... ești
o bancă și vrei să-ți crești veniturile? Simplu. Încerci să cauți
modalități prin care să-ți adaptezi serviciile la piață. Uită-te la
ce tranzacții mai mari fac oamenii folosind cash și încearcă să vii
cu pachete potrivite pentru situațiile respective.
Iată
o idee, și sper că prima bancă care o va implementa îmi va da un
feedback pozitiv.
În
marile orașe multe locuințe sînt închiriate. Chiriașul are de plătit
o garanție, chiria lunară, lumina, cablu tv și internet (opțional) și întreținerea care se plătește la asociația de proprietari. Unul din
stresurile chiriașului este recuperarea chiar și parțială a garanției
după ce se termină perioada în care ocupă acea locație. O mare grijă
a proprietarului este să nu aibă prea multe datorii de plătit după ce
pleacă chiriașul.
Un
produs bancar adptat la acest tip de tranzacții ar fi unul în care:
-
proprietarul și chiriașul trebuie să aibă cont deschis, în lei. Banca încaseaza de la amîndoi, lunar.
-
suma solicitată ca garanție de proprietar este blocată în contul
chiriașului pînă la terminarea contractului. Cîștigul băncii este că
pentru această sumă nu se acordă dobîndă.
-
se crează direct-debit pe contul chiriașului pentru facturile de
utilități, cablu tv, internet și o plată recurentă pentru chirie (suma stabilită
de comun acord între proprietar și chiriaș), cu termenele de plată
convenite între ei.
- în condițiile în care chiriașul nu își mai alimentează contul sau
banca este anunțată de proprietar că întreținearea nu a fost platită în cuantum care se apropie de garanția constituită (demonstratat cu
adeverință de la asociația de proprietari), chiriașul pierde garanția și contractul încetează. În acel moment chiriașul poate fi evacuat.
-
la terminarea contractului, proprietarul și chiriașul se prezintă la
bancă. Pentru perioada ramasă neacoperită de facturi și pentru care
urmează să fie emise facturi de utilitați/ întreținere se face o
estimare medie și se virează proprietarului din garanție, restul
fiind returnată chiriașului.
- în condițiile în care chiriașul vrea rezilierea contractului iar
proprietarul refuză să se prezinte la bancă, acesta este sunat de
reprezentatul băncii și invitat la bancă; în același timp i se
trimite și o notificare scrisă prin curier, totul pe cheltuiala lui. În cazul în care acesta refuză să se prezinte,
chiriașului i se returnează toată garanția fără a mai fi necesar
calculul cheltuielilor de la ultima facturare și pînă la încetarea
contractului.
Toate
ideile de mai sus pot fi puse sub forma unui contract pentru un
produs bancar.
Avantaje
sînt pentru toate părțile. Chiriașul și proprietarul scapă astfel de
fricile privind buna-credință a celuilalt. Banca cîștigă din
comisionul lunar de cont curent, din dobînda pe care nu o acordă pe
garanția depusă, eventual dintr-un comision fix aplicat o singură
dată la finalul contractului și prin faptul că are anumite rulaje pe
conturi. Cam acestea ar trebui să fie taxele percepute de bancă pentru
ca acest produs să fie competitiv. Și ce este cel important este ca
totul sa fie pe lei, transferurile în valuta avînd comisioane mai
mari. În plus, banca nu ar trebui să solicite înregistrarea
contractului de chirie la fisc deoarece aceasta este obligația proprietarului și nu are nici o legatură cu produsul bancii.