Despre moralitate & criza economică

În spațiul public se vorbește destul de mult despre moralitate, invocîndu-se de multe ori cazul Greciei, al băncilor care 'au dat' credite și acum exploatează pe 'săracii debitori care muncesc din greu', sau cazul bonusurilor plătite conducătorilor de bănci. Exemple sînt multe.

Înțeleg ca fiind morale absolut toate acțiunile umane care nu aduc atingere în nici un fel celor 3 drepturi fundamentale ale omului: dreptul la viață, dreptul la fericire și dreptul de a face tot posibilul de a atinge fericirea, fără însă a leza drepturile altuia. Observați că modelul actual de organizare socială se bazează pe un compromis, și anume forma în care funcționează statul, formă bazată pe 'dictatura majorității'. Iar acest compromis este unul voluntar. Nimeni nu poate opri în mod pașnic o comunitate să trăiască așa cum își dorește.

Părerea mea este că tot ceea ce s-a întîmplat pînă acum în economie și în evoluția socială este foarte firesc și se pliază extrem de bine pe percepția umană. Cei care au crezut că pot să refuze asumarea consecințelor propriilor decizii au aflat că se înșeală. Așa cum arată, prezentul este urmarea cumulată a acțiunii oamenilor într-o lume din ce în ce mai globalizată. Cei care cred că este ceva imoral în tot ceea ce se întîmplă se înșeală.

Este morală sau nu criza economică? Este moral sau nu faptul că intervenția statului în economie este în continuă creștere? Este morală tranzacționarea unor derivate toxice? Sau pariurile pe care le fac unii oameni, pompos numiți 'speculatori'?

Întrebarea pe care o pun celor care au dilemele de mai sus este: Este morală sau nu prostia? Raspunsul meu este: nu este nici morală, nici imorală. Este pur și simplu o stare de fapt, o evidență. La fel ca și inteligența. Și determină în mod direct acțiunea umană.

Resetul de sistem pe care mulți îl așteaptă să pice din cer fără ca ei să facă nimic în plus, nici măcar în direcția de a avea o mai bună înțelegere a realității, nu va veni peste noapte, ci va fi la fel de firesc ca și depresiunea economică pe care o parcurgem.

Alegeri, voturi și principii

Dincolo de aspectele sociologice care le îmbracă confruntările politice, principiul care va (in)valida decizia majorității rămîne același: eficiența. Indiferent de dorințele și acțiunile votanților.

Mersul societății depinde de inteligența majorității, de modul în care membrii comunității își prețuiesc drepturile și se folosesc de ele. Cu cît se așteaptă mai mult ca statul să intervină și să-și asume deciziile care aparțin în mod firesc individului, pieței, cu atît societatea devine mai ineficientă. Gîndiți-vă numai la cîte autorități și reglementări există pentru a controla calitatea produselor și serviciilor. E clar faptul că toate aceste 'piedici' consumă inutil din valoarea adăugată produsă în economie. Scopul? Ideea utopică conform căreia individul nu știe și nu poate să ia cele mai bune decizii pentru sine însuși și trebuie statul să-și asume acest rol. Ineficiența acestei abordări a fost deja demonstrată de istorie.

Din alt unghi de vedere, pot spune că există chiar o piață a voturilor care confirmă așteptările majorității: de la indiferență, resemnare, o sticlă de ulei și o pungă de mălai, cîțiva bănuți, și pînă la dezbateri publice și planuri de guvernare.

Personal, mi-e imposibil să cred că o societate cu un mare deficit de inteligență și majoritar de stînga va reuși măcar să-și conserve puterea de cumpărare a propriei monede.

După cum lesne se observă, legea eficienței este respectată indiferent de dorințele majorității, efectele deciziilor politice fiind: emigrarea celor calificați, servicii publice falimentare, scăderea puterii de cumpărare și a nivelului de trai, scăderea investițiilor străine, relocarea celor existente, ... .

Mergînd mai departe pot să afirm că, principial, tot ce numim 'criză' de orice tip își are originea în înțelegerea eronată a legii eficienței. Idei ca echitate și egalitate socială, intervenționism, reglementare, ... , sînt sinonime cu falimentul. Piața va corecta automat toate aceste întruziuni prin perioade de depresiune economică. Nimeni nu poate să pună în practică anumite propuneri - crearea de noi locuri de muncă, atragerea de investiții, creșterea salariului real - fără a limita prezența statului în economie.

In loc de concluzie, vă invit să vizionați un scurt filmuleț. Nu este oare aceasta o explicație a depresiunii economice în care ne aflăm?

Banca centrală și criza economică

Așa cum am afirmat de multe ori pe acest blog, cauza principală a oricărei depresiuni economice o reprezintă amestecul/ intruziunea statului în economie. Cînd mă refer la stat, mă refer la absolut toate instituțiile statului: parlament, guvern, banca centrală, ... . Perioadele de depresiune economică sînt răspunsul pieței la acțiunile statului.

V-ați gîndit vreodată ce implicații negative în economie au deciziile statului în domeniul politicii monetare? Nu cumva criza din ultimii ani reprezintă efectele negative ale unei politici monetare eronate?
Mecanismul funcționează cam așa: pe orice piață cererea și oferta determină prețul de tranzacție; ce se întîmplă dacă în decurs de cîțiva ani masa moentară crește de cîteva ori datorită intervențiilor statului? Sau scade excesiv de mult? Raportul dintre moneda națională si alte moende se schimbă, cu influențe directe asupra fundamentelor economice, deci și asupra nivelului de trai.

Vă invit să ascultați justificarea Marii Depresiuni explicată de Milton Friedman, după care să încercați un exercițiu de gîndire și să faceți o paralelă criza actuală. În mod sigur veți găsi multe similitudini și aceeași actori.

BNR și încrederea

Țin să precizez că, în opinia mea, BNR este o instituție a statului și o asimilez politicului. Independența ei nu o comentez, așa cum nu comentez independența celorlalte puteri ale statului, justiția, guvernul, ... . Dar aceasta insituție are unul dintre cei mai ascultați politicieni: guvernatorul.

Iată cîteva bile albe care sporesc încrederea:

- recomandările guvernatorului date celorlalți politicieni, și care au fost implementate întocmai. Vă mai aduceți aminte cînd guvernatorul simțea pe propria piele birocrația - mergînd să-și depună declarațiile fiscale pentru podgorie -, și declara că există prea mult birocrație legată de activitatea firmelor? Era într-o toamnă. Exact peste cîteva luni de la această ieșire publică depunerea declarațiilor fiscale a trecut pe online.

Să nu uităm că orice politician din România care vrea să schimbe ceva la politica fiscală, trebuie să treacă mai întîi pe la BNR.

- mie personal mi-a plăcut și PR-ul facut prin intermediul unor bănci străine care, oficial, își dădeau cu părerea prin presa românească despre anumite evoluții pe termen scurt. Dacă le-ați urmărit, știți bine la ce bănci mă refer.

- discursul public se pliază extrem de bine pe capacitatea majorității de a înțelege. Mi se pare haioasă teza conform căreia piața nu știe/ nu vede că fundamentele economice sînt bune, și trebuie să vină bnr-ul să le spună asta! Piața reflectă percepțiile asupra prezentului, iar fundamentele urmează aceste percepții.

Iată și cîteva bile negre:

- în primul rînd faptul că a lăsat să se înțeleagă faptul că banii împrumutați de la FMI vor proteja cursul de schimb, ceea ce e fals. Micile intervenții au legătură mai degrabă cu se întîmplă pe scena politică. Ca dovadă observați evoluțiile recente.

- rostogolirea în viitor a împrumuturilor de genul celui de la FMI, cu vărsarea costurilor cu dobînda direct în inflație.

- lipsa experienței comerciale. Impactul diferitelor măsuri în zona comercială este evaluat mai mult pe baze teoretice.

- frica excesivă de dezinflație/ deflație tratată cu măsuri anapoda. 'Creșterea consumului cu orice preț' pentru că avem 'deficit de cerere agregată' prin taxarea exacerbată a consumului (24%) sau prin sporirea cheltuielilor bugetare care nu creează valoare adăugată. Non-sens.

Absolut toate efectele politicilor statului se văd în fundamentele economice, iar acestea sînt create de percepția pieței asupra economiei. Orice intervenție anormală va fi corectată de piață, atît timp cît aceasta există.

Deflația și politica

Știm cu toții că deflația este considerată în optica politicului (și aici intră inclusiv băncile centrale) ca fiind cel mai prost scenariu. Însă capacitatea politicului de a percepe realitățile economico-sociale lasă mult de dorit - deci putem să sărbătorim :) .

Trendul deflaționist este foarte clar conturat, iar măsurile prociclice nu fac decît să accentueze acest trend.

În această economie globalizată, austeritatea prost înțeleasă și aplicată este prima și cea mai importantă măsură prociclică adoptată. Corect ar fi fost ca reducerile de cheltuieli să ducă la diminuarea prezenței statului în economie, a beneficiilor sociale și a activelor statului. Creșterea fiscalității a fost însă preferată și a condus, de la transferul unei părți importante a populației active în întreținerea statului și pînă la scăderea valorii adăugate produse în economie. De exemplu, mărirea TVA-ului pentru a face rost de bani pentru nimic, a dus la creșterea prețurilor/ scăderea vînzărilor și dispariția acelor firme care nu au reușit să împingă și mai jos costurile. Cînd spun 'dispariție' mă refer fie la trecerea la gri a operațiunilor (firme mici), închidere sau relocare. Rezultatul obținut: relocarea multor afaceri, emigrarea personalului calificat, scăderea consumului, implicit a birurilor colectate - recesiune în termeni tehnici. Multe efecte negative și timp pierdut pentru a ajunge fix în același punct ca la începutul crizei, cu precizarea că datoria publică a crescut consistent, dar degeaba, iar puterea economiei de a produce valoare adăugată a scăzut. Traduse în limbaj economic, toate acestea poartă numele de 'deficit de cerere agregată'. Creșterea consumului clamată de bnr nu se va realiza cu creșterea salariilor bugetarilor pentru că aceștia nu produc valoare adăugată în economie, iar acest foc de paie va consuma rapid resurse importante.

Percepția socială destul de negativă a ceea ce se întîmplă în economia globală va duce în continuare la creșterea economisirii și scăderea consumului. În aceste condiții soluția reală de pornire a ințiativei private și de stimulare a inovației este doar scăderea masivă a fiscalității, care înseamnă totodată și sinucidere politică pe termen scurt. De aceea sînt sceptic și nu îi cred pe cei care spun că aceste măsuri prociclice vor relansa economia; eu cred că o vor îngropa și mai mult.

Dar tot răul spre bine, deoarece cei care se situează în gîndire foarte aproape de realitate dețin lichidități și așteaptă scăderea prețurilor, iar cei visători probabil se vor trezi. Deci este o situație win-win.

Cum își vor achita statele datoriile

Lichiditățile private au rămas ultima variantă înaintea începerii diminuării/ dispariției statului asistențial, fapt pentru care vom vedea în curînd noi impozite.

Ayn Rand on Money

"Money is the barometer of a society's virtue. When you see that trading is done, not by consent, but by compulsion—when you see that in order to produce, you need to obtain permission from men who produce nothing—when you see that money is flowing to those who deal, not in goods, but in favors—when you see that men get richer by graft and by pull than by work, and your laws don't protect you against them, but protect them against you—when you see corruption being rewarded and honesty becoming a self-sacrifice—you may know that your society is doomed."
Ayn Rand on Money

Pe scurt despre recesiune

Cea mai importantă consecință a deprecierii leului, în condițiile în care nivelul taxării rămîne același, este reducerea activității economice și implicit a valorii adăugate din economie. O să explic.

De ce se depreciază leul? Simplu. Percepția pieței asupra valorii se schimbă; și o dată cu ea și comportamentul economic al oamenilor.

În aceste condiții structura costurilor se schimbă. O creștere a prețului la raft ar putea reprezenta în cel mai bun caz o scădere a vînzărilor. Alte variante ar fi: reducerea calității - pe termen mediu ar putea însemna falimentul dacă ceilalți competitori reușesc să o mențină, trecerea parțială a activității în zona gri. Pe ansamblul economiei asta înseamnă vînzări mai mici, taxe mai mici.

Cert este că sumele adunate de stat vor scădea, ceea ce tradus în limbaj bugetar înseamnă recesiune. Stimularea sectorului privat printr-o scădere a taxării o văd ca fiind o utopie în momentul de față.

Avînd în vedere starea de spirit destul de pesimistă la nivel european, corelată cu mărirea decalajului dintre ceea ce se întîmplă efectiv în piețe și acțiunea politicului, tendința de scădere a veniturilor colectate din taxe este vizibilă, și pe termen mediu se va accelera.

Însă toate aceste urmări sînt perfect normale în tranziția către deflație.

Dărîmarea de mituri - ep V

Este utilă sau sustenabilă pe termen lung stabilirea/ impunerea unui salariu minim de către stat?

Aveți mai jos o explicație de excepție făcută de Yaron Brook.

 

Un paradox aparent (II)

În articolul precedent am surprins realitatea în mod imparțial. În acest articol voi analiza cîteva nuanțe de bază în înțelegerea deciziei și acțiunii omului; aceste nuanțe vor ajuta la o mai bună înțelegere a comportamentulul 'majorității' - așa cum am definit-o în articolul trecut.

Educația nu înseamnă numai transmiterea unor cunoștințe despre un domeniu sau altul. Înseamnă mult mai mult.

În primul rînd înseamnă educație socială (dezvoltarea caracterului, a personalității, cunoașterea sinelui, a eului propriu, valorizare personală, încredere în sine, ...); de obicei acest tip de educație se face în familie, iar de cele mai multe ori nu se face. Dpdv pshihologic lipsa sau precaritatea educației sociale afectează capacitatea de folosire a rațiunii.

Iată explicația: omul învață și ia decizii toată viața, de cînd se naște și pînă moare. Diferența este că în stadiul de copil rațiunea este mai puțin dezvoltată și sentimentul este baza deciziei. Pe măsură ce timpul trece lucrurile se inversează. Dar fără o educație socială solidă foarte mulți oameni ajung la maturitatea fizică fără să-și poată fructifica tot potențialul rațiunii; sînt 'ne-terminați'/ neîmpliniți ca și dezvoltare personală, iar sentimentul are un rol destul de important în procesul decizional.

Ca axiomă, cînd logica/ rațiunea se epuizează în perceperea realității (fie în mod natural sau datorită lipsei unei educații sociale solide), intră în funcțiune sentimentul.

Lipsa de 'memorie colectivă' pe termen mediu, discursul politic, marketingul, toate acestea se adresează părții sentimentale a omului. Mulțimile nu se cîștigă cu idei logice, raționale, ci ele se seduc. Vorbim aici de sentimente ca încrederea (de la politică și pînă la fundamentul valorii banilor), frustrarea, orgolii personale, ... . Toate aceste sentimente pot fi, și sînt, manipulate.

Vă propun să faceți acest exercițiu individual: încercați să vă surprindeți starea de spirit cînd vă circulă prin minte diverse ideii din spațiul public (în special legate de politic). Analizați daca interesele dvs. personale sînt/ vor fi afectate de posibilele schimbări (singura justificare reală a oricărei stări de spirit, sentimentale).

Dacă vă simțiți frustrați/ entuziațmați de deciziile politice și interesele voastre sînt foarte slab sau deloc afectate/ favorizate, înseamnă că sînteți ușor manipulabil și trebuie să începeți să vă straduiți să fiți mai individualist (ca opus al idealismului).

Discursul în spațiul pubilc, 'mi se pare ...', 'cred că ...', niciodată 'sînt sigur ...'; observați că totul este relativizat și se schimbă rapid în funcție de starea de spirit. Cel mai bun exemplu - studiați modul cum mulțimile iau decizia de a vota o persoană sau alta. Sau cît de bine își gestionează bugetul familiei. Totul este numai sentiment.

Acolo unde principiul de bază este calculul economic și primează interesul individual, rațiunea, putem vorbi de existența unei capacități reale, raționale de discernămînt a omului, văzut ca făcînd parte dintr-o comunitate.