Pagini

luni, 20 iulie 2009

Riscuri posibile

In conditii atipice, de criza, predictibilitatea oferita de analiza tehnica este nula. Trebuie avute in vedere o serie de ipoteze privitoare la perceptiile maselor si raportarea acestora fata de risc. In acest rationament, gradul de educatie si increderea sunt foarte importante.

1. Semnalul ca economia romaneasca se afla pe drumul unui colaps al politicii bugetare va fi dat daca data alegerilor va fi devansata. In mod normal, alegerile prezidentiale ar trebui sa fie la sfarsitul lunii noiembrie. O miscare politica care indica secătuirea veniturilor la bugetul de stat si neputinţa mentinerii calmului social pana in momentul alegerilor ar fi definitia acestei devansări.

2. Protestele din Justitie si cadrul legal prost alcatuit pot crea precedente periculoase in obligarea statului la plata diverselor sporuri salariale prin sentinte executorii. Le numesc ‘periculoase’ deoarece, in anumite conditii, ar putea duce la incalcarea unor prevederi ale acordului cu FMI in ceea ce priveste destinatia putinilor bani de la buget. Asa cum se previzioneaza, scaderea economica va continua, iar nemultumirile bugetarilor si lipsa de masuri concrete risca sa afecteze stabilitatea sociala.

3. Circul electoral care va urma va contine cu siguranta mesaje negative in ceea ce priveste economia, utilizate cu scopul scoaterii in evidenta a alternativelor. Aceste mesaje vor eroda cu siguranta capitalul de incredere in mediul economic, iar consecinta principala va fi pierderea unor avantaje castigate prin semnarea acordului cu FMI, in principal acela de “import de incredere”.

4. In ipoteza scaderii veniturilor bugetare sub pragul actual care permite intretinearea masei de salariati coroborata cu mentinerea datei alegerilor, in mod cert vom asista la o rectificare pozitiva a fiscalitatii, cel mai probabil la sfarsitul lunii septembrie.

2 comentarii:

  1. Daniel!
    Faci analize pertinente si de calitate,fapt pentru care am inclus adresa blogului tau pe situl meu.
    Afirmatia:In conditii atipice,de
    criza,predictibilitatea oferita de analiza tehnica este nula", este insa eronata! Analiza tehnica, este deocamdata, singura forma de analiza, care nu se bazeaza pe cifre, ci pe citirea comportamnetului si a psihologiei investitorului competent. Investitori competenti gasesti si pe vreme de criza, miscarile lor putand fi citite pe grafice, de cei care stiu sa le citeasca. Pe graficele mele
    citesc deocamdata cam ce spui si tu pe pagina ta, subiecte dezbatute si de mine, poate sub alta forma!
    Graficele pe care le studiez nu-mi dau deocamdata nici o licarire de optimism, asta in pofida cifrelor si analizelor vanturate de experti" Analiza tehnica trebuie asadar privita nu numai ca o forma de analiza care prezice nivele de pret! Forma de analiza amintita este mult mai eficienta, atunci cand o folosesti rational si psihologic! Rolul nivelelor exacte se diminueaza prin acest fel de folosinta, rolul miscarilor in jurul nivelelor chiei crescand astfel proportional. Sa nu uitam nici faptul ca, analiza tehnica, face posibila detectarea ciclurilor economice, cicluri care se vor repeta volens nolens din cauza ciclicitatii spiritului uman. Personal am prezis criza economica pornind de la analize ciclice in 2007, precum si revenirea bursiera din acest an. Argumentele aduse ar trebui sa fie suficiente pentru acordarea unui credit substantial acestei forme de analiza. Problema cu analiza tehnica este ca e facuta in fel si forma, de oameni cu perceptii diferite.De aici si erorile crase, facute de o majoritate. Acestea fiind spuse, iti urez succes in continuare! Situl tau este necesar, fiind de calitatea si profesionist! Eu iti multumesc in numele tuturor pentru eforturile pe care le faci, vazand ca incerci ca si mine, sa deschizi ochii unui popor scufundat in intuneric!!!

    RăspundețiȘtergere
  2. Perfect de acord cu afirmatia ta: "Problema cu analiza tehnica este ca e facuta in fel si forma, de oameni cu perceptii diferite."

    Multumesc pentru aprecieri.

    RăspundețiȘtergere