scenarii economice

Un paradox aparent (II)

2011-07-01T09:56:00.000+03:00

În articolul precedent am surprins realitatea în mod imparțial. În acest articol voi analiza cîteva nuanțe de bază în înțelegerea deciziei și acțiunii omului; aceste nuanțe vor ajuta la o mai bună înțelegere a comportamentulul 'majorității' - așa cum am definit-o în articolul trecut.

Educația nu înseamnă numai transmiterea unor cunoștințe despre un domeniu sau altul. Înseamnă mult mai mult.

În primul rînd înseamnă educație socială (dezvoltarea caracterului, a personalității, cunoașterea sinelui, a eului propriu, valorizare personală, încredere în sine, ...); de obicei acest tip de educație se face în familie, iar de cele mai multe ori nu se face. Dpdv pshihologic lipsa sau precaritatea educației sociale afectează capacitatea de folosire a rațiunii.

Iată explicația: omul învață și ia decizii toată viața, de cînd se naște și pînă moare. Diferența este că în stadiul de copil rațiunea este mai puțin dezvoltată și sentimentul este baza deciziei. Pe măsură ce timpul trece lucrurile se inversează. Dar fără o educație socială solidă foarte mulți oameni ajung la maturitatea fizică fără să-și poată fructifica tot potențialul rațiunii; sînt 'ne-terminați'/ neîmpliniți ca și dezvoltare personală, iar sentimentul are un rol destul de important în procesul decizional.

Ca axiomă, cînd logica/ rațiunea se epuizează în perceperea realității (fie în mod natural sau datorită lipsei unei educații sociale solide), intră în funcțiune sentimentul.

Lipsa de 'memorie colectivă' pe termen mediu, discursul politic, marketingul, toate acestea se adresează părții sentimentale a omului. Mulțimile nu se cîștigă cu idei logice, raționale, ci ele se seduc. Vorbim aici de sentimente ca încrederea (de la politică și pînă la fundamentul valorii banilor), frustrarea, orgolii personale, ... . Toate aceste sentimente pot fi, și sînt, manipulate.

Vă propun să faceți acest exercițiu individual: încercați să vă surprindeți starea de spirit cînd vă circulă prin minte diverse ideii din spațiul public (în special legate de politic). Analizați daca interesele dvs. personale sînt/ vor fi afectate de posibilele schimbări (singura justificare reală a oricărei stări de spirit, sentimentale).

Dacă vă simțiți frustrați/ entuziațmați de deciziile politice și interesele voastre sînt foarte slab sau deloc afectate/ favorizate, înseamnă că sînteți ușor manipulabil și trebuie să începeți să vă straduiți să fiți mai individualist (ca opus al idealismului).

Discursul în spațiul pubilc, 'mi se pare ...', 'cred că ...', niciodată 'sînt sigur ...'; observați că totul este relativizat și se schimbă rapid în funcție de starea de spirit. Cel mai bun exemplu - studiați modul cum mulțimile iau decizia de a vota o persoană sau alta. Sau cît de bine își gestionează bugetul familiei. Totul este numai sentiment.

Acolo unde principiul de bază este calculul economic și primează interesul individual, rațiunea, putem vorbi de existența unei capacități reale, raționale de discernămînt a omului, văzut ca făcînd parte dintr-o comunitate.

Un paradox aparent

2011-06-29T09:12:00.001+03:00

Precizez de la început faptul că acest articol nu se referă strict la România, ci prezentarea este una principială.

Paradoxul este următorul: ca formă de conducere a comunităților avem decizia majorității (dictatura majorității), iar pe de altă parte IQ-ul mediu al acestei majorități este de regulă sub media întregii populații.

Și cum inteligența este singura care creează valoare adăugată și inovație, rezultă clar că această majoritate nu poate produce suficient de multe resurse astfel încît să se poată auto-întreține la standardele la care trăiește astăzi.

În spațiul real inteligența se grupează sub forma unor afaceri care crează plus valoare suficient de multă pentru le conferi o putere de negociere crescută; aceasta se traduce într-o foarte bună reprezentare a intereselor proprii chiar și în raport cu reprezentanții conducerii politice.

Paradoxul este aparent deoarece puține decizii ale politicului sînt cu adevărat în favoarea majorității; aceasta este normalitatea, starea de echilibru a societății.

Altfel spus, o masă mare de proști nu poate conduce o minoritate de deștepți atît timp cît este dependentă de valoarea adăugată produsă de această minoritate, iar politicul nu poate decît să favorizeze interesele acestei minorități.

Acesta este firescul în orice societate; beneficiile majorității de pe urma deciziilor politice sînt direct proporționale cu media IQ-ului acestei majorități. Cu cît media de inteligență a majorității este mai ridicată în comunitatea respectivă, cu atît beneficiile ei de pe urma deciziei politice sînt mai mari.

::continuarea in articolul următor::

Interesele statului

2011-06-23T11:00:00.001+03:00

Nuanțele acestor interese pot da o anumită predictibilitate și pot fi folosite în deciziile personale.

În acest articol voi analiza cîteva aspecte care țin de bani.

După cum bine știți, statul deține monopolul emiterii de monedă, iar parteneriatul statului cu băncile private asigură relația cu clienții. Acest monopol împreună cu sistemul lui de utilizare este cea mai eficientă formă de gestionare a monedei inventată pînă în prezent (demonstrația aici).

Plecînd de la aceste premise, statul va face tot posibilul pentru a diminua/ acoperi pierderile suferite de bănci ca urmare a asumării unor riscuri prea mari; pe termen scurt și mediu:

1. programe gen 'prima casă' care au scopul de menține speranța vînzătorilor la un preț mare cît mai mult timp. Nivelul prețurilor de ofertă este invers proporțional cu nivelul cheltuielilor cu provizioanele ale băncilor, deci o scădere a prețurilor cît mai lentă este benefică pentru stat (vezi demo aici). Beneficiu: nu vă grabiți să cumpărați imobiliare la prețurile date în acest tip de programe. Sînt mult mai mari decît realitatea. Un preț bun veți găsiți probabil după ce acest tip de programe vor dispărea, iar vînzătorii vor reveni cu picioarele pe pămînt.

2. piața determină cursul valutar, dar în piață avem jucători tari (băncile naționale), al căror interes este menținerea cursului pe cît posibil între anumite paliere pentru a nu crește rapid restanțele la credite. Desigur că pot exista și anumte variații. Beneficiu: nu va grăbiți să cumpărați sau să vindeți valută bazîndu-vă doar pe impulsul de moment sau pe părerile diverșilor analiști. Calculați randamentul cel mai bun la plasarea economiilor, iar dacă aveți nevoie de o altă valută, așteptați momentul potrivit pentru a cumpăra.

3. Grecia și armaghedonul economic. Este o sursă de profit pentru unii și de pierdere pentru cei care chiar cred în acest armaghedon și încearcă să se 'salveze'. O afacere care merge bine: vînzător de metale prețioase. Situația din Grecia este 'complicată'. Tehhic este simplă - BCE crează cantitatea de monedă scripturală necesară și o pune în calculatoarele grecilor. 'Complicat' este numai ambalajul mediatic, explicația unui asemenea ajutor pentru că orice greșeală ar putea dinamita baza valorii banilor - încrederea. Se testează diverse idei pe media și care prinde mai bine aceea va fi soluția cîștigătoare - exemplu 'banii vin de la un grup de investitori privați care au ajuns la o înțelegere cu politicul, bla, bla'. Beneficiu: nu vă alarmați inutil și mai ales nu vă grabiți 'să vă salvați' economiile cumpărînd diverse.

Eficiență. Vești bune

2010-12-29T10:59:00.001+02:00

Absolut toate schimbările care au avut loc în istoria omenirii în modul de organizare al comunității (de la cele mai mici pînă la marile imperii și statele națiune) au avut două componente principale: socialul și inovația. Cele două elemente esențiale și interdependente reprezintă mobilul oricărei schimbări în modul de organizare umană.

Totdeauna organizarea socială a fost și este dependentă de nivelul de inovație existent. De-a lungul istoriei civilizațiile care dețineau o armă nouă sau o serie de cunoștințe tactice sau de organizare socială au fost mereu civilizațiile conducătoare. Romanii au reușit să-și construiască marele imperiu printr-o organizare socială net superioară celor existente pînă atunci, iar vikingii și-au menținut supremația cu ajutorul acelor ambarcațiuni acvatice foarte rapide și a armelor pe care le dețineau. Toate marile civilizații și-au pierdut supremația numai în momentul în care unicitatea avantajului adus de o organizare socială mai bună sau de inovație a dispărut sau a fost depășit în eficiență de un alt sistem mai performant. Acolo unde inovația a fost prezentă la mai multe comunități la același nivel, organizarea socială a făcut diferența între dominator și dominat, între administrator și administrat.

De fapt, legatura dintre organizarea socială și inovație este una organică, cele două laturi neputînd fi total despărțite. Toate aspectele vieții unei comunități depind de cele două variabile, inclusiv domeniul economic.

Ași putea să afirm chiar faptul că modelul de organizare socială și inovația crează paradigma socială și definesc categoric modul de gîndire și acțiune umană, succesiunea acestora avînd la bază criteriul de eficiență, iar timpul fiind mărimea fizică care validează acestă eficiență.

Apariția monedei în schimburile de bunuri, apariția bursei, a etalonului de metal prețios, a băncilor centrale, a rezervelor fracționare, a derivatelor financiare și mai nou a certificatelor de emisii de carbon au la baza lor o evoluție a inovației și o mai bună adaptare/ organizare socială. Și putem generaliza; orice evoluție - de la arme pînă la cel mai neînsemnat aspect al vieții - se bazează pe inovație și organizare socială. Ca axiomă, o mai bună organizare socială are potențial să genereze inovație, iar inovația prezentă într-o comunitate poate să schimbe organizarea socială.

De exemplu, băncile primitive erau doar niște simple depozite de metale; tiparul a făcut posibilă apariția bancnotelor și a biletelor emise de bancă și a creat premisele apariției băncilor centrale, iar computerul a făcut posibilă existența rezervelor fracționare, a tranzacțiilor electronice și a monedei scripturale. Observați că evoluția inovației reflectată de istoria monedei se bazează pe o serie de schimbări sociale, pe o optimizare a relațiilor sociale și o adaptare a lor la noile realități. Micile erori în organizarea socială au fost eliminate de istorie, ineficiența nu a rezistat niciodată în timp.

Părerea mea este că acum omenirea (datorită globalizării, inovației și a posibilităților multiple de socializare oferite de inovație) se află la un moment în care acestă paradigmă socială se schimbă.

Unde ne aflăm?

În primul rînd granițele au căzut în fața capitalurilor, inovația a eficientizat comunicarea și comerțul pînă la nivele de neimaginat cu cîțiva zeci de ani în urmă. Naționalismul, societățile centrate pe religie (ex. statele musulmane) sau cele totalitare aparțin deja trecutului (ineficiența lor a fost demonstrată). Cele două variabile interdependente - organizarea socială și inovația - crează istoria. În al doilea rînd domeniul energiilor alternative își începe expansiunea. Sistemul în care omul percepe și cuantifică valoarea se schimbă, se reformează continuu, iar inovația/ cercetarea a devenit lucru de echipă.

Aici se impune o mențiune: schimbarea acestei paradigme sociale se petrece la o scară temporală cuantificată în zeci de ani/ ani, cu cît inovația evoluează cu atît viteza de adaptare a socialului crește, implicit durata de schimbare a modului de organizare socială scade. Uitați-vă numai în ultima sută de ani cît de mult a evoluat inovația, cîte tipuri de organizare socială au existat și cîte schimbări adaptive au avut loc în lumea întreagă.

Sistemul economic nu este altceva decît o parte a organizării sociale, iar schimbarea paradigmei de care povesteam nu înseamnă nimic altceva decît o adaptare a economicului la noile realități. Este posibil ca viitorul să ne descopere că nu mai avem nevoie de forma actuală a monedei, iar criteriul schimbului/ alocării resurselor să fie reprezentat de o cuantificare a inteligenței.

Cert este faptul că orice paradigmă socială (exact așa cum am definit-o - o îmbinare organică a organizării sociale și a inovației) a cărei ineficiență a fost dovedită nu mai poate fi experimentată din nou. Ca urmare, în domeniul economic este imposibilă o reîntoarecere la etalonul de metal prețios sau o desființare a băncii centrale sau a monedei și revenirea la sistemul bancar anterior apariției băncii centrale. Nostalgiile sînt bune doar ca exercițiu de imaginație în acest caz. Contextualizarea oricărei idei de reformă și dezvoltare ulterioară și legarea ei de paradigma socială actuală este cheia testării validității.

Așa cum am afirmat, schimbarea acestei paradigme sociale este destul de lentă și nu se petrece peste noapte (pentru cei interesați, dar vor fi destul de mulți care vor fi surprinși :-) ), ca atare orice zvon de schimbare iminentă se bazează doar pe ne-cunoaștere.

Deci eficiența este legea care guvernează activitatea umană și determină schimbarea paradigmei sociale. 'Criză' este denumirea generică a perioadei de timp în care această paradigmă socială se schimbă. Această evoluție este firească, normală, iar faptul că vom trăi și vom experimenta un nou mod de organizare socială mult mai eficient decît ceea ce am avut pînă acum ar trebui să ne bucure.

Ce va urma? Un posibil scenariu în următoarele articole.

Ce ne așteaptă în 2011

2010-12-20T07:09:00.000+02:00

Șomajul real va continua să crească și veștile proaste care vor ține prima pagină vor perpetua starea de frica/ incertitudine care determină un comportament de economisire.

Prima consecință va fi o cerere din ce în ce mai redusă (comparativ cu perioadele precedente) pentru toate bunurile și o presiune suplimentară pe reducerea prețurilor. Singura excepție vor fi produsele indispensabile (alimente, medicamente, utilități) a căror cerere este ușor inelastică, fapt ce va determina și o schimbare în structura consumului individual și renunțarea la calitate, la anumite servicii și la alte bunuri de folosință îndelungată.

A doua consecință va fi continuarea scădereii încasărilor bugetare, noi 'aparente' reduceri de cheltuieli inutile, dar reduceri reale de personal bugetar. Bani de la FMI nu vor mai veni, cel mai probabil finanțele vor ieși pe piața externă pentru noi împrumuturi ca să acopere 'deficitul' bugetar. Tendințele de deflație se vor accentua, iar creșterile nejustificate de prețuri la produsele de monopol (carburanți, energie) vor împinge tot mai multe firme spre zona nefiscalizată a economiei. Sperietoarea celor care văd statul ca fiind în centrul universului, numită deflație va ajuta banca centrală să facă față așa-ziselor presiuni de depreciere; faptul că FMI-ul nu mai consideră necesar un nou împrumut pentru o țară a cărei faliment ar fi cauzat mari pierderi întregii regiuni dovedește acest lucru.

Piața imobiliară va continua să scadă, deci cei care au lichidități și vor să cumpere vor trebui să mai aștepte deoarece mai este loc mult pentru scăderi substanțiale; piața muncii și creditarea vor fi ca și inexistente. O bancă mare ca și active și-a anunțat deja intenția de a părăsi piața romînească. Și asta în condițiile în care nivelul lichidității în sistemul bancar este destul de bun. Singurul motiv îl văd în anticipările proprietarilor privind profitul băncii, așteptări care tind spre zero (nu mai comentez creșterea cheltuielilor cu provizioanele).

Mișcări sociale de amploare nu vom avea nici anul viitor; o mișcare socială presupune existența unui grup social închegat în jurul unui interes comun sau o populație conștientă de propriile drepturi și interese. Nici una din acestea nu există în Romania.

Serviciile oferite de stat (învățămînt, sănătate, justiție) își vor continua trendul de scădere a calității. Fiscalitatea este posibil să mai crească din semestrul al doilea, dar numai dacă ieșirea pe piețele externe pentru noi împrumuturi se va dovedi prea costisitoare sau nu va reuși la dimensiunile propuse. O variantă la creșterea fiscalității o reprezintă introducerea/ creșterea co-plății în serviciile oferite de stat. Același lucru de fapt, numai că majorarea o vor suporta numai cei care vor apela la asemenea servicii.

Anul viitor mai mult ca sigur că nu vom avea: inflație mare sau hiperinflație, creștere economică, deprecierea accentuată a leului față de alte valute, reluarea creditării, stoparea căderii la imobiliare, o majoritate care să gîndească mai mult decît pînă acum - cu emigrarea asta chiar nu mai sînt șanse :-)) , dobînzi mai mari la depozite, terminarea crizei și reluarea creșterilor, ... (lista rămîne deschisă).

Un posibil etalon al valorii

2010-12-09T10:01:00.000+02:00

Politica de umplere a golurilor sistemului bancar cu bani publici (existenți sau împrumutați) o consider doar o 'cîrpeală', care nu va ține prea mult timp datorită creșterii fiscalității.

Este demonstrat faptul că frauda a fost naționalizată prin apariția băncilor centrale; se poate spune că statul contribuie într-o mare măsură la fraudarea cetățenilor săi. E evident acest lucru.

Pentru a fi constructiv, voi încerca să vin cu o alternativă. Teoretică; pentru că reforma practică ține de domeniul socialului unde schimbările se produc destul de lent, iar o schimbare reală se va produce numai atunci cînd statul și-a epuizat toate încercările de a-și conserva puterea și noile mentalități vor forța acestă reformă.

Plec de la premisa ca renunțarea la etalonul aur a fost o decizie bună, iar sistemul de rezerve fracționare este benefic (poate fi și nociv, într-adevar, dar bine utilizat poate aduce beneficii serioase). Afirmația că frauda a fost naționalizată se bazează tocmai pe modul de utilizare a acestui monopol de către stat, prin eliminarea oricărui etalon care ar fi putut să stopeze expansiunea monetară etatistă.

După cum bine se știe, cererea și oferta sînt baza oricărei piețe și au în spate oamenii cu nevoile lor, nevoi care trebuie satifăcute. Tot oamenii, prin muncă, crează valoare adăugată si prosperitate. În timp însă dimensiunile cererii și ofertei se schimbă, la fel și oamenii și modalitățile de a crea valoare adăugată. Între numărul oamenilor dintr-o comunitate, nevoile lor și posibilitățile lor de a crea valoare adăugată (inteligență) există o legătura directă, naturală, legătură care trebuie acoperită de funcțiile monedei. Trecerea timpului face necesară actualizarea nevoilor, ajustează numărul oamenilor și diminuează parțial valoarea adăugată creată. Dintre toți acești factori dinamici, singurul care poate schimba cursul este omul, prin acțiunea lui.

Folosirea extensivă a funcțiilor monedei prin crearea unor cantități uriașe de monedă nouă cu ajutorul setării defectuase a multiplicatorului creditului a dus la exacerbarea consumului cu mult peste posibilitățile reale ale oamenilor de a crea plus valoare. Ca virtualitate, acestă expansiune monetară ar fi putut să stimuleze și inovația, dar timpul prea scurt în care avut loc a făcut imposibilă creșterea porporțională a inovației.

Mai mult ca sigur că acest tip de - să le numim impersonal - erori au obiective pe termen scurt și se pot repeta oricînd, atît timp cît cantintatea de monedă existentă poate fi multiplicată exponențial. Părerea mea este că totul se reduce la setarea corectă a multiplicatorului creditului. Legarea multiplicatorului creditului de dinamica populației poate fi cheia rezolvării problemei. Nu pot să expandez masa monetară decît cu acel procent cu care crește numarul populației - văzută ca potențial de creare de valoare adăugată; în rest, orice bancă trebuie să acorde credite doar din depozitele atrase.

Concomitent, liberalizarea accesului pe piața bancară și includerea băncilor în legea falimentului persoanelor juridice (fără nici o excepție de la regulă) ar duce practic la externalizarea actualului 'parteneriat' public-privat al administrării monedei.

Într-o comunitate cu un număr de oameni destul de ridicat, dar care duce lipsă de inteligență, inovație, reglarea cantității de monedă cu valoarea acesteia o va face piața. La fel și în cazul țărilor cu un grad de tehnologie ridicat - vor avea o monedă puternică. Masa monetară crește datorită creditului acordat pe baza valorii adăugate estimate a fi creată în viitor; multiplicatorul creditului fiind destul de jos eficiența cu care băncile vor acorda credite va fi destul de ridicată.

Imposibilitatea practică a acestei idei stă tocmai în faptul că aplicarea ei presupune renunțarea benevolă a statului la puterea pe care o deține prin administrarea acestui monopol al monedei.

Cu cărțile pe față

2010-12-01T20:35:00.002+02:00

Confirmarea ideilor din ultimele 2 articole publicate pe acest site a venit astăzi printr-un interviu al d-lui Trichet, interviu semnalat de Horia.

Conform sursei, dl Trichet a declarat că investitorii și deținătorii de bonduri (mai mult ca sigur că se referea la cele din zona euro) nu ar mai trebui să-și facă griji asupra riscurilor de pierdere prin falimentul unor state deoarece BCE va acoperi aceste pierderi. Această declarație are un substrat consistent.

Așa cum am demonstrat, statul face regulile pe piața bancară, iar proasta administrare a acestui monopol a indus în economie dezechilibre macroeconomice.

Problema principală este legată de î n c r e d e r e - ca și fundament al existenței monedei. Dacă proasta administrare a sistemului bancar a creat probleme (pierderi) interfeței cu consumatorul și de acei bani a beneficiat majoritatea oamenilor din respectiva comunitate, atunci este perfect justificată acoperirea momentană a acestor pierderi cu bani de la bugetul de stat. Practic, statul își mută banii dintr-un buzunar în altul; dar acest lucru trece ne-observat datorită lipsei din capul majorității oamenilor a legăturii dintre bancă și stat.

Bugetul deficitar trebuie echilibrat. Statul are două opțiuni: fie crează monedă nouă (BCE cumpără bonduri, dar erodează încrederea de care vorbeam), fie 'se împrumută' - adică în schimbul unor promisiuni folosește bani existenți.

Irlanda a fost 'ajutată' de BCE și FMI; deci de către stat, dar după cum se preconizează urmează la rînd economii cu nevoi uriașe de finanțare (Spania, Italia), ceea ce ar putea duce la pierderea controlului statului asupra cantintăților uriașe de lichidități sau la deprecierea monedei euro.

Declarația lui Trichet - cum că BCE va acoperi toate pierderile din bonduri - nu înseamnă altceva decît că, pe de o parte statul încearcă să folosească în acoperirea deficitelor bani existenți în piață fără să mai creeze cantități suplimentare (reducînd astfel din riscul pierderii de încredere), iar pe de altă parte garantarea pierderilor confirmă ipoteza că în lipsa banilor din piață statul tot va acoperi acele deficite cu bani noi.

Mutarea făcută - de a trece atenția opiniei publice de la pierderile băncilor (pompos numite afaceri private) la problemele deficitelor naționale - este destul de inteligentă pentru că trece într-un con de umbră sectorul bancar, conservă încrederea și reduce semnificativ - prin crearea de probleme reale datorită majorării fiscalității - riscul de implozie al actualului sistem social.

CDS-uri, dobînzi, diverse cotații, și altele asemenea sînt perfect valabile cînd vorbim de acțiuni individuale. Cînd vorbim de state, nu mai au nici o valabilitate pentru că devin non-sens. Ex: e aberant să vorbeasc eu ca stat despre intrarea mea în faliment cînd pot oricînd să creez noi cantități de bani cu care să-mi plătesc datoriile sub o formă sau alta.

Însă Dansul are loc pe sîrma fragilă numită încredere, sîrmă puternic susținută de doi stîlpi: prostie și interesul reprezentanților statului de a-si menține supremația dată de puterea simbolică pe care o dețin.

Partida de șah (pentru că viitorul este imprevizibil) dintre acțiunile indivizilor și cele ale statului se bazează pe greșeala adversarului și nu pe inteligența proprie, ceea ce reduce gradul de predictibilitate a ceea ce va urma.

Vînătoarea de vrăjitoare

2010-11-25T11:20:00.001+02:00

Sau furtună într-un pahar cu apă. Nimic mai mult. Realitatea rămîne aceeași.

"Băncile sunt vinovate, dau cuvântul ăsta tare ca să-i provoc pe bancheri, pentru 22 de miliarde de euro din cele 90 de miliarde de euro, că ei ne-au dat credite. Numai la nivelul populaţiei sunt 4,5 milioane de persoane care au luat credite, aceasta reprezintă 50% din populaţia activă. Deci eu cred că la întrebarea cine a îndatorat România trebuie să avem în vedere acest lucru care nu e de neglijat. E clar că decizia a fost democratică, nu a luat-o X sau Y", a spus Isărescu la Forumul Bancar Român.

Faptul că statul - prin banca centrală - a acționat total eronat se vede prin graba cu care încearcă să salveze sistemul bancar cu bani publici, adică să-și salveze propria 'afacere', propriul monopol.

Debitorii, după ce s-au îndatorat, încearcă să scape de asumarea răspunderii pentru faptele personale și încep o adevarată vîntoare de vrăjitoare - căutarea vinovaților pentru prostia proprie (val care nu va întîrzia să fie maxim exploatat de socialiști).

Cine este de vină? Întrebarea este total aberantă după părerea mea și total neconstructivă. Evidența ne arată, pe de o parte un sistem bancar etatist prost administrat (falimentul lui însemnînd practic falimentul statului, pînă la care mai sînt de cheltuit bani publici) și pe de altă parte debitorii cu datorii pe termen mediu și lung (afaceri nereușite după părerea mea, și care trebuie să suporte consecințele).

Dacă introducem în ecuație sistemul politic democratic pe care se bazează funcționarea statului (dictatura majoritații) putem trage cîteva concluzii. Prima - în orice comunitate majoritatea dictează, iar dacă această majoritate îndatorată crează probleme prin creșterea restanțelor rezultă clar că este îndreptățită acțiunea de salvare a băncilor cu bani publici (exact ce spune guvernatorul cu decizia democratică); în acest context nu cred că ar mira pe nimeni chiar o ștergere a datoriilor, dar în acest moment nu este bine cristalizată o opinie publică în acest sens și destul de puternică ca să susțină această măsură. A doua - consecințele le va suporta inveitabil toată comunitatea, decizia 'democratică' aparținînd majorității. A treia - declarații de acest tip, care amestecă sentimentul (justițiar - găsirea și pedepsirea vinovaților, dreptatea socială, adică a majorității, ... ) cu realitatea economică nu au alt rol decît acela de a cristaliza opinia publică într-un sens sau altul, sens de care depind acțiunile viitoare ale reprezentanților statului, inclusiv viitorul economic al întregii comunități.

În concluzie, crearea unei majorități în jurul unei opinii, dpdv al statului, este cea mai bună soluție pentru că va da cursul acțiunii viitoare pentru continuarea protejării actualului monopol și va amîna disoluția/ reformarea sistemului, iar dpdv individual, al mersului firesc, natural al lucrurilor este cea mai nerentabilă variantă.

PS: nu uitați că statul prin creșterea fiscalității forțează crearea acestei majorități prin eliminarea puterii de negociere a celor care ar fi putut veni cu soluții, putere de negociere care dispare pe măsură ce puterea economică privată dispare.

Irlanda și firescul situației

2010-11-23T08:45:00.001+02:00

Exact ca și în cazul Greciei și al altor state care s-au îndatorat pentru salvarea băncilor, începînd cu celebra "to big to fail" americană, toată avalanșa de bani publici pornită spre sectorul bancar - chiar dacă provin din împrumuturi - este oarecum firescă.

De ce?

Așa cum am demonstrat, parteneriatul public-privat al administrării monedei funcționează încă destul de eficient (... statul prin reglementarea funcționării rezervelor fracționare s-a asociat într-un parteneriat 'public-privat', în care statul deținea un monopol - al emiterii de monedă - și se angaja să protejeze prin legi acest bișniț iar băncile asigurau partea de 'relații cu publicul'. ... . Acest parteneriat a ieșit în evidență prin sprijinul necondiționat acordat de stat în momentele mai puțin bune ale pieței. (aici) ). Dincolo de orice discuție despre moralitate și etică, avem o realitate. Ca orice afacerist 'grijuliu', statul face tot posibilul ca această afacere să nu intre în faliment, și finanțează băncile din banii care îi deține. Aceasta este traducerea agitației din aceste zile în jurul Irlandei și foarte probabil că agitația se va muta și în alte state europene; finalul agitației este același: anunțul euforic al salvării, anunț menit să liniștească și să aducă speranță, va încerca să pună într-o lumina pozitivă politicul. Acest parteneriat a devenit în condiții de criză un joc din care cei doi parteneri nu au cum să iasă, sînt captivi: băncile nu pot renunța pentru că ar trebui fie să-și închidă ușile, fie să fie naționalizate. Nici una dintre aceste variante nu convine celor doi parteneri - prima pentru că ar surpa încrederea în monedă, deci în deținătorul monopolului monedei și ar aduce pierderi, iar a doua pentru că naționalizarea în scurt timp unor uriașe pierderi ar fi sinucidere politică. Dar dacă totul se petrece lent ...

Dpdv sociologic, acest parteneriat are foarte mari șanse să nu fie încheiat datorită influențelor venite dinspre electorat. Percepția publică (a clienților) este că bancile sînt afaceri private, că băncile centrale crează 'doar' cadrul juridic, bla, bla, bla. Asocierea statului în funcționarea sistemului bancar nu este percepută de opinia publică. În ochii acesteia, statul este doar o biată victimă colaterală a crizei. Furia, frustrarea, învinovățirea, satanizarea, incriminarea, frica sînt stări și comportamente adoptate și dirijate mediac împotriva băncilor. Efectul cultivării și adoptării unor asemenea comportamente va facilita naționalizarea treptată a întregului sector bancar, deci cursul acțiunii merge în direcția bună, dorită de cei care vor salvarea sistemului/ afacerii/ parteneriatului.

Dpdv economic, așa cum decurg acum lucrurile, viitorul este socialist. Aceasta o demonstrează statul din plin prin politica fiscală. Creșterea fiscalității nu face altceva decît să taie puternic din puterea de negociere care ar fi putut să o aibă terții (sau cei care nu sînt implicați în acest parteneriat) în a determina o schimbare, putere de negociere care dispare pe măsură ce puterea economică privată dispare.

Sînt perfect de acord cu reducerea dimensiunilor aparatului administrativ, cu reducerea cheltuielilor, dar totul este de formă dacă nu duce și la diminuarea reală a cheltuielilor astfel încît să nu mai fie nevoie de noi împrumuturi sau de creșterea fiscalității. Eroarea de logică care apare în ochii opiniei publice este dată tocmai de aceste concedieri din sectorul public, care mimează reforma statului și mută centrul atenției publice către termenul impersonal de 'criză' (aceeași poveste ca și corupția, terorismul, încălzirea globală); o dată adoptat de către mulțime, impersonalitatea acestui termen trece, în mod inconștient, și asupra responsabilității, ceea ce face ca 'toți să stea la locurili lor' :-)

Judecînd viitorul prin acceastă cheie descrisă în raționamentul de mai sus, nu trebuie peirdută din vedere și concurența statelor în a fi cît mai influente unele în raport cu celelalte. Momentan au gasit soluția care le ajută să scape temporar de problemele interne. Cu cît va trece mai mult timp pînă la o reformă reală, cu atît va fi mai greu de înlăturat/ reformat/ înlocuit actualul sistem. Cert este că nevoia de monedă este o nevoie reală, care nu va dispare; moneda la fel. În schimb monopolul emiterii de monedă e posibil să dispară sau să fie administrat după reguli noi.

Pe termen mediu, atît timp cît fiscalitatea va crește și va rămîne crescută, sînt create premisele unei scăderi generalizate a nivelului de trai și a întîrzierii reformei, implicit a reluării oricărei creșteri.

PS: Voi mai reveni pe acest subiect și în alte articole.

Despre ineficiență și prostie

2010-09-02T11:44:00.000+03:00

Gata, m-am întors din acest concediu prelungit și foarte plăcut, timp în care m-am rupt aproape total de ceea ce se întîmpla prin Romania.

Și nu cred că am pierdut nimic; comportamentul politicului este din ce în ce mai previzibil. Neputința de a înțelege posibilele efecte ale unor măsuri fiscale, precum și optimismul afișat la vederea pe hîrtie a dispariției deficitului bugetar sînt realitate. Tind să cred că există mai multă neputință decît rea-voință.

Voi comenta cîteva subiecte care au apărut în media vara aceasta.

- Să începem de la inutilitatea promovării turismului fără să existe un minim de infrastructură turistică (site-uri specializate în care poți să-ți planifici o excursie de la transport pînă la cazare și obiective de vizitat, refacerea marcajelor la traseele montane, curățarea de gunoaie a acestora, ... ). Pe termen foarte scurt poate funcționa cheltuirea banilor publici - vin cîțiva turiști, se lecuiesc, forumurile se umplu cu impresii negative și se termină tot efectul promovării. Mult mai probabil că banii cheltuiți pe brandul turistic depășeșc cu mult micile profituri făcute în vara asta.

- Am observat o ciclicitate în declarațiile politice pline de optimism: gata, intrăm în faliment și nu mai platim salarii și pensii! (sperietoare) -> investițiile etatiste salvează Romania (utopie) -> avem nevoie de bani (ca să nu schimbăm nimic) -> ne împrumutăm / creștem austeritatea (ca să devină credibilă sperietoarea de la început) -> optimism (creștem salariile de la anul cu 10%) -> banii se cheltuie total ineficient (realitate) -> timpul trece și opinia publică a uitat cît de mult s-a îndatorat inutil -> apare iar sperietoarea (banii nu mai sînt, s-au dus în consum) -> și cilcul este reluat. Vestea cea bună e că nu va mai ține mult. Vestea cea proastă e că nivelul de trai va continua să scadă pentru mulți români.

- Pe termen lung serviciile asigurate de stat cred că au mari șanse să dispară. Incertitudinea legată de politica fiscală și de legislația stufoasă fac mediul economic impredictibil -> dispariția micilor afaceri continuă -> migrația creierelor își crește ritmul -> și de aici începe cercul vicios al lipsei de contribuabili, creșterea taxelor și diminuarea cheltuielilor sociale, scăderea calității serviciilor asigurate; în acest mod drumul spre faliment național este cel mai sigur. Ca și sugestie, cred că ar trebui eliminate toate barierele legislative care împiedică intrarea pe piață a firmelor în domeniile în care statul deține cam toată piața (sănătate, învățămînt, ... ).

- Răsfoind diverse site-uri am observat o 'grijă aproape maternă' a președintelui și a clasei politice față de Rep Moldova. Din punctul meu de vedere nu este decît încă un exemplu de ineficiență economică și politică. Faptul că datoriile mele cresc exponențial, iar eu dau din banii mei cu titlu gratuit (sub formă de ajutoare) mi se pare o prostie; e clar că nu vom avea nimic de cîștigat. Politic această apropiere pare că deranjează unele tări vecine, deranj care s-ar putea traduce în creșterea prețurilor la gazele importate chiar în pragul iernii. Goana după puținii votaci costă prea mult Romania.

- Un alt subiect care s-a dezbătut a fost cel legat de finanțarea cultelor de către stat. Am înțeles că statul și-a asumat acest angajament - de a finanța cultele - după ce averile acestora au fost expropiate, naționalizate pe vremea lui Cuza; tot din presă am aflat că retrocedările către culte s-au facut și încă se mai fac. Dar cultele înseamnă capital politic prin prezența fizică masivă în orice colț de tară, plus că au și o componentă mediatică importantă. Dpdv economic cultele și-au recăpătat o bună parte din ce le-a aparținut, se bucură de fiscalitate zero și mai primesc și finantare publică, cum s-ar zice 'stau cu fundul în două luntre'. Opinia mea este că abordarea relației stat-culte are două varinate clare: oprirea și anularea retrocedărilor concomitent cu continuarea finanțării și cu menținerea regimului de paradis fiscal, sau accelerarea proceselor de retrocedare, oprirea finanțărilor publice și impozitarea activităților economice ale cultelor.

Recomandare (de citit!)

2010-07-09T08:18:00.001+03:00

Am găsit pe internet o pagină foarte interesantă care se adresează în primul rînd principiilor - acele idei fundamentale pe care se bazează orice sistem social, cu implicații directe în politică și economie. Dintre temele abordate, articolul Breviarul libertății mi-a plăcut în mod deosebit.

Personal, vă recomand să citiți toată pagina (nu are foarte multe articole); toate temele abordate sînt interesante și reprezintă cu siguranță o opțiune foarte bună de lectură în concediu. Și nu numai. Poate reprezenta și un punct de plecare în schimbarea mentalității la nivel individual, o schimbare a sistemului de referință a gîndirii individuale.

Dacă nu v-am convins pînă acum, am selectat cîteva fragmente:

"Conflictul de bază în lumea de astăzi este conflictul între principiul individualismului şi cel al colectivismului.

Individualismul afirmă că omul are drepturi inalienabile care nu-i pot fi răpite de nici un alt om ... . Colectivismul pretinde că omul nu are drepturi, că munca lui, corpul lui şi personalitatea lui aparţin grupului, că grupul poate face cu el tot ce doreşte, în orice fel doreşte, de dragul a orice ar decide el că reprezintă bunăstarea sa proprie. Prin urmare, fiecare om există numai prin permisiunea grupului şi de dragul acestuia.

Exemplu: în sistemul bazat pe principiul individualismului un milion de oameni nu pot adopta o lege prin care să omoare un om spre beneficiul lor. Dacă ei totuşi o fac şi îl omoară, ei încalcă legea — legea care îi protejează dreptul la viaţă — şi sunt pedepsiţi. În acest sistem este ilegal să omori un om, iar acesta are dreptul legal de a se apăra. Legea este de partea unui drept.

Într-un sistem bazat pe principiul colectivismului un milion de oameni (sau oricine ar pretinde că-i reprezintă) poate să adopte o lege prin care să omoare un om (sau orice minoritate), ori de câte ori consideră că ar beneficia de pe urma morţii lui. Dreptul lui la viaţă nu este recunoscut.

Principiul de bază al [unei ţări libere] este individualismul. [O ţară liberă] este construită pe principiul că omul posedă drepturi inalienabile:
- că aceste drepturi aparţin fiecărui om ca individ, iar nu oamenilor ca grup sau colectiv;
- că aceste drepturi sunt proprietăţi necondiţionate, private, personale ale fiecărui om — iar nu o posesiune obştească, socială, colectivă a unui grup;
- că aceste drepturi îi sunt acordate prin faptul naşterii sale ca om, iar nu printr un act al societăţii;
- că omul deţine aceste drepturi, nu de la colectiv şi nici pentru colectiv, ci împotriva colectivului — ca o barieră pe care colectivul nu o poate trece;
- că aceste drepturi constituie protecţia omului împotriva altor oameni;
- că numai pe baza acestor drepturi oamenii pot să aibă o societate a libertăţii, justiţiei, demnităţii umane şi decenţei.
Constituţia [unui stat liber] nu este un document care limitează drepturile omului, ci un document care limitează puterea societăţii asupra omului.

Un drept este o încuviinţare a acţiunii independente. Dreptul este ceea ce poate fi exercitat fără permisiunea cuiva. Dacă exişti numai pentru că societatea îţi permite să exişti, înseamnă că de fapt nu ai drept la propria ta viaţă. O permisiune poate fi revocată în orice moment.

Dacă înainte de a întreprinde o acţiune trebuie să obţii permisiunea societăţii, înseamnă că nu eşti liber, indiferent dacă permisiunea îţi este sau nu acordată. Numai un sclav acţionează prin permisiune. Permisiunea nu este un drept.

Dreptul la viaţă înseamnă că omul nu poate fi lipsit de viaţa sa spre binele altui om şi nici al oricărui număr de alţi oameni. Dreptul la libertate înseamnă dreptul omului la acţiune individuală, la opţiune individuală, la iniţiativă individuală şi la proprietate individuală. Fără dreptul la proprietate individuală nici o acţiune independentă nu este posibilă.

Într-o societate colectivistă, o majoritate are dreptul legal de a priva prin forţă o minoritate (sau un individ) de drepturi individuale, iar minoritatea (sau individul) nu are dreptul să se opună hotărârii majorităţii. Colectivismul face ca violenţa să fie legală, iar rezistenţa la violenţă să fie ilegală. El îl privează pe individ de însăşi posibilitatea de a riposta. Colectivismul aprobă prin lege forţa brutală organizată a majorităţii (sau a oricăruia care pretinde că o reprezintă) şi transformă minoritatea într un obiect neputincios şi dezarmat al exterminării. O mai profundă pervertire a justiţiei este de neimaginat.

Dacă neglijăm moralitatea şi o substituim cu doctrina colectivistă a domniei nelimitate a majorităţii (este exact sistemul social în care trăim azi), dacă acceptăm ideea că majoritatea poate face orice doreşte şi că orice acţiune a majorităţii este dreaptă pentru că este făcută de majoritate (acesta fiind criteriul binelui şi al răului), cum vor aplica oamenii această regulă în practica vieţii lor de toate zilele? Cine constituie majoritatea? în raport cu fiecare om în parte, toţi ceilalţi sunt membri potenţiali ai acelei majorităţi care poate să-l distrugă după bunul ei plac şi în orice moment. În aceste condiţii fiecare devine duşmanul fiecăruia; fiecare trebuie să se teamă de toţi şi să i suspecteze pe toţi; fiecare trebuie să încerce să jefuiască şi să ucidă primul, înainte de a fi jefuit şi ucis.

Pacea, securitatea, prosperitatea, cooperarea şi bunăvoinţa printre oameni, toate aceste lucruri considerate social avantajoase, sunt posibile numai într un sistem al individualismului, în care fiecare om îşi poate exercita în siguranţă drepturile sale individuale, ştiind că societatea există pentru a i proteja drepturile, iar nu pentru a i le distruge. Atunci fiecare va şti ce poate şi ce nu poate să facă vecinilor săi, şi ce pot sau nu pot vecinii săi (sau un milion de vecini) să i facă lui. Doar atunci este el liber să aibă de a face cu ei ca un prieten şi ca un egal. "

Off topic: Dezvoltare personală

2010-07-02T09:20:00.000+03:00

Luna aceasta voi fi în vacanță, ca de altfel mulți dintre cititori acestui site. Probabil voi mai publica cîteva articole dar momentan nu promit nimic.

Am găsit un film despre ceea ce înseamnă dezvoltare personală și îl consider potrivit pentru a fi vizionat în perioada de concedii, atunci cînd timpul pe care-l avem este mai mult și sîntem mult mai relaxați.

Perspectiva pe care o creionează acest documentar poate fi strîns legată de gîndirea pozitivă, de combaterea stresului. Așa cum evenimentele de zi cu zi le percepem ca informație împachetată într-un ambalaj menit să comunice diverse sentimente, latura constructivă a poveștii din film o văd tocmai în încercarea de a schimba această abordare emoțională a realității. Cînd spun sentimente mă refer în special la trăirile care însoțesc anumite informații: tot felul de griji, frustrări, anxietate, frică, sau opusul acestora.

Adevarata reformă

2010-06-25T09:46:00.000+03:00

Spațiul public e invadat de o serie de soluții pentru ieșirea din criză. Dar cine le pune în aplicare? Cel mai simplu este să pasăm răspunderea.

Mulți cititori ai blogului împărtășesc opinia conform căreia în țara asta nu se mai poate face nimic constructiv, că nimeni nu poate opri furtul, corupția, evaziunea, ... . Mulți se simt oarecum frustrați și încearcă să se resemneze cît pot, alții simt cum nivelul stresului le crește de la o zi la alta; criza, controale peste controale, mici afaceri care nu mai merg, venituri în scădere față de ratele la bancă care rămîn constante, ... , reprezintă o mulțime de cauze care îi fac pe mulți să se resemneze și să nu mai dorească să facă ceva constructiv. Practic inițiativa acestora paralizează în fața stării de fapt a economiei românești.

Cauza? Soluția?

Părerea mea este că principala cauză a stării de fapt din România ține de domeniul social. Și cum modificările care se petrec în acest domeniu sînt lente și necesită timp, o reformă rapidă nu este posibilă; analiza trendurilor existente în domeniul social ne poate da liniile generale de evoluție pe termen lung.

În primul rînd educația. Nu comentez încercările nereușite de reformă și calitatea din ce în ce mai proastă a învățămîntului, lucruri care sînt evidente, ci voi încerca să creionez ce va urma.

Plec de la premisa că în orice comunitate, cu cît gradul de educație este mai scăzut, cu atît actul de justiție se diluează, nivelul de corupție crește, societatea devine din ce în ce mai polarizată, nivelul de trai scade, iar politicul tinde spre dictatură. Extremele pe un grafic virtual ar putea fi, să zicem:
- Germania - media crescută a educației pe ansamblul comunității, nivel de trai ridicat, implicare mai mare în reprezentarea intereselor la nivel central, politicul sensibil la nevoile populației
- Nigeria - educație zero pe ansambul societății, nivel de trai extrem de scăzut, concentrarea afacerilor cu petrol în mîna a cîtorva oameni, dictatură

În România educația scade scemnificativ ca și calitate. Trendul firesc este acela de scădere al mediei nivelului de trai (politicul se pliază pe opinia publică, pe ce vrea majoritatea). Poți să afirmi că e un cerc vicios aici, dar te înșeli. Atitudinea corectă este aceea că dacă pe mine ca individ nu mă interesează persoana mea, familia mea, buna educație a acestora, proprietatea și drepturile mele și aștept ca statul să intervină și să facă ceva, atunci îmi merit soarta unui trai scăzut și a unei societăți de tip socialist. Alternative există, importantă este renunțarea la gîndirea pe termen scurt, gîndire care zice că dacă din ce fac acum nu ies bani, păi atunci fac degeaba. Nimic mai fals! O bună organizare a resurselor proprii pe termen lung, o gîndire care să treacă de ziua de mîine este esențială, mai ales în ceea ce privește investiția în educație.

Marele avantaj al globalizării este libera circulație a forței de muncă. Ești bun pe domeniul tău, ai investit timp, efort și bani pentru a ajunge la un anumit nivel, atunci poți să alegi cui îi vei vinde munca ta și poți duce un trai decent oriunde în lumea asta. Deja foarte mulți români fac asta!

Schimbarea de mentalitate, de abordare a vieții în general, schimbare pornită de la nivel individual este cheia inversării direcției în care ne îndreptăm ca și societate. Cu cît mai mulți români își vor schimba această optică, cu atît sînt șanse mai mari ca lucrurile să se schimbe. Dar repet, schimbările la nivel social necesită destul de mult timp, dar nu sînt imposibile. Totul depinde de ceea ce facem acum. Frustrările pot fi și un excelent vehicul al motivației.

În al doilea rînd, strîns legat de educație, trebuie analizat trendul demografic. Implicațiile în economie al evoluției demografice este esențial pe termen lung. De aceea îi voi dedica un articol separat.

În concluzie schimbările de trend care țin de social, de mentalități, se petrec lent și au nevoie de timp pentru a atinge acel punct cititic din masa populației pentru a deveni o tendință. Ca principiu, nimeni nu mă poate obliga să consum ceea ce nu vreau, să mănînc ceea ce nu-mi place ... și putem continua; politicul (statul) nu poate determina schimbări în domeniul social fără acceptul de voință al majorității, deci conducătorii sînt exact cei pe care îi merităm la nivelul de educație la care sîntem. O reformă care să pornească de la conducători are costuri electorale mari și nimeni nu și le va asuma vreodată.

UE (II)

2010-06-23T08:38:00.000+03:00

... încă cîteva idei despre UE:

Multitudinea de politici fiscale locale și mentalitățile complet diferite a membrilor UE a dus la dezvoltarea de percepții diferite asupra acestei construcții politice. De fapt uniunea europeană a fost privită de fiecare națiune ca o extindere a drepturilor locale, exact așa cum erau ele percepute în fiecare stat în parte; de obligații însă nu a vorbit nimeni. Dacă mediu instituțional local era corupt, uniunea era considerată o 'adunătură de fraieri', iar dacă instituțiile locale erau tratate cu respect, acest respect s-a extins automat asupra instituțiilor europene. Lipsa unui cadru juridic clar și imposibilitatea implementării de insituții comune cu rol de raportare financiară (datorită politicilor fiscale naționale) au șubrezit însă această uniune. Criza economică a vădit o problemă ne-cunoscută pînă acum care pune în pericol chiar și moneda euro - existența economiilor de tip social care au pătruns în uniune. Minciuna, utopia, lipsa de caracter a conducătorilor locali și lipsa de eficiența acelor economii sunt marea problemă a Europei unite.

Acum aceste condiționalități specifice fiecărei națiuni stabilesc nivelul compromisului care poate fi tolerat în decizia politică locală.

Globalizarea piețelor financiare face ca țările care fac parte din zona euro să nu poată avea momentan cale de ieșire fără costuri și riscuri imense. Eforturile disperate ale instituțiilor europene de a preveni explozia bulei datoriilor publice pun presiune pe factorul politic pentru reducerea deficitelor bugetare. Din nou politica fiscală este lăsată la discreția metehnelor locale. Austeritatea diferențiată va duce cu siguranță la acumularea de tensiuni și frustrări.

Încrederea în moneda euro trebuie menținută cu orice preț. De ce? Pentru că nici o țară nu își poate plăti datoriile publice în cazul în care părăsește uniunea moentară și revine la moneda proprie fără să se adîncească în dezechilibre macro, ceea ce ar însemna un nivel de trai scăzut. Reducerea de cheltuieli publice anunțate în Europa cred că reprezintă ultima măsură comună în forma actuală.

Prețul menținerii încrederii este dat de fuziunea băncilor mici cu probleme și crearea de bănci prea mari pentru a cădea. De fapt este calea cea mai simplă de a rostogoli în timp problemele existente. Dar acest timp este necesar pentru modificări în funcționarea UE privitoare la criteriile de aderare și cele de ieșire din zona euro. Bariere comerciale nu cred că vor fi impuse prea curînd pentru că ar duce la căderi consistente pe piața monetară și la modificări geopolitice.

Din această perspectivă dacă nu se vor produce modificări de substanță în organizarea juridică a uniunii, atunci moneda euro riscă să dipară la o eventuală scădere de rating sau la difuzarea unor 'vești rele'. Vulnerabilitatea dată de apariția băncilor mari va duce la creșterea volatilității și la continuarea deprecierii. Spun asta pentru că în SUA, unde s-au produs sute de falimente bancare a băncilor mici fără însă să pericliteze existența dolarului, se pune problema reală a divizării acelor bănci prea mari pentru a fi lăsate să cadă.

UE (I)

2010-06-16T10:59:00.000+03:00

O declarație a președintelui CE ieșită total din tiparele obișnuite a apărut recent în media. El este susținut în discursul său și de alți oficiali europeni pentru a putea crea un punct de vedere comun. Părerea mea este că această declarație are ca țintă publicul larg și combaterea posibilelor reacții sociale care ar putea să apară la anunțatele măsuri de austeritate. Propaganda își are locul ei în acest discurs, iar faptul că piețele financiare nu au fost influențate de generalitățile și asocierile făcute încadrează opinia oficialului la categoria 'să ne dăm și noi cu părerea'. Voi demonstra acest lucru.

Propaganda este definită ca o formă sistematică de persuasiune, care încearcă să influenţeze emoţii, atitudini, opinii şi acţiuni ale unui target de audiență urmărit, prin transmisia controlată de mesaje (care pot sau nu să fie adevarate) prin intermediul mass-media. Ceea ce separă propaganda de o comunicare normală sunt modurile prin care mesajul încearcă să formeze opinii sau comportamente, și care sunt adesea destul de subtile.

O serie de tehnici care se bazează pe psihologia socială sunt folosite pentru a genera propaganda, însă multe dintre ele pot fi încadrate la erori logice (argumentele lor nu sunt totdeauna valide).

Cîteva exemple de tehnici utilizate:
- atacă adversarul, nu argumentele lui - criza=adversarul, cauzele= argumentele lui; sau altfel spus cauzele nu ne interesează să le combatem (adică decizia politică locală), noi ne ocupăm doar de gestionarea efectelor și lupta cu morile de vînt
- apelul la autoritate - prin poziția pe care o ocupa oficiali implicați în declarații și prin instituțiile pe care le reprezintă, ideile expuse capătă mai mult sprijin în rîndurile opiniei publice
- apelul al frică - încearcă să-și construiască suportul de susținere pe sprijinul obținut de insuflarea de neliniște și panică (... Grecia, Spania , Portugalia au scăpat de dictatura in anii '70 și nu vor să se reîntoarcă la ea)
- alăturarea majorității cîștigătoare și inevitabila victorie - sunt căi de atac în încercarea de a convinge publicul țintă să se alăture și să accepte cursul acțiunii. Această tehnică se bazează pe dorința naturală a oamenilor de fi mereu de partea cîștigătoare și poate convinge publicul să-și acorde sprijinul planului de reducere a deficitelor bugetare
- eroarea prezentării în alb și negru - tiranie sau democrație, austeritate sau nu. Totdeauna există cel puțin și o treia variantă, care este omisă intenționat. Impactul emoțional este cu atît mai mare cu cît diferența între cele două variante este mai frapantă
- marea minciună - tehnică bazată pe repetarea unui complex de evenimente care justifică o acțiune ulterioră; descrierile acestor evenimente au elemente de adevăr, însă marea minciună intervine în unirea lor prin generalizare. Această generalizare va înlocui în cele din urmă percepția exactă a publicului. (... Avertismentul lui Barroso reprezintă cea mai recentă verigă dintr-un lung şir de declaraţii alarmiste ... Şeful sindicaliştilor europeni a declarat că Europa ar putea ajunge din nou în situaţia anilor '30. “Este extrem de periculos. Acum ne aflăm în 1931 şi ne îndreptăm înapoi către 1930 cu Marea Depresiune şi ne trezim cu dictatură militară”...)

Discursul politic fără sprijinul strîns al unui consens de opinii ale membrilor UE se pare că a rămas ultima armă a structurilor europene în lupta cu criza. Reforma statului ca anditot împotriva crizei va fi un proces de durată și a cărui desfășurare va fi forțată de dezechilibrele economice induse de stat în economie. Deocamdată, moneda euro face parte din ecuația intereselor de menținere a unei stabilități globale, dar pe măsură ce credibilitatea ei se va eroda există posibilitatea reală a reformării instuțiilor europene. Strigătul socialist disperat al lui Barosso & co arată că momentul reformei se apropie cu pași repezi. Probabil ca atunci cînd euro se va apropia de paritate în raport cu dolarul, sau se va situa sub paritate, va începe o reformă reală.

Formatarea statului - singura soluție a crizei

2010-06-08T12:58:00.002+03:00

Am asistat cu toții zilele acestea la justificări politice ale intervenționismului etatist, cărora nu pot să le acord decît cel mai slab calificativ posibil, intervenționism care are însă și o parte pozitivă: duce la falimentul statului și mă face să sper că lucrurile se vor îndrepta.

Premisa de la care plec este că orice discuție despre etică și moralitate în contextul acțiunii statului în economie este utopică. Acest tip de discuții apar atunci cînd se caută justificări pentru impunerea de noi constrîngeri. De ce? Pentru simplul motiv că norme de etică și moralitate nu există într-o piață liberă (am subliniat norme pentru a evidenția caracterul artificial, ne-real al acetui cuvînt și imposibilitatea de a fi aplicat în afara gîndirii sociale); există doar nevoi, competitivitate, eficiență, concurență, iar inteligența primează. Fiecare poate ajunge la maximul său de potențial; aici apare diferența care demonstrează totul - noi toți nu suntem egali începînd de la naștere, nu avem același potențial, aceeași inteligență și aceeași capacitate de muncă. Cum nu avem nici aceleași caracteristici fizice.

Jocul pieței libere stă tocmai în aceste diferențe firești, naturale. Și acum să introducem în acest sistem de ecuații statul, așa cum este el astăzi.

Statul, prin reprezentanții săi, își fundamentează amestecul în economie (poți să citești jaf, furt, ... ) pe principiul ireal că toți suntem egali. Și cum nici în logică nu poți să pleci de la o premisă falsă și să obții o concluzie adevarată, iată că o dată cu trecerea timpului aceasta axiomă a logicii este validată de evidență. Egalitarismul care mimează oarecum caritatea socială este marea eroare a socialiștilor din toate timpurile; de fapt este o perdea din ce în ce mai subțire de credibilitate în ochii maselor, menită să ascundă incapacitatea, fapte ilicite, ... , într-un cuvînt lipsa oricăror așa zise norme de etică și moralitate în acțiunea statului care își legitimează astfel naționalizarea fraudei și își asumă rolul imposibil de arbitru al concurenței. Tocmai din această cauză criza în care se află statul are doar o singură soluție, și anume reformarea din temelii și redefinirea acestuia.

Puterea simbolică a statului va scădea cu fiecare constrîngere impusă, care va scoate și mai mult în evidență rolul de parazit al conducătorilor.

Urmarea în viața adevărată ...

PS: un punct de plecare în reformă - interzicerea finanțării statelor prin împrumuturi, ceea ce ar putea să oblige la o oarecare eficiență.

Exercițiu de imaginație

2010-06-02T11:16:00.000+03:00

Vă propun un model de ieșire din criză, un model idealist și care de la început nu-i dau prea mari șanse de a deveni realitate. Este doar un exercițiu de imaginație. Dar este un model care încearcă să rezolve problema datoriilor publice imense.

Ideea de la care am plecat este comparația statului cu o firmă. La ora actuală, bilanțul oricărui stat are active (clădiri, terenuri, parți sociale, banii din trezorerie, creanțe, ... ) și datorii publice. O evaluare a unui stat ar trebui să pornească de la elementele tangibile de activ prin prisma prețului pieței în perspectiva continuității activității; deci îl evaluăm ca pe o afacere oarecare. Datoriile sunt cele care sunt, iar o proiecție se poate face (doar există scadențe bine stabilite).

Nu trebuie să uităm însă și veniturile viitoare ale statului. Considerînd constituția ca un statut al comunității, o revizuire a acesteia aprobată prin referendum este necesară. Revizuirea ar urma să stabilească limitele maxime care pot fi impuse ca impozite, precum și tipurile de impozite și taxe. De asemenea, constituția va avea prevederi clare privind delimitarea proprietății publice de cea privată, precum și pachetul minim de servicii pe care statul trebuie să le ofere. Nivelul veniturilor colectate din impozite ar trebui corelat cu investițiile în folosul comunității. Cu cît aceste venituri sunt mai mici, cu atît statul are obligația să investească mai puțin, ținînd cont că trebuie să acorde și dividende.

Cu aceste modificări devenite realitate, ceea ce înseamnă stat poate fi evaluat la valoarea lui reală, care se divide la un număr de acțiuni. Astfel, cei care au creanțe asupra statului ar putea să primească acțiuni, iar diferența pozitivă de valoare ar putea fi vîndută pe piețele financiare și repartizată fiecărui membru al comunității sau fructificată în alt mod. În aceste condiții, tot ce înseamnă proprietate publică va rămîne guvernată și administrată de 'statutul' comunității - constituția, care ar trbui să prevadă și un grad maximal de îndatorare. Deținătorii de acțiuni statale vor primi dividende ca orice alți acționari și vor avea tot interesul ca acea comunitate să fie cît mai productivă, proprietatea publică a comunității urmînd a fi administrată de un consiliu de administrație alcătuit din reprezentanții celor care dețin pachete importante de acțiuni. Fără parlamentari, guvern sau alegeri de orice tip, fără granițe în momentul fuzionarii a două comunități (de fapt a administrației proprietății publice din cele două state). În acest model mare parte din serviciile publice actuale ar trebui să nu mai existe, la fel ca și mare parte din taxe.

Desigur că aici apare problema monopolului emisiunii de bani, care acum îl deține tot statul. O soluție ar putea fii aceea de a lega prin constituție emisiunea de bani noi de un indicator macroeconomic (asta în cazul în care toate raportările sunt centralizate electronic), sau pur și simplu prețurile pot fi exprimate în orice valută de circulație internațională (sau mai multe).

Probabil că sunt multe detalii la care nu m-am gîndit dar, în mare, aceasta ar putea fi o soluție la criza datoriilor publice. Ce ziceți, v-ar place să trăiți într-o astfel de comunitate?

Banii, Timpul și Statul

2010-05-29T08:58:00.001+03:00

Spuneam în alte articole că:

... expansiunea creditarii se poate interpreta ca limitarea accesului direct al majoritatii la drepturile reale de proprietate prin cresterea preturilor bazata pe infuzia de bani care nu au existat inainte in vistieria bancherului. Circuitul drepturilor de proprietate in economie are un intemediar – bancherul. (aici)

... statul prin reglementarea funcționării rezervelor fracționare s-a asociat într-un parteneriat 'public-privat', în care statul deținea un monopol (al emiterii de monedă) și se angaja să protejeze prin legi acest bișniț iar băncile asigurau partea de 'relații cu publicul'. Din acest sistem cîștigau ambele părți, iar supușii (statului) în calitate de clienți (ai băncilor) aveau să piardă. Acest parteneriat a ieșit în evidență prin sprijinul necondiționat acordat de stat în momentele mai puțin bune ale pieței. (aici)

Avînd în vedere faptul că acest parteneriat funcționează de ceva vreme și în perioada de dinaintea crizei am asistat la umflarea bulelor imobiliare, cantitatea de bani emisă pe baza multiplicatorului creditului este maximă (dpdv al suportabilității pieței). În mod normal, cu cît lichiditățile existente în piață cresc iar cantitatea de bunuri rămîne aceeași sau scade, ar trebui să avem o inflație consistentă. În realitate restanțele debitorilor cresc, producția la nivel global este în scădere, surplusul de forță de muncă care apare se traduce prin șomaj; practic infuziile mari de 'bani virtuali' s-au condensat, s-au polarizat și 'așteaptă' scăderea prețurilor (sau dezinflația). Dacă mai adunăm și stimulentele publice acordate băncilor pentru a le salva provizoriu bilanțurile, sau cîștigurile realizate prin vînzarea de derivate sofisticate fără nici un suport real, obținem o imagine de ansamblu a cantităților de bani care există.

Simplificînd ideile de mai sus rezultă clar că vom avea, pe de o parte, o masă mare de oameni a căror muncă trebuie administrată cît mai bine pentru ca aceștia să-și poată plăti datoriile, iar pe de altă parte administratorii. De inflație sau hiperinflație nu cred că vom putea vorbi curînd. De ce? Pentru că orice cantitate de bani utilizată pentru a achiziționa un bun sau o companie va ajunge destul de rapid la bănci, pentru a achita din datoriile existente. Parteneriatul 'public-privat' de care vorbeam a dat roade: banii creați din nimic se întorc înapoi, dar trag după ei importante drepturi de proprietate.

Am afirmat că această criză este de fapt o criză a statului deoarece forma în care se prezintă statul azi nu mai susține interesele comunității, deci și-a pierdut substanța existenței sale. Și ce consider că este cel mai grav este creșterea inutilă a datoriilor publice la nivele astronomice, creștere care va aduce cu siguranță și schimbări în domeniul geo-politic.

Ducînd mai departe acest raționament, se poate alcătui un scenariu posibil pe termen mediu. Strîmtorarea financiară a statelor și austeritatea goală (fără scăderea fiscalității) pe care vor să o impună vor lungi considerabil termenele de rambursare a datoriilor și vor mai scădea prețurile activelor. În acest context puterea de negociere a marilor deținători de lichidități în raport cu statele va crește.

Încercați să înlocuiți în ideile de mai sus termenul de stat cu conducătorii statului, cel de bancă cu bancheri privați, banca națională cu angajați ai comunității, ... . Tot ce înseamnă instituții sau afaceri încercați să le personificați, să vedeți oamenii care se ascund în spatele unor termeni care aparțin puterii simbolice. Acum faceți un exercițiu de imaginație și încercați să vedeți cui îi aparține responsabilitatea și cine trebuie să-și asume consecințele (un test interesant aici).

Părerea mea este că fiecare persoană trebuie să-și asume răspunderea propriilor acte sau fapte și să suporte consecințele acestora, chiar dacă sunt neplăcute; pînă la urmă nu toți reușim să facem afaceri profitabile, dar se pot învăța foarte multe lucruri bune din greșeli. Cu cît vom încerca să scăpăm de aceste răspunderi, cu atît ne vom afunda în gîndirea socialistă, care pe termen mediu înseamnă faliment. Criza a dovedit că statul așa cum funcționează astăzi este nociv pentru comunitate; dar schimbarea acestuia se va face treptat și se va plia pe voința majorității. Schimbarea trebuie să fie așadar la nivel de mentalitate, la nivel individual.

Nu așteptați ca cineva (statul) să aibă grijă de voi, să vă asigure nu știu ce servicii imaginare; după cum am demonstrat, statul nu a fost pînă acum decît în postura de hoț, iar încercările lui de a se victimiza mediatic prin arătarea cu degetul a băncilor (care nu vor dom'ne să reia creditarea!) și a altora vădește clar mocirla socialistă din capetele reprezentanților statului.

Statul nu poate controla și nu poate dirija întreaga comunitate dacă opinia publică îi este contrară. Deficiența principală o văd în mentalitatea multora care se complac mai mult sau mai puțin voit în jocul socialist. Parteneriatul nociv 'public-privat' de care am vorbit, și în general caracterul ne-reprezentativ al deciziilor statului a fost posibil tocmai datorită atitudinii majorității, a modului de gîndire al acesteia.

PS: prezumția de nevinovăție a statului a fost invalidată prin destinația pe care au luat-o fondurile publice acordate băncilor prea mari pentru a fi lasate să cadă și prin faptul că nu a stabilit o limită de creștere a acestor 'afaceri' artificiale (induse de stat în economie), și al căror hazard riscă să afecteze încrederea în monopolul emiterii de monedă, deținut tot de stat.

28 mai -Ziua libertății fiscale !

2010-05-28T10:29:00.003+03:00

Cheltuielile publice ale guvernului se ridică la 40, 4% din PIB,
40,4% din an, ALTCINEVA cheltuie produsul muncii noastre.

Mai rămânem doar cu 59,6%

Adică,

Muncim 147 de zile pentru stat

Din 100 de lei pe care îi producem, GUVERNUL cheltuie 40,4... rezultatele le vedeti si voi

Ne mai rămân doar 59,6 lei

28 mai este Ziua libertății fiscale!

Ziua în care nu mai muncim pentru stat și începem să muncim pentru noi.

PS: initiativa apartine Centrului Independent de Studii in Economie si Drept (CISED) si lui Bogdan Glavan

Frica

2010-05-20T13:33:00.000+03:00

Frica - sentiment uman creat prin percepție - schimbă comportamentul, iar o dată indusă maselor acestea se vor concentra asupra posibilităților de reducere a urmărilor unor evenimente probabile, fără însă să-și mai pună problema veridicității acestei percepții. De fapt, frica are o putere destul de consistentă de contagiune și îmbracă (cosmetizează) informația.

De exemplu informația simplă este: 'suntem în plină criză economică'. Formele emoționale care pot îmbrăca aceasta informație sînt:
- curaj, optimism - 'ocazie bună să scăpăm de concurență pentru că suntem cei mai buni' sau 'se deschide țeava cu oportunități' sau 'acum se va vedea eficiența oricărei abordări economice'
- frică, incertitudine - 'poți să pierzi, totul merge foarte prost', 'cunosc o grămadă de oameni care au probleme la firmă, mulți au închis deja'

Schimbările comportamentale induse sînt variate și depind în principal de domeniul de care aparține informația astfel cosmetizată. Masele sînt acaparate de acest semntiment doar în problemele care pot să privească întreaga comunitate sau mare parte din ea: securitate, economie, sănătate, și mai puțin de informații al căror efect nu se manifestă pe termen scurt (aici intră ecologia).

În realitate, o dată cu furnizarea unei informații se realizează o influențare a contextelor, iar persuasiunea asigură implementarea 'noii provocări'. Dacă momentul ales pentru a da drumul la informație pe piață coincide cu un eveniment local negativ, informația preia astfel din credibilitatea acelui eveniment și autoritățile își pot aroga mai multă legitimitate în luarea unor măsuri 'ne-populare'.

Terenul pe care prinde frica fiind unul emoțional, nerațional, înlăturarea acestei percepții apare după o perioadă în care mediatizarea excesivă a exemplelor afectate de frică încetează (intervine uitarea), sau interesele existente în răspîndirea fricii sînt satisfăcute. Orice influențare de acest tip devine în ochii majorității o fatalitate, un fenomen aleatoriu ale cărui cauze nu le mai caută nimeni; secretul înțelegerii acestei dezinformări constă tocmai în disocierea acestei fatalități.

Repetarea în media nu face altceva decît să aducă în trecutul imediat anumite imagini sau informații, știut fiind faptul că oamenii sînt influențați în deciziile lor de evenimentele petrecute în acest interval de timp, emoția legată de orice altă experiență mai îndepărtată în timp fiind mult diluată.

Pe acest tipar a început lupta cu fantoma terorismului, care după atingerea obiectivelor a fost trecută în conservare. Cu siguranță că atunci cînd vor mai fi interese reale legate de geopolitică această fantomă va fi reînviată.

Criza economică este un alt exemplu. Așa cum am demonstrat în alte articole, frica indusă de fantoma crizei economice are rolul de a masca de fapt criza funcționării statului. Ca sugestie, calculul economic ne ajută în structurarea comportamentului propriu (consum, economisire, plasamente, ...), iar pulsul 'fricii' maselor luat din media poate ajuta în decizii de investiții și vînzări.

Frica de conflicte sociale, de posibile intrări în incapacitate de plată a unor state, de virtuala dispariție a banilor, de căderea iremediabilă a unor monede, sunt numai cîteva exemple cu care opinia publică este 'îndepărtată' de realitate și devine sursă de profit în încercările de a 'preveni' dezastrul mediatizat.

În concluzie, buna mînuire a stărilor umane - frică, optimism - a devenit o sursă de profit sau o metodă viabilă momentan dpdv politic.

Politica fiscală a 'statului'

2010-05-13T12:44:00.015+03:00

Ultimele măsuri economice luate de guvern, numite pompos anti-criză, nu sînt altceva decît noi lovituri date economiei românești. Statul a prins sectorul economic privat ca într-un clește, perspectiva fiind aceea a continuării scăderii.

Într-o logică economică, în plină criză, grija cea mai mare a statului trebuie să fie aceea de a proteja prin scăderea fiscalității sectorul privat – ca fiind singurul care crează plus-valoare. Concomitent cu reducerea veniturilor la buget sunt indicate măsuri de reducere a cheltuielilor de achiziții de bunuri și a celor de personal (în special cel din administrația publică centrală și locală). Altfel spus, am grijă de firme să nu moară, iar angajații mei (ca stat) și cheltuileile le reduc treptat astfel încît reducerea de personal să nu aibă un impact semnificativ asupra cererii.

În practică lucrurile au stat exact invers. Prin creșterea fiscalității (accize, eliminarea unor facilități fiscale, …) mediul privat a fost obligat să suporte toate ajustările, reduceri care trecînd sub un anumit nivel critic amenință acum 'solvabilitatea statului'. Rezultatele politicii fiscale nocive practicată în ultimii ani se simt din plin prin deficitul bugetar. Așteptările statului reflectate de calculele estimate pentru deficitul bugetar în condițiile în care sume importante s-au cheltuit neeficient (ajutoare pentru R Moldova si avioane F 16) dovedesc încă o dată prăpastia dintre percepția politicului și economia reală.

Măsurile extrem de tîrzii privind reducerea fondurilor de salarii ale bugetarilor reprezintă al doilea braț al cleștelui de care vorbeam, tocmai prin momentul ales pentru aplicarea acestei măsuri. După ce zeci de mii de IMM-uri s-au închis, șomajul suportat de privat a atins noi recorduri, iar încasările la buget au scăzut drastic, reducerea semnificativă a fondurilor de salarii fără nici o măsură suplimentară de reducere a fiscalității nu va face altceva decît să grăbească procesele deja existente prin scăderea cererii: insolvențe și falimente, șomaj, creșterea restanțelor la bănci, cu toate consecințele care decurg de aici.

Ce ne așteaptă?

Bilanțul bugetar la momentul prezent este clar dezechilibrat, iar deficitul urmează să crească cel puțin pînă la nivelul anului trecut pe fondul scăderii economice mult mai accentuate. Opinia mea este că pînă la finalul acestui an vom avea un acord pentru un nou împrumut cu FMI sau vom ieși masiv pe piețele externe prin eurobonduri. În primul caz creșterea cotei unice sau a TVA-ului este inevitabilă, opțiune posibilă și în cel de-al doilea caz dacă reducerile de cheltuieli cu salariile operate acum se vor dovedi prea mici în comparație cu puterea din ce în ce mai mică a economiei private.

Dărîmarea de mituri - ep IV

2010-05-07T09:32:00.000+03:00

Reluarea creșterii economice prin stimularea consumului și reluarea creditării, temă dezbătută intens, ascunde de fapt lispa oricărui principiu de etică și moralitate care caracterizează statul. PR-uri de tipul 'au început angajările, prețurile la imobiliare sunt la minime istorice și urmează o nouă creștere, greul crizei a trecut dar pînă la revenire mai avem, ...' au scopul de a liniști și de a furniza optimism.

Reluarea creșterii economice nu are la bază stimularea consumului într-un context în care rata șomajului atinge record după record. Tot în acest context cosmetizat mediatic fiscalitatea crește, datoria publică la fel, iar eficiența funcționării statului tinde spre dispariție. Evidența demonstrează limpede că reluarea creșterii economice prin stimularea consumului e imposibilă într-un mediu economic în scădere și în care statul acționează ca o frînă permanentă prin politica fiscală, indiferent de cantitatea de stimulente aruncate pe piață.

Nici activitatea băncilor nu poate reporni economia, ele fiind în imposibilitatea de a funcționa în condițiile în care nu mai au o baza reală pentru acordarea de credite; comportamentul băncilor îl consider a fi unul perfect normal, adaptat perioadei de criză.

Deci realuarea creșterii economice prin stimularea consumului și reluarea creditării este o aberație dpdv economic, iar dpdv social maschează ineficiența statului prin translatarea sensului real al logicii economice de la nocivitatea intervenționismului etatist către domeniul privat.

remember

2010-05-04T10:43:00.002+03:00

Primul articol pe care l-am publicat a fost pe bloombiz, și se referea la imobiliare: proprietar, chirire, nivel al prețurilor. În noiembrie 2007 cînd a fost publicat, acest articol a adunat numai comentarii acide care mă făceau naiv complet si mă scoteau în afara 'realității'. Am decis să-l pun pe blog ca o confirmare a logicii economice care ne poate salva de multe afaceri proaste pe care puteam/putem să le facem.

"Multi tineri incearca sa se descurce cat mai bine, cu serviciu sau pe cont propriu, si sa aiba o casa a lor, pe care sa o renoveze si sa o mobilize dupa gusturile proprii. Multi gandesc ca e mult mai avantajos sa plateasca o rata la banca si, la finalul creditului, locuinta sa ramana a lor, decat sa plateasca chirie. De fapt, aceste porniri sunt de o natura mai mult instinctuala decat rationala.

Nu trebuie pierduta din vedere conjunctura economica, dominata de puseuri inflationiste, care determina BNR-ul sa scumpeasca creditele ipotecare, deci sa diminueze intr-o oarecare masura cererea de locuinte. In al doilea rand, trebuie avut in vedere pretul unei locuinte din Bucuresti, care se apropie sau egaleaza pretul unei locuinte asemanatoare din celelalte capitale ale UE, fapt ce ma determina sa cred ca preturile nu vor mai creste cu mult in termeni reali si se apropie de o plafonare.

Intervine, apoi, calitatea zidurilor pe care vrem sa le cumparam, adica durata normala de utilizare, care, in cazul apartamentelor vechi, nu depaseste 50 de ani.

Asadar, multi isi doresc sa devina proprietari; aceasta inseamna ca vor sa detina toate drepturile conexe dreptului de proprietate, si anume dreptul de dispozitie si de uzufruct. Dreptul de dispozitie poate fi folosit in cazul in care dispunem vanzarea (instarinarea) sau inchirierea proprietatii (care inseamna practic ca vindem uzufructul acealei proprietati). Dar in cazul in care achizitia se face pe credit ipotecar, pe o rata semnificativa, practic noi nu detinem dreptul de dispozitie in sesul instrainarii proprietatii, ceea ce inseamna ca “stam cu chirie la banca”, dispunand, practic, doar de uzufructul proprietatii.

In acest moment intervine un lucru esential, si anume: costul uzufructului pe care il cumparam atunci cand inchiriem o locuinta este mai mic decat pretul platit pe acelasi uzufruct, dar la banca. In consecinta, niciodata nu vom gasi pe cineva care sa ne plateasca un pret mai mare pe acealsi drept de uzufruct decat il platim noi la banca; varianta cu subinchirierea nu este valabila. Iar varianta cu refinatarea creditului este destul de scumpa si deloc avantajoasa pentru clientul bancii.

Este tipic sa gandesti:” Bine, dar la finalul perioadei de creditare, locuinta ramane a noastra!” insa valoarea acelei locuinte la finalul perioadei (de obicei 20-30 de ani) va fi cu mult mai mica decat pretul platit bancii pentru ca durata normala de utilizare se apropie de sfarsit, blocul respectiv este mai subrezit, investitiile in consolidari si reparatii vor fi destul de consistente. In plus, in 20 – 30 de ani se pot produce multe riscuri care sa duca la o scadere a valorii acelei locuinte.

Concluzionand, la ora actuala, inchirierea unui apartament este mai rentabila decat achizitia unuia pe credit ipotecar. Iar nevoia de lichiditati a unui tanar este mai mare in aceasta perioada, dorind sa calatoreasca mai mult, sa aiba parte de mai multe distractii. Asadar,diferenta dintre rata la banca si chiria platita unui proprietar poate fi folosita in alte scopuri. Timpul va demonstra acest lucru si va veti convinge pe pielea voastra.

Dărîmarea de mituri - ep III

2010-04-29T09:52:00.000+03:00

Constat că opinia publică în privința trendului economic se împarte în două tabere: pe de o parte cei care acordă o încredere sporită veștilor de tipul 'greul crizei a trecut, dar mai avem pînă la ieșirea din recesiune', sau 'vom avea anul acesta creștere economică pozitivă, chiar dacă va fi sub 1%', fără să îi intereseze prea mult fundamentele; această categorie o putem numi sensibilă emoțional la semnalele care apar pe media. Pe de altă parte există categoria numită pesimiști incurabili, cei care așteaptă 'cu sufletul la gură' armaghedonul care va reforma din temelii lumea, dominați de o aversiune exagerată față de risc.

V. Volkoff precizează că "... astfel a luat ființă cercul vicios democratic: cu cît contează mai mult opinia publică, cu atît ea cere mai multe informații; cu cît primește mai multe informații, cu atît contează mai mult. Or, aceste informații sunt obligatoriu viciate de doza de dezinformare amestecată în ele."

Cei sensibili emoțional au fost și sunt baza oricărui sistem etatist care a fost și va fi implementat, începînd de la monopolul asupra emiterii de monedă și pînă la iluzia prosperității. Ei constituie partea din orice societate care poate fi drogată cu injecții de optimism și care constituie pentru orice vînzător categoria de piață targetată.

Dpdv economic realitatea este însă alta: după ce gradul de îndatorare al maselor a crescut destul de substanțial și nesustenabil, creșterea economică a fost susținută prin îndatorarea statelor, care se apropie de plafonul maxim. După terminarea stimulentelor acordate, cu siguranță că bursele vor trece iar pe roșu. Creștere economică reală - ceea ce înseamnă o creștere a plus valorii din economie - vom avea numai după ce cantitatea de muncă (șomajul) va înceta să scadă; pînă atunci ... numai succesuri.

Pentru pesimiștii incurabili care văd ca o eliberare armaghedoul reformării lumii - în fond ei fiind niște idealiști convinși - piața a găsit cîteva bunuri în care aceștia să se refugieze, și astfel profitul nu a întîrziat să apară. Dispariția banilor, a rezervelor fracționare, a băncilor, a statelor, colapsul general reprezintă o eliberare iluzorie (pentru ei) și profitabilă pentru alții.

În mod evident, nevoia de diviziune a plus valorii în vederea schimbului a existat și va exista în continuare, banii fiind cei care satisfac această nevoie. După cum bine știm, valoarea banilor nu mai este legată ca în trecut de active limitate cantitativ (metale prețioase), ci depinde de percepții, aparent nelimitate. Unele imperii au căzut în trecut tocmai pentru că rezervele de metale prețioase se terminaseră, motiv pentru care nu mai puteau să-și plătească soldații, deci căderea economică a dus și la o cădere a puterii politice. Dar acum contextul este altul, dominat de o lume globalizată în care puterea militară este polarizată, iar cea economică este foarte sensibilă la acțiunile de lobby. În cel mai pesimist scenariu, vom asista la o reformă radicală a sectorului financiar și în nici un caz nu vom asista la dispariția banilor.

Extremele - relurea creșterii economice pe termen scurt sau armaghedonul - nu vor fi atinse și nici nu vor deveni fenomene generalizate, deci încă un mit dărîmat.

Goldman. Despre conducători și supuși

2010-04-26T08:39:00.000+03:00

Ce învățăm din recentul caz al fraudei pentru care este cercetată banca Goldman Sachs, în care se pare că sunt implicați și reprezentanți ai autorităților? Care trebuie să fie percepția corectă asupra situației, și cum ar putea acest caz să influențeze desfășurarea crizei? La aceste întrebări o să încerc să răspund.

De la bun început, în ecuație intră o bancă privată de investiții și reprezentanți ai statului; acești reprezentanți se impart în două tabere: cei care acum anchetează trecutul și cei care au fost complici faptelor. Atitudinea îngrijorătoare nu trebuie manifestată la adresa băncii deoarece, ca orice afacere privată, a făcut tot ce i-a stat în putință să-și îndeplinească scopul existenței, și anume profitul. Consider îngrijorătoare poziția statului, care prin intermediul unor reprezentați de-ai săi a fost partași la fraudele comise. Complicitatea nu face decît să vădească încă o dată poziționarea statului împotriva firii sale, a motivațiilor existenței sale și nevoia de reformare a acestuia.

Sunt sigur că există o mulțime de asemenea cazuri, în care conducătorii unei comunități nu fac altceva decît să folosească puterea simbolică cu care au fost investiți în scopuri personale. Criza nu face decît să sublinieze cîteva vîrfuri de iceberg-uri.

Pe scurt, statul prin reglementarea funcționării rezervelor fracționare s-a asociat într-un parteneriat 'public-privat', în care statul deținea un monopol (al emiterii de monedă) și se angaja să protejeze prin legi acest bișniț iar băncile asigurau partea de 'relații cu publicul'. Din acest sistem cîștigau ambele părți, iar supușii (statului) în calitate de clienți (ai băncilor) aveau să piardă. Acest parteneriat a ieșit în evidență prin sprijinul necondiționat acordat de stat în momentele mai puțin bune ale pieței.

Sistemul în sine al rezervei fracționare este un sistem bun, idealist, dar aproape imposibil de aplicat pe termen lung într-un mediu în care corupția este condamnată; și este un sistem excelent într-un mediu socio-economic în care etica și moralitatea sunt doar noțiuni abstracte.

În multe coduri juridice nevinovăția se prezumă; în teorie, orice judecată începe cu această prezumție. În practică comportamentul reprezentanților statului în raport cu supușii nu ține cont de această normă, fapt ce dovedește că acești conducători nu au încredere în sistemul de justiție propus și aplicat supușilor. Acest aspect a fost evident (în Romania) în discuțiile destul de recente pe marginea legilor care propuneau plata tva-ului la încasarea facturilor și stabileau procedura falimentului persoanelor fizice; după cum bine știți, aceste legi sunt acum istorie.

În altă ordine de idei, criza economică nu este decît o criză a continuității funcționării statului în forma actuală. Cu cît intervenționismul de orice natura este mai prezent, cu atît piața încearcă să corecteze aceste aberații.

Nevoia de reformă a sectorului bancar clamată de dl Obama nu este altceva decît nevoia de a schimba cîteva denumiri astfel încît totul să pară altceva, ceva nou, care să cristalizeze iarăși pentru o perioadă de timp încrederea supușilor. În realitate, așa cum am văzut, acest parteneriat public-privat este aproape imposibil de reziliat în condițiile actuale. De ce? În primul rînd puterea simbolică de care beneficiază reprezentanții statului ar trebui să se erodeze puternic astfel încît schimbarea de atitudine din partea supușilor să fie evidentă, fapt ce presupune și o conștientizare în masă a gradului de inutilitate a acestui sistem de conducere. În al doilea rînd, schimbarea de atitudine vine din părăsirea argumentelor sugerate oficial a fi luate în calcul în procesul de gîndire; dacă în premisele tale intră numai argumente politic corecte, vei ajunge cu siguranță la concluzii și comportamente care îți vor aduce prejudicii.

Numai o adîncire puternică a crizei economice ar putea să determine supușii să gîndească în afara sistemului de gîndire oficial. Dar în același timp ar putea să determine supușii să accepte o mai mare supunere față de stăpînire, o mai mare îngrădire a libertății.

Deci avem conducători cu comportament duplicitar, nereprezentativi, dar care gestionează tot sectorul economic, și o mulțime de 'consumatori'. La nivel individual nu putem decît să încercăm să ne schimbăm sistemul de referință, de gîndire și de raportare față de puterea simbolică a conducătorilor și să sperăm că la un moment dat vor apărea curente de opinie destul de puternice care să poată schimba ceva în felul în care funcționează statul.

Bani, fraudă, criză și ... scenarii

2010-04-18T13:34:00.000+03:00

Omul pentru a-și satisface nevoile pe care le are trebuie să muncească, să creeze valoare adăugată, pe care apoi să o schimbe cu echivalentul ei pentru a căpăta bunurile de care are nevoie. E un fapt natural specific omului, la fel ca și nevoia de socializare.

Dar dezvoltarea economică a fost împinsă puternic de folosirea de către bănci a rezervelor fracționare, practică care a făcut din băncile comerciale emitenți de monedă scripturală nouă. Pe scurt, acest sistem permite - pe baza unor procedee strict reglementate - crearea unor sume scripturale de bani noi care sunt utilizate în activitatea de creditare. Durata creditului este aceeași cu timpul pe care debitorul îl are la dispoziție pentru a crea valoare adăugată pentru a achita astfel banii împrumutați. Sistemul clasic în care plus valoarea existentă era transformată în bani (ca intermediari ai schimbului) s-a inversat, adică debitorii beneficiază acum de bunurile dorite și se angajează să creeze valoarea adăugată aferentă. Excesele reprezentate de scăderea prea abruptă a rmo în comparație cu capacitatea de a crea plus valoare a acelei economii, într-o comunitate care folosește o anumită monedă, sunt corectate prin inflație. Inflația poate fi întîrziată dacă apar bule speculative pe unele bunuri, dar tot la inflație se ajunge.

Deficiențele acestui sistem de rezervă fracționară sunt destul de mediatizate; însă elementul care a 'încurcat lucrurile' și a generat criza este globalizarea, care a permis băncilor centrale din țările care dețin o putere politică sporită să-și expandeze masa monetară fără nici un risc pe termen mediu. Dacă mai adăugăm și vînzarea de derivate pe împrumuturile acordate pentru bunurile al căror preț era deja mult prea umflat obținem premisele începutului crizei. Între timp nivelurile artificiale ale prețurilor speculate își revin, iar deținătorii de plasamente în astfel de derivate înregistrează pierderi. Aceste pierderi sunt de fapt sumele create din nimic pe baza rezervei fracționare pentru care cei care s-au angajat să creeze valoare adăugată renunță la angajamentul lor din varii motive.

Dpdv al eticii și moralității, riscurile trebuiesc asumate de cei care au derulat aceste afaceri (bănci, intermediari, fonduri, ... ). Trăgînd linie, rezultă că o parte a pierdut, iar cealaltă a cîștigat - adică a beneficiat de bunurile dorite fără să-și mai asume asigurarea suportului de plus valoare aferentă sumelor cheltuite. Mergînd pe această logică imorală și ne-etică putem spune că această hibă a rezervelor fracționare este o breșă de sistem, breșă care permite frauda.

Și cum bine ne-am obișnuit ca reprezentanții statului să-și asume rolul de principali beneficiari ai marilor fraude, după ce această metodă de fraudare a fost brevetată pe piața americană, s-a trecut la asumarea ei de către state. Cum? Prin împrumuturi colosale realizate prin vînzarea de titluri de stat, prin creșterea fără precedent a datoriilor așa zis publice. Statul nu a fost capabil și nici nu va fi să producă valoare adăugată.

Scenariul meu are două variante. După ce statele vor ajunge la limita maximă posibilă de îndatorare, stimultente care să mai țină economia la terapie intensivă nu vor mai putea fi acordate. În acest moment fie totul se socializează prin inflație generalizată fără să afecteze prea mult clasamentul marilor puteri actuale, fie se va implementa o nouă abordare a paradigmei monetare.

În cazul inflației frauda etatistă ar putea fi ascunsă sub preș, permițînd continuarea existenței parazitare a configurației actuale a statului. Probabilitatea cea mai mare de producere o acord acestei variante (un armaghedon care ar duce la deființarea banilor actuali e la fel de probabil cum este și sfîrșitul lumii din 2012 :-) ).

Ca alternativă ipotetică, fiecărei persoane fizice, juridice sau stat i se poate atribui un cod prin care să fie definit un vector al datoriei; în funcție de acest scor, munca acelei persoane nu poate valora mai mult decît un anumit plafon, iar împrumuturile pe care le va realiza vor costa mult mai mult. Cu timpul aceste ratinguri pot fi îmbunătățite. Ca atare acele persoane vor fi cele mai căutate de angajatori. În felul acesta valoarea adăugată creata și rămasă neplătită poate compensa consumul realizat anterior. Dar tot acest sistem presupune ca plățile și încasările acestor persoane să se realizeze exclusiv electronic.

Scenarii de acest tip se pot concepe în multe variante, însă trebuie avut în vedere și faptul că parazitul numit stat trebuie să fie bine hrănit pentru a putea supraviețui așa cum îl știm astăzi. Și cum deocamdată el este cel care face regulile jocului, varianta aleasă în mod sigur îi va permite să-și continue existența fără prea mari constrîngeri.

Proprietatea este o acumulare de plus valoare și fundamentul generării în viitor de valoare adăugată. Agresiunea asupra proprietății s-a produs sub diverse justificări (de la cucerirea de cetăți pînă la elaborarea și aplicarea de ideologii utopice). De-a lungul timpului problemele de etică și moralitate au fost discutate și invocate pentru a stabili și aplica noi constrîngeri asupra drepturilor de folosință a plus valorii create la nivel individual. Sau altfel spus, 'naționalizarea' unei părți din aceasta pentru 'binili comunității'. Orice schimbare de regim politic a adus cu sine și o schimbare radicală a economicului, schimbare survenită fără a ține cont de vreo normă etică sau morală, ceea ce mă determină să cred că ceea ce va urma se va înscrie pe aceeași traiectorie.

Dărîmarea de mituri - ep. II

2010-04-07T09:12:00.001+03:00

Al doilea mit: prețurile la apartamentele românești a ajuns aproape de limita inferioară. Acum este momentul să cumperi.

Aici trebuie să analizăm comportamentul băncilor - ca principali susținători ai prețurilor actuale. Susținători din două motive:

- nu au nici un interes să execute garanțiile la creditele neperformante la un preț real, pentru că astfel ar scădea prețul de ofertă pe care X-ulescu visează că o să-l încaseze vreodată pe apartamentul pe care-l are scos la vînzare, și astfel și-ar faulta singure bilanțurile (am explicat aici cum)

- bruma de clienți prin 'prima casă' trebuie fructificată la maximum indiferent dacă aceștia ajung în incapacitate de plată sau nu; profitul este sigur

Cert este că portofoliile de ipoteci deținute de bănci cresc de la o zi la alta, ca rezultat direct al 'măsurilor anticiclice' luate pînă acum. Deznodămîntul este inevitabil: la un moment dat aceste ipoteci trebuie scoase la vînzare. Scenariul meu în acest caz este că, pentru a nu tulbura prea mult mințile celor care au scoase la vînzare asemenea proprietăți și să-i determnie să scadă prețurile de ofertă, băncile vor prefera să construiască diferite pachete consistente de astfel de ipoteci pe care să le vîndă la prețuri reale (unor fonduri de investiții, de exemplu); zero impact asupra pieței, impact pozitiv asupra bilanțului. Dar foarte posibil ca piața chiriilor să scadă semnificativ, ceea ce nu cred că va fi un impediment pentru evaluatorii bancari - ne-adecvarea utilizării metodei de evaluare prin venituri putînd fi pusă pe seama crizei.

Pentru cei care vor să cumpere, prețurile de ofertă se vor duce destul de lent în jos. Oricît de neinstruit ar fi X-ulescu, după un timp tot mai lasă din prețul cerut. Deci cu cît se întîrzie achiziția unui apartament, cu atît sunt șanse mai mari de a-l cumpăra mai ieftin.

Dacă mai adăugăm și faptul că cererea pentru astfel de proprietăți este decimată fie de criză, fie de oportunitățile reale care apar în economie, obținem încă un mit dărîmat.

Dărîmarea de mituri - ep. I

2010-03-31T11:55:00.001+03:00

Încep astăzi o serie de articole care se va ocupa cu argumentarea falsității unor idei vehiculate în media.

A trecut ceva timp de cînd făceam anumite previziuni pentru evoluția economiei românești și a monedei naționale. Perspectiva descrisă atunci poate fi completată foarte bine de acest articol.

Primul mit: plasamentele în depozite în România sunt atractive. Ruptă din context, afirmația poate fi înghițită foarte ușor, dar ...

Un lucru este cert: economia românească are fundamente economice din ce în ce mai slabe. Faptul că suntem în UE, NATO, avem acord cu FMI, vom avea F 16 și scut anitrachetă, dă un sentiment de securitate posibililor investitori. Principala schimbare adusă de criză la nivel modial este polarizarea lichidităților, ca atare și a proprietăților în diferite domenii.

Privită în contextul UE, Romania poate fi atractivă prin prețurile mici la active (terenuri, afaceri falimentate de criză, concesiuni ieftine, etc) și muncă. O interpretare a aprecierii leului poate fi și aceea conform căreia nivelul prețurilor la active a atins un prag de rentabilitate care merită să fie fructificată. Cumpărătorii vin cu euro, iar leul se apreciază.

Șomaj în creștere, falimente de firme din ce în ce mai multe, o legislație stufoasă și instituții de control corupte, restanțe bancare care cresc exponențial, împrumuturi externe pentru consum (salarii și pensii, sau bani pentru interlopi), ... , cam așa arată economia românească. Care ar fi motivația unora care să vină să-și plaseze aici economiile doar pentru că randamentele la depozite sunt mai mari?! Întrebarea este una retorică, răspunsul fiind evident: nu există o asemenea motivație, riscurile asociate fiind destul de mari.

În primul rînd, ceea ce poate face ca sume importante să fie investite în achiziția de active este armonizarea legislației vamale cu cea a UE. Practic, e ca și cum produc un bun să zicem la Vaslui (unde am costuri mult mai mici) și îl vînd în București; profit maxim.

În al doilea rînd, să presupunem adevarată afirmația de mai sus, că banii vin în Romania după plasamente atractive, iar leul se întărește. Bun. Deci băncile care oferă asemenea randamente fără să vîndă acei bani mai departe sub formă de credite, ar trebui să vină cu bani de acasă, ceea ce nu prea cred că se întîmplă în condițiile creșterii alarmante a provizioanelor.

Desigur că se poate argumenta că băncile împrumută statul prin achiziția de titluri de stat. Dar scăderea dobînzilor din ultima perioadă, coroborată cu faptul că băncile se apropie cu pași repezi de limita superioară a deținerilor de titluri, demonstrează clar că aprecierea recentă a leului are alte rațiuni decît aceea a atractivității prețurilor la depozite. Pe de altă parte, scăderea dobînzilor ar fi trebuit să ducă la stoparea sau retragerea banilor plasați cînd dobînzile erau cu mult mai mari, ceea ar fi dus la o depreciere suplimentară. Deci mitul goanei investitorilor după plasamente este dărîmat.

PS: - deprecierea de azi a leului va fi una temporară, trendul fiind de apreciere.
- nu am inclus apartamentele la activele căutate din motive bine întemeiate; le voi dedica un articol separat.

Bilanț

2010-03-25T13:10:00.000+02:00

În curând site-ul "scenarii economice" împlinește 1 an.

Știu că există o mică comunitate de cititori creată în jurul acestui blog, și de asemenea o serie de alte site-uri care preiau informații sau care au considerat utilă prezența unui link în lista lor de bloguri.

Până acum am încercat să analizez fenomenul economic din mai multe unghiuri de vedere, în special cele legate de percepțiile, atitudinile și comportamentele oamenilor.

Pretenții avem cu toții, la fel și nevoie de informație de calitate. Consider că este momentul oportun pentru a lansa un sondaj printre cititori, scopul principal fiind acela de a afla părerea lor despre site; dacă aveți sugestii puteți să postați la rubrica de comentarii sau pe mail. Sondajul va fi deschis până pe 31 martie, iar concluziile și schimbările le voi anunța ulterior.

În final, vă invit să ascultați trei artiști pe care am avut plăcerea să-i filmez în Praga acum câțiva ani.

'Măsuri anticriză'

2010-03-18T10:45:00.000+02:00

Aberațiile intervenționiste - care pot fi considerate de unii chiar magice - debitate de polititc se pliază foarte bine pe așteptările și gusturile majorității. De fapt target-ul anesteziilor momentane îl reprezintă votanții.

Evidența:
- insolvența și falimentul sunt cancerul sectorului privat, nemaifiind mult timp până la deces
- sectorul public este încă supradimensionat comparativ cu ce a mai rămas de administrat
- îndatorarea babană votacilor pentru a menține acest sector public și pentru a plăti pe cei care au sprijinit moral alegerile
- fiscalitatea este excesivă
- neputința politicului de a gândi pe termen mediu și lung în privința politicilor economice
- incapacitatea de a absorbi banii din fonduri europene

Despre urmări am mai scris (1,2,3,), nu are rost să mai insist.

'Măsuri etatiste anticriză':
- prima (2) casă - o subvenție prea mare în comparație cu economia reală. Scopurile au fost două: în primul rând acela de a menține prețurile de ofertă pe o piață înghețată la nivelul plafoanelor acordate. De ce? Vezi aici. În al doilea rând - o portiță de a transfera băncilor din banii de la fmi. Demonstrația este simplă: cei care s-au îndatorat la acele prețuri încep să îngroașe rândurile restanțierilor.
- proiectul pompos de facilități pentru tineri, despre care se tot discută în ultima perioadă. Asemenea proiecte arată că politicul trăiește într-un alt plan, într-o altă dimensiune diferită de cea reală. Rezultatele sunt previzibile de pe acum - transferarea scriptică a afacerilor care mai mișcă pe numele celor mai tineri. Este posibil să vedem start-up-uri care din prima lună de funcționare au câștigat licitații la lucrări publice și rulează milioane de euro, în timp ce activitatea firmelor vechi este suspendată, la fel ca și plata datoriilor fiscale acumulate.
- investiții ale guvernului în infrastructură - au rămas și vor rămâne doar la stadiu de intenție, menită să excite doar auzul celor care mai cred în așa ceva.

Sugestii (fără nici o speranță că vor fi aplicate vreodată):
- subvenționarea produselor românești prin scăderea fiscalității asupra acestora.
- fiscalitate zero în agricultură pentru producători.
- ratificarea falimentului persoanelor fizice.
- adecvarea numărului de funcționari publici la economie.
- fiscalitate zero sau foarte mică pe forța de muncă nou angajată.

Criza la români

2010-03-16T09:56:00.002+02:00

Am lipsit puțin timp, dar constat că nu s-a întâmplat nimic constructiv în economia românească. Mai exact politicul a rămas tot la nivelul declarațiilor (undeva în derizoriu), datoria publică continuă să urce, capitolul investiții publice reale nu există (dar bani aruncați aiurea da), ... .

Desigur că exemple și soluții există, dar mai este nevoie și de voință pentru a le pune în aplicare.

Pulsul crizei economice și elementul care poate aduce noi valuri de căderi este șomajul.

Creșterea șomajului aduce cu sine și:
- scăderea consumului și a economisirii, deci o revenire pe baza consumului intern are o probabilitate din ce în ce mai redusă
- creșterea restanțelor la credite și insolvența multor companii

Mulți 'analiști' estimează termene pentru ieșirea din criză (asemănătoare cu cele date de prezicători pentru sfârșitul lumii), însă economia e încăpățânată și nu vrea domne' să iasă din criză :-) . Doar și optimismul are rolul lui, nu?

La nivelul României revenirea economiei pe plus este o utopie în momentul de față. Declarativ, poate că recesiunea s-a încheiat de multe ori și trăim bine, doar că noi nu ne dăm seama :-) . Însă în realitate lucrurile stau mult mai rău.

Lăsând gluma la o parte, creșterea șomajului ieftinește forța de muncă, iar o revenire pe baza exporturilor ar putea fi o variantă plauzibilă, dar pe fundalul unei cereri mondiale scăzute, afectate de criză șansele sunt foarte mici.

Un alt aspect foarte important la nivel internațional este acela care ține de mecanismul derivatelor, care se bazează pe fapte reale (ipoteci de exemplu) și care datorită șomajului rămân fără fundament. Probabil cosmetizarea situațiilor financiare de către marile bănci va mai ține pentru o perioadă gunoiul sub preș; dar după ce principalii clienți de acum ai băncilor - statele - vor începe să scârțâie, probabil că atunci vom vedea adevăratul dezastru. Am scris probabil pentru că mai există și varinta naționalizării pierderilor.

În final, vă invit să vizionați imnul crizei la români:

PS. Dacă tot se trece pe online - 500 mil euro pentru e-Romania - , propun câteva teme de site-uri: e-autostrada - buget 1 miliard euro, la care accesul să se facă pe bază de rogvinetă, e-gagici - buget secretizat, cu reduceri pentru bugetari și șomeri (protecție socială activă) ...

Cade Euro?

2010-03-04T09:38:00.000+02:00

Acest subiect este foarte mediatizat în ultima perioadă, toată lumea așteptându-se și profețind căderea euro la paritate cu dolarul; se subînțelege și aprecierea leului în raport cu euro. Același cor cânta prohodul leului pe finalul anului trecut, o serie de afaceriști și bancheri anticipând un curs de 4,5 și peste.

Am găsit mai multe interpretări posibile, fiecare bazându-se pe alt unghi de vedere:

1. Văzută la rece, furtuna mediatică are menirea de a determina pe cei mulți care au mici economii să facă schimbări de pe o valută pe alta, să imprime un trend cursului. Repetarea știrilor negative la adresa euro nu face altceva decât să diminueze încrederea și să scadă cererea, implicit și valoarea. Viitorul va aparține țărilor care vor ști să-și cosmetizeze imaginea cât mai bine și să ducă un război mediatic contra monedelor adverse. Cu cât am o monedă mai tare, cu atât pot să cumpăr mai multe bunuri. Având în vedere că interesul menținerii unei anumite valori a unei monede aparține statului (ca monopol al emiterii de monedă) implicarea politică nu poate fi evitată, ca atare operațiunile mediatice intră în sfera dezinformării. Din acest punct de vedere se poate miza pe moneda care este cel mai puțin mediatizată negativ, dar doar pe termen scurt pentru că piața are o volatilitate crescută.

2. Dpdv al fundamentelor economice, toate marile economii stau destul de prost. Problema este aceeași: frica politicului ca moneda să nu-și piardă din capitalul de încredere ca bază a valorii. Această frică a fundamentat intervenționismul și naționalizarea unor bănci prea mari ca să fie lăsate să cadă. Ce s-ar fi întâmplat dacă o bancă mare ar fi intrat în faliment? Deponenții rămâneau cu banii imobilizați sau pierduți, ceea ce ar fi declanșat un val de panică care ar fi putut să ducă într-un final la spargerea monopolului statului asupra emiterii de monedă. Desigur că aici intră în discuție și supremația la nivel mondial a unor state, care se străduiesc să facă tot posibilul să nu o piardă. Din acest punct de vedere se poate merge pe valutele acelor state care sunt bine consolidate politic.

3. Datoriile statelor - ca reper pentru alegerea valutei pentru economisire. Consider că acest reper se poate dovedi în timp destul de șubred, iar piața să nu țină cont de el. Variații temporare poate să inducă, dar numai pe termen scurt până apare o declarație politică care să anunțe că s-a aprobat un împrumut, sau că valuta concurentă stă mult mai prost; percepția este cea mai importantă.

În concluzie, variantele expuse vor fi valabile atât timp cât paradigma monetară actuală va mai funcționa. Prudența trebuie să fie la ordinea zilei.

Economia și educația

2010-03-03T11:35:00.000+02:00

Am ales să scriu despre educație pentru că este singurul indicator care ne poate da o previziune pe termen lung.

În istorie, popoarele care au avut un nivel crescut al educației au avut și un nivel de trai pe măsură, iar economiile respective nu au fost sub nici un chip totalitare.

Dpdv economic, educația este răspunzătoare pentru:
- structura consumului
- starea sănătății populației
- reprezentarea intereselor mulțimii la nivel central
- nivelul de trai

Când nivelul educației scade apar fenomenele care se manifestă din plin în Romania de azi:
- snobismul este la ordinea zilei și este extrem de scump în comparație cu veniturile (aici și definiția succesului personal a fost folosită ca o unealtă de marketing foarte eficace)
- pe ansamblul societății apar procente mari de oameni cu afecțiuni, servicii de sănătate precare
- corupția se expandează, iar banul public nu mai este utilizat în interesul comunității
- justiția își reduce impactul în societate până aproape de zero

Continuarea raționamentului ne conduce inevitabil la disoluția societății și, posibil, la dispariția sau modificarea statului. Nu este exclusă nici varianta unei conduceri totalitare.

Ca exemple pozitive pot fi date multe state, însă prefer să mă opresc asupra Elveției, pe care am avut ocazia să o și vizitez. Organizată politic ca stat federal, iar economic fiind în uniune monetară cu principatul Lichtenstein, Elveția nu face parte din UE; ca structură a economiei, serviciile sunt predominante (bănci, turism, consultanță). Cu toate că populația Elveției este compusă din 4 etnii (germană, franceză, italiană, retroromană), nivelul de trai este unul dintre cele mai ridicate din Europa. De ce? Consens politic în interesul majorității, sistem legislativ bine alcătuit (renumit pentru referendumurile dese), justiție care îți face treaba, totul pornind de la ... educație.

Desigur că lucrurile nu se schimbă peste noapte, mai ales cele care privesc socialul, însă observarea trendului actual permite deprinderea unor concluzii care pot fi folosite de cei care își proiectează afacerile pe termen lung.

Un trend descrescător al educației înseamnă:
- forță de muncă ieftină și puțin calificată
- export de materii prime
- active ieftine
- monendă slabă.

Datoria și statul

2010-02-24T10:02:00.001+02:00

Statul ca și noțiune poate fi descris în teorie în multe feluri, însă în realitate avem o putere simbolică al cărei prestigiu este încă respectat. Respectul se traduce prin supunere, iar supunerea prin plata taxelor. Această formă de organizare s-a menținut și se menține încă datorită încrederii maselor și acțiunii statului prin educație și prin propagarea în media a unui mod de gândire care să fie favorabil continuității funcționării și existenței 'statului'.

Dpdv sociologic s-a demonstrat că firea oamenilor este programată să facă ceea ce numim bine. Însă reperul ales pentru a cataloga poate fi influențat și manipulat, această flexibilitate fiind uimitoare dar în anumite limite. Cu cât se desfășoară într-un timp mai scurt, cu atât schimbările riscă să fie acceptate mai greu sau să nu fie acceptate de mase. Criza economică vădește faptul că 'statul' a întins prea repede coarda fraudei - ca principal obiect de activitate și izvor de existență - riscul fiind ca mulțimile să aibă mai multe premise care să le poată trezi.

Ce este statul?

Privită ca o persoană juridică statul are conducători, interese, patrimoniu și surse de venit. Mai mult decât o persoană juridică, statul are posibilitatea să-și fraudeze 'legal' angajații/ partenerii.

Noțiunea de stat conține două componente: pe de o parte supușii plătitori de taxe (posesori ai încrederii), iar pe de altă parte cei care administrează banii, sau statul. Ceea ce încă unește cele două baricade este încrederea în puterea simbolică a statului, care este și principalul furnizor de monedă.

Evaluând activele de care dispune un stat - bunuri imobiliare, părți sociale în diferite afaceri, lichidități, surse de energie și materii prime, venituri viitoare din taxe - putem să avem o idee privitoare la bonitatea financiară. Aici mă refer la încrederea terților de a împrumuta statul și de a-l considera un partener cu risc minim. Însă ce se va întâmpla când mai multe state își vor declara incapacitatea de plată? Se va destrăma iluzia care fundamentează valoarea banilor? Sau această schimbare se va produce controlat, tot de către stat?

Personal, cred că datoriile se vor acumula în continuare, la fel și emiterea de monedă și direcționarea ei către anumite interese. Până acum am văzut rezultatele acumulării unor datorii imense, concretizate în dezvoltarea statelor respective și creșterea nivelului de trai. Pe termen scurt, cât o mai ține iluzia valorii banilor, statele vor continua să se îndatoreze sub diferite forme.

Startul în devoalarea iluziei îl vor da cu siguranță acele state cu nivelele cele mai ridicate ale datoriei, interesul fiind de partea lor. Rezultatul ar putea fi scăderea încrederii în monedă, iar aceasta să se devalorizeze aruncând astfel în derizoriu datoriile exprimate în acea monedă.

Probabil că soluția nu va întârzia să apară în momentul în care deruta a cuprins eșantionul critic din masa utilizatorilor de monedă. Sau poate bulgărele o dată pornit, nimeni nu va putea să previzioneze evoluția piețelor, totul făcându-se din mers prin adaptarea la situație. În orice sens va evolua situația, moneda ca mijloc de schimb nu va dispărea, ci doar va suferi schimbări substanțiale.

Continuând scenariul pe acestă direcție, ceea ce numim stat astăzi se poate modifica - elementele aleatoare fiind foarte multe.

Scenarii - piața monetară

2010-02-15T09:05:00.000+02:00

1. Euro coboară spre 1,25 $.
Premise: UE reușește să adopte o politică și o poziție cât de cât coerente, chiar dacă nemulțumirile unor membrii încep să se manifeste.
Cauze: în primul rând avem mai multe 'surse' de vești negative. Dacă impactul în piață al publicării datelor negative privind anumite aspecte ale economiei SUA era limitat la un orizont de timp, percepția pieței se schimbă în cazul UE pentru că avem deja rezultatele mai multor politici fiscale, rezultate care apar la intervale de timp diferite. Ca atare, percepția negativă a jucătorilor are toate șansele să fie menținută mai mult timp. Diferența netă dintre cele două mari valute este dată la acest nivel de coerența și unitatea politicii - de orice natură - dusă de cele două entități.
Consecințe: un euro mai slab, forță de muncă și produse mai ieftine (dar degeaba, oricum cererea mondială este în scădere). Slăbirea euro va face ca cererea de dolari să crească pe moment, ceea ce va duce la o amânare a schimbării rating-ului de țară pentru SUA.

2. Euro se menține pe scădere, și coboară sub 1$.
Premise: politicul comunitar nu reușește să-și definească o acțiune comună.
Cauze: presiunea socială din Germania și din țările din nordul zonei euro face ca reprezentanții lor să nu accepte ajutoare de mari dimensiuni pentru grupul PIIGS, totul rezumându-se mai mult la declarații. Altfel spus, neamțul nu vrea ca banii obținuți de el prin muncă să fie folosiți pentru nota de plată a traiului bun al 'purcelușilor'. Atitudinea parazitară a unor membrii ai zonei euro a fost posibilă datorită hibelor de organizare a legislației comunitare.
Consecințe: o posibilă atitudine a Germaniei ar putea fi aceea că 'nu mai am nimic de pierdut', așa că grecii se întorc la drahma lor, iar celelalte tări care au deficite babane vor avea aceeași soartă. Impedimentul cel mai mare îl văd ca fiind dat de interesele Franței, care acum profită din plin de criză și își crește deficitele.

3. SUA și UK primesc un rating de țară scăzut. Euro este tot în zona turbulențelor. $ are volatilitate crescută.
Premise: deficite mari, economiile stau tot mai prost, China are o politică de achiziții de active destul de agresivă, dar panica nu s-a instalat încă, injecțiile cu optimism încă mai au efect.
Cauze: falimentul băncilor americane mici își menține trendul; la fel și șomajul, consumul și politica monetară americană.
Consecințe: monedele țărilor emergente devin atractive și încep să se aprecieze, iar prețurile nominale în $ la bursele de mărfuri încep să crească. Pierderea supremației statelor unite este aproape și o intervenție militară (în Iran, de ex) ar putea aduce noi resurse, sau implementarea unei viziuni radicale asupra economiei; întârzierea oricărei inițiative micșorează considerabil șansele de reușită pentru că economic se scufundă și nu vor mai putea susține o asemenea inițiativă. Interesant de văzut cum se vor comporta chinezii, care au o carte mare de jucat.

4. Cascada de vești proaste continuă, șomajul crește, declarațiile politice rămân la nivelul de declarații. Euro și dolarul au variații mai mari, nu se întâmplă încă nimic spectaculos, dar viitorul este sumbru.
Premise: perspectiva inflației determină țările care au sau pot crea cantități mari de monedă să facă achiziții de active și investiții (China, Rusia, SUA, ...).
Cauze: cererea nu mai este un criteriu pentru investiții, importantă fiind deținerea de drepturi reale de proprietate.
Consecințe: structura acționariatului se schimbă la foarte multe companii, au loc fuzionări și tranzacții consistente. Lichiditățile și investițiile se îndreaptă spre zone considerate ca fiind sigure dpdv al unui potențial conflict militar. Finalitatea poate fi aceea că unii vor deține active, proprietăți, mijloace de producție, iar alții vor deține cantități mari monedă; în acest punct este posibilă o devalorizare accentuată a monedei așa cum o percepem astăzi, un nou acord global și o nouă iluzie pe post de monedă sunt pe punctul de a se naște.

5. Un nou Lehman, dar de data asta în UE. Dolarul este la maxime istorice, euro la valori minime.
Premise: Interdependențele create între piețe împiedică măsuri radicale, aruncarea cu bani noi pe piață fiind acțiunea la modă.
Cauze: un calup de vești proaste privind mai multe țări din zona euro duce la scăderea încrederii în moneda europeană și în capacitatea ei de revenire; nevoia de finanțare a unor state din zona euro nu mai poate fi asigurată prin vinderea de titluri de stat.
Consecințe: Prin contagiune, valul creat riscă să lovească puternic economiile lumii; falimente ale societăților de asigurare și a unor bănci importante. Disperarea europenilor poate duce la restrângerea spațiului de circulație pentru euro. Statele din Europa intrate în incapacitate de plată declanșează un nou tsunami financiar, care ar putea sparge bula imobiliară chinezească. ...

Desigur că și o combinație de informații din scenariile de mai sus este perfect posibilă. Sau partitura după care vor juca statele lumii va fi cu totul alta. Certitudinea este că euro nu poate scăpa ușor de piatra pe care o are agățată de gât (piigs), și nu are sprijinul unei alte economii mari, așa cu $ îi are pe chinezi.

ILUZIA - necunoscuta din ecuaţia crizei

2010-02-10T10:24:00.000+02:00

-La ştiri am aflat că în Romania drumurile au fost/ sunt blocate de nămeţi, A1 şi A2 au fost închise zilele trecute, toată ţara e sub zăpadă, blocată. Tot la ştiri, la câteva minute distanţă de prima ştire am aflat că ministerul transporturilor nu va mai avea bani pentru reparaţii de drumuri la primavară pentru că a cheltuit 80 mil euro pentru dez-zăpezitul drumurilor. Observaţi antiteza flagrantă.

-Altă ştire anunţă că zona euro are mari probleme cu deficitele greceşti, că se pregăteşte un atac speculativ auspra euro, fiind posibilă o depreciere a monedei. Se zice că totul a pornit acum ceva timp în urmă când grecii şi-au falsificat datele statistice pentru a intra sub umbrela monedei unice.

-Un prieten spune că marile imperii din istorie au pierit când economia a început să nu le mai funcţioneze, şi nu au mai avut cu ce să-şi plătească armatele. Dar condiţiile erau altele, deci paralela este interesantă dar puţin probabil să se mai repete astăzi.

Elementele comune: statul, moneda şi mulţimile creditoare.

Statul - ca principal exploatator şi beneficiar al fraudei - îşi joacă cartea destul de dur în raport cu plătitorii de biruri, mimând egalitarismul şi caritatea. Normele juridice în materie economică continuă să fie destul de vagi, permiţând cosmetizări şi interpretări în funcţie de situaţie. Tiparniţa sau tastatura de 'făcut' bani este în vogă, iar pixul este rege în domeniu indicatorilor bugetari.

Tot acest circ are un numitor comun, şi anume încrederea. Încrederea generează un sentiment de linişte, de supunere. Încrederea în puterea simbolică cu care este investit politicul, încrederea în forma actuală a monedei, în corectitudinea legilor, ... , tot acest capital de încredere socială crează în prezent o bulă a iluziilor.

Criza a demonstrat până acum că viaţa nu este chiar aşa de roz, însă speranţa menţine deocamdată prizonierii iluziilor captivi în propria lor imaginaţie. Alături de speranţă, o tactică interesantă este distragerea atenţiei de la realitate prin mediatizarea altor subiecte (gripa porcină, încălzirea globala, terorismul, armele de distrugere în masă, probabil un viitor conflict militar, ...), reuşindu-se în acest fel împiedicarea coagulării opiniei publice pentru crearea de atitudini şi curente de opinie. Iluzia încă se mai hrăneşte cu optimismul unor şi prostia altora.

În perspectivă mă aştept la o încercare din partea 'statului' de aşa-zisă reformare, o schimbare de formă. Dacă nici această schimbare nu va reuşi să menţină iluzia sistemului, probabil că următoarea încercare va fi asigurarea unui nivel minim de trai ca şi protecţie socială.

Pe termen mediu mă aştept la folosirea pe post de 'sperietori' a unor idei sau fapte cu scopul de a urmări variaţia unor parametri ca încrederea, atenţia, comportamentul social, în funcţie de care se vor lua decizii. Deja criza este privită de mulţi ca o fatalitate, sursa fiind de natură ... extraterestră.

Destrămarea construcţiilor politice cred că nu se va produce curând. În Imperiul Roman când nu a mai existat suficient aur pentru a bate monedă pentru salariile soldaţilor imperiul s-a destrămat, aurul fiind limitat ca resursă. Iluzia este însă nelimitată şi poate fi înlocuită la fel de bine cu o alta.

Dpdv sociologic urmează o perioadă de studiu practic.

Viitorul este magic :-) . Profitaţi!

PS: cu cât creşte numărul celor adoptă gândirea de tip socialist, cu atât perioada de criză se va lungi. Socialismul este terenul pe care iluzia prinde cel mai bine.

Plantele etnobotanice şi 'statul'

2010-02-08T09:58:00.003+02:00

În teorie, într-o economie normală de piaţă orice produs poate fi găsit la vânzare. Cumpărătorii aleg pe baza nevoilor lor ce bunuri cumpără, ca atare selecţia este facută de piaţă prin întâlnirea cererii cu oferta.

Şi aici apare vicierea funcţionării economiei de către ceea ce (încă) numim stat. Exemplul plantelor etnobotanice este actual şi destul de clar: pe piaţă există cerere, însă statul decide în locul cumpărătorului că aceste produse sunt nocive şi, într-un puseu de grijă exagerată faţă de supuşii săi, se pregăteşte de zor să intervină în piaţă şi să interzică produsele. Sau poate că şi acest tip de magazine va avea aceeaşi soartă ca şi alte afaceri rentabile, de exemplu farmaciile, care sunt plafonate demografic. Cu alte cuvinte, nu ai nici o şansă să-ţi deschizi o farmacie într-o zona în care mai există şi alte farmacii. De ce? Fiind o afacere care merge bine, interesul 'statului' este reducerea pe cât posibil a concurenţei.

Pe scurt, problema se reduce la a lăsa sau nu piaţa să decidă care produse îşi merită locul la raft şi care nu.

Din punctul meu de vedere, lipsa oricăror îngrădiri din partea statului - care să distorsioneze oferta - reprezintă primul pas în ieşirea din criză; de acord că e un pas mic, dar ar putea fi un început.

Dpdv juridic contractul de vânzare-cumpărare, care poate fi prezumat în cazul oricărei vânzari, este bilateral, cu titlu oneros, consensual şi translativ de proprietate. Vânzătorului îi revine obligaţia conservării bunului până în momentul predării, şi răspunde pentru acesta în cazul viciilor ascunse. Cumpărătorului îi revine obligaţia de a-şi asuma toate consecinţele ce decurg din deţinerea dreptului de proprietate, precum şi responsabilitatea utilizării bunului respectiv. Tot codul civil ne precizează că fiecare persoană majoră este răspunzatoare de actele şi faptele juridice pe care pe produce. Din această perspectivă, intervenţia satului în economie este negativă, şi poate fi interpretată ca fiind:
- totalitară - pentru că, pe de o parte împiedică satisfacerea unor nevoi, iar pe de altă parte distorsionează raportul cerere/ofertă;
- neproductivă - pentru că interzicerea tranzacţionării unor bunuri va duce inevitabil la dispariţia profiturilor, implicit la scăderea veniturilor din taxe.

Schimbând premisa initială - aceea a unei economii de piaţă - cu premisa unui socialism prost înţeles şi aplicat, putem să spunem că majoritatea populaţiei habar nu are cu ce să-şi satisfacă nevoile, iar statul îşi justifică existenţa prin grija faţă de cei mulţi şi proşti, şi decide în locul gloatei. Prima urmare este o schimbare a structurii consumului, următoarea fiind formarea unor mentalităţi de turmă, în care părerile personale nu mai conteaza (de fapt aproape că nici nu mai există, neavând un fundament şi o motivaţie reală). Continuând raţionamentul, libera iniţiativă este sufocată, toţi asteptând ca statul să le rezolve problemele - aici se altoieşte din plin şi încrederea în promisiunile electorale.

Socialiştii spun ca ei ştiu mai bine ce nevoi ai tu şi ce bunuri ar putea să-ţi satisfacă acele nevoi. Probabil că aceşti socialişti ar ajunge să susţină că Dumnezeu a fost de vină că a plantat pomul cu fructul interzis în Rai, şi nu Adam că ar fi mâncat din acel fruct, el fiind de fapt o victimă. Şi aberaţiile socialiştilor nu se opresc aici.

În concluzie, fiecare persoană este răspunzătoare pentru actele şi faptele sale, şi consecinţele trebuiesc asumate de fiecare. Dacă vom continua să refuzăm să ne asumăm responsabilităţile ce decurg din acţiunile noastre, favorizăm prin asta socialismul, intervenţiile etatiste şi nivelul de trai scăzut.

Reforma statului?!

2010-02-02T09:28:00.000+02:00

Pentru a înţelege mai bine cum stau lucrurile în lumea în care trăim, vă recomand să citiţi o lucrare interesantă (scrisă de Hans Hermann Hoppe). Probabil că după aceea veţi înţelege mai bine ce s-a întâmplat în realitate cu proprietatea publică, dominantă în comunism. O mostră aveţi aici, iar alta aici.

De altfel, lipsa reprezentării intereselor naţionale de către clasa politică face din economia românească un teren fertil pentru tot felul de afaceri şi experimente. În acest context nu trebuie să ne mire faptul că în curând Casa Poporului poate deveni mall, sau că în parlament se vor face cursuri pentru utilizarea flăcării violet.

Trecând cu vederea peste aceste 'chestii' (mortul de la groapă nu se mai întoarce), remarc în ultima perioadă tot mai multe ştiri privind o nouă creştere a fiscalităţii. Nu mă refer aici la desfiinţarea microîntreprinderilor sau la o aberaţie de genul taxei pe fast-food, ci la aplicarea CAS-ului la dividende. Singura logică care o găsesc este aceea că era imposibil de catalogat toate afacerile care mai mişcă în ţara asta, cărora trebuia să li se aplice un impozit forfetar; taxând dividendele, e clar că toţi aceia care nu au închis şi obţin profit trebuie să plătească. Aceeaşi Mărie, cu alta pălărie.

O altă fanotmă care bântuie media este aceea a economiei subterane, nefiscalizată, pe care mai marii noştrii s-au gândit să o taxeze. De fapt totul este numai un joc de imagine, care să calmeze spiritele şi să le facă să accepte o fiscalitate mai mare.

Cauzele? Parţial neştiinţă, parţial datorii mari de plătit din banii publici, după alegeri.

Rezultatele? Un mediu privat din ce în ce mai anemic, ameninţat pe zi ce trece de perspectiva dispariţiei.

Opinia mea este că statul nu poate supravieţui fără un sector privat sănătos, pe care să-l căpuşeze şi care să-i ofere taxe şi impozite care să-i permită tot felul de 'achiziţii'. Dar asta e valabil doar în pseudo-capitalismul în care am trăit până acum, şi perfect inutil într-un sistem aşa zis 'social democrat' (socialist, comunist).

Urmările naţionalizării fraudei

2010-01-26T10:44:00.000+02:00

Frauda ca scop etatist

Puterea seduce, iar deţinătorul ei o va folosi sigur. Aceasta o putem considera ca o axiomă demonstrată în timp prin acţiunile şi măsurile luate de state prin reglementări. Intervenţionismul (imixtiunea statului în economie) a generat de-a lungul timpului, pe baza principiului 'cine împarte, parte-şi face', un cadru juridic favorabil statului şi acţiunilor sale. Inflaţia, lucrările şi licitaţiile publice, politicile fiscale, administrarea proprietăţii publice, ... , sunt câteva exemple clare de furt mascat sub o anumită imagine (proces economic firesc, grija pentru cotizanţi, pentru condiţiile lor de trai, ...). S-a ajuns ca cel mai bun bussines să fie considerat cel din banii publici sau cu sprijinul guvernului prin înlesniri fiscale sau garanţii. Cu fiecare etapă de depresiune cadrul fiscal era schimbat, însa după ce ciclul economic îşi relua creşterea, taxele 'uitau' să-şi revină în totalitate.
... Şi a venit criza actuală ...

'Too big to fail'

În relativ noile condiţii existau două variante de abordare a crizei. Cea firească şi cea mai sănătoasă ar fi fost ca orice afacere nerentabilă să fie lasată să-şi urmeze cursul firesc, cu toate consecinţele de rigoare. Desigur că unele construcţii 'politice şi geostrategice' ar fi avut de suferit pe moment, însa şocul nu ar fi facut altceva decât să scoată în evidenţă punctele slabe - fapt care poate fi destul de constructiv în perspectiva consolidării.
Decizia politică a mers însă pe cea de-a doua abordare, aceea de a interveni cu orice preţ. Calculul politic dominat de frica de necunoscut, dublat de locul căldicel asigurat de sistemul electoral celor aleşi, a determinat statul să încerce amânarea în primă instanţă a efectelor crizei, efecte care ar fi vădit frauda etatistă. Printre consecinţele unei astfel de întâmplări ar fi fost cu siguranţă şi schimbarea sistemului electoral şi al noţiunii de stat aşa cum îl percem astăzi.

Socializarea pierderilor

Dar păstrarea sistemului etatist în configuraţia actuală presupune convingerea maselor că răul vine de undeva din 'spatiu'. Deturnarea atenţiei opiniei publice de la cauze spre efecte face ca aceste turbulenţe economice să fie considerate ca o fatalitate, căutarea cauzelor devenind în aparenţă o lupta cu morile de vânt. Urmările fireşti le trăim acum cu toţii: socializarea pierderilor - expandarea datoriei publice prin înglobarea datoriei private şi prin împrumuturi, puţin circ sindicalist, înăsprirea fiscalităţii, garanţii şi credite guvernamentale discriminatorii, taxarea suplimentară a muncii, ... .

Între timp,

Premisele unei schimbări de imagine a statului sunt deja create. Nemulţumirile maselor încă nu cristalizează în jurul unei idei care ar putea să puna în pericol continuitatea fraudei centralizate. Dezinformarea şi injecţiile cu optimism sunt la modă. În acest tablou, statul îşi joacă destul de bine rolul de dădacă - socialism asistenţial - prin încercările de a ajuta şi de a proteja gloata (o hrăneşte, o vaccinează :-) ).

Va urma

Corul declaraţiilor şi baletul legislativ va ţine captivă atenţia publică pentru încă o bună perioadă de timp. Statul de tip asistenţial, care îţi vrea binele cu forţa (adică plăteşti vrei nu vrei), va câştiga teren. Însă schimbările pe piaţa monetară ar putea avea consecinţe reale asupra economiilor unor ţări. Creditez cu un procent destul de ridicat ideea conform căreia criza economică nu va schimba fundamental sistemul politic în sensul unei reformări; mai degrabă vom avea parte de aceeaşi actori, însa libera iniţiativă va suferi noi constrângeri. Fantoma 'crizei', alături de fantoma 'luptei cu terorismul' ne va bântui şi în perioada următoare, periculoasă fiind asocierea celor două şi punerea în scenă a unor scenarii de forţa. Şi aici se poate face o paralelă cu speculaţiile care susţin că intervenţia în Irak a fost făcută pentru a amâna 'ieşirea în public' a situaţiei economice destul de şubrede.

Concluzie

Ca în orice afacere falimentară, când nu mai am cu ce să plătesc datoriile urmează să fiu executat silit de bunurile pe care la deţin. La nivelul statelor lucrurile nu stau la fel, polarizarea puterii militare, a resurselor energetice şi a celor tehnologice fiind evidentă. În acest context, negocierile se poartă de pe alte poziţii.

Propaganda ecologistă

2010-01-23T12:30:00.000+02:00

Suntem îndemnaţi să selectăm deşeurile pe categorii, există chiar containere speciale pentru colectare, în camerele de hotel sunt o mulţime de bucăţi de hârtie cu mesaje 'verzi' aşezate la vedere, avem acces la o mulţime de site-uri de ecologie, şi totuşi nu ne schimbăm comportamentul.

Pe lîngă toate aceste realităţi mai asistăm şi la o mulţime de campanii de mediatizare, pe diverse canale de comunicare, care transmit mesaje de protejare a mediului şi reciclare a materialelor, desigur plătite tot de contribuabili.

Am identificat două faze ale propagandei ecologiste, al cărei scop final este acela de mărire a fiscalităţii. Voi justifica această concluzie.

Prima fază este aceea a mediatizării intense a 'încălzirii globale' şi a altor sperietori pentru a sensibiliza opinia publică şi a-i crea impresia că avem într-adevăr o problemă. După ce opinia publică se va obişnui cu ideea şi va considera chestiunea posibilei schimbări a climei o problemă, intrăm în faza a doua, în care căutăm soluţii. Iar pentru a le pune în aplicare este nevoie bineînţeles de bani, deci trebuie inventată o nouă taxă. (Discuţiile sunt destul de avansate în privinţa funcţionării şi a planului de implementare a noului sistem de taxare.)

Tema 'încălzirii globale' a fost destul de inspirat aleasă deoarece se adresează întregii lumi, orice altă temă ecologică având implicaţii locale. Cutiile de rezonanţă sunt întâlnirile care au loc la nivel internaţional, la care fac prezenţa personaje publice pentru a transfera puţină credibilitate şi seriozitate ideilor vehiculate.

Etichetez mediatizarea ca fiind propagandă cu scop precis pentru că totul putea fi făcut fără gălăgie mediatică şi mult mai simplu. Cum?

Sunt îndemnat să selectez deşeurile reciclabile pe care le produc, iar dacă o fac primesc o reducere la factura de salubritate pentru că am devenit un mic furnizor de materiale reciclabile. Asemenea motivaţie pot să primesc şi din partea hotelierului în cazul în care stau două zile şi nu doresc schimbarea aşternuturilor sau a prosoapelor, de pildă. Reciclând diferite materiale, costurile de producţie ale materiei prime scad, iar emisiile de elemente poluante se diminuează.

În orice ipostază, dacă am un comportament cât mai 'verde' trebuie să fiu recompensat oarecum faţă de cel care plăteşte aceeaşi bani, dar beneficiază de tot confortul sau timpul său (pierdut cu separarea deşeurilor).

PS: mai mult ca sigur că după ce vom fi impozitaţi 'împotriva încălzirii globale', nu vom vedea nici după ani buni circulând pe străzi maşini electrice, termocentrale închise, Bucureştiul cu staţie de epurare a apelor uzate, şi multe altele care ţin de domeniul SF-ului.

Diferenţe între declaraţii şi realitate

2010-01-21T09:20:00.000+02:00

- 'Economia naţională va creşte' - ştire menită să genereze un val de optimism, întărită şi de prognoza pe care se bazează bugetul de stat; scopul este stimularea consumului. Consumul fiind motorul economiei româneşti, care în ultima perioadă şi-a erodat substanţial combustibilul, nu întrevăd nici o perspectivă de creştere. În schimb, continuarea finanţării bugetare din bani externi este varianta cea mai probabilă pe tot parcursul acestui an.
- 'Actualul preşedinte a promis în campanie, printre altele, menţinerea fiscalităţii'. Însă nu a ţinut mult şi iată că dinspre finanţe vin o serie de propuneri puţin spus aberante, care vizează tocmai creşterea fiscalităţii, diminuarea consumului şi descurajarea muncii.
- 'Optimismul declaraţiilor din ultima perioadă care ne anunţă prin diferite voci că ne apropiem de ieşirea din criză' este un foc de paie, care este stins de lipsa unui plan de măsuri economice coerent. Cârpeala legislativă, socoteala bugetară bazată pe trecut fără să se ţină cont de condiţiile reale din piaţă şi lipsa unei viziuni pe următorii ani, coroborate cu mediul instituţional destul de corupt, face din Romania o zonă mai puţin interesantă pentru investiţii.
- 'Acordul cu FMI reprezintă calea de urmat şi programul de guvernare'. Parţial adevărat, pentru că totul a mers până în punctul în care politicul ar fi trebuit să adopte măsuri ne-sociale, fapt ce va duce la două posibile variante: fie continuarea finanţării bugetare din banii fondului, fie o renegociere a acordului.

România socialistă

2010-01-18T08:15:00.000+02:00

Trăim într-o ţară care ne obligă să trăim bine, care ne vrea cu orice preţ binele. Mărirea punctului de pensie, asistenţă medicală, învăţământ gratuit, ... , sunt numai câteva din oferta statului care ar trebui să ne facă fericiţi, că doar pentru binele comun acţionează marea gloată de angajaţi ai statului, de la parlamentar până la ultimul funcţionar. Şi mai spuneţi că nu sunteţi fericiţi?

Lăsând gluma la o parte, pot să vă spun că jumuleala de bani a populaţiei sub formă de taxe şi impozite e din ce în ce mai mare în comparaţie cu serviciile primite.

Să luăm ca exemplu taxele pe salarii. Ca salariat sunt obligat prin lege să am o pensie, să am servicii medicale asigurate, să pun un ban deoparte pentru vremuri mai grele (şomaj); poate că mai sunt şi alte împliniri măreţe pe care statul vrea ca eu să le am, dar ne rezumăm la acestea. Deci sunt obligat să plătesc aceste servicii. Rezultatul? O afacere proastă pentru mine.

Alternativa simplă, care lasă la latitudinea fiecărei persoane să-şi estimeze nevoia de servicii pe care să şi le asigure este varianta optimă după părerea mea. Astfel, eu decid cantitatea de servicii medicale de care am nevoie şi aleg să plătesc o poliţă de asigurare, iar calitatea serviciilor pe care o vreau tot eu o decid. La fel şi cu învăţământul. Ce folos am că pierd atâţia ani studiind gratis în Romania, când la finalul studiilor abia pot să mă angajez în ţară, ce să mai zic de Europa?!

Dar tu dormi liniştit în somnul ignoranţei, hipnotizat fiind de grija maternă a statului de a te feri de orice posibil rău. Preţul este unul destul de mare, pe care tot tu îl plăteşti, dar care nu trebuie să te intereseze.

La nivelul maselor nu există nici un interes din partea politicului pentru ridicarea gradului de educaţie, fapt ce ar schimba în timp şi componenţa clasei politice.

Exemplele pot continua, însă un lucru este cert: cu cât sunt obligat să 'externalizez' cât mai multe interese personale în favoarea statului, cu atât gradul meu de libertate scade. Şi scade din două motive: relaţia statului cu mine este una de tip monopol, cu precizarea că sunt obligat să o menţin oricât de grele ar fi condiţiile impuse, şi pe de altă parte preţul cu care acelaşi bun/serviciu este vândut unei alte persoane este diferit (plătim diferit în funcţie de venituri, însă serviciile sunt aceleaşi pentru toţi).

ABC-ul supravieţuirii pentru firme

2010-01-11T11:20:00.000+02:00

Bine v-am regăsit. Am început noul an ca de obicei, cu gânduri bune şi planuri, însă de când am revenit am avut parte numai de schimbări neaşteptate. De fapt problemele sunt vechi. Astăzi voi scrie despre posibilităţile care privesc tăierea costurilor într-o firmă şi prevenirea pierderilor, licite sau ilicite, dar care pot fi considerate constructive.

Ca o paranteză, ca orice susţinător al bugetului de stat (prin taxele plătite), mă aşteptam la o relaxare cât de mică a fiscalităţii care să apară în noul proiect de buget, şi asta fără să mai pun la socoteală reducerea cheltuielilor cu salariile bugetarilor...

Deci, ce putem să facem?

Măsuri licite care previn posibile pierderi:
- contracte cu clienţii foarte bine concepute, în care să fie prezente ca fidejusori persoanele fizice care reprezintă firmele partenere. Astfel, probabilitatea de înşelăciune se mai diminuează.
- rezoluţiuni de drept ale contractelor comerciale prin pacte comisorii (ştiu, sună ciudat, dar trebuie să vă informaţi).
- neacceptarea ca mijloace de plată a biletelor la ordin şi a cambiilor; în această perioadă se practică destul de mult plata parţială în avans (pentru comenzi consistente).
- scurtarea termenelor de încasare (pentru cine mai lucrează cu termene).
- calculul lunar al profitabilităţii şi ajustarea cheltuielilor cu personalul în funcţie de acest calcul (angajez sau concediez).
- dispar cheltuielile cu publicitatea.
- externalizez partea de hârţogăraie pe care statul mă obligă să o plătesc şi să i-o prezint sub o formă sau alta.
- renegociz chiria pentru punctul/le de lucru.
- realizarea unui scadenţar realist al obligaţiilor de plată către terţi; prioritizarea în funcţie de necesitate şi de condiţiile contractuale.
- în cazul în care am început să intru la apă, este necesară discuţia cu furnizorii pe baza unui plan, în care eu voi plăti la scadenţele stabilite de comun acord, iar ei vor contiuna să mă crediteze pentru un timp; ceva asemănător cu concordatul preventiv, dar în formă nelegalizată (pentru care ar mai trebui să inventez nişte bani), de comun acord. Înţelegere există suficientă, important este planul pe care să-l propunem partenerilor noştri.
- livrarea mărfurilor pe baza de aviz de expediţie; factura o scriu numai după ce primesc banii. Diminuez astfel TVA-ul pe care trebuie să-l achit statului.
- renegocierea comisioanelor bancare pentru POS-uri, în cazul în care am magazine deschise şi accept carduri la plată.

Măsuri "ilicite", care de fapt sunt destul de ... legale şi de practicate în Romania:
- reducerea impozitelor şi taxelor pe salarii prin angajarea cu program redus şi cu salarii minime pe economie.
- contabilizarea facturilor personale pe firmă; reduc astfel TVA-ul în anumite cazuri, dar orice cheltuială reprezintă şi o ieşiere de numerar.
- mulţi au cheltuieli nejustificabile pe baza unei facturi şi pentru care nu primesc facturi, şi ca atare soldul la casă mai trebuie scăzut din când în când. Aici se recomanda încheierea unui contract de administrare între firmă şi administrator, pentru care acesta primeşte scriptic o sumă frumuşică - practică valabilă în cazurile în care asociaţii sunt şi administratori.
- dacă am datorii la stat acumulate, o soluţie ar fi să suspend activitatea firmei, iar afacerea să o trec sub umbrela unei alte societăţi; la fel de bine pot să vând firma cu datorii (dar aici nu e gratis) unei persoane dispuse să o preia, persoană pe care o găsesc la rubrica anunţuri din ziar.

Desigur că lista poate continua, însă prefer să mă opresc aici.

Spor şi un an cât mai profitabil!

Tips and tricks

2009-12-20T13:43:00.001+02:00

Pentru că suntem într-o perioadă de criză în care grijile se înmulţesc, timpul liber se micşorează, iar nevoia de informaţie este mai mare ca oricând, vă propun câteva schimbări care pot duce la creşterea eficienţei, atât a utilizării timpului şi resurselor, cât şi a informării.

1. Informaţi-vă eficient. Majoritatea dintre noi are câteva site-uri pe care le citeşte de câte ori are ocazia, cărora le-a acordat încredere. Timpul petrecut în faţa calculatorului poate fi scurtat utilizând un program care vă prezintă articolele/ ştirile nou apărute pe site-urile pe care le urmăriţi (arată ca un ziar electronic care conţine numai ce vă interesează). Puteţi să optaţi între prezentarea titlului sau a titlului şi a câtorva fraze din ştire. Unul dintre aceste programe este FeedDemon, care poate fi descărcat gratuit de pe net. Dar înainte de a începe să-l folosiţi, trebuie să vă faceţi o listă cu site-urile care prezintă interes pentru dvs. Şi aici apare următoarea problemă.

2. Încercaţi să vă informaţi cât mai bine. Ce site-uri urmăresc? Cât de mult mă pot baza pe informaţia culeasă de pe net în luarea unei decizii? Întrebări de acest tip trebuie să-şi pună fiecare, însă un lucru este cert: consecinţele deciziei ne aparţin în totalitate. Pentru a evita pe cât posibil să luăm o decizie eronată, trebuie să avem în vedere câteva aspecte:
- totdeauna trebuie să vedeţi care sunt şi argumentele contra, şi să cântăriţi bine consecinţele. Exemplu - dacă acum câţiva ani nu acordaţi destulă încredere celor care vă recomandau să cumpăraţi imobiliare, astfel încât să aflaţi şi părerile contrare, astăzi poate nu eraţi atât de îndatoraţi.
- după ce cunoaşteţi argumentele pro şi contra, trebuie să vă alcătuiţi o gândire proprie, să filtraţi prin gândirea voastră informaţiile. Aici trebuie să ţineţi cont şi de sursele de informare. De exemplu, dacă vreţi să vă schimbaţi economiile din lei în valută, nu vă bazaţi exclusiv pe recomandările făcute de jucătorii pe piaţa monetară, de bănci sau alte entităţi care au un interes legat de evoluţia cursului. Totdeauna, puţină suspiciozitate nu strică.
- niciodată să nu vă panicaţi datorită unei informaţii şi să acţionaţi. Chestii de genul 'ofertă limitată', 'cel mai bun preţ', 'dacă nu cumperi acum, pierzi', 'toată lumea cumpără', ..., sunt doar fumigene de marketing. Dacă nu există siguranţă şi oscilaţi, mai bine mai amânaţi momentul punerii în practică.

3. În acestă perioadă ştirile negative sunt preponderente, tendinţa fiind aceea de a exagera. Alăturând conjunctura economică personală, de multe ori negativă, în care ne aflăm obţinem un tablou depresiv. Pe de altă parte, starea de spirit care ne domină ne influenţează deciziile. Fie că devenim exagerat de prudenţi şi refuzăm orice risc, fie că nu mai acordăm încredere nici unei informaţii sau suntem dezorientaţi şi acţionăm haotic, modul în care percepem realitatea este definitoriu. Tonusul psihic necesar unei reflectări cât mai clare a realităţilor este influenţat de mai multi factori, printre care cel mai important este tonusul fizic. La nivel biologic, starea psihicului este strâns legată de starea fizică generală. Încercaţi să practicaţi un sport care vă face plăcere şi astfel dobândiţi un tonus psihic bun.

4. Eficientizaţi cheltuielile. Economisirea pe timp de criză este necesară, iar cheltuielile trebuie bine dimensionate.

5. Nu alocaţi energie şi timp unor dezbateri sterile pe teme diverse, de la politică la virtualul armaghedon economic care ne paşte de la o zi la alta. Dpdv politic lucrurile sunt clare. Dpdv economic, şirul schimbărilor este la început de drum.

Fără să am pretenţia că am epuizat sfaturile practice şi utile care pot aduce un plus vieţii de zi cu zi, vă invit să continuaţi lista de mai sus.

Ce ne aşteaptă în 2010 - certitudini

2009-12-09T10:28:00.003+02:00

1. Codul Fiscal la art 34 - plata impozitului, prevede că aceşti contribuabili (firmele) urmează să aplice din 2010 sistemul plăţilor anticipate la plata impozitului pe profit, reperul fiind nivelul impozitului declarat pentru perioada precedentă. Altfel spus, fiscul vrea banii înainte de termen, chiar dacă vânzările scad şi siguranţa că voi realiza profit în perioada următoare nu mai există.

Rezultatele vor fi: o scădere a colectării bugetare, continuarea trendului de suspendare sau încetare a activităţii firmelor româneşti, şi ce este cel mai important - şomajul va creşte. Faptul că piaţa este extrem de imprevizibilă face din plata anticipată a impozitului pe profit un impozit pe trecut. Mergând pe aceeaşi logică, finanţele ar putea să ne propună ca plata tva-ului să se facă anticipat, fiecărui salariat urmând să i se reţină la sursă 19% din venitul net :-)

2. De remarcat faptul că o dată cu creşterea deficitelor bugetare este posibil ca subvenţiile pentru agricultură să scadă sau să nu mai existe. Reacţia va fi în lanţ: creşterea costurilor la producători - creşterea preţurilor la raft. Echilibrul pieţei cred că se va stabili la un nivel al vânzărilor mai redus ca în prezent, cu preţuri unitare mai mari. Apreciez că preţurile la alimente nu vor creşte spectaculos datorită lipsei de lichidităţi din piaţă, dar cu certitudine vor creşte.

3. Somajul real din sectorul privat va continua să crească, cu toate consecinţele de rigoare în domeniul vânzărilor, bancar, imobiliar, ... .

4. Preţurile în imobiliare vor continua să mai scadă, cel puţin cele de ofertă. Dar o dată cu creşterea restanţelor la rambursarea creditelor de orice fel ne apropiem de acel procent critic, care va determina orice bancă să treacă la executarea clienţilor restanţieri.

Băncile şi executarea ipotecilor

2009-12-02T15:40:00.000+02:00

Aşa cum spuneam şi în articolul anterior, în unele cazuri fiscul poate deveni un competitor al sectorului bancar în ceea ce priveşte executările silite ale diverşilor debitori. Mai spuneam că odată cu înmulţirea executărilor silite şi cu publicarea acestora, preţurile vor mai scădea.

Când?

Aici apar două aspecte care determină băncile să mai aştepte. În primul rând, în optica bancară publicarea preţurilor unor posibile executări ar influenţa negativ piaţa, în sensul ajustării preţurilor de ofertă actuale. Cine va vrea să vândă va trebui să afişeze un preţ mai mic. Cum în piaţă tranzacţii nu prea sunt, singurele repere valabile pentru evaluatorii care raportează valoarea portofoliului de ipoteci ale oricărei bănci sunt chiar aceste preţuri de ofertă. Şi cum interesul oricărei bănci este ca bilanţul contabil să arate bine, valoarea portofoliilor de ipoteci trebuie oarecum menţinută, sau diminuată progresiv într-un orizont de timp suficient de lung astfel încât cheltuielile inregistrate să nu afecteze prea tare situaţiile financiare.

Plus că o astfel de scădere a preţurilor de ofertă ar putea să-i determine pe cei care au credite ipotecare în derulare să renunţe la plata ratelor dacă valoarea de piaţă a garanţiei a devenit cu mult mai mică decât suma rămasă de rambursat, fapt ce ar duce la creşterea restanţelor.

Al doilea aspect este cel care ţine de nevoia de lichidităţi a băncii. Aici se poate aminti scăderea RMO-ului, îngheţarea creditării, încasările din ratele la credite, ... . O lipsă de lichidităţi ar putea să constituie un punct de plecare în scoaterea la vânzare a garanţiilor aferente creditelor restante.

În concluzie, atât timp cât băncile deţin lichidităţi şi restanţele înregistrate nu depăşesc un anumit procent, executări silite care să pună presiune pe preţuri nu vom vedea.

Rezultatele parţiale ale crizei

2009-11-30T13:40:00.000+02:00

Consider că avem de înfruntat o criză economică reală, dublată şi driblată subtil de o latură speculativă, care profită din plin de schimbările care au loc în economie.

Ceea ce face ca volatilitatea pieţelor să fie crescută şi acurateţea oricăror predicţii sa aibe de suferit este reprezentată de exploatarea laturii emoţionale a participanţilor pe piaţă de către cei care vor să speculeze şi să câştige. Sigur, manipularea pieţelor exista şi înainte de criză, însă după declanşarea crizei a devenit un sport la ordinea zilei, care aduce cele mai mari profituri.

În primul rând, declanşarea crizei economice a schimbat comportamentul populaţiei spre economisire şi raţionalizarea consumului. Lipsa de lichidităţi a pus presiune şi pe preţuri, variantele posibile pentru vânzători fiind scăderea preţului sau ieşirea de pe piaţă. Asta dpdv economic.

Psihologic vorbind, este de domeniul evidenţei că injecţiile repetate de optimism, veştile privind reluarea creşterii (bazate doar pe statistică), sau declaraţiile unor oficiali, au avut efecte pe un termen relativ scurt, fiind demontate de realităţile economice.

Frica de necunoscut este un stimulent eficace în a crea noi oportunităţi, iar perspectiva reluării creşterii este o iluzie menită să îi determine pe cei care deţin lichidităţi să înceapă achiziţiile. Este interesant de studiat când (momentul şi conjunctura economică) s-au lansat asemenea fumigene pe piaţă.

Dar cel mai important rezultat al crizei este modificarea percepţiei faţă de valoare, privită prin prisma monedei actuale. Dincolo de orice raţionament economic, nevoile oamenilor au ramas aceleaşi: nevoia de locuinţă, de hrană, de servicii (educaţie, securitate, etc), ... . La fel şi capacităţile de producţie şi calificările personalului. Raportat la suma de bani necesară pentru a fi schimbată pe diverse bunuri, preţurile scad şi vor mai scădea atât timp cât şomajul va mai creşte.

Această revenire oarecum la normal, după ce creditarea excesivă a încetat, are anumite costuri, reprezentate de urmările distorsionărilor induse de prezenţa surplusului de bani proveniţi din credit în structura forţei de muncă, în producţia bunurilor imobile sau a pieţei bunurilor mobile. În teorie aceste costuri ar trebui suportate de către cei pe care schimbările economice i-au prins pe picior greşit.

Practic, aici intervine slăbiciunea şi grija politicului faţă de voturile populaţiei. Urmarea, aşa cum ne-am obişnuit dupa privatizarea profiturilor, este naţionalizarea pierderilor. Cu alte cuvinte, costurile riscului asumate de unii jucători sunt transferate asupra comunităţii; în cazul României, dacă mai adăugăm şi salariile plătite pentru funcţionarea statului ajungem să justificăm pe deplin împrumutul de la FMI. Variante pentru socializarea pierderilor ar fi: inflaţia, creşterea fiscalităţii sau creşterea datoriei publice. Toate aceste variante le găsim puse în aplicare în diverse ţări, în măsuri diferite.

Aşa cum spuneam, influenţarea percepţiilor este esenţială în împingerea preţurilor activelor mai jos sau mai sus decât nivelul real la care s-ar fi situat într-o piaţă liberă. Ceea ce contează în spatele scenei, acolo unde spectacolul mediatic poate crea preţuri bune la achiziţii, sunt drepturile reale de proprietate. Deţinătorii lor vor fi cei care vor face cărţile în viitorul sistem economic.

Piaţa imobiliară .ro

2009-11-18T10:15:00.001+02:00

Certitudini:
- trendul de scădere al preţurilor a avut pană acum o evoluţie destul de lentă comparativ cu schimbările economice
- tranzacţii există foarte puţine, nesemnificative, piaţa fiind în aşteptare
- optimismul nejustificat sau speranţa unei reveniri se observă în preţurile afişate de posibilii vânzători
- lipsa de lichidităţi în vistieria statului va creşte taxele pe proprietate şi pe transferul de proprietate
- restanţe la creditele garantate cu o ipotecă se înregistrează în special la proprietăţile cu destinaţie de locuinţă

Anul acesta, cu excepţia câtorva mari tranzacţii (în special proprietăţi comerciale), piaţa imobiliară tinde spre zero. Şi asta din două motive: în primul rând valoarea adaugată creată si economisită de cei care reprezintă cererea potenţială este cu mult mai mică decât preţul cerut; consecinţa a fost migrarea acestora spre închiriere. In al doilea rând, expectativa creditorilor în execuţia garanţiilor a permis preţurilor de ofertă să se menţină destul de sus.

Prima care s-a adaptat oarecum noilor realităţi economice este piaţa chiriilor. Cine nu poate sa obţină preţul cerut la vânzare, în speranţa unui miracol, optează pentru închiriere. Datorită ofertei crescute, chiriile sunt pe trend descrescător.

Tonul scăderilor va fi dat cu siguranţă de începerea executării debitorilor. Fie ca şi-au cumpărat o casă pentru locuit, sau au avut nevoie de lichidităţi pentru a-şi extinde afacerea de familie (motive pot fi multe), ipotecile fac din clienţii unei banci o categorie cu risc mai redus.

Dincolo de PR-ul existent in presă, dpdv al afacerii orice bancă are interesul ca bilanţul de final de an să arate bine, investitorii să fie mulţumiţi, acţiunile să aibă un preţ bun. Cum era şi normal, în momentul în care un debitor începe să aibă probleme în rambursarea creditului, se renegociază termenii contractului şi se re-eşalonează creditul: rată mai mică pe un termen mai lung, poziţie suportabilă până la un anumit nivel al restanţelor. Este foarte posibil ca în 2010 să se creioneze o piaţă a ipotecilor, mai ales că mulţi dintre datornicii la bănci au datorii şi la fisc.

În condiţiile în care restanţele la credite vor continua sa crească este imposibil ca banca să nu execute garanţiile, pentru că altfel şi-ar schimba obiectul de activitate în ong. Pe de altă parte, în multe dintre cazuri, băncile se vor aşeza la masa credală alături de cei de la finanţe. Cu cât vor amâna mai mult momentul, cu atât riscă ca sumele recuperate să fie mai mici sau să le împartă cu bugetul de stat.

Speranţele şi posibilele portiţe de salvare gen ‘prima casă’ şi-au cam epuizat elanul. Fără să mai punem la socoteală că lichidităţile celor cu aversiune crescută faţă de risc, care erau întâlniţi până acum pe piaţa imobiliară, migrează spre depozite bancare şi tot mai mult spre aur.

Ar mai o posibilitate care ar mai lungi deznodământul pentru un timp, şi anume modificarea regulamentelor de raportare financiară a băncilor, măsură coroborată cu înţelegerea dintre sectorul bancar şi stat (deveniţi parteneri de afaceri destul de apropiaţi) privind politica faţă de debitorii comuni.

Capitalism. Ce urmează?

2009-11-11T11:17:00.015+02:00

Despre urmarile si implicatiile in economie ale deciziilor politicului am mai scris; la fel si despre reglementare. Insa, privita in ansamblu, criza economica poate fi definita si ca o criza a capitalismului. Asa cum comunismul a fost aplicat sub diferite forme comparativ cu doctrina marxista, rezultand sisteme socio-economice specifice fiecarei tari, la fel si capitalismul a fost influentat negativ de mai multi factori. Este foarte probabil ca aceasta criza sa reprezinte de fapt sfarsitul capitalismului asa cum il stiam pana acum. Şirul transformarilor a inceput cu finantarea masiva din banii publici a afacerilor private considerate prea mari ca sa fie lasate sa cada. Alte cateva miscari pot fi intuite inca de pe acum.

Dezvoltarea economica s-a bazat pe existenta unor diferente de potential economic intre diferite regiuni, fapt care a dus la scaderea de costuri si la profit: integrarea in UE a tarilor cu monede mai slabe, comertul intens cu tarile BRIC. Legislatia a fost adaptata rapid pentru a facilita schimbul. In acest moment a aparut principalul element irational in comportamentul uman care viza profitul cu orice pret intr-un orizont de timp relativ scurt: accesul si cheltuirea banilor din viitor peste profitul generat de capacitatea economiei de a produce plus valoare, ‘justificarea’ fiind data de umflarea bulelor speculative. O data cu maturizarea si declinul ‘justificarii’, accesul la banii viitori s-a inchis, vanzarile au scazut si am ajuns la realitatea actuala.

In toata aceasta perioada de fals boom economic, politicul si-a intarit prezenta in economie, devenind din arbitru al pietei si un important administrator de fonduri; cresterea implicarii statului in economie a dus inevitabil la scaderea reprezentativitatii intereselor comunitatii la nivel central. Deciziile politice care distorisoneaza piata s-au inmultit si astfel a aparut sintagma ‘too big to fail’, vaccinarea impotriva fantomelor si alte afaceri care induc in piata comportamente irationale cu consecinte negative, vădind parteneriatul dintre politic si marile capitaluri.

Aici apare si o alta problema: mentinerea suprematiei dolarului. Dupa cativa zeci de ani in care beneficiile acestei suprematii au mers pana la asigurarea gratis a traiului (singura moneda pe care petrolul se tranzactiona era dolarul; in conditiile unei cereri in crestere si a unui pret umflat al petrolului, tiparirea si utilizarea dolarilor in achizitii era un sport la ordinea zilei), rezervele de dolari acumulate in piata au atins nivele mari. Scaderea cererii de petrol, deci si de dolari a pus tarile lumii in fata unei realitati crude: confruntate cu perspectiva inflatarii dolarului, interesul se îndreapta spre sprijinirea monedei americane cu orice pret. Globalizarea a legat practic valoarea valutelor, piata monetara avand rolul mentinerii unui echilibrul relativ: valutele se depreciaza unele in raport cu alte, pariurile pe depreciere sau apreciere mentinand in limite rezonabile paritatea dintre valute.

De aici rezulta nevoia de reguli si reglementari coerente care sa vizeze economia mondiala. Pe de alta parte, existenta unui mare numar de monede nationale prezinta acum doua pericole pentru suprematia dolarului: reorientarea investitorilor catre monedele nationale si posibilitatea statelor respective de a-si gestiona politica monetara, proces care poate aduce avataje economice locale.

O tendinta clara se contureaza: restrangerea numarului de monede locale prin uniuni economice care sa inglobeze state cu potentiale economice diferite. Interesant va fi modul in care, in interiorul acestor asocieri, tarile dezvoltate vor reusi sa-si acopere datoriile pentru a fructifica diferenta de potential economic si a relansa cresterea economica.

Microeconomic, cursa pentru scaderea costurilor indreapta lumea spre utilizarea surselor de energie alternativa, mai putin poluanta si mai ieftina; de asemenea, noi tehnologii ar putea sa apara.

In acest context nou, in care statul este si arbitru si jucator in economie, schimbarile economice prind viteza. Acceptarea acestor schimbari este facilitată de frica populatiei in fata scaderii accentuate a nivelului de trai.

Aurul şi viruşii

2009-11-03T08:07:00.002+02:00

Două căi sigure de castig, destul de profitabile. Metoda prin care marfa se vinde este asemanatoare:
- suntem in plina criza economica, prudenta exagerata este la ordinea zilei in sistemul bancar, economia se contracta si ‘singura’ cale de pastrare a valorii economiilor este vazută si recomandată ca fiind investitia in aur.
- pandemia psihologica privitoare la ‘noul virus gripal’ va scoate profituri frumoase din buzunarele celor panicati, prin vanzarea a tot felul de medicamente, măşti si alte produse specifice; si in acest caz refugierea se face spre o solutie iluzorie, dar considerata pe moment ca fiind singura salvatoare.

Daca aurul este unica investitie sigura, de ce exista banci, firme specializate si site-uri care schimba acest metal contra banilor? – o intrebare care nu ar trebui ignorata. Dupa cum bine se stie, derivatele pe aur cu decontare in devize care se tranzactioneaza si ale caror cotatii dau pretul aurului nu au acoperire totala in aur; cu toate acestea, metalul se vinde pe piata la un pret apropiat de cel al derivatelor. Atat timp cat mecanismul derivatelor pe aur va functiona, investitia in aur fizic nu o consider ca fiind o investitie buna. Pe de alta parte, o piata reglementată a aurului fizic nu exista in Romania.

In cazul gripei, un vaccin cumparat si administrat la timp nu garanteaza clientului o protectie totala contra virusilor gripali. O alta remarca: sunt enorm de multe decese la nivel mondial datorate altor maladii (cancer, boli cardiovasculare, …), incat comparatia cu statistica gripei porcine anuleaza orice panica.

O sugestie pentru cei care detin vaccinul antigripal, monopolizat in ultima perioada prin retragerea din farmacii: este mai profitabil sa vindeti asigurari de sanatate anti-gripa, cumparatorul beneficiind in cazul in care va avea gripă de vaccinare gratuita. In felul acesta poate fi speculata si tema cantitatii insuficiente de doze de vaccin.

Pe orice piata, daca exista cerere, pretul va creste cu siguranta. Si cum ultimii ani au ajutat la capitolul experienţă in domeniul vanzarilor, se pare ca sentimentele isi mentin locul intai in vanzari.

Update 04.11.09
In Romania pandemia de panica are dublu scop: pe langa profit, descurajarea adunarilor publice in perspectiva votului pentru referendumul privind reducerea numarului de parlamentari, pentru a carui validare este necesara o prezenta la vot de peste 50%.

Viitorul sună bine ?!

2009-10-21T12:59:00.001+03:00

Un lucru este cert: marirea fiscalitatii in vremuri de criza este vehiculul care distruge initiativa privata si pe termen lung ne asigura intoarcerea in comunism. Perioada scurta care a mai ramas din acest an se pare ca este folosita ca tatonare a opiniei publice privind majorarea fiscalitatii, tatonare produsa prin interminabile interviuri care ne arata ca altceva mai bun pe lumea asta decat impozite marite nici ca nu exista. “Specialistii” care ne asigura ca nu pot fi concediati bugetarii excedentari, ca se creaza o problema sociala, si ca trebuie sa ne gandim si la ce vor face ei fara un serviciu, si alte inepţii de genul asta, sunt trecuti cu totii de o anumita varsta. Insa banii care sunt platiti ca salarii pentru ca acesti oameni sa nu produca nimic si sa incurce uneori prin incompetenta lor mersul firesc al institutiilor ar putea avea alte destinatii, sau pur si simplu nu ar spori datoria publica prin imprumuturi pentru plata salariilor.

Personal, nu am nimic cu acesti bugetari, deranjantă este decizia factorului politic in domeniul economic, care nu are in vedere decat ziua de azi, ce sa mai vorbim de termen mediu si lung.

Astazi avem o scadere din ce in ce mai accentuata a vanzarilor, lichiditati reduse in vistieria firmelor si asistam la o cursa disperata a mediului privat de a reduce pe cat posibil costurile. Masurile se intind de la scaderea calitatii materiilor prime pana la concedii fara plata si chiar concedieri. Aceeasi politica trebuia adoptata si de stat.

Fara sa mai vorbim de scaderea poverii fiscalitatii, care pe timp de criza reprezinta o adevarata gura de oxigen pentru mediu de afaceri. Gandirea corecta a statului ar fi: decat sa intretin de la bugetul pentru somaj un om, mai bine reduc fiscalitatea pe forta de munca si acel salariat nu-si va pierde locul de munca si va ramane in intretinerea firmei la care lucreaza; decat sa cresc taxa pe consum si vanzarile sa scada si mai mult, implicit si sumele colectate, mai bine incurajez consumul prin diminuarea acestei taxe, iar banii adunati la buget vor fi mai multi; si exemplele pot continua.

Insa gandirea finantelor este alta, limitata dpdv practic: decizia se ia pe baza unui rationament care are in vedere calculul pe hartie. Daca in ultima perioada am incasat din TVA 19 lei la o baza de impozitare de 100 lei, inseamna ca la o crestere cu 3% a taxei voi incasa 22 lei. Imi frec mainile de bucurie, ies pe sticla si anunt in gura mare ca am gasit solutia.

Realitatea este cu totul alta. Stimulez consumul prin scaderea fiscalitatii, vanzarile vor inregistra o crestere, somajul incetineste, baza la care se aplica aceste taxe creste, si banii adunati la buget vor fi mai multi. In privinta devalorizarii leului pe piata monetara nu trebuie sa ne facem griji prea mari.

Stim cu totii ca preturile la produsele accizabile vor creste substantial incepand de anul viitor; la fel si taxele pe proprietate. Rezultatul direct va fi o crestere a costurilor si o scadere a consumului, a nivelului de trai si a veniturilor bugetare. Crucea de pe mormantul initiativei private ar putea fi majorarea tva sau a cotei unice. Aberatiile privind aprecierea marimii economiei subterane vor contiuna sa justifice actiunile politicului de distrugere a afacerilor care platesc taxe si impozite. Chioşcarii de la colt de strada care nu dau bon fiscal la fiecare bricheta vanduta au inchis sau vor inchide in curand, sumele rulate de acestia fiind infime.

Lobby-ul extern care are in vedere mentinerea leului intre anumite limite, care pana acum a avut efecte benefice pentru Romania, este posibil sa-si mareasca costurile sau sa-si piarda suportul real.

Implicatiile sociale vor fi mult mai mari in urma cresterii taxelor: somajul se accelereaza, restantele la credite vor creste exponential, valoarea activelor va scadea, … .

Iluzia fair play-ului

2009-10-19T10:12:00.001+03:00

La nivel mondial ideologia socialista a castigat destul de multi si importanti adepti. Incepand cu presedintele SUA si cu deja celebrele interventii pentru sustinerea bancilor americane, celebre prin lipsa rezultatelor si prin naivitatea cu care au fost acceptate de multime, socialismul este in floare.

Dintr-o perspectiva neo-liberala, cheltuirea banului public cu scopul redistribuirii avutiei nationale, nu trebuia sa aiba ca destinatie incercarea de a acoperi riscurile prea mari asumate de unele afaceri private, in special banci. Aceasta masura a dus la marirea deficitelor bugetare, la lipsa banilor pentru serviciile asigurate (in special sistemul sanitar) si in perspectiva la lipsa fondurilor pentru somaj.

Sa analizam scenariul in care “too big to fail” nu ar fi existat. In acest caz se inregistrau falimente bancare rasunatoare in America, cutremurul se propaga si in Europa, şirul falimentelor continua cu fondurile care detineau in protofoliu active toxice si tot soiul de derivate financiare. Pe piata monetara dolarul ar fi inregistrat o depreciere semnificativa, iar cotatiile companiilor ar fi scazut. Probabil toate valutele inregistrau deprecieri, bursele ar fi cazut pe rosu o perioada de timp pana la falimentul complet si disparitia entitatilor care si-au asumat riscuri prea mari. Bineinteles ca perceptia aspura valorii s-ar fi schimbat si consumul ar fi avut baze noi. Practic, deprecierea monedelor si schimbarea conditiilor macroeconomice ar fi fost o lectie pentru educarea consumului.

Dupa colapsul unor banci mari, se impunea o reglemenatare mai stricta a raportarilor financiare.

Sunt sigur ca relaxarea de care au dat dovada cei de la FED in privinta raportarilor financiare si a cosmetizarii lor a dus la diminuarea pana la disparitie a increderii intre banci, fapt care a condus la cresterea excesiva a prudentei bancilor, implicit la o ajustare a creditarii. Si de aici a inceput criza reala, simtita la nivel individual prin scaderea accentuata cererii, somaj, scaderea valorii activelor si consecintele acestora. La care daca ar fi sa mai adaugam ajutoarele discretionare de care au beneficiat anumite banci, ajungem la “too big to fail”.

Faptul ca pierderile private sunt nationalizate, ma face sa cred ca legitimitatea reprezentarii electoratului nu mai exista. Din acest punct avem doua variante pentru a continua: factorul politic isi diminueaza implicarea in economie si devine un simplu arbitru sau isi intareste prezenta in economie. In acest ultim caz costurile intăririi prezentei statului in economie sunt reprezentate de falimentul celor care ar reprezenta posibila concurenta; plus o marire certă a fiscalitatii.

. . .

2009-10-14T14:07:00.001+03:00

Dincolo de spectacolul politic janic la care asistăm, exista cateva elemente certe.

Interesele economice zonale, si ma refer aici la sud-estul Europei, sunt pentru mentinerea monedei nationale la un nivel acceptabil (sub 5 lei/eur), nivel la care creditele in valuta să poată fi rambursate in continuare. Practic, cresterea restantierilor peste o anumita limita ar pune probleme serioase in bilanturile bancilor straine si, implicit, aceste probleme se transfera la bancile mama. Plus ca este si interesul celor care au credite, sa nu-si piarda proprietatile depuse in garantie. Lobby-ul extern fiind foarte puternic, bani ieftini s-au gasit pentru finantarea rezervelor BNR. In privinta potentialelor riscuri generate de politic in respectarea acordului cu FMI, consider ca sunt simple elemente de campanie electorala folosite pe post de sperietori. Aceasta afirmatie este demonstrata de mioritica permeabilitate a mediului politic la lobby-ul de orice natura.

Principalul risc pe care il observ este plierea opiniei publice pe gandirea socialista, discursul de acest tip adunand frustrările maselor. Eroarea de logica a celor care accepta un asemenea discurs este dată de translatarea răspunderii asupra unor actiuni de la decidenţi catre beneficiari, de la vanzator catre cumparator. Altfel spus, prin acest artificiu se obtine cel putin la nivel declarativ o disculpare, o scapare de responsabilitate.

Ca perspectiva post electorala, dupa concedierea unei parti a bugetarilor se va vedea clar necesitatea sau inutilitatea maririi fiscalitatii. Pana atunci insa, risipa de resurse publice si falimentul firmelor vor continua.

Banii si Timpul (I)

2009-10-08T12:40:00.001+03:00

Astazi, dupa cum experienta ne-a demonstrat, oamenii pot avea acces in prezent la banii din trecut, prezent si viitor. Timpul a devenit un termen al unei ecuatii in calculul pretului pentru accesul liber la bani.

Definirea termenilor:
- prezent – momentul in care am acces la bani si pot sa dispun de ei
- banii – simboluri create cu scopul fragmentarii valorii si facilitarii schimbului, investite cu capital de incredere de catre toti participantii pe piata; existenta lor in posesia cuiva reprezinta un potential viitor consum
- banii din trecut – sunt banii economisiti, o parte din consumul pe care puteam sa-l fac, dar pe care nu l-am facut, motivat fiind de pretul oferit; aici intra economiile, pensiile, serviciile pre-platite …

Circuitul banilor din trecut si din prezent in economie este cunoscut. Lucrurile se complica atunci cand utilizarea prezenta a banilor din viitor devine o practica curenta.

Voi considera momentul t zero ca fiind timpul in care rmo era de 100%. Intr-o astfel de economie comunitara, oferta era reprezentata de marfurile care se produceau din capitalurile proprii (banii din trecut si din prezent), iar cantitatea de moneda din economie era relativ constanta.

O data cu posibilitatea accesarii si dispunerii in prezent de banii din viitor prin scaderea sub 100% a rmo, volumul normal al cererii si ofertei a suferit mutatii importante.

Altfel spus, daca astazi o parte a comunitatii are acces la banii din viitor si dispune de ei in consumul pe care il face tot astazi, atunci:
- cererea creste, oferta incepe sa se adapteze cererii prin noi angajari si prin cresterea consumului de materii prime si servicii, dominoul cresterii ajungand in toate ramurile economiei.
- dispunand astazi de banii din viitor, aduc in prezent consumul pe care l-as fi facut in viitor, perspectiva fiind de scadere a consumului, deci a cererii, gradul de prosperitate la care comunitatea a ajuns astazi pana sa inceapa sa dispuna de banii din viitor constituind pragul suport. Riscul este ca in viitor gradul de prosperitate sa scada sub acest prag suport cu relativ aceeasi marime cu care a crescut in urma transferului temporal de bani.
- in prezent creste masa monetara cu valoarea banilor viitori care au fost cheltuiti, ducand la o intensificare temporara a exploatarii resurselor.
- cantitatea de bani atribuita unui bun prin prisma perceptiei valorii lui creste.
- astazi oferta fiind limitata la bunurile existente pe piata, preturile vor creste pana in momentul adaptarii ofertei, fenomen care duce la scaderea puterii de cumparare a economiilor.

Maine vom avea o cantitate mai mare de marfuri pe piata, preturi mai mari, putere de cumparare a banilor mai mica. Cantitatea de bani din viitor care pot fi adusi in prezent este limitata, oricand putand aparea o scadere a acestui proces prin lipsa celor care vor si/ sau pot sa se indatoreze. Si se ajunge inevitabil la ceea ce denumim criza economica.

Problemele care apar cand o parte a comunitatii consuma bani din viitor:
- scaderea puterii de cumparare a banilor din trecut, pierderea motivatiei pentru economisire.
- scaderea interesului pentru tehnologii noi, pentru eficientizarea muncii si a consumului de resurse.
- restructurarea profesionala a fortei de munca.
- crescand cantitatea de bani necesara achizitionarii unui bun, creste astfel si cantitatea de bani posibil a fi adusa din viitor in prezent.

Solutii specifice domeniul bancar – cel mai important domeniu al expansiunii economice:
- clasificarea clara a tipurilor de credit si a bancilor in functie de destinatia banilor.
- rmo diferentiata in functie de tipul de credit. Se poate merge de la un rmo de 90 % pentru creditul de consum, pana la un rmo de 10% la creditul pentru achizitia de echipament tehnologic si rmo de 1% la creditul pentru tehnologii nepoluante si inventii noi.
- acceptarea ca si garantii bancare a brevetelor de inventii premiate, omologate si testate, a parcurilor eoliene si a altor bunuri de acest tip.
- externalizarea administrarii garantiilor bancare prin crearea unor entitati care sa gestioneze bunurile primite de catre banci sub forma de garantii pentru credite, si care acum se afla in posesia bancilor.

Daca prin aplicarea unei rate minime obligatorii in functie de destinatia creditului se dirijeaza banii catre anumite activitati, notiunea de garantie bancara ar trebui redefinita prin prisma veniturilor potentiale pe care le-ar aduce acei bani adusi din viitor in prezent.

Ce este buna-credinţă?

2009-10-05T11:39:00.001+03:00

Scopul acestui articol este gasirea prin nenumarate exemple specific romanesti a definitiei practice a bunei-credinte.

Dpdv juridic, a fi de buna credinta inseamna a avea o atitudine si o conduita conform legilor in vigoare, fara a aduce un prejudiciu mai mult sau mai putin voit intereselor unei terte persoane. Dar asta este pura teorie. Practica?

In relatia cu institutiile statului, fiecare persoana (fizica/ juridica) plateste serviciile de care beneficiaza din partea acestor institutii. Calitatea proasta a acestor servicii o cunoastem cu totii. Si aici apare conduita ilicita, premeditata, din partea reprezentantilor institutiilor respective:

- mergi la ITM, obligat de lege sa o faci, si pana nu dai o mica atentie nu rezolvi nimic; riscul este sa pierzi mult timp, nervi si sa faci zeci de drumuri pentru aceeasi banala solicitare;

- daca ai avut o mica afacere (ex: un chiosc la colt de strada) si criza te-a determiat sa-ti inchizi chioscul, pentru ca sa desfiintezi firma pe care ai lucrat trebuie sa platesti n taxe la registrul comertului. In schimb daca nu mai depui nici o declaratie sau situatie financiara, in cativa ani firma ta este dizolvata automat de registrul comertului.

- daca ai un depozit de materiale periculoase cu risc mare de incendiu (ca cel care a ars recent in Pipera) si mergi la toate institutiile la care prevede legea pentru avizare, in mod cert esti călcat de zeci de controale care, in spiritul legii, este imposibil sa nu-ti gaseasca chiar si o mica greseala de tipar pentru care meriti o amenda substantiala. Dar daca pur si simplu nu mergi sa-ti declari activitatea la n-şpe institutii, pur si simplu nu vin in control pentru ca nu te au in baza lor de date. Cazul depozitului de anvelope din Pipera este elocvent.

- in timp de criza, daca fiscalizezi toata activitatea firmei risti sa iesi de pe piata. De ce? Legislatie stufoasa, fiscalitate ridicata, iar cei care trebuie sa verifice respectarea legii vor comisionul lor, indiferent de cat de mult te straduiesti sa-ti pui la punct situatiile financiare. Este imposibil sa nu gaseasca o mica chestie de care sa se lege (nu ai semnat in chenar pe factura, nu ai trecut codul fiscal al clientului pe chitanta, si alte aberatii de acest timp, introduse special in lege ca portiţe pentru spaga).

- constientizezi importanta si oportunitatea pe care o ofera fondurile structurale si investesti timp si bani in elaborarea unui proiect? Inutil daca nu ai si niste bani pusi deoparte pentru a unge rotitele intersului propriu a celor platiti din bani publici (banii tai pana la urma) sa-si faca treaba.

- serviciile publice furnizate de sistemul medical si cel de justitie cred ca nu-si au rostul sa fie comentate. Toata lumea stie cum functioneaza.

In exemplele date mai sus se observa ca orice persoana, in actele si faptele sale, daca actioneaza bazandu-se pe buna-credinta beneficiaza de servicii pre-platite sub orice critica, este pus in situatia sa plateasca sume consistente pentru anumite servicii, este amendat de diverse controale, … . Concluzia este ca in Romania a avea un comportament licit bazat pe buna-credinţă este sinonim cu prostia, pe langa faptul ca nu este rentabil un asemenea comportament, totdeauna fiind permisa, incurajata si varianta ilicita.

Elemente predictibile (II)

2009-10-01T10:34:00.001+03:00

Mentin valabilitatea predictiei facuta la inceputul trimestrului trecut, cu cateva adaugiri in plus.

In primul rand evolutia cursului ron/ eur, momentan aproape complet decuplata de la realitatea economica romanesca, va marca fluctuatii importante in urmatoarele doua trimestre. Motivatia principala a mentinerii artificiale a cursului are doua componente – sociala si economica.

Dpdv social, o depreciere a leului ar duce inevitabil la cresterea restantelor la credite si la exectuari silite. Pe de alta parte, deprecierea ar scumpi la raft toate produsele care sunt importate sau fabricate cu materii prime din import, scaderea vanzarilor ducand la cresterea somajului si la presiunea acestuia asupra bugetului de stat. Fara sa mai punem la socoteala schimbarea perceptiilor privind valoarea, schimbare care va duce la scaderea preturilor de tranzactionare, a valorii garantiilor si a vanzarilor pe orice piata.

Dpdv economic, deprecierea leului ar pune finantele in postura de a avea nevoie de mai multi lei pentru rambursarea datoriilor ajunse la scadenta, in conditiile in care nici la cursul de azi nu sunt suficienti bani pentru salarii, pensii si plata scadentelor la datoria publica. Practic, devalorizarea leului ar duce la o devalorizare si o scadere a sumelor colectate la buget.

Ca atare, acum exista suficiente motive pentru justificarea nivelului leului. Ca perspectiva, consider ca leul va avea o evolutie nespectaculoasa pana in alegeri, cu mici variatii. Concedierile care vor urma cu siguranta in sectorul bugetar dupa alegeri vor influenta cursul in ianuarie, luna in care s-ar putea sa testăm noi nivele si noi praguri, trend care s-ar putea mentine in primele 3 luni ale anului viitor.

Fluctuatiile cursului ar putea fi mai ample datorita elementelor sigure de tipul: scadentele bugetului de stat, transele din linia de credit de la FMI, elemente care pot fi speculate.

In al doilea rand, schimbarile economiei mondiale se vor reflecta si in economia romaneasca. Diferenta intre o injectie cu optimism si realitate este data de stoparea si/ sau scaderea somajului; pana cand acest indicator nu-si va opri cresterea, economia va continua sa scada.

Percepţiile

2009-09-26T09:22:00.004+03:00

"Importantă nu este realitatea vieţii, ci ceea ce cred oamenii. Găsirea cuvintelor care au efect este mai importantă decât analizarea datelor obiective." - Roger Mucchielli

Perceptia este esentiala in jocul economic actual. Comportamentele formate pe baza acestor perceptii, o data ca au atins punctul critic (numeric) in masa populatiei duc inevitabil la conturarea clara a tendintelor si evolutiilor indicatorilor economici. Efectele produse pot fi insa nocive intregii populatii, in anumite conditii.

Cand analizam perceptiile, trebuie sa includem aici si imaginea politicului, un vehicul important al catalizarii increderii in perioade de criza. Practic, cu cat suna mai seducator o promisiune, cu atat va avea un capital de incredere mai mare (vezi exemplul liderilor americani Obama, Bernake, …).

Demonstratie:
Perceptia este esentiala in jocul economic actual. Sentimentul cel mai important pe care il genereaza aceste perceptii este increderea – bază a valorii, indice economic (in Germania), fundament al optimismului. Piata alimentată cu simple zvonuri a dus la insolvabilitatea unor banci sau falimentul unor afaceri; totul datorita lipsei de incredere. Teama a facut pe multi romani in toamna trecuta sa-si retraga lichiditatile din banci. Delcaratiile guvernatorului BNR au rolul de a mentine increderea in leu; si exemplele pot continua.

Comportamentele formate pe baza acestor perceptii …

- > Perceptia (factor subiectiv) = recesiune, scadere economica, somaj, teamă, insecuritate financiară.
- > Realitatea (factor obiectiv) = datorita inregistrarii de pierderi, mai multe banci comerciale au decis sa-si reduca reteaua de filiale/ sucursale.
- > Comportament (factor declanşator al schimbarii in economie) = euroizarea lichiditatilor si retragerea acestora din sistemul bancar, cu consecintele de rigoare.
In acest sistem de ecuatii, injectiile de optimism au rolul de a pastra sub limita punctului critic multimplicarea si repartiţia oricarui comportament.

… duc inevitabil la conturarea clara a tendintelor si evolutiilor indicatorilor economici. In ultimii ani, consumul veniturilor viitoare sub forma de credit depăşise punctul critic si tindea sa devina comportamentul dominant. Dar balanta intre consum si crestere economica si-a pastrat echilibrul: dupa ce au fost consumate destul de multe venituri viitoare, bani pentru a mentine ridicat consumul din prezent nu au mai fost suficienti. Urmarea – scaderea vanzarilor, somaj, scadere economica.

Efectele produse pot fi insa nocive intregii populatii. Nu toti membrii unei comunitati au contractat credite, dar somajul care se manifesta nu tine cont de acest lucru. Tendintele sunt baza speculatiilor, pentru ca o data atins acel punct critic si un tip de comportament ia amploare, nimic nu mai poate opri implicatiile economice.

Problema principala care trebuie rezolvata este determinarea intensitatii instabilitatii economice cauzata de perceptii, mai degraba decat de fundamentele reale economice.

Cursul RON/EUR (II) – scenariu

2009-09-18T11:48:00.004+03:00

Evolutiile pe piata monetara reflecta diverse interese. Dincolo de considerentele macroeconomice expuse in articolul precedent, cateva elemente sigure pot aranja decorul pentru elaborarea catorva scenarii ale evolutiilor leului.

Prima certitudine – in octombrie finantele au o scadenta de 1,4 mld euro, denominată in lei. Este stiut ca in aceste vremuri de criza, lichiditatile sunt putine si nu permit constituirea de rezerve din timp pentru a preveni speculatiile.

Scenariu: daca asi fi unul dintre cei care a imprumutat statul cu o parte consistenta din suma de mai sus, interesul meu este ca leul sa fie cat mai depreciat in raport cu euro si eu sa incasez cat mai multi lei. Pentru ca afacerea sa-mi iasa, asi putea sa mai cumpar ceva euro (sume mici, dar care misca cursul) in urmatoarele 10-12 zile. Deprecierea care s-ar induce ar mari aversiunea fata de risc a multora, care pe fondul vestilor proaste, ar incepe sa cumpere euro, impingand si mai sus cursul. Aici poate interveni si un interes al bancilor comerciale locale: cand leul se depreciaza, dobanzile cu care acestea imprumuta statul cresc; in calculul dobanzii conteaza foarte mult datele de la momentul T al licitatiei pentru titluri de stat.

Este de asteptat ca BNR-ul sa intervina sa sprijine cursul, vanzand euro; pe de alta parte, interventia BNR poate fi considerata inutila pentru ca sumele in lei care vor fi aspirate de finante vor schimba putin trendul. Deci voi avea o suma de lei, bani cu care voi cumpara euro in momentul in care acesta s-a mai apreciat putin. Aici intervine a doua certitudine.

A doua certitudine: BNR-ul nu va lasa leul sa se deprecieze cu mult peste pragul de sustenabilitate dat de adecvarea puterii de cumparare la realitatea economica, plus tintirea inflatiei, ceea ce va produce variatii pe curs. Deci inca un motiv de castig.

A treia certitudine: instabilitatea politica data de alegeri si toate celelate concluzii macroeconomice care prevad o depreciere pe termen mediu a leului, depreciere pe care se poate miza. Din acest punct de vedere, orice apreciere a leului poate fi fructificata.

Toate aceste certitudini stârnesc pofta de castig, fapt ce va atrage jucatori cu fonduri substantiale, valurile create putând aduce profituri bune.

Cursul RON/EUR

2009-09-15T09:11:00.001+03:00

Dupa cum bine se observa, speranta se vinde cel mai bine acum. Fara sa mai comentez declaratiile pline de optimism care vin dinspre BNR sau politic, continuarea scaderii economiei romanesti este evidenta.

Cauzele principale care vor duce la o depreciere a leului:

- In primul rand blocajul din justitie. Cu toate ca instantele erau destul de aglomerate, greva justitiabililor nu face decat sa creasca stocul de solicitari nesolutionate, cu implicatii economice. Cazurile de insolventa, faliment, modificarile la registrul comertului sau inceperea de executari silite sunt amanate, creând astfel probleme reale celor care au de recuperat creante, si a caror continuitate depindea intr-o oarecare masura de aceste creante. Practic, blocajul financiar se adanceste, aducand noi falimente.

- Scaderea economica, care la sfarsitul acestui an este posibil sa fie scrisa cu doua cifre. Orice veste negativa privind indicatori care masoara nivelul economiei duce inevitabil la o depreciere a monedei nationale.

- Instabilitatea politica, circul electoral si disfunctionalitatile institutionale.

- In cazul unei deprecieri consistente, BNR-ul nu va interveni pe piata monetara decat in cazul in care nivelul monedei este sustenabil. Daca puterea de cumpararea leului nu este adecvata la realitatea economica, exista riscul cheltuirii inutile a unei parti din rezerva valutara.

- Avand in vedere accizele se vor calcula in 2010 in functie de cursul de la 1 oct 2009, interesul finantelor este sa stranga cat mai multi lei la buget, fapt care ma face sa cred ca, cel putin cateva saptamani, cursul va fi lasat liber.

- Elementele predictibile pe care le-am sintetizat si publicat in iunie raman valabile.

Avantaje:

- accelerarea curatarii economiei romanesti de afacerile nerentabile;

- reglarea si adaptarea pietei imobiliare la conditiile economiei locale;

- indatorarea peste masura a unor persoane (fizice/ juridice), urmata de falimentul lor poate constitui o adevarata lectie de economie din care se poate invata;

- cenzura si dezinformarea practicate pana acum pe media se vor dilua semnificativ;

- vor apare oportunitati de achizitii foarte profitabile pe termen mediu.

Update 17.09.2009
Reactii in lant: blocajul din economie -> (firmele inregistreaza restante la credite -> incepe executarea garantiilor firmelor) -> cresterea somajului -> cresterea restantelor la credite a persoanelor fizice -> executarea garantiilor persoanelor fizice -> deprecierea monedei nationale (sau adecvarea puterii de cumparare la realitatea economica). Rationament valabil si fara ipotezele dintre paranteze. Esential este sa nu uitam ca aceste procese se petrec intr-un interval de timp, acum importanta fiind tendinta.

Optimism, consum, inflatie

2009-09-08T10:21:00.000+03:00

Suntem in plina criza generata de utilizarea irationala a creditului pentru consumul de resurse in avans. Granita dintre rational si irational in consumul de resurse era greu de stabilit in conditiile in care economiile lumii mergeau bine, se faceau profituri si toata lumea era multumita. In schimb, se poate aprecia daca aceasta granita a fost depasita prin efectele produse ca urmare a comportamentul uman.

Trecand peste critica adusa reglementarii, consumul in avans este o cheie de intelegere a crizei. Indatorarea excesiva a ajuns la scadenta, ceea ce am consumat trebuie platit. Neplacut este insa faptul ca actiunile unei parti a societatii afecteaza intreaga societate. Intr-o firma, datorita crizei, isi pierd locurile de munca toti salariatii, indiferent daca au avut credite sau nu, daca au avut sau nu un comportament rational in consum. In felul acesta cererea scade, companiile isi restructureaza personalul, nivelul de trai se reduce. Realitatea globalizarii este demonstrata inca o data, si nevoia de a restructura sistemul monetar isi face aparitita. Problema este cum pot cei care au consumat in avans sa-si plateasca datoriile fara sa afeceteze intr-o mare masura pe ceilalti, deoarece, asa cum am spus, influenta negativa a insolvabilitatii celor indatorati afecteaza intreaga economie. Din aceasta perspectiva, fenomenul inflatiei este nociv.

Aceasta perioada de turbulente economice trezeste sentimente de insecuritate in randul oamenilor, care duc la economisire, concomitent cu cresterea gradului de indatorarare al statului. Cu cat economisirea creste, cu atat cantitatea de moneda noua care poate fi emisa este mai mare. Mai ales ca pentru moneda noua nu trebuie platita nici o dobanda.

In acest sistem de ecuatii indicatorii economici isi continua trendul de scadere, fapt care face ca orice injectie de optimism in piata sa fie periculoasa. Pericolul il constituie inflatia care apare datorita cantitatii suplimentare de moneda scoasa din banii pusi deoparte. Practic, economisirea sterilizeaza parti din masa monetara, si reprezinta o potentiala cerere, care devine solvabila in momnetul deciziei de a consuma. Resursele economisite se pot termina destul de repede pe fondul unui optimism exagerat. Dar evidenta continuarii cresterii somajului contrazice scopul declarat al acestui optimism, si il transforma intr-o unelta dezinformatoare. In acest context, scopul adevarat al optimistilor prezenti in media este acela de a determina pe cei care-i cred, sa inceapa sa consume cat mai mult din resursele economisite, ducand astfel la o mai usoara iesire din afaceri a celor prinsi in diverse proiecte si la marcari generoase de profituri.

Consider ca momentul cel mai indicat in reluarea consumului si dezghetarea pietelor este dat de stoparea somajului, cu perspectiva de scadere. Pana atunci insa, inflatia este inamicul principal la care trebuie sa fim atenti, scopul principal fiind conservarea si cresterea valorii economisite.

Radiografia unei morti premeditate: sectorul privat romanesc

2009-09-04T10:23:00.000+03:00

In Romania asistam cu totii la un blocaj economic generalizat. Cercul vicios incepe cu armata de salariati ai statului - supradimensionata dpdv al necesitatilor si al utilitatii -, continua cu ambitia prosteasca a politicului de a-si mentine angajatii cu orice pret, fapt care duce la insolventa si falimentul sectorului privat, si se termina cu sporirea numarului se oameni care trebuie sa fie platiti de stat (somerii si asistatii social) care genereaza noi deficite in buget.

Voi exemplifica rationamentul pe un caz concret (de buna credinta) trait de multi români, ca o radiografie a inceperii si desfasurarii crizei.

X-ulescu este proprietar al unei mici afaceri private de productie, cu cateva zeci de angajati. A incercat pe cat posibil sa nu isi expandeze afacerea dupa marimea cererii existente in sezoanele de varf, ci a crescut intr-un ritm moderat. Politica firmei: stocul de produse finite nu exista (tot ce se produce se vinde), impozitele si taxele platite la timp, furnizorii de asemenea, echipamente si utilaje destul de bune si forta de munca calificata. In decursul timpului, X-ulescu a paltit statului sume importante de bani sub forma de impozite si taxe, a platit salariile angajatilor si a obtinut un profit pe care l-a investit in afacere. Urmarea: salariatii si-au facut credite (aveau o baza – salariul), statul isi primea portia consistenta fara sa faca nimic in schimb si toata lumea era fericita.

Ciclul de productie dura cateva zile, apoi mai treceau cateva zile sau chiar saptamani pana marfa ajungea pe raft. Materia prima se platea la 60-90 zile, iar banii proveniti din vanzarea efectiva a produselor finite se incasau intr-un termen mai scurt. Practic, astazi se platea materia prima achizitionata in urma cu 2-3 luni (care era deja consumata), impozitele si taxele de luna trecuta. Tot astazi se incasau banii proveniti din vanzarile de acum 1-2 luni.

Sa presupunem ca tot astazi a inceput si criza. Vanzarile au inceput sa scada treptat, la fel si incasarile de la clienti.

Peste putin timp (sa zicem 1-2 luni), firma are de platit facturile furnizorilor de acum 3 luni, perioada in care a produs la capacitate maxima, si are de incasat banii pe marfa vanduta si ajunsa la scadenta. Din varii motive (legate in special de noile conditii ale pietei), firma lui X-ulescu nu-si mai primeste toti banii, o parte din creante devenind incerte. Acum, X-ulescu isi prioritizeaza platile, dirijandu-le in special catre furnizorii esentiali si salarii. Este faza in care platile neproductive – de ex. catre fisc - incep sa inregistreze restante.

Dar piata nu da nici un semn de redresare, ci isi continua trendul. Ne aflam deja in faza a doua, in care incep negocierile cu furnizorii si clientii pentru marirea termenelor de plata/ incasare, si pana la urma se ajunge la o solutie de compromis; blocajul financiar il resmit toate firmele, ceea ce mai inmoaie din pretentii la negocieri. Numai ca statul, desi total neproductiv, se incapataneaza si nu face nimic altceva decat sa calculeze niste penalitati aberante fata de realitatea economica, pe langa care mai creste si pretentiile prin marirea fiscalitatii.

Rezultatul? Cronicizarea blocajului financiar. In aceasta faza (a treia) multe litigii ajung la instanta comerciala pentru a-si clarifica situatiile de incasari/ plati.

Asa cum am vazut, pana in acest moment X-ulescu nu poate fi acuzat de rea-credinta in actiunile sale. Salariatii isi primesc in continuare salariile (chiar daca sunt reduse), furnizorii isi primesc banii la termenele re-negociate si firma supravietuieste.

Dar au trecut cateva luni bune cu lichiditati reduse, si fiscul isi cere dreptul intr-un mod cat se poate de prostesc: blocheaza conturile firmei, si cu aceasta masura taie aproape orice speranta de redresare.

Este stiut faptul ca valoarea activelor ale unei societati este mai mare in ipoteza continuitatii activitatii decat valoarea de lichidare. Pot sa afirm ca in conditii de criza, aceasta valoare de lichidare tinde spre zero in cazul activelor de productie specializate.

Bilantul: cele cateva zeci de salariati isi pierd locul de munca si trec din intretinerea lui X-ulescu in intretinerea statului ca someri, statul executa silit utilajele si bunurile firmei, dar recupereaza doar o mica parte din sumele pretinse, furnizorii care urmau sa fie platiti nu-si vor mai primi banii, fapt ce le va ingreuna si lor situatia. Salariatii care aveau credite contractate trec in randul restantierilor, fapt care duce la lungirea perioadei de inghetare a creditarii prin disparitia bazei (a veniturilor din salarii). Impactul social al crizei este astfel amplificat, si impinge politicul la cresterea datoriei publice pentru a acoperi incapacitatea gestionarii banului public.

Cazul lui X-ulescu este generalizat in economia romaneasca. Ca si blocajul financiar.

Concluzia? Prostie cat cuprinde, nivel de trai scazut si o moneda mai slaba.

Ideologii si modele economice

2009-09-01T09:25:00.001+03:00

Asa cum bine se observa, in ultimile postari mi-am exprimat pozitia clara in ceea ce priveste nocivitatea atitudinilor prin care se incearca gasirea unor “virtuali” vinovati, care sa poarte vina pentru “greselile si neîmplinirile măreţe ale poporului”. De fapt, cei care se ascund in spatele unor simple pareri conspirationiste (de genul cartelul bancilor, strainii care au venit si au luat totul, si alte bazaconii de acest tip), o fac doar pentru a-si ascunde incapacitatea de a rationa corect dpdv al economiei de piata si de a-si reprezenta corect propriile interese. Afirmatia este valida doar presupunand buna intentie a acestora, si nu faptul de a folosi in scop electoral aceste opinii.

Juridic vorbind, orice persoana cu capacitate de exercitiu deplina este raspunzatoare pentru actele si faptele proprii, precum si pentru consecintele acestora. Pretentiile unei reglementari care sa dicteze anumite actiuni ale pietei apartin trecutului.

Prezentul ne pune in fata certitudini si modele. Certitudinile se refera la o serie de tari cu economii de piata performante, in care nivelul de trai este destul de sus, iar modelele se refera la ideologiile care au stat la baza viziunii pe termen lung in implementarea institutiilor si modelelor economice.

Consider constructiv faptul de a prezenta sintetic latura socio-economica a principalelor conceptii despre democratie (liberala, conservatoare si sociala) , conceptii care au fost implementate cu succes in alte tari. Precizez ca ideile au fost preluate din “Ideologii politice şi idealul democratic” de Terence Ball si Richard Dagger.

Câteva concepţii despre democraţie:
- Democraţia liberală – provine din liberalism, de aceea accentuează drepturile şi libertăţile individului. Pentru liberali, democraţia este guvernarea poporului, dar incluzând protejarea drepturilor şi a libertăţilor individului, pentru care trebuie redus rolul majorităţii. În această accepţiune, democraţia este conducerea de către majoritatea oamenilor, dar numai atâta timp cât cei care alcătuiesc majoritatea nu încearcă să-i deposedeze pe indivizi de drepturile lor fundamentale;
- Conservatorismul - Conservatorii clasici încercau să restaureze o societate aristocratică atacată de liberalism şi de Revoluţia franceză. Ei apărau ierarhia socială tradiţională, insistau asupra unui guvernământ suficient de puternic încât să dirijeze pasiunile oamenilor, şi erau sceptici cu privire la încercările de a promova libertatea individuală şi egalitatea şanselor într-o societate competitivă;
- Social-democraţia – conceptul cheie al democraţiei este egalitatea. Democraţia liberală plasează săracii la discreţia celor bogaţi. Avantajul financiar nu este democratic. El trebuie corectat.

Democraţia liberală
În cazul liberalismului, fiinţele umane sunt concepute ca indivizi în mod fundamental raţionali. Ei sunt de acord că propriul interes este motivaţia pentru cei mai mulţi dintre oameni. Aceasta implică şi faptul că oamenii vor concura între ei pentru a-şi promova interesul. Competiţia este considerată ca o parte naturală a condiţiei umane.

În cazul liberalilor, agentul este individul. Opreliştile pot fi: tradiţiile sociale, legăturile de dependenţă feudală şi conformismul religios. Lor li se adaugă: sărăcia, apartenenţa sexuală sau rasială, neştiinţa şi boala. Scopul liberalismului: a trăi după cum crezi, atâta vreme cât nu îngrădeşti libertatea altora. Din perspectivă liberală, fiecare persoană ar trebui să aibă şanse egale de a se bucura de libertate, libertatea nimănui nefiind superioară libertăţii altuia.

Liberalii neoclasici susţineau că intervenţia statului ar trebui să fie foarte redusă pentru a lăsa loc exercitării libertăţii individuale.

John Maynard Keynes a argumentat că guvernul trebuie să îşi folosească abilitatea de a impune impozite şi de a le folosi pentru prevenirea depresiilor şi menţinerea unei economii sănătoase. Aceasta teorie a devenit ideologia dominantă a Vestului după al doilea război mondial.

Robert Nozick – statul este o gigantică agenţie de protecţie. «Statul minimal» este legitim atât timp cât nu violează drepturile nimănui. Politica de folosire a taxelor pentru a lua banii de la unii oameni în beneficiul altora este o situaţie similară cu «munca forţată».

Libertarianismul anarhist este prelungirea extremă a liberalismului. Din perspectiva lor, adevăratul liberalism conduce la anarhie. Murray Rothbard considera că anarhismul pe piaţa liberă este şi de dorit (când nu există constrângere din partea guvernului, orice individ va fi lăsat să facă tot ce doreşte), şi practic (orice face guvernământul, iniţiativa privată poate să facă şi mai bine!).

Liberalii neoclasici (sau libertarienii) consideră că avem nevoie să limităm guvernământul pentru a-l împiedica să ne jefuiască de libertate. Anarhiştii libertarieni militează pentru abolirea guvernământului în ansamblul său.

Conservatorismul
Convingerea umană a conservatorilor este că fiinţele umane sunt şi vor fi întotdeauna slabe. Mulţi numesc conservatorismul – «filosofia politică a imperfecţiunii». Oamenii nu sunt atât de inteligenţi pe cât se cred, iar raţiunea lor nu este capabilă să anticipeze toate consecinţele deciziilor luate. De aceea, cele mai bune intenţii sfârşesc adesea prin a provoca cel mai mare rău.

Conservatorii consideră că orice încercare de a reface fiinţele umane prin reconstruirea societăţii lor va sfârşi într-un dezastru. Susţinătorii radicali ai altor ideologii deţin viziunile unor societăţi utopice, ei cheamă la revoluţie pentru a realiza societăţi perfecte.

Libertatea nu este neapărat bună, deşi poate fi. Ca şi focul, libertatea poate fi utilă dacă este supusă unei bune întrebuinţări. Puterea distructivă a oamenilor eliberaţi de toate restricţiile tradiţionale şi legale este înspăimântătoare.

Conservatorii credeau că în orice societate există un grup restrâns care este potrivit pentru a guverna, prin capacităţi, experienţă şi temperament, în timp ce totalitatea este total nepotrivită.

Conservatorii tradiţionali sunt apropiaţi de Edmund Burke, de poziţiile conservatorilor clasici şi ale conservatorilor culturali. Societatea este concepută ca o ţesătură de pânză, în care fiecare individ are conexiuni cu ceilalţi. Societatea trebuie să promoveze libertatea, dar o libertate ordonată. Scopul activităţii politice este acela de a păstra fabrica socială. Capitalismul este considerat un solvent care poate dizolva ţesătura de relaţii tradiţionale.

Socialismul
Socialismul a început ca un răspuns la liberalismul sfârşitului de secol al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea. Socialiştii s-au opus accentului pus de liberali asupra competenţei şi libertăţii individuale, fiinţele omeneşti fiind prin natura lor creaturi sociale sau comunitare. Până la un punct, acesta este şi discursul conservatorilor. Numai că socialiştii nu acordă nicio valoare tradiţiei şi proprietăţii private.

Socialiştii fac apel la programe care distribuie bogăţia mai echitabil, în raport cu care conservatorii au acordat eticheta «egalizatoare». Socialiştii împărtăşesc convingerea fundamentală că societata în ansamblu trebuie să controleze proprietatea, şi nu indivizi particulari. Se pune aici o întrebare: cât de mult din proprietate trebuie să deţină şi să controleze societatea? Ca principiu general, orice contribuie semnificativ la producerea, distribuirea şi livrarea bunurilor trebuie să fie controlat social în folosul tuturor.

Pentru socialişti, agentul care trebuie să fie liber nu este individul izolat, ci indivizii-în-relaţie. Ei consideră că sistemul capitalist se opune aspiraţiilor lor prin aşezarea prea multor obstacole în calea muncitorilor. Cei care trebuie să-şi petreacă cea mai mare parte a timpului pentru a munci din greu ca să trăiască, nu pot spera să-şi dezvolte talentele pe deplin. Nimeni nu poate fi liber să scoată un profit privat din munca altuia.

Capitalistul exploatează muncitorul plătindu-i mai puţin decât valorează munca sa. Muncitorul este sărăcit, pe măsură ce capitalistul se îmbogăţeşte. Capitalistul este dependent de muncitor, fără a cărui muncă nu s-ar putea crea nicio bogăţie, şi nici identitatea capitalistă n-ar exista. Diviziunile de clasă sunt exploatatorii, unde se elimină clasa se elimină şi exploatarea.

Economisirea privată în timp de criză

2009-08-20T12:01:00.001+03:00

In timpuri de criza, economisirea creste substantial datorita perceptiilor si raportarii fata de riscurile posibil sa se produca. In viata de zi cu zi, fiecare dintre noi poate sa economiseasca diferite sume, secretul fiind schimbarea comportamentului de consum, eficientizarea lui.

Altfel spus, trebuie sa cumpar doar acele produse si servicii care imi sunt folositoare, si la un pret cat mai bun. Reperul dupa care ma orientez trebuie sa fie dat de raspunsul la intrebarea: "Chiar am nevoie de asta?"

Pe de alta parte, in timpul unei perioade de timp (luna/an), sumele care se economisesc incercand sa consum rational (utilitati, telefon, masa la restaurant vs. gatit acasa, ...) nu sunt deloc de neglijat.

Ierarhizarea prioritatilor este o alta problema: la ce renunt si la ce nu renunt? Ce trebuie sa cumpar mai ieftin si ce nu pot sa cumpar mai ieftin? In aceasta lista se pot incadra ipotecile, gajurile, proiectele de perfectionare incepute (cursuri), dar achitate partial, contractul de chirie, contractele de utilitati, ... .

Cand planuim, trebuie sa avem in vedere si un orizont de timp. Platesc acum mai mult, dar raportat la un orizont de timp, cheltuiala lunara scade. Un exemplu in acest sens este achizitionarea unui filtru bun pentru apa potabila; investitia initiala acopera cheltuielile cu consumul de apa ambalata la pet-uri pe 1 an. Filtrul este garantat 2 ani functionare normala. Ca atare, costul lunar scade.

Mai multe sfaturi de acest tip, din care putem sa invatam destul de multe, dar nu toate aplicabile in Romania, le gasiti aici si aici. Daca privim cu atentie, textul din a doua recomandare a fost scris in 2007, dar sfaturile sunt perfect valabile si aplicabile.

Schimbarea

2009-08-19T07:55:00.005+03:00

Premisele

Apropierea alegerilor încinge atmosfera si pe net. Pozitionarea de o parte sau de alta a devenit evidentă pentru majoritatea surselor de informare. Campaniile de PR au demarat in tromba.

Personal, nu simpatizez cu nici un partid politic. Ca si in cazul multor cititori ai acestui site, lehamitea si saturaţia fata de circul electoral si de prostia mioritica au atins si la mine nivele ridicate.

Provocarea

Găsirea, interpretarea, intelegerea informatiilor, filtrarea si acurateţea lor ne intereseaza pe toti. Evenimentele recente petrecute la nivel mondial (de la criza si masuri adoptate, pana la preocuparea pentru mentinerea surselor proprii de venit) au deschis o cutie a Pandorei, in care cifrele au devenit sensibile si influentate de perceptii, sociologia dicteaza cadrul invizibil in care se desfasoara schimbul, valoarea fluctueaza creând oportunitati reale, etc. In aceste ape tulburi, nevoia pentru o mai buna informare creşte.

Propunerea

Stiut fiind faptul ca puterea stă în unitate la orice nivel, inclusiv informational, va propun o unitate a opiniilor si informatiilor economice, interpretate dpdv economic, sociologic, psihologic, ... , intr-un mod propriu, original.

Ca atare, va rog sa-mi scrieti pe mail (scenariieconomice@gmail.com) interpretarile voastre proprii referitoare la orice subiect sau nunanţă economica, articolele cele mai interesante si o sinteza a comentariilor urmand sa le public pe site.

In speranta ca veti aprecia utilitatea acestui demers si veti raspunde provocarii pastrandu-va neutralitatea politica a opiniilor, astept parerile/ observatiile/ interpretarile voastre.

Creditul ipotecar – un alt unghi de vedere

2009-08-14T12:08:00.000+03:00

Dupa cum bine se stie, nivelul preturilor bunurilor imobile este direct proportional cu nivelul de trai. Afirmatia poate fi invalidata daca actiunile populatiei din arealul analizat sunt lipsite de o logica economica elementara.

Principala cauza a discrepantei dintre nivelul de trai si preturile la imobiliare o constituie lipsa de cunostinte economice elementare care caracterizeaza cumparatorul/ consumatorul roman. Desigur ca bancile au avut o contributie semnificativa la umflarea preturilor, dar sa nu uitam ca s-au incadrat destul de bine in reglementarile legislative. In orice piata, vanzatorul este liber sa-si stabileasca pretul la valori cat mai mari, cu conditia ca marfa sau serviciul respectiv sa fie vandabil. Altfel risca sa nu-si vanda marfa si sa iasa din piata.

La fel au procedat si bancile. Si-au stabilit niveluri de pret ridicate (rate ale dobanzilor), care au fost acceptate cu prea multa usurinta de destul de multi cumparatori. In abordarea simplista, daca in piata de legume-fructe pretul cerut al castravetilor (un pret aberant!) este de 200 ron/kg, la un nivel al salariului mediu de 1500 ron/lunar, in mod normal nu ar trebui sa se realizeze nici o tranzactie, ducand inevitabil la scaderea pretului afisat. Dar daca exista cumparatori dispusi sa plateasca acest pret, in mod sigur ca vanzatorii vor incerca chiar sa mai pluseze la pret. Cum nu poti sa cumperi mai mult de cateva kg de castraveti lunar, bancile ti-au intins o mana de ajutor. Pretul? La fel de ridicat ca cel al castravetilor. Oportunitate unica pentru o afacere buna!

Regula de baza in economia de piata este ca cei care fac afaceri nerentabile trebuie sa iasa din piata. La fel si in cazul nostru, cumparatorii de castraveti scumpi – specimen pe cale de diparitie azi – dupa ce au consumat cateva kg pe baza veniturilor viitoare pe 20-30 ani, vor trebui sa-si acopere intr-un fel sau altul consumatia.

Pentru a exemplica, voi compara cazul Romaniei cu cel al Belgiei. Romania, ai carei indicatori macroeconomici se situeaza cu mult sub cei al Belgiei, implicit nivelurile salariului mediu si cel al PIB-ului pe cap de locuitor, a avut in ultimii ani preturi la imobiliare comparabile cu cele belgiene, fara a avea insa si niveluri de trai apropiate.

Daca in Romania, in contul unui credit ipotecar de 100 lei acordat pe 30 de ani debitorul trebuia sa plateasca (principalul+dobanda) de 2,5-3 ori suma imprumutata (adica 250-300 lei), in Belgia, pentru acelasi credit se platea bancii un total aprox de 1,6 ori suma imprumutata (160 lei). Datele prezentate pe siteul belgian se refera la mai 2009. Puteti sa verificati pe internet, pe orice site al unei banci comericale romane care are un simulator de credit ipotecar si va veti convinge. Corelatia cifrelor de mai sus este inca valabila, dar cererea solvabila (cumparatori pe care nu-i intereseaza pretul platit) nu mai sunt.

Morala: oricare ar fi bunul sau serviciul de care am nevoie si pe care vreau sa-l cumpar, nivelul pretului este determinant si trebuie sa fie corelat cu capacitatea mea actuala de a genera plus valoare. Daca pretul este ridicat comparativ cu veniturile mele, atunci nu voi cumpara acum si voi mai amâna momentul. Concomitent, avand in vedere necesitatea, voi cauta variante mai ieftine pentru satisfacerea nevoii.

Realitatea vazuta altfel

2009-08-13T04:55:00.004+03:00

Observ in ultima vreme in media o serie de atitudini, recomandari, idei si planuri cu un pronuntat caracter social, de stanga. Un lucru normal in timp de criza, dar solutiile constructive lipsesc cu desavarsire, fapt ce ma face sa cred ca opinia publica nu s-a schimbat prea mult fata de momentul zero (anii 90), toti asteptand bratul protectionist al statului. Critica se pare ca este la ordinea zilei pe orice canal de comunicare. Se critica absolut orice: de la politica pana la fotbal; critica tinde sa devina sportul national numarul unu. Si atat. Nimeni nu face urmatorul pas, acela de a pune ceva in loc dupa ce a demolat totul.

Subiecte de critica economica:
* Bancile/ bancherii. Adevarul este ca orice banca comerciala este o afacere privata care a respectat regulile jocului (cadrul legislativ), a platit taxe, a creat locuri de munca, .. , exact ca orice alta firma. Sigur ca, datorita specificului activitatii, sectorul bancar a jucat un rol important in umflarea speculativa a preturilor, dar totul a fost legal. Dpdv strict economic, nu bancherul este de vina pentru ca x si y au facut o afacere proasta luand credit pentru orice (cu buletinul, ipoteca, etc). Lectia care acum o primesc multi debitori sper ca va ajuta putin la schimbarea mentalitatilor si la formarea unei logici economice elementare.

* Guvernul. Orice culoare ar avea, conducerea politica se orienteaza intotdeanua si isi modelează actiunile dupa gradul de educatie al majoritatii votantilor si dupa asteptarile acestora. Cursa electorala obliga factorul politic la compromis si masuri nefundamentate economic. Asa cum demonstram, romanii sunt incapabili sa-si vada interesul propriu dincolo de ziua de azi, urmarea fireasca fiind imposibilitatea implementarii oricarei strategii nationale in orice domeniu (pe termen mediu sau lung). Asta se vede de la urbanism si pana la cel mai neinsemnat capitol al vietii romanesti.

*’Legile proaste’. Reglementarea vazuta, pe de o parte ca unealta a culegerii de voturi, iar pe de alta parte ca sursa de rasplatire pentru cei care si-au aratat sprijinul sub diverse forme in campania electorala, este principala cauza a crizei. Altoită pe un sistem de gandire si conceptii etatiste, reglementarea isi produce roadele din plin (somaj, blocaj financiar, falimente). Consider critica la adresa reglementarii ca fiind singura productiva.

*BNR-ul. Ca orice in tara asta, nici Banca Nationala nu a scapat de rolul de ‘tap ispasitor’. De departe, Banca Nationala are cea mai buna echipa de specialisti. Critica sporadica a avut rolul de a deturna focalizarea atentiei opiniei publice asupra unor persoane catre o institutie.

* Acordul cu FMI. In primul rand, existenta unui minim pachet coerent de masuri economice care sa mai franeze din elanul toxic al clasei politice in goana dupa voturi, face din obligatiile asumate un precedent sanatos. In al doilea rand, dependenta de banii fondului demonstreaza ineficienta si lipsa de viziune economica a guvernărilor care le-am avut in ultimii 20 de ani. De fapt, prevederile acordului constituie singurul program anti-criza care se aplica in Romania.

* Isărescu. Gandirea fixista a multora vede in diverse institutii publice si in reprezentantii acestora adevarate baby sitter-re moderne, care ar trebui sa vegheze la corectitudinea economica a actiunilor multimii. Refuzul asumarii raspunderii (de catre fiecare din noi) pentru actiunile proprii si vanatoarea de vrajitoare in cautarea vinovatilor, inchid drumul constructiv al invatarii din greselile facute.

In concluzie, meritul sau vina pentru nivelul de trai apartine in totalitate maselor, si constă in responsabilitatea pentru actiunile proprii (indatorarea fara justificare si alte fapte economice falimentare), precum si responsabilitatea pentru o cat mai buna reprezentare a interesului propriu la nivel macro.

Psihologia si comportamentul economic

2009-08-08T07:00:00.002+03:00

Comportamentul uman este dificil de prevăzut (este predictibil intr-o foarte mica masura), ca atare nu poate fi modelat matematic. In modelarea economica este necesara dezvoltarea unei componente care sa contina modele de prognoza economica, bazata pe comportamentul uman.

In procesul decizional, orice participant pe o piata reglementata, utilizeaza atat rationamente economice (mai ales in perioade de crestere), cat si rationamente dominate de subiectivism, aproape ilogice dpdv economic, in perioade de criza.

Psihologia a inceput sa fie utilizata si in domeniul economic, in diferite contexte de afaceri, cum ar fi pietele de munca, deciziile de investitii, de conducere si de raportare. Problema principala care trebuie rezolvata este determinarea intensitatii instabilitatii economice cauzata de perceptii, mai degraba decat de fundamentele reale economice.

In momentul in care functionarea unei piete deviaza de la linia pe care a urmat-o in trecutul apropiat – stiut fiind faptul ca oamenii sunt influentati in deciziile lor in mare masura de evenimentele recente – abaterile de la logica economica se manifesta nu numai in functionarea pietei, ci si in deciziile participantilor. Aceste distorsiuni de decizie inlocuiesc logica economica normala.

In rationamentul de luare a deciziei de investitie, oamenii tind sa incerce sa prevada ce se va intampla in piata prin prisma informatiilor pe care le detin, informatii acumulate in trecut. Insa aici apare problema informatiilor redundante(1). Cineva in media furnizeaza informatia X, tu o preiei si o spui si prietenilor tai, eu o public pe internet, si tot asa, informatia resprectiva se repeta, iar discutiile se inmultesc. Este clar ca aceasta informatie va influenta si decizia din piata. Ceea ce trebuie inteles este faptul ca aceasta informatie este o bucatica mica din totalul de informatie de care am nevoie pentru a decide, iar tendinta de a o generaliza ca o trasatura esentiala a pietei si de a-i supraestima impactul, este nociva.

Cu siguranta, recesiunea a crescut gradul de volatilitate al pietei in ultima periaoda, iar acest lucru a crescut substantial si distorsiunile de decizie. Considerand presa ca factor relevant, tot ce se vorbeste despre criza, o data auzit si inmagazinat, va influenta apoi oamenii in decizia lor si va crea astfel comportamente. O veste negativa repetata in mod constant pe diferite canale de comunicare si pe care toata lumea o discuta si o repeta formeaza o cutie de rezonanţă(2). Impactul in economie este cu atat mai mare cu cat oamenii au tendinta de a generaliza aceasta informatie.

Un exemplu cronologic:
a. nu exista nici o problema cu locurile de munca, job-ul tau nu este amenintat (realitatea);
b. dar exista intr-adevar probleme pe piata bursiera – stirea negativa, repetata, si care formeaza cutia de rezonanta;
c. tu nu ai jucat in viata ta la bursa, deci nu ai ce sa pierzi (realitatea);
d. rezultatul: distorsiunea de decizie – tu vei cheltui mai putin si vei incepe sa economisesti (comportament irational);
e. vanzarile firmelor scad, profitul la fel, si incep sa apara probleme reale de somaj (modificarea realitatii).

Astfel, o informatie redundanta creaza distorsiuni de decizie, apoi comportament, si in final, anomalii economice. Acest tip de comportamente irationale sunt dificil de prevazut si modelat deoarece manifestarea lor depinde de fiecare situatie in parte.

_______________
(1) redundanţă = surplus de informatie transmis fata de strictul necesar; abundenta inutila de expresii, de cuvinte sau de imagini in formularea unei idei (conform DEX).
(2) despre cutiile de rezonanaţă, V Volkoff spune ca “mijloacele de informare sunt predispuse la dezinformare prin insasi functia lor, care consta in a vinde o informatie susceptibila de a seduce, de a interesa, de a şoca, de a speria in mod agreabil inainte de a linisti, pe scurt, informatia cea mai placută posibil.”

Recomandare (de citit!)

2009-07-22T09:15:00.001+03:00

In ultima vreme primim cu totii adevarate 'retete' de comportament economic sau de combatere a crizei, tot felul de 'previziuni' care se dovedesc intr-un final doar simple pareri, fara nici o legatura cu realitatea.

Intelegerea economiei, mai ales in aceasta perioada de criza, presupune si cunoasterea unor resorturi scoiologice si psihologice care tin, in principal, de comportamentul si actiunea umana. In aceste conditii total atipice, mobilurile deciziilor la nivelul indivizilor si maselor contin doar partial rationamente economice. Grosul premiselor au la baza perceptiile, care acum includ sentimente de teama, de nesiguranta si de incertitudine.

Aceste perceptii sunt in vizorul sociologilor de mult timp, iar manipularea lor prin dezinformare, propaganda, publicitate si intoxicare au adus si inca aduc profituri celor care stiu sa le foloseasca.

Ca urmare, avem nevoie de discernamant in decantarea informatiilor care ne vin pe toate canalele media. In sprijinul acestei idei, va recomand sa lecturati un mic "Tratat de dezinformare" scris de V. Volkoff.

Il puteti citi online , sau puteti sa-l dati jos si sa-l printati.

Lectura placuta!

Riscuri posibile

2009-07-20T06:58:00.006+03:00

In conditii atipice, de criza, predictibilitatea oferita de analiza tehnica este nula. Trebuie avute in vedere o serie de ipoteze privitoare la perceptiile maselor si raportarea acestora fata de risc. In acest rationament, gradul de educatie si increderea sunt foarte importante.

1. Semnalul ca economia romaneasca se afla pe drumul unui colaps al politicii bugetare va fi dat daca data alegerilor va fi devansata. In mod normal, alegerile prezidentiale ar trebui sa fie la sfarsitul lunii noiembrie. O miscare politica care indica secătuirea veniturilor la bugetul de stat si neputinţa mentinerii calmului social pana in momentul alegerilor ar fi definitia acestei devansări.

2. Protestele din Justitie si cadrul legal prost alcatuit pot crea precedente periculoase in obligarea statului la plata diverselor sporuri salariale prin sentinte executorii. Le numesc ‘periculoase’ deoarece, in anumite conditii, ar putea duce la incalcarea unor prevederi ale acordului cu FMI in ceea ce priveste destinatia putinilor bani de la buget. Asa cum se previzioneaza, scaderea economica va continua, iar nemultumirile bugetarilor si lipsa de masuri concrete risca sa afecteze stabilitatea sociala.

3. Circul electoral care va urma va contine cu siguranta mesaje negative in ceea ce priveste economia, utilizate cu scopul scoaterii in evidenta a alternativelor. Aceste mesaje vor eroda cu siguranta capitalul de incredere in mediul economic, iar consecinta principala va fi pierderea unor avantaje castigate prin semnarea acordului cu FMI, in principal acela de “import de incredere”.

4. In ipoteza scaderii veniturilor bugetare sub pragul actual care permite intretinearea masei de salariati coroborata cu mentinerea datei alegerilor, in mod cert vom asista la o rectificare pozitiva a fiscalitatii, cel mai probabil la sfarsitul lunii septembrie.

Decredibilizarea economica a Romaniei – scenariu

2009-07-14T07:29:00.004+03:00

Este de domeniul evidentei ca atitudinea factorului politic fata de sectorul privat, tradusa prin masurile fiscale, nu duce decat la blocaj financiar si faliment. In aceste conditii, somajul isi va continua trendul actual, tragand dupa sine atat sporirea restantelor la banci, cat mai ales continuarea inghetarii creditarii.

Imi mentin in continuare predictibilitatea pentru anumite elemente macroeconomice expuse deja, insa vreau sa semnalez pericolele care apar o data cu trecerea timpului. Ca si termen sigur de manifestare a veridicitatii elementelor prezentate este finalul acestui an, cu posibilitati certe de prelungire pe termen mediu.

In primul rand, încăpăţanarea de a mentine cel putin pana la alegerile din toamna efectivele actuale de bugetari (sector neproductiv), va avea ca efect imediat scaderea drastica a colectarii fondurilor bugetare. Cu fiecare zi cu care se intarzie reducerea presiunii fiscale asupra sectorului privat, se reduce si impactul real al unei astfel de masuri prin diminuarea treptata a activitatii si a numarului firmelor private. Solutia vanzarii de titluri de stat nu poate fi decat una temporara, iar transele viitoare din linia de credit de la FMI sunt conditionate de deteriorarea economiei nationale peste anumite intervale.

In al doilea rand, atat timp cat statul se va imprumuta de pe piata bancara locala la un pret destul de ridicat, creditarea pentru economia reala va ramane blocata. In traducere libera, actiunea factorului politic prinde fara scapare in clestele falimentului sectorul privat: sporirea fislcalitatii coroborata cu lipsa cronica a lichiditatilor bancare atat de necesare finantarii. Justificari declarative se pot născoci multe, insa realitatea este una singura.

Si ceea ce este mai rau, asa cum apreciau in cursul lunii trecute si reprezentatii BCE, “cresterea aversiunii globale fata de risc va pune presiune asupra monedelor din Europa emergenta”.

In aceste conditii, probabilitatea cresterii costului mentinerii cursului de schimb intr-un interval rezonabil este destul de ridicata.

Si nu in ultimul rand, vreau sa evidentiez faptul ca nu trebuie sa ne imbatam cu apa rece acordand o incredere marita analizelor comparative a unor indicatori, deoarece acele date se refera la trecut – aratand practic deteriorarea nivelului de trai deja produsa -, ci trebuie avuta in vedere o proiectie pe termen mediu data de analiza fundamentala. Prudenta este atitudinea cheie care trebuie manifestata in actiunea economica si in acordarea creditului unor declaratii sau analize.

Update 17.07.09
Contractiile sociale au inceput din lipsa finantarilor bugetare pentru salarii si sporuri. Politica monetara si-a facut datoria din plin in ajustarea si mentinerea unor indicatori macroeconomici. Acum este randul politicii fiscale; asa cum declara si guvernatorul BNR, 'ajustarea economica este mare si tinde sa devina excesiva'. Mingea este in terenul factorului politic. Ce va urma?!

Iesirea din criza. Căi de urmat

2009-07-13T22:10:00.000+03:00

1. Avem in functiune o serie de mecanisme economice inter-dependente (multiplicatorul creditului, praguri minime de detineri de capital pentru a intra in diverse piete, inflatia, cursuri valutare flotante) care sunt benefice, dar care sunt prost reglementate, ele producand mai degraba efecte nocive pe termen lung.

Motivul principal care a fost invocat ca justificare pentru a nationaliza o banca privata a fost evitarea repercusiunilor negative care ar fi urmat. Dar nimeni nu s-a gandit sa scada pragul minim de lichiditati care trebuie detinute pentru a avea acces pe piata pentru infiintarea unei noi banci cu scopul de a atrage in activitatea de creditare lichiditatile de dimensiuni mai mici care exista si sunt disponibile in perioade de criza. Astfel motivul de mai sus devenea utopic, iar cheltuirea inutila a banului public atat de necesar putea fi considerata ca un element de terorism economic.

Pragul minim de lichiditati care dau dreptul unei persoane sa-si manifeste libera initiativa pe o piata reglementata constituie un element subiectiv, non-economic si discriminatoriu. Faptul ca se continua cu nationalizarile pe diferite criterii clientelare ma duce cu gandul ca ne indreptam spre un socialism fabian in toata splendoarea, ai carui conducatori vor fi chiar cei care sunt salvati acum de la faliment.

2. Dupa cum bine se stie, comportamentul participantilor in piata este determinat de interesele pe care acestia le au, ca efect al liberei initiative manifestate.

La nivel macroeconomic, nasterea, satisfacerea, modificarea sau disparitia unor astfel de interese au ca suport decizional asa numitele rezultate financiare. Astfel, o firma este profitabila, are cotatii ridicate pe bursa, se tranzactioneaza la un pret bun sau i se intrerupe tranzactionarea, intra in procedura insolventei, falimenteaza sau se divizeaza. Toate aceste decizii au la baza situatiile financiare, si fac din modalitatea de concepere si prezentare un element structural al economiei.

Aceste informatii financiare sunt prezentate pe baza unor standarde de calcul si raportare (IFRS, IAS , .. ). Cosmetizarea acestor situatii este perfect posibila si practicata la nivel mondial. Fiecare firma are interesul ca situatiile financiare sa arate cat mai bine pentru ca sa poata accesa mai usor linii de credit, sa-si poata mari capitalul social prin emisiune de actiuni noi la preturi cat mai mari, sa aiba acces la tot felul de facilitati; acestea au devenit un adevarat barometru al succesului. Experienta a dovedit ca metodologiile de calcul si prezentare lasa loc destul de mult cosmetizarii si prezentarii de date nereale cu scop ilicit. Asadar, o reforma radicala a acestor standarde ar trebui pusa in practica.

3. In concluzie, asa cum am demonstrat si cu alte ocazii, reglementarea defectuoasa a economicului constituie principala cauza a crizei economice, si poate deveni colacul de salvare al capitalismului. Asta doar daca exista interese in stoparea a ceea ce numim criza.

Update 13.07.2009:
Conform unei declaratii a sefului BCE, " ... Trichet a mai spus ca injectia de capital a BCE de 442 miliarde euro in fonduri pe 12 luni va ajuta bancile din zona euro sa rezolve discrepantele dintre investitii si finantari de pe bilanturile contabile."

Deci ne lasam ghidati in continuare in rezultatele mai mult sau mai putin corecte ale unei hârţogării destul de bine cosmetizate.

False explicatii ale crizei

2009-07-08T06:57:00.004+03:00

Incepand din epoca medievala, oamenii au cautat mereu un ţap ispasitor al evenimentelor negative care le afectau viata si nivelul de trai. O personificare a acestui rau a fost si este o nevoie stringenta a maselor in a acoperi frica de posibilele schimbari negative care ar putea aparea in viitorul apropiat.

Daca in spiritualitate raul este intruchipat de diverse personaje cu care trebuie luptat pentru a trece bariera spre libertate, in viata de zi cu zi apar diverse “fantome” pentru a oferi o explicatie facila, usor de asimilat de orice om, indiferent de gradul de educatie. Acest tip de pansament psihologic are un rol benefic in calmarea maselor.

O prima falsa explicatie a crizei este cea oferita de asa-zisa teorie a conspiratiei. In acest caz, avem in fata un adversar care este denumit doar in termeni generici, ne-personali, adversar care doreste raul comunitatii. Structura logica a acestei teorii este foarte simpla, ceea ce ii confera un grad de acceptabilitate destul de ridicat. Practic, poate fi intalnita in mai toate basmele populare, fara sa mai vorbesc de exemplul din “Miorita”.

Fiind un rod al dezinformarii, teoria conspiratiei nu va putea fi niciodata validata de evidenţă. Scopul propagarii este de a construi temeri si de a crea un sentiment de inutilitate al oricarui efort depus in intelegerea si combaterea elementului negativ care este vazut ca rod al conspiratiei; in acest mod poate fi afectata libera initiativa a adeptilor acestor idei.

Din punct de vedere economic, propagarea acestei teorii prezinta si avantaje pentru dezinformatori. Suportul propagarii este aducator de profit. Fie ca vorbim de site-uri, de tv sau de alt canal de comunicare, traficul crescut sau audienta marita este de dorit.

Este bine stiut ca orice schimbare care are lagatura cu socialul se petrece lent, comporta destul de multe elemente aleatoare si poate fi prevazuta intr-o oarecare masura analizand tendintele actuale.

O a doua explicatie, mai putin intalnita decat prima, este de origine nationalista. Justificarea crizei vine din faptul ca marile afaceri, resursele si energia sunt detinute de companii straine, si ca atare noii proprietari fac ce vor. De fapt, nationalismul este vecin bun cu socialismul, adeptii acestuia devenind nostalgici ai vremurilor trecute. Dar si in acest caz, asistam la o dezinformare cu aceleasi scopuri: profitul si paralizia gandirii si initiativei.

Dar acestea sunt ultimele probleme care trebuiesc rezolvate azi. In primul rand avem o criza internationala, reactii sociale si comportamente diferite in functie de tara, factori politici care se pricep sau nu la economie, ... , si in felul acesta obtinem o mare agitatie.

Românii si simtul proprietatii

2009-06-25T10:10:00.002+03:00

Modul in care o persoana se raporteaza la ceea ce este al ei depinde cu siguranta de gradul de educatie. Extrapoland la nivelul intregii comunitati, elemente ale perceptiei drepturilor de proprietate sunt prezente in mobilurile deciziei si actiuni economice.

Rationamentul pleacă de la uimirea provocata de urmarile in economia romaneasca a masurilor anti-criza adoptate de factorul politic. Dilema este: chiar suntem sortiţi unui nivel de trai scazut datorita lipsei unei gandiri economice coerente care sa-si poată găsi un sprijin real in cadrul legislativ?

De-a lungul istoriei, unele tari, provincii, natiuni au fost avantajate de pozitia geografica, de aliantele militare sau de acordurile comerciale. In tot acest timp, aceste comunitati si-au dezvoltat si partea de resurse umane; deci educatia a avut un rol important in dobandirea si distribuirea bunastarii Astfel, in proviciile germane se infiinteaza inca din secolul al XVII-lea universitatea ca forma de invatamant, iar in Tarile de Jos apare in aceeasi perioada bursa. O dezvoltare a comertului si implicit a economiei a fost aproape totdeauna precedata de o dezvoltare a educatiei.

Romania, teritoriu de conflict si margine de imperiu secole intregi, cu o instabilitate politica cronica, a cunoscut pentru o scurta perioada de timp efectele benefice ale unei abordari economice unitare in perioada lui Carol I; printre realizarile epocii: se construieste prima cale ferata, se infiinteaza Banca Nationala si emite moneda proprie, se realizeaza cat de cat o infrastructura.

Desele schimbari de regim politic au facut imposibila existenta unei viziuni economice pe termen lung, cu implicatiile aferente in social.

Fara sa mai luam in calcul atrofierea pana la disparitie a simtului proprietatii in perioada comunismului, avem un tablou intreg al societatii romanesti.

Constientizarea intr-o mai mica masura a drepturilor reale de proprietate si a posibilitatilor de manifestare a liberei initiative scade motivatia indivizilor pentru o mai buna reprezentare a intereselor lor la nivelul conducerii centrale a comunitatii. Putinta de disociere a factorului politic de atributiile clare fata de factorul social (care plateste anticipat pentru servicii iluzorii) isi are radacina in comportamentele anemice formate pe calapodul gandirii comuniste.

Deci educatia precede intr-o oarecare masura bunastarea, iar la nivel psihologic raportarea fata de proprietatea privata este esentiala in evolutia economica a unei comunitati.

Falimentul capitalului privat romanesc - varianta pesimista

2009-06-18T08:00:00.000+03:00

Lipsa unei gandiri economice pe termen mediu si lung este principalul element al arbitrariului prezent in deciziile politicului, decizii cu implicatii negative asupra sectorului privat romanesc.

Elementele esentiale care conduc economia romaneasca catre un faliment previzibil sunt incidenţele neagative ale masurilor anticriza asupra economiei reale, precum si managementul necorespunzator al politicilor macroeconomice.

Cu un buget deficitar prost structurat si gestionat, finantarea prin imprumuturi de pe piata interna nu va avea decat rolul amanarii pentru un timp al colapsului. Si aici incepe cercul vicios: bancile prefera sa dea curs cererilor repetate de imprumut venite din partea statului (debitor cu risc zero), bani care au ca destinatie exclusiva salarii, pensii si alte plati cu caracter social; deci cheltuieli total neproductive. Statul, absorbind cantitati mari de lichiditati din bancile comerciale, stimuleaza astfel continuitatea inghetarii creditarii. De fapt si premisa initiala a stoparii creditarii – devalorizarea garantiilor si incertitudinea pastrarii locurilor de munca – nu pare ca va disparea asa curand, obligand bancile la constituirea de provizioane. Practic, lichiditatile bancilor se duc pe titluri de stat si provizioane.

Cresterea fiscalitatii a fost declansatorul principal al inceperii drumului spre scadere economica accentuata. Dorinta imorala a politicului de a prelungi intr-un mod nesanatos nivelul caldicel al nivelului de trai actual in virtutea luptei electorale, transforma fatorul politic in macelarul economiei private romanesti.

Somajul creste presiunea asupra bugetului, scade capacitatea populatiei si a firmelor de rambursare a creditelor in derulare. Scazand veniturile populatiei, se ajusteaza si perceptia asupra valorii, principalul rezultat fiind scaderea valorii de piata a garantiilor bancare.

Pretul amanarii restructurarii personalului bugetar este insolventa si falimentul sectorului privat reprezentat de imm-uri.

Riscurile potentiale sunt:
- pierderea credibilitatii statului prin disparitia capacitatii de rascumparare la scadenta a titlurilor vandute;
- devalorizarea monedei nationale;

In contextul international, valurile crizei vor continua sa loveasca si economia romanesca . Diferenta in absortia socurilor induse va fi data de potentialul economic al fiecarei tari: politici economice sanatoase, infrastructura, capacitati de productie, forta de munca bine pregatita, sisteme medicale si de protectie sociala performante, … .

Libera initiativa romaneasca va ceda locul destul de repede firmelor mari cu capital strain, care vor putea negocia facilitati si garantii cu administratia centrala.

In acest moment nu întrevăd nici o schimbare de trend pe termen mediu datorita lipsei crunte a gandirii economice si a nereprezentarii interesului comun care carcterizeaza clasa politica actuala. Inerţia cu care am navigat in ultimile doua decenii isi va pierde elanul, valoarea adaugata a deciziilor adoptate devenind singura sursa de bunastare a comunitatii.

Elemente predictibile pentru Romania

2009-06-11T07:00:00.012+03:00

Intr-un climat economic instabil, raspunsurile la cele mai negre scenarii confera stabilitate si luciditate in decizii. In cazul in care nu se produc toate riscurile asociate acestor scenarii si, implicit, evolutia economica are perspective mai optimiste, avantajele sunt de partea celor care si-au luat toate masurile de precautie.

Sintetic, pentru anul acesta, situatia se prezinta astfel:
1. elemente predictibile
- somajul isi va continua trendul crescator, punand astfel presiune pe bugetul de stat si pe factorul politic;
- creditarea va ramane la nivelul actual, stimulata fiind de dorinta statului de a se imprumuta in continuare, precum si de sporirea provizioanelor bancare datorate neplatii la timp a ratelor;
- zvonurile servite populatiei cu scopuri electorale vor continua sa se inmulteasca (exemple: se reia creditarea, programul ‘prima casa’, criza s-a termiat, economia isi revine, …), perturband astfel si putinele tranzactii mai consistente – de orice natura, dar in special imobiliare - care s-ar fi putut realiza in aceasta perioada;
- dupa alegerile prezidentiale, in mod sigur urmeaza episodul doi din ciclul sporirea fiscalitatii – cresterea TVA sau a cotei unice;
- falimentele vor continua in randul micilor afaceri;

2. elemente mai putin predictibile
- deficitul bugetar va continua sa fie finantat prin vanzarea de titluri de stat si sub viitoarea guvernare;
- ieftinirea afacerilor care detin active, datorita incapacitatii de plata si insolventei, va atrage posibili investitori amatori de achizitii ieftine;
- cadrul legislativ prost alcatuit va permite in continuare firmelor mari care detin investitii in energie si resurse sa mareasca preturile de vanzare dupa bunul plac, bazandu-se doar pe faptul ca produsele lor sunt indispensabile unei economii;

3. elemente incerte
- circul politic cu scop electoral poate sa grabeasca sau sa incetineasca procesele de la punctele 1 si 2, dar in nici un caz sa le schimbe directia;
- oricat de neagra ar arata statistica, romanii raman in continuare cei mai optimisti europeni datorita incapacitatii, prezenta la majoritatea, de a interpreta acele date.

In perspectiva, dincolo de inrautatirea principalilor indicatori macroeconomici, ramane un potential imens reprezentat de forta de munca disponibila si ieftina, dar diminuat considerabil de o legislatie fiscala precara.

Viitorul va apartine firmelor mari, internationale, care au putere de negociere suficient de mare in raport cu autoritatile centrale astfel incat sa beneficieze de facilitati si garantii guvernamentale in cazul in care vor veni in Romania.

Dezbatere: Inflatia - urmatorul pas? (II)

2009-06-05T07:00:00.009+03:00

Comparatia

Asa cum bine se stie, moneda scripturala se creeaza de bancile private pe baza indicatorului numit multiplicatorul creditului.

De exemplu, persoana X depune in cont la banca Y suma de 100 lei. Banca constituie un cont bancar care contine 100 lei, cont purtator de dobanda. Deci X depune 100 lei cash, si primeste un cont cu 100 lei scripturali. In acest moment exista o suma de bani dubla (200 lei), rezultata in urma raporturilor juridice, contractuale dintre creditor si banca.

Acest rationament este asemanator celui in care apar derivatele financiare. Putem spune ca banca a emis un instrument financiar derivat, care are ca activ suport cash-ul primit, numita moneda scripturala. Prin natura sa, moneda scripturala poate exista numai intr-un cont bancar, bineinteles purtator de dobanda. Din acest punct de vedere, cantitatea totala de moneda scripturala poate fi privita ca un portofoliu de derivate financiare, avand la baza cantitatea de cash adunata in trezoreria bancilor. Numai ca sistemul perfect legal de rezerva fractionara le permite bancherilor sa emita astfel de “derivate” si fara acoperire totala in cash.

O singura deosebire exista aici comparativ cu derivatele financiare autentice, si anume aceea ca piata monetara se regleaza singura prin intermediul inflatiei, valoarea reala a posibilelor “active toxice” fiind astfel variabila.

Ratiunea acestui mecanism o vad aplicabila partial in economie, doar in perioadele speculative. Urmarile pe termen mediu nu pot fi altele, decat cresterea inflatiei, iar pe termen lung schimbarea detinatorilor drepturilor reale de proprietate asupra bunurilor si afacerilor, situatie analizata intr-un articol precedent.

In plan politic, nu cred ca vor exista conflicte militare deschise deoarece interesele natiunilor puternice pot fi indeplinite pasnic. Probabil schimbari vor exista in organizarea guvernelor si in gestionarea fondurilor publice.

In plan social, privind prin prisma egalitarismului (nivelul de trai va scadea per ansamblu societatilor), miscarile vor fi sporadice si fara consistenta. Rezultatele acestor posibile mici “focuri de paie” vor fi cu siguranta capitalizate politic.

Democratia

2009-06-03T07:00:00.007+03:00

Definitia democratiei din "Manualul corectitudinii politice" de V. Volkoff mi s-a parut interesanta deoarece completeaza destul de bine ideile exprimate in articolele precedente, idei referitoare la toxicitatea masurilor factorului politic cu incidenta directa asupra economicului. De fapt, gresita intelegere a sistemului politic actual, a acceptarii benevole a iluziei in locul certitudinii, conduce la clasificarea ca fiind benefice unele masuri economice coercitive.

Ce este democratia?

"
DEMOCRATIA
Trebuie sa distingem intre cuvant si obiect.

Adjectivul democratic contine o judecata pozitiva: ceea ce este democratic e bun, ceea ce nu este democratic, e rau. Toate acestea ne fac sa credem ca in curand in dictionare, cuvantul democratic va fi inclus la articolele frumos, convenabil, demn, fericit, cinstit, just, intelept, util, veridic.

Numai niste chiţibuşari, suspecti de incorectitudine politica, ar putea remarca urmatoarele:
- in democratia ateniana, fiecare cetatean avea in medie 5 sclavi;
- Magna Charta, care a fost primul text democratic al timpurilor noastre, i-a fost impusa lui Ioan Fara de Tara de catre baronii sai, nu de masele populare;
- Hitler a fost adus la putere de democratia germana.
Acestea sunt detalii, datorate valurilor istoriei, asupra carora este mai bine sa aplicam datoria de a uita. Sa notam totusi ca printr-o abila deturnare de sens, aplicata asupra cuvantului aristocratie, cuvantul democratie nu mai are antonim decat cuvinte peiorative, cum ar fi tiranie, despotism, fascism.

Cam asta am avut de spus despre cuvant. Cu democratia ca atare, lucrurile stau altfel. Daca se respecta definitia data de dictionar - "doctrina politica conform careia suveranitatea trebuie sa apartina ansamblului cetatenilor" - ea poate prezenta anumite pericole. De exemplu:
- majoritatea populatiei se simte in nesiguranta, dar acest lucru nu este politic corect (PC) fiindca pune problema represiunii;
- majoritatea poporului se teme de somaj, dar asta nu este PC fiinca se ajunge la chestiunea imigrantilor;
- majoritatea poporului doreste sa utilizeze ori de cate ori are nevoie autostrazile si caile ferate costruite din banii lui, dar aceasta atat. Nu este PC, punand problema dreptului la greva.
Iata de ce este PC sa nu consultam poporul atunci cand nu avem siguranta ca va raspunde asa cum este PC sa o faca. De exemplu: abandonul suveranitatii, adoptarea constitutiei UE.
"

In definitia de mai sus, autorul se raporteaza la reperul numit corectitudine politica, care poate fi tradus ca si opinie unica generata si intretinuta de media, cu influente nete in determinarea comportamentului economic.

Deci, valoarea ca si concept economic este dependenta nu numai de perceptiile umane sau de sentimente, ci si de gradul de dezinformare al subiectilor care participa pe piata, precum si de subtilitatile abil strecurate in intelesul real al unor notiuni de baza.

Dezbatere: Inflatia - urmatorul pas?

2009-05-30T10:16:00.002+03:00

Plecand de la o simpla constatare am incercat sa creionez un posibil scenariu al evolutiei viitoare a crizei economice.

In piata imobiliara observ o inflorire a constructiilor noi de tip birouri, constructii incepute relativ recent. Pe de alta parte, exista numeroase ansambluri rezidentiale care au inghetat la diferite stadii de dezvoltare, in principal din cauza lipsei finantarii. Per ansamblu, criza isi face simtita prezenta pe deplin.

Intrebari: De ce se construiesc in continuare, destul de mult, imobile de birouri? De ce nu mai asteapta dezvoltatorii respectivi sa scada si mai mult preturile la furnizori? De ce spatii pentru birouri cand multe firme se restrang sau chiar inchid?

Raspunsurile la asemenea intrebari cred ca sunt cele mai sanatoase dpdv economic si au cea mai mare legatura cu realitatea. Sigur ca multe informatii vehiculate pe media nu pot constitui o baza pentru previziune, iar o alta categorie de informatii este inaccesibila publicului.

Prima observatie - finantarea: astazi, cand creditarea este inghetata si multi dezvoltatori inceteaza lucrul pe santiere, construieste numai cine dispune de lichiditati.

Optiunea pentru proprietati comerciale de tip birouri pare cea mai profitabila in ipoteza revenirii economiei, adica adauga valoarea cea mai mare terenului. In plus, timpii de executie sunt mai mici decat in cazul proprietatilor rezidentiale cu destinatie de locuinta.

Plecand de la premisele ca in timp de criza preturile scad si ca numai cine dipune de lichiditati poate face investitii, apare invariabil intrebarea: De ce acum?

La aceasta intrebare cheie gasesc doua potentiale raspunsuri contradictorii. In primul rand previziunile oamenilor respectivi indica o accentuare a inflatiei pe principalele valute, si, ca atare, acum ar trebui transferate lichiditatile in active reale. In al doilea rand, poate nivelul preturilor este cel mai scazut acum (deci cel mai propice achizitionarii), urmand ca trendul crescator sa-si revina.

Continuarea cresterii somajului si a fiscalitatii nu sunt semnale de revenire a economiei, rationament validat de stagnarea creditarii. Rezulta clar ca preturile vor continua sa scada, cel putin pe termen mediu.

Singura concluzie care o pot desprinde: acum este momentul transferului lichiditatilor in active reale, valoarea prezenta a banilor urmand sa fie afectata consistent de inflatie.

Ecuatia fraudei - scenariu

2009-05-25T07:00:00.001+03:00

Recent, dl Joseph Stiglitz afirma ca in America au o mare problema: au milioane de oameni fara casa si milioane de case goale. Articolul isi propune sa explice mecanismul acestei inginerii financiare.

In primul rand avem un cadru legislativ deficitar si părtinitor, care nu reglementeaza functionarea sistemului bancar intr-un mod corect, de durata, ci avem legi care creaza o portita pe termen lung in favoarea bancherilor privati, si anume aceea prin care acestia pot sa creeze moneda si sa o utilizeze in activitatea de creditare. Una dintre urmarile existentei acestui sistem bancar este si actuala criza globala.

Scenariul se desfasoara intr-un orizont de timp destul de mare, care sa permita exacerbarea lacomiei la nivelul intregii societati.

Trecerea timpului valideaza rationamentul ecuatiei:

1: bancherul creeaza fara fundament real bani pe care tu vrei sa-i imprumuti, si te obligi sa-i returnezi creditul si dobanda
2: la acest contract aduci garantii (ipoteca, gaj sau procent din veniturile viitoare)
3: beneficiezi de folosinta bunurilor achizitionate, dar drepturile de proprietate le detine banca pana la achitarea completa a creditului
4: multimea solicitarilor de credit obliga bancherul sa acorde imprumuturi oricui si in orice conditii, ajutat fiind de reglementarile in vigoare
5: gradul de indatorare creste, bulele speculative infloresc
6: sistemul piramidal se incheie; criza apare
7: se executa garantiile
8: banii nu se mai intorc la banca prin plata ratelor – inflatia creste, valoarea economiilor scade
_______________________________________________________________
Simplificand, plecand de la “nimic”, bancherul ajunge sa detina drepturile de proprietate asupra bunurilor imobile, mobile sau a afacerilor.

Consecinta cea mai importanta a acestei crize va fi, probabil, pierderea totala a increderii in sistemul politic, care a permis si reglementat desfasurarea acestui proces de schimbare a proprietarilor.

Joseph Stiglitz - Confirmarea

2009-05-21T10:04:00.000+03:00

"... trebuie să reparam sistemul. El s-a dovedit a fi nu doar instabil ci și inechitabil. Americani obișnuiți, contribuabilii trebuie să plătească sute de miliarde de dolari în avans. Nu asa ar trebui să funcționeze economia de piață, nu este economie de piață. Este un capitalism în care socializam pierderile și privatizam câștigurile. Avem nevoie de un sistem de piață bazat pe regulile corecte. Nu am făcut asta și pentru că avem o problema cu sistemul politic. Trebuie să recunoaștem legătura dintre politica și economie. Politica a dus la crearea unor reguli care le permit băncilor să facă greșeli uriașe, și le permit să își folosească influenta pentru a finanța băncile care au creat problema în primul rând. Si asta va însemna costuri uriașe pentru întreaga lume. Si lipsa de încredere, nu doar în bănci ci și în instituțiile politice, va fi una din moștenirile acestei crize. "

Fragment din interviul acordat de dl Joseph Stiglitz pentru The Money Channel

Fundamentele Noii Oranduiri Mondiale

2009-05-18T07:00:00.002+03:00

Cu cat libera initiativa este mai ingradita prin diverse mijloace, ca atat capitalismul se transforma intr-un soi de socialism tacit acceptat, in care egalitarismul supunerii consituie motivatia principala a maselor in a accepta benevol o serie de constrangeri financiare si nefinanciare inutile majoritatii.

Mijloacele ingradirii liberei initiative limiteaza totodata si concurenta – element cheie intr-o economie de piata, fara de care capitalismul nu exista. Toxicitatea acestor mijloace este demonstrata de finalitatea administrarii constrangerilor.

O data cu nationalizarea fraudei si legalizarea acesteia ca principal obiect de activitate al statului, reprezentativitatea intereselor electorilor la nivel politic a disparut, libertatea de a alege si de a fi ales fiind o iluzie intretinuta de media.

Din aceasta mare calceama voit creata nu vor intarzia sa-si faca aparitia detinatorii drepturilor reale pentru a-si statornici si intari noile raporturi vasale fata de multime.

1. Mijloacele de ingradire a liberei initiative sunt de natura financiara (fiscalitatea) si nefinanciara (reglementarea). Rolul fiscalitatii a devenit aproape inutil majoritatii prin prisma finalitatii. Adica colectez taxe si impozite de la populatie cu scopul declarat al crearii conditiilor de trai si infrastructurii, dar in realitate destinatia fondurilor colectate este cu totul alta; este de ajuns sa privim cum arata sanatatea, invatamantul, caile rutiere, etc , dupa ce ani la rand am fost campioni europeni la crestere economica. Marirea recenta a fiscalitatii de dragul unui buget prost dimensionat va duce doar la scaderea accentuata a nivelului de trai prin cresterea somajului.

Sa facem un calcul simplu: presupunem ca fondul de salarii cuvenit angajatului Popescu de la firma Y este de 100 lei. Contributiile la impozit, fondurile de pensii, sanatate, si alte promisiuni desarte sunt de aprox 40%; deci Popescu ramane cu 60 lei, bani pe care Popescu ii primeste. Orice ar achizitiona, trebuie sa plateasca 19% taxa pe prostie; deci mai ramane cu 48,6 lei in termeni nominali, fara sa mai pun la socoteala impozitele pe proprietate pe care trebuie sa le plateasca din acesti bani. Scazand si inflatia (sa zicem 7%) mai raman 45,2 lei reali.

Prima concluzie care rezulta din calcul este ca din toata valoarea adaugata creata de un salariat prin munca depusa, o parte ramane neplatita si se constituie in profitul firmei, restul fiind platita cu 100 lei. Ca atare, salariatul beneficiaza de o mica parte din plus valoarea creata, care sa-i asigure existenta.

Acest mecanism imoral prin care masele sunt practic deposedate de resurse, limiteaza posibilitatile de manifestare a liberei initiative. Nu am luat in considerare creditul deoarece il voi analiza separat.

Aspectele nefinanciare se refera la reglementarea discretionara a pietei prin: ajutoare de stat, diverse facilitati acordate, privatizari suspecte, standardizari care obliga unii agenti economici sa iasa din piata, … .

2. Frauda ca pricipal obiect de activitate al statului – cu perspectiva distrugerii liberei initiative pe termen lung.
Nationalizarea puterii de inflatare a monedei a fost elementul decisiv care a marcat inceputul denaturarii economiei de piata. Tehnic vorbind, inflatia este asemanatoare unui impozit obisnuit pe care-l platim toti, fara nici o finalitate pozitiva pentru noi. Legal, inflatia reprezinta un furt ascuns care usuca economiile de valoarea lor reala. De aici si volatilitatea crescuta a pietelor monetare.

Lovitura de gratie care marcheaza moartea economiei de piata pe termen lung a fost introducerea rezervei fractionare in functionarea bancilor, concomitent cu obligatia introdusa prin lege a agentilor economici de a folosi serviciile bancare. Este momentul in care ne luam adio de la orice speranta de mai bine care ar fi putut sa vina de la factorul politic, al carui rol a migrat de la cel de administrator platit de contribuabil pentru job-ul prestat, la cel de stapan, care se ocupa numai cu reglementarea spolierii nationale.

Traducerea libera a expansiunii creditarii bancare se refera la transferul drepturilor reale de proprietate (asupra bunurilor imobile, mobile si a afacerilor) de la proprietari la banci, pe sume de bani create “din nimic” (sistem de rezerva frationara) si pe care debitorul se angajeaza se le plateasca bancii. Interesul bancar se indreapta spre orizontul de timp in care banca incaseaza valoarea drepturilor de proprietate plus dobanda, timp in care substanta acelor bunuri este consumata. (Aici se impune o precizare de ordin juridic: substanta oricarui bun se diminueaza si piere in timp, indiferent daca o persoana beneficiaza sau nu de folosinta acelui bun.). Deci expansiunea creditarii se poate interpreta ca limitarea accesului direct al majoritatii la drepturile reale de proprietate prin cresterea preturilor bazata pe infuzia de bani care nu au existat inainte in vistieria bancherului. Circuitul drepturilor de proprietate in economie are un intemediar – bancherul. Pretul total platit de doritor bancherului nu-i mai lasa debitorului posibilitatea liberei initiative, acesta devenind prin acceptarea datoriei un simplu vasal, totul petrecandu-se perfect legal.

3. Motivatiile maselor in privinta acceptarii acestor distorsiuni artificiale in economia reala tin, pe langa prostie si ignoranta, de modelarea perceptiilor. Specularea sentimentelor umane si modelarea perceptiilor le-am analizat in articolul Valoarea banilor.

In concluzie, asa cum am spus, detinatorii drepturilor reale vor fi si conducatorii noii oranduiri. Acestia reprezinta aristocratia, ca sistem si forma de organizare opusa democratiei. Translatia va fi aproape insesizabila la nivel individual, iar multimea va continua sa muncesca si mai mult pentru a-si plati o libertate virtuala. Surogatul numit pompos economie de piata isi va produce, in contextul crizei actuale, destul de curand efectele – nocive pentru unii, benefice pentru altii.

Optimismul - dirijor al pietei

2009-05-13T07:00:00.003+03:00

Asistam in prezent la puseuri de optimism, urmate de caderi consistente pe pietele financiare si de capital sau de planuri etatiste de ajutorare a afacerilor private. Articolul isi propune sa defineasca locul optimismului in timp de criza.

Asa cum o stire negativa la adresa unei firme risca sa-i scada valoarea in vremurile in care economia este pe plus, tot la fel vestile entuziasmante aruncate pe media in timp de criza au un scop bine precizat. Orice rationament care este adus in sprijinul propagandei optimiste se limiteaza la un minim de informatii, nu totdeauna valide in contextul macroeconomic.

Abundenta exagerata de declaratii lipsite de continut, uneori contradictorii, ale factorilor de decizie are menirea de a obosi psihic pe cei care isi propun sa le urmareasca, instalandu-se astfel un soi de inhibitie de protectie; in acest fel ratiunea receptorilor de mesaje media se atenueaza, acestia ajungand sa perceapa in esenta doar starea de spirit care li se comunica, stare care va contribui cu siguranta la mobilurile deciziei si actiuni acestora.

Ca exemplu al unei actiuni de acest tip, cel mai elocvent interval in care piata a fost distorsionata de un optimism exagerat a fost 2007-2008 in imobiliare. Toti ‘analistii’ spuneau ca preturile vor mai creste si recomandau achizitiile, actiuni cu o componenta preponderent dezinformatoare si fara substanta economica.

Pe timp de criza intervine insa si un element nou in sprijinul propagarii optimismului - frica maselor in fata schimbarilor negative care ar putea aparea, frica care le determina ‘sa-si agăţe’ sperantele de orice promisiune sau simpla afirmatie a unui personaj public. Cu cat frica de schimbare ‘in mai rau’ creste, cu atat masele au tendinta sa accepte mai usor constrangeri noi contra promisiunilor de mai bine. Intr-adevar, speranta poate fi si cea mai grea inrobire.

Influenta optimismului asupra perceptiei valorii este clara. Personal, cred ca si anunturile privind terminarea crizei, revenirea economiei sau reluarea creditarii se inscriu in aceeasi serie de incercari dezinformatoare.

Scopul unor asemenea actiuni este bine determinat de interese economice realiste, bine fundamentate, de obicei ascunse marelui public sub diferite forme (fie intelegeri sub forma de acorduri sau contracte secretizate, fie schimburi de favoruri de naturi diferite, etc).

La nivel individual, solutia care elimina partial eroarea in deciziile luate arbitrar, pe baza trendului, este ca fiecare sa incerce sa se bazeze pe realitatea vietii de zi cu zi, asa cum este perceputa, si mai putin pe zvonistica mediatica.

Falimentul diversiunii si trezirea la realitate – perspectiva economica

2009-05-07T07:00:00.008+03:00

Se tot vorbeste despre efectele negative ale crizei, care pustieste totul in cale: bugetul, salariile, locurile de munca, ipotecile, nivelul de trai, … . Am incercat in acest articol sa conturez si partea pozitiva a crizei, mai putin vizibila.

Principalul castig al majoritatii oamenilor de pe urma crizei economice va fi acela al schimbarii fundamentale a perceptiilor asupra regulilor si actorilor principali ai jocului economic. Anumite aspecte imprevizibile ale manifestarii crizei – care vor scadea substantial nivelul de trai - vor reusi sa surprinda chiar si pe cei mai bine informati conducatori (de pe scena sau din spatele ei) si vor duce la fragmentarea acelei opinii unice creata, validata si propagata de mass media. Speranta mea se leaga tocmai de acest moment, de aceasta limita, cand dorintele multimii nu vor mai putea fi stimulate si impinse dincolo de realitate datorita discrepantei dintre evidenţă si amagirile propuse ca surogat. Asa zisa noua ordine mondiala nu va fi decat continuarea actualului sistem economic pana la aceasta limita, bineinteles cu cosmetizarile de rigoare.

Modificarea structurii piramidale a economiei nu se va intampla prea curand datorita marilor interese economice care sustin acest sistem si “luptei pentru succesul personal” cu care este ocupata multimea dezbinata.

O mica radiografie a acestui caritas economic mondial – in care deponentii vor ramane nu numai fara economiile lor, dar si fara proprietati sau venituri viitoare – semnaleaza principiile nocive care au dus la aceasta criza.

In primul rand inflatia creata prin functionarea sistemului bancar de rezerve fractionare, precum si distorsionarile create in piata pe care le-am analizat intr-un articol precedent, constituie punctul de plecare al activitatilor speculative.

Pe locul doi se afla reglementarea – complice al acestei “fraude legale” – a carei menire sta tocmai in a induce participantilor pe piata iluzia fair-play-ului in afaceri, iar prestigiul pe care si-l asuma reglementatorul are rolul de a-i crea acestuia o imagine care sa disciplineze si sa dreseze libera initiativa si comportamentul agentilor economici in directia acceptarii oricaror constrangeri (fiscale, juridice, de standardizare, …). Daca ar fi sa ne gandim numai la riscul minim si increderea de care se bucura titlurile de stat pe piata, si e suficient in a ne contura ideea de prestigiu de care spuneam.

Urmarile imediate ale acestor doua principii nocive au fost de natura pur speculativa si s-au adresat multimilor si nu indivizilor. Asadar o perioada mai buna pentru vanzari de dorinte si sentimente nu stiu daca va mai exista.

Astfel, aversiunea fata de risc bine gestionata si speculata a crescut masiv vanzarile de sentimente de siguranta, iar problema solvabilitatii vanzatorului in cazul producerii reale a riscului asigurat la un numar consistent de clienti a fost trecuta cu vederea.

Si sentimentul proprietatii a doborat recordul de vanzari pe bunurile de folosinta indelungata, in special bunuri imobile (case, terenuri) si bunuri mobile cu valoare mare (auto). In traducere rationala, economica, dobandirea folosintei unei proprietati pe un pret variabil (dobanda variabla) in conditiile in care cumparatorul are un venit variabil si plata se face in rate pe termen lung reprezinta doar un avantaj temporar pentru cumparator. In esenta, banca nu are banii in momentul in care crediteaza si-i creeaza din “nimic”; debitorul se angajeaza contractual ca, in schimbul dobandirii folosintei bunului dorit, sa gireze cu veniturile sale viitoare. Dar in tranzactia de mai sus debitorul nu reprezinta decat mijlocul prin care se realizeaza transferul real de proprietate intre vanzator si banca, iar pretul este de fapt libertatea financiara a cumparatorului, pe care daca va reusi sa si-o rascumpere va primi dreptul deplin de proprietate.

De fapt si valoarea banilor este legata direct de latura subiectiva, sentimentala.

In tot acest spectacol, realitatea este reprezentata de bunurile care se tranzactioneaza, de detinatorii drepturilor reale si de detinatorii obligatiilor reale. Perceptia valorii, preturile de tranzactionare si reglementarile aflate intr-o perpetuă schimbare nu constituie decat decorul.

Imobiliarele si viata in Romania –analiza macro pe termen mediu

2009-04-30T10:00:00.000+03:00

Nivelul de trai determina direct pretul imobiliarelor pe piata, in orice regiune. Ca atare, tot ceea ce duce la scaderea nivelului de trai pe ansamblul unei comunitati influenteaza indirect perceptia valorii asupra oricarui bun sau serviciu.

Stiut fiind faptul ca piata imobiliara nu este o piata destul de lichida (aici gasindu-se cei care au o aversiune marita fata de risc), se poate deduce simplu relatia: cu cat este mai facila dobandirea banilor (creditare), cu atat vor inflori preturile. Demonstratia are la baza componenţa celei mai numeraose categorii indatorate: salariatii.

In ultima vreme asistam la masuri eronate din punct de vedere economic din partea politicului; asta daca avem in vedere interesul national. Consecintele acestor masuri se vor simti in scaderea nivelului de trai in Romania, si implicit in pretul imobiliarelor.

In primul rand decizia imprumutului extern a fost una nefundamentata economic. Argumentele de tipul protejarii leului de un eventual atac speculativ sau finantarea deficitului bugetar sunt ireale si depind direct de vointa politica, iar salvarea unor afaceri private din domeniul bancar cu pretul cresterii datoriei publice nu reprezinta nicidecum un anditot la efectele crizei. Solutii la acoperirea deficitului bugetar am dat intr-un articol precedent (prin externalizarea cheltuielilor). Criterii sanatoase si benefice intregii comunitati pe baza carora banii publici (din buget sau imprumutati) sa fie folositi la salvarea unor afaceri private nu exista. Cresterea indatorarii publice conduce inevitabil la cresterea fiscalitatii si la scaderea nivelului de trai.

In al doilea rand anul electoral in care ne aflam ii condamna pe cei inca robiti de detinerea puterii formale sa adopte decizii in favoarea unor interese private in schimbul aportului consistent la batalia electorala ce va urma. Acesta ar putea fi si motivul indarjirii cu care se tine de cheltuielile pentru "investitii". Un alt aspect negativ al anului electoral este ca actuala conducere executiva nu are o gandire pe termen lung, ci urmareste sporirea avantajelor electorale de moment. Ca o precizare care se impune, ma vad obligat sa subliniez faptul ca nu partinizez cu nici un partid politic, rostul comentariilor decurgand din efectele economice care pot aparea ca rezultat direct al actiunilor factorului politic.

De notat mai sunt si recentele masuri privind limitarea liberei initiative prin promovarea unei fiscalitati exacerbate (accize, impozit forfetar, contributii salariale platite aproape degeaba,…), precum si utilizarea imprumutului extern la plata pensiilor si salariilor bugetarilor.

Un alt factor important este somajul; atat timp cat somajul va creste vom asista in continuare la cresterea restantelor catre banci, la cresterea presiunii asupra bugetului prin cresterea numarului de persoane asistate, la intarzierea reluarii creditarii, si la scaderea preturilor de tranzactionare a imobiliarelor.

Doar categoria proprietatilor imobiliare comerciale (hoteluri, spatii comerciale, depozite, …) – a caror achizitie nu se adreseaza majoritatii oamenilor – constituie o abatere relativa de la rationamentul de mai sus.

Reperul care marcheaza startul in achizitii imobiliare, pe care multi il cauta, il reprezinta stagnarea (intr-o prima faza) si inceperea reducerii somajului. Pana in acel moment nici vorba de reluarea creditarii (datorita instabilitatii locurilor de munca si a inexistentei unei baze reale de raportare pentru garantii) sau de oprirea ieftinirii caselor si terenurilor.

Dar dupa cum se vede, in Romania criza inca nu a inceput sa-si produca complet efectele. Acum suntem in etapa in care perspectiva somajului nu ameninta prea multe locuri de munca (in comparatie cu alte tari), iar firmele intra in incapacitate de plata, si cu putin ‘ajutor etatist’ - in faliment. Cu cat criza se va adanci, problema continuitatii sistemului de pensii de stat si a asistentei medicale asigurate de stat se va acutiza si va deveni din ce in ce mai greu de rezolvat. Rezulta clar ca o scadere a nivelului de trai pe ansamblul societatii va urma sa se produca in curand, cel mai sigur incepand cu lunile septembrie-octombrie ale acestui an.

Scaderea cererii pe ansamblul economiei se va opri numai la nivelul la care va putea fi sustinuta de capacitatea comunitatii de a crea plus valoare, din care se deduce datoria la banci, nivel la care trebuie sa se ajusteze productia si vanzarile.

Zeul numit consum cu orice costuri a murit. Raman in urma datorii, regrete sau lectii de viata.

Valoarea BANILOR (II)

2009-04-24T10:11:00.000+03:00

Din punct de vedere economic, valoarea acordata unei mărfi (bun, serviciu sau bani) este caracterizata de patru parametri: dorinta, utilitate, raritate si putere de cumparare.

Am inclus banii alaturi de bunuri si servicii deoarece difera fata de acestea doar prin faptul ca nu-si schimba substanta in timp si ajuta la divizarea valorii in scopul facilitarii schimbului. Ca atare concluziile rezultate din analiza valorii banilor pot fi extrapolate si asupra valorii bunurilor si serviciilor.

In prima parte am prezentat influentele asupra valorii din perspectiva primilor doi parametri ai valorii - dorinta si utilitatea - parametrii care pot fi manipulati psihologic, ducand astfel la modelarea perceptiilor asupra valorii. Asa cum am demonstrat, un rol important in acest joc il detine reglementarea pietei.

Raritatea - limitarea disponibilitatii, spatiale si temporale a unui bun/ serviciu - este conditionata in primul rand de productivitatea muncii. Cresterea productivitatii muncii are ca rezultat direct cresterea productiei concomitent cu scaderea costului unitar, ceea ce inseamna marfuri mai multe si mai ieftine, si in consecinta un nivel de trai mai ridicat.

Raritatea se refera obiectiv la prezenta reala a marfurilor in piata, si nu la manipularea dorintei prin calcularea eronata a cererii solvabile in raport cu oferta (aplicabila la orice tip de piata: imobiliara, monetara, bunurilor de larg consum, servicii, etc.). Altfel spus, din cererea solvabila fac parte numai cei care detin lichiditati sau au capacitatea de a produce valoare adaugata suficienta pentru a achizitiona acea marfa intr-un timp rezonabil. Selectia marfurilor tranzactionabile si tranzactionate, competitive sau nu, este facuta de piata. Deci pentru a face un schimb trebuie sa ofer marfa mea contra alteia, de care eu am nevoie; indatorarea trebuie abordata ca o afacere, rational, nu ca o solutie implicita.

Deci valoarea reala a banilor este determinata in mare parte de cauze psihologice, si intr-o mai mica masura de realitatea economica (prima concluzie). Un exemplu banal care imi vine in minte acum este legat de piata imobiliara: multi te indrumau in anii trecuti spre un credit cand aveai de ales intre chirie si ipoteca, argumentul esential fiind nu pretul platit pentru aceeasi folosinta, ci un virtual simt al proprietatii. Destul de comic in logica economica, care spune ca trebuie sa alegi sa platesti pretul mai mic pentru acelasi bun/ serviciu; dar destul de fundamentat intr-o optica manipulata grosolan.

Un alt aspect de care nu trebuie sa facem abstractie este cel politic, care are o influenta bine conturata asupra valorii banilor (a doua concluzie). Sunt de domeniul evidentei discrepantele: crestere economica record – servicii si infrastructura precare, secretizarea unor contracte de privatizare – lipsa concurentei in domeniu de activitate al firmei privatizate, marirea fiscalitatii – acordare de ajutoare de stat, monopol privat pe resurse – agentii de stat care monitorizeaza activitatea acelor firme, miscari sindicale – lideri de sindicat demnitari, crestere economica – imprumut extern pentru salarii si pensii. Din toate acestea rezulta clar ca in gestionarea statului sunt urmarite preponderent interese private, in planul doi fiind cele electorale, iar deciziile adoptate au incidenta directa asupra valorii banilor.

In lumea de azi cand utilizam monede discretionare flotante si asistam la o puternica implicare a bancilor in economie (prin sistemul de rezerve fractionar care le ofera avantajul de a emite moneda din ‘nimic’), un rol important care determina variatia valorii banilor il are Banca Nationala prin inflatarea monedei, prin deciziile de politica monetara si prin interventiile pe piata monetara (a treia concluzie).

In aceasta structura piramidala a concluziilor de mai sus, ratiunea economica isi gaseste partial aplicabilitate doar in schimbul care are loc intre doua persoane private. Spun partial deoarece cadrul concurential in care se desfasoara schimbul (piata) este, asa cum am vazut, destul de mult distorsionat.

Concluzie finala: Valoarea banilor este dictata de diverse interese (de naturi diferite) care isi gasesc anumite puncte comune si actioneaza prin mijloace politice si/ sau dezinformatoare asupra fundamentului imaterial al valorii, si anume increderea si nestiinta.

Imoralitate – cuvantul la ordinea zilei in Romania

2009-04-14T10:11:00.000+03:00

Viata socio-economica romaneasca are un numitor comun - indiferent de cine declanseaza actiunea sau ce mobil sta la baza declasarii ei - si anume imoralitatea.

Fie ca vorbim de taxe si impozite, de serviciile oferite de stat sau de anumite companii, de modul de functionare al unor institutii sau de orice altceva care tine de administratie si respect in viata de zi cu zi, nu pot sa nu remarc o doza serioasa de imoralitate.

In prezent fiecare persoana care traiseste si munceste in Romania este obligata sa plateasca in avans pentru conditii de trai mai bune. Astfel, prin sumele reprezentand contributii salariale - o serie de servicii (sanatate, invatamant, … ); prin impozite si taxe - construirea infrastructurii la nivel national, si nu numai.

Avand in vedere background-ul de exercitii financiare in care Romania s-a situat pe primul loc la cresterea economica din Europa, coroborat cu starea actuala a serviciilor publice, cu calitatea precara a drumurilor si a infrastructurii, nu pot sa constat decat incapacitatea structurii de conducere de a reprezenta interesele majoritatii.

Recent am asistat cu totii la o implicare directa a statului in economie prin introducerea impozitului forfetar si cresterea accizelor. (Comentariile pe baza jutificarilor aduse de personaje publice in scopul sustinerii impozitului forfetar sunt de prisos, simpla lor lecturare dovedind gradul de intelepciune al celui in cauza.) Deci cresterea fiscalitatii este considerata benefica in a scoate tara din criza. Rezultatele acestor masuri aberante nu vor intarzia sa apara cat de curand.

Aici apare un aspect important care tine de factorul social in perspectiva alegerilor, continuitatea finantarii celor 1.5 milioane de bugetari constituind o prioritate.

Alternative la marirea fiscalitatii si falimentarea multor firme exista si sunt deja aplicate in tarile vestice. La numarul mare de functionari publici care nu se justifica, acestia generand coruptie, timpi lungi de procesare a datelor, si o calitate slaba a centralizarii informatiilor, solutia consta intr-un soft bine pus la punct.

Finantarea deficitului bugetar cu price pret – prin marirea fiscalitatii – nu are sustenabilitate pe termen lung, ducand la falimente in lant si la slabirea puterii de cumparare a monedei. Ca solutie recomand varianta aleasa si aplicata in UK, aceea de reducere a TVA-ului in vederea mentinerii consumului la un nivel care sa permita functionarea la minim a firmelor; reducerea fiscalitatii cu scopul pastrarii locurilor de munca in domeniul privat.

Mult prea mult trambitatele investitii in infrastructura pot fi rezolvate aplicand exemplul altor tari: lucrarile se concesioneaza unei firme private care termina lucrarea pe banii ei, urmand ca reacuperarea fondurilor investite sa se faca din taxa de utilizare a autostrazii. In acest mod se elibereaza bugetul de stat de povara unor investitii si este posibila chiar o reducere deficitului bugetar si a fiscalitatii.

Externalizarea se poate aplica nu numai investitiilor, ci si serviciilor publice. Plata directa de catre benficiari a serviciilor primite poate fi facuta direct sau prin plata unei polite private de asigurari.

Masurile de combatere a crizei prin cresterea fiscalitatii sunt imorale din mai multe motive. In primul rand libera initiativa este ingradita iar accesul si prezenta pe piata este garantata numai firmelor mari, poarta spre o piata monopolista fiind larg deschisa. Urmarea este cresterea puterii de negociere a firmelor care raman in piata in raport cu statul, fapt care duce la o serie de distorsiuni in economie.

Un alt motiv imoral este scopul pentru care creste fiscalitatea – acela al pastrarii in continuare al armatei de functionari publici si a vesnicelor investitii publice care nu au nici o finalitate, prin obligativitatea firmelor de a-i intretine, chiar cu pretul falimentului.

Sintetizand pot sa afirm ca un management al banului public si al parghiilor economice legislative, care si-a dovedit incapacitatea de-a lungul anilor prin decizii arbitrare fata de interesul public, nu poate sa produca in continuare decat decizii imorale.

Reglementarea – principala cauza a crizei

2009-04-08T14:11:00.000+03:00

Evolutia in timp a mijloacelor de intermediere a schimbului – de la troc pana la monede scripturale – este caracterizata de o serie de incercari de reglementare a functionarii pietelor.

De-a lungul timpului, piata prin manifestarea liberei initiative a consimţit si a inzestrat cu o anumita valoare marfa - moneda din metal pretios - ca intermediar al schimbului. Din acest moment interesele persoanelor puteau fi mai bine cuantificate si căpătau dinamicitate. Ca urmare, aceste interese se puteau realiza intr-un timp mai scurt si interferau in cadrul pietei cu o frecventa crescuta, iar dezvoltarea economica durabila avea ca plafon limita data de suma capacitatilor de a produce valoare adaugata a membrilor comunitatii respective.

In acest context, conducerea politica a vremii a inceput sa intervina in piata prin diferite reglemetari, mai mult sau mai putin in folosul participantilor, cu scopul consolidarii puterii economice a conducerii centrale. De aici si pana in prezent se manifesta practic distorsiuni si anomalii legislative, care nu mai respecta resorturile strict economice ale formarii perceptiei asupra valorii.

Puterea centrala astfel consolidata, sprijinita de un sistem politic special creat sa permita conlucrarea cu diferite interese economice private si nereprezentative la nivelul comunitatii, a devenit arbitrul si totodata jucatorul principal al pietei prin intermediul reglementarii.

Iar constrangerile privitoare la libera initiativa si la libertatea de a alege un produs sau altul s-au inmultit si imbraca forme care pentru noile generatii reprezinta tiparul implicit pe care isi construiesc mai departe gandirea.

Astfel, marfurile nu mai sunt guvernate de competitivitate si selectie naturala pe piata, ci de standarde de calitate impuse prin lege. Pretul muncii prestate nu mai este negociat direct, ci are impuse de fiscalitate limite minime. Transferul proprietatii este constrans si conditionat. Mecanismul generarii inflatiei saraceste sau imbogateste anumite grupuri. Si exemplele pot continua.

La o prima vedere se poate afirma ca este un cerc vicios: statul stabileste o serie de legi care distorsioneaza piata si colecteaza sume de bani pentru a plati functionari care sa vegheze la aplicarea acelor legi. Dar problema este mult mai complexa. De fapt acest cerc vicios aparent, ascunde incapacitatea modelului de organizare politica a statului de a administra resursele unei tari. Inceputul reglementarii excesive a economiei, si totodata al abuzurilor si legalizarii furtului, este dat de momentul in care dreptul de a emite moneda a fost transferat din domeniul privat la stat sub pretextul ca acele companii private care emiteau moneda nu putea fi controlate suficient de bine pentru a preveni eventualele fraude; cu alte cuvinte, un stat incapabil sa verifice un proces tehnic nu va fi in niciodata in stare sa gestioneze intregul proces, furtul centralizandu-se astfel prin nationalizarea puterii de a frauda.

Criza economica in care ne aflam este in primul rand falimentul ideii ca schimbul poate fi constrans sa se desfasoare in anumite conditii. Elementul cheie care a manevrat perceptiile participantilor pe piata si a determinat paralizia partiala a liberei initiative este egalitarismul. Orice aspect legiferat pleaca de la premisa ca toti agentii economici (persoane fizice/ juridice) sunt egale, si ca atare trebuie sa se supuna acelorasi taxe, trebuie sa adopte aceleasi standarde, sa aiba acelasi tip de obligatii, … . Functionarea libera a pietei a demonstrat falsitatea acestei premise.

Si cum nici in logica nu poti sa pleci de la ceva flas si sa obtii ceva adevarat, iata ca nici domeniul economic nu face exceptie de la regula.

O mai buna reglementare ca solutie la criza acutala nu ar putea decat sa ne intoarca la un regim politic totalitar, posibil de tip fascist, pentru ca ar insemna o restrangere spre anulare a liberei initiative – unul dintre fundamentele economiei de piata. Sau, in cel mai bun caz, un nou set de reguli care doar cosmetizeaza starea existenta si amana pentru putin timp falimentul inevitabil.

Factorul social – beneficiarul real al crizei economice

2009-04-02T21:14:00.000+03:00

In ecuatia socio-economica si politica, factorului social ii este rezervat rolul Ilenei Cosanzene din poveste care asteapta un Fat Frumos care sa-i ofere un trai mai bun si sa o duca in lumea lui. Deci puterea dorintei este dominanta in mobilurile intelegerii si actiunii maselor, in detrimentul puterii ideii. Cu o populatie relativ imbatranita, cu o educatie precara, Romania urmeaza sa dea greul examen in fata crizei economice.

Miza in fata factorului social este de natura politica si economica.

Politic vorbind, daca plecam de la premisa ca oamenii cei mai capabili sa ne treaca de momentul crizei sunt cei care ne conduc acum, prin prisma faptelor lor, deducem ca exista si alte solutii mult mai eficiente. Deci ipoteza a picat. Daca ne intrebam ce cauta acestia acolo, raspunsul se afla la electorat. Oricum am pune problema, ceea ce rezulta in mod clar este gradul scazut de pregatire pe ansamblu.

In aceasta masa sociala amorfa, pretentiile ca acei oameni care sunt adevarate capacitati organizatorice sau administrative sa ramana in tara sau sa intre in politica, sunt inutile. Sistemul politic bazat pe anumite interese, nereprezentative la nivelul intregii populatii, a creat in timp lehamite si nepasare, izoland astfel centrul decizional de viata majoritatii.

Schimbarea de sistem trebuia urmata si de o shimbare la nivel de mentalitati, schimbare care a intarziat in principal din cauza specularii si intretinerii vechilor comportamente de catre factorul politic, dominat si el de umbrele trecutului.

Deciziile la nivel macroeconomic sunt cele cu implicatii pe termen lung asupra nivelului de trai; disputele si argumentele privind oportunitatea unui imprumut extern au dovedit inca o data limitele competentelor economice ale celor desemnati sa ne conduca.

Astfel, in decurs de cateva saptamani, in privinta ratiunii indatorarii s-a trecut de la ‘Romania nu are nevoie’ la ‘nu are nevoie urgenta’, bâlbâielile de acest tip marind instabilitatea economica deja existenta, iar expectativa este cuvantul de ordine in gandirea atat a investitorilor, cat si a consumatorilor de rand.

Din punct de vedere economic, structura populatiei ocupate arăta in toamna anului trecut o pondere scazuta a celor care lucrau in mediu privat (3.5 milioane) comparativ cu cei din sistemul bugetar (1.5 milioane) si cu beneficiarii de pensii de stat (4.9 milioane).

Doua consecinte majore rezulta din aceasta distributie: in primul rand doua persoane din mediul privat trebuiau sa asigure salariul unui bugetar si pensiile altor trei persoane, ceea ce denota o fiscalitate destul de ridicata. Cealalta consecinta o reprezinta sensibilitatea crescuta a factorului social la modificari structurale, fie ele cat de mici. Si cum suntem in an electoral, disponibilizarile pe drept justificate de activitatile nerentabile vor intarzia sa apara, iar costurile vor trece pe nesimtite in datoria publica prin intermediul consacratelor ajutoare de stat sau garantii guvernamentale acordate din banii veniti prin imprumuturi externe.

Puterea de seductie a dorintei ca nu vom fi afectati de criza economica dacat intr-o mica masura - pe fondul declaratiilor ca economia isi revine, si creditarea la fel - a stârnit entuziasmul manifestat in ultimile zile pe piata monetara si dovedeste inca o data ca in Romania oricand ne putem imbăta cu apa rece.

Neavand o politica macroeconomica care sa acopere un interval larg de timp in privinta resurselor umane si nici un cadru legislativ stabil, eventualele miscari sociale care ar putea sa apara vor fi speculate si castigate ca si capital politic.

Urmarile se vor simti din plin in urmatorii ani si vor fi destul de consistente; acestea se vor constitui in mariri ale impozitelor pe proprietate si pe profit, ceea ce va incuraja economia la negru.

In concluzie, oricat de lung va fi drumul ales spre iesirea din criza, efectele masurilor adoptate se vor rasfrange direct asupra factorului social.