătorului, iar cumpărătorul are o datorie căre vînzător. Stingerea acestei datorii este supusă unor termenii clari încă din momentul constituirii contractului de vînzare. Deci cumpărătorul știe clar că la data scadenței trebuie să plătească o sumă de bani vînzătorului. Mai mult decît atît, dacă suma este mare sau dacă nu există încă suficientă încredere între cei doi, creanța poate fi securitizată prin gaj sau ipotecă asupra bunurilor cumpărătorului. În cazul în care un risc de ne-plată se cristalizează vînzătorul își poate recupera banii prin executarea garanțiilor.
În cele două exemple avem o persoană care deține o creanță (principalul și vînzătorul). Deosebirea netă între cele două tipuri de creanțe este acela al momentului în care creanța devine exigibilă. Dacă pentru vînzător data scadenței poate însemna fie primirea banilor fie începerea recuperării prejudiciului prin executarea garanțiilor, pentru principal (creditorul băncii) acest moment este reprezentat doar de cererea acestuia de returnare a banilor; deci nu este fixat în timp.
În cazul producerii unor riscuri care îl determină pe debitor să nu-și poată onora obligațiile ordinea stingerii datoriilor este în principal aceasta: creditorii securitizați (printr-o garanție fixă sau variabilă), statul, creditorii care nu dețin garanții, asociații. Prin urmare, dacă agentul (banca) anunță că nu-și mai poate onora obligațiile pentru că a înregistrat pierderi în încercările de a plasa banii principalului, în acel moment creanța deținută de principal nici măcar nu a ajuns la scadență pentru că acesta încă nu a cerut băncii returnarea banilor. Deci principalul nu va ocupa o poziție la masa credală care să-l avantajeze.
Din această perspectivă operațiunile din Cipru sînt perfect legale.
Și în final vă reamintesc cîteva idei care țin de evidență. Avînd în vedere faptul că o bancă utilizează sistemul de rezervă fracționară, adică poate acorda credite în sumă mai mare de cîteva ori decît depozitele atrase (așa numitul multiplicator al creditului), pentru a spori încrederea în vremurile în care întîrzierile și restanțele la rambursarea creditelor crește, s-a inființat un fond de garantare al depozitelor care are menirea de a asigura despăgubirea limitată a creditorilor băncii.

Un comentariu: